Iubire

Nu pot să îți spun adio

Când nici nu te-am cunoscut 

Dar te simt departe,

Doare.

Sa te am nu am putut.

 

Te-am văzut adesea, în treacăt 

Dar tu nici nu m-ai privit

Mă tachinai mereu de-aproape 

Însă eu nu te-am simțit

 

Mă bucur când te văd 

Cu alții,

Dar ignoranța ta m-apasă

Mă macină absența ta,

Iar dubiile nu mă lasă.

 

Te doresc în orice clipă,

Fie amiază, fie amurg,

Căci te simt în nopți pierdute

Pline doar de nenoroc.

 

Te simt în răcoarea 

brațelor mele goale

Care gem în disperare

Să te aibă și-un minut.

 

Dar tu fugi în altă lume,

Te ascunzi în al meu dor

Și mă lași cerșind în stele

Măcar pentru un praf de tine.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Evelina poezii.online Iubire

dor

Data postării: 3 octombrie 2025

Adăugat la favorite: 1

Comentarii: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 733

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Alte poezii ale autorului

Să fii iubit

Îmi lipsești

Atunci când noaptea e prea mută,

Patul mult prea rece,

Iar corpul nu îmi e destul.

 

Îți duc dorul

De parcă ai fi plecat

Într-o noapte 

Fără rămas-bun,

Și am rămas sa te aștept 

 

Te visez,

Și simt

Cum îți treci degetele prin părul meu,

Cum îmi șoptești cuvinte calde

Pe care mi le repet mereu.

 

Și inima îmi bate apăsător,

Căci nu e a ta lângă

Să îi aline suferința

În acest coșmar chinuitor.

 

Te revăd

În interiorul pleoapelor,

Care se închid cu amărăciune

Știind că nu te vor vedea din nou

 

Și totuși,

Paradox iubit,

Ne-am cunoscut vreodată?

Sau doar mi-am imaginat 

Cum e 

Să fii iubit

Măcar o data?

Mai mult...

O floare

Totul a început cu o floare

Pe care nu voiam să o accept.

Ai spus că seamănă cu mine,

Iar eu nu știam ce să cred.

 

Cândva visasem acea floare.

Eram copil, un suflet blând.

Visam la întâlniri sfioase

Mai dulci decât orice sărut.

 

Nu mi-ai dat o simplă floare,

Speranța a venit cu ea.

Eram văzută pentru întâia oară,

Credeam că este șansa mea.

 

Mi-ai mai dat încă o floare.

Nu la fel, dar înflorea.

Începeam să îți simt lipsa

Când nu erai în dreapta mea.

 

Apoi n-a mai fost nicio floare.

Poate e mai bine așa...

Te-am rugat să ai răbdare,

Căci frica se înfiripa.

 

Cum poți să iubești o floare

Care-i prinsă în mintea ei?

Care vrea să se deschidă

Dar nu tu trebuie să o iei.

 

Ți-am povestit de altă floare,

Una ce a putrezit,

Iar reacția ta, umană, 

Aproape că m-a ofilit.

 

Nu m-așteptam la altă floare,

Și nu spun că ai greșit.

Simt doar că pământul nostru

Nu mai pare potrivit.

 

N-am vrut o oarecare floare,

Și recunosc, necesit mult.

Nu vreau forță, ci răbdare,

Pentru a traduce un suflet mut.

 

Credeam că pot să-ți dau o floare,

În schimb iarăși te refuz,

Însă nu poți creste o floare într-un pământ 

Nepotrivit de la început.

Mai mult...

Plânset

Și plânge iar amarul meu,

Îmi plânge iarăși soarele.

Și plâng și eu mereu, mereu,

Îmi plâng din nou mormintele.

 

Și plânge iar amorul meu,

Prizonierat în suflet.

Și plâng și eu din nou cu el,

Jelesc, dar fără sunet.

 

Veșmântul de singurătate,

Cel cu lacrimi decorat,

Îl port ca pe o jumătate,

Deși s-a deteriorat.

 

Speranța mi-o aud cum plânge,

Plânge dorul meu pierdut.

Lacrimile îmi sunt sânge,

Căci tu îmi ești necunoscut.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Poemul tău

 

Ce pot să fac acum

Sau ce să-ți scriu când toate au fost scrise

Și se citesc pe-obrazu-ți auriu

În timp ce inima-mi străpungi doar cu surâsul

Ce-i prelungirea divinului zâmbet plecat din chipul tău,

Căci frumusețea ta vorbește despre tine

Iar vorbele-mi se sparg în van

Precum o fac doar valurile mării furtunoase....

Nu ești tu visul meu ce-i coborât din ceruri,

Și cum pot eu,un rătăcit să-ți cânt sonetul de amor,

Ce-l meriți tu,frumoasa fără seamăn?

Câți cavaleri de rang înalt nu te-ar dori prințesă dragă,

Viața zălog și-ar pune-o fără să clipească,

Cu toții ar pieri și-n foc doar să te cucerească,

Iar eu știind prea bine toate-acestea,

Plec rușinat, visând-te ca pe-o regină....

Ohhhh prea frumoaso.... cum pot trăi acum gândindu-mă la tine,

Doar zeii au trimis blestemul,

Să se răzbune crunt pe mine!

(23 mai 2023 H.S Irepetabila iubire)

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

De toamnă

Zi de luni cu iz de iarnă,

Ia-ți rămas bun de la toamnă.

Du-te tu cu ploi cu tot,

Unde-am fost și nu mai pot.

 

Lasă-mi toamnă numai norii,

Să mai cearnă-n palmă zorii.

Ale filei roase părți,

A poveștii scrise-n cărți.

 

Noapte ce-ai căzut pe noi,

În refrenul tristei ploi,

Tu inundă și revarsă

Peste suflet o speranță.

 

Cuibărește-o într-un fulg,

Și trimite-o în amurg.

Sus pe munte-n vânt curat,

Unde-o clipă am visat.

 

Zi de luni cu superstiții,

Înșirată în discuții,

Lungi, grele,apăsătoare

Și făcute rotocoale...

 

Tu noiembrie tăios

Șterge-ți cerul cel noros,

Dă-ne mâine-n loc de ploaie,

Calde raze în odaie,

Un fulg alb...imaculat,

Să știu că nu m-ai uitat!

                                    Iryss

Mai mult...

Vis de ceară

Sub cerul argintiu de stele,

Se-ntinde tainic peste zare,

Povestea ce-n visuri se pierde,

Și-n inimi lasă alinare.

 

Pe malul unui râu ieșise,

O floare albă cam plăpândă,

E luna-n cer, regină-n vise,

Ce-n ape clare se răsfrângă.

 

În vals de îngeri, doruri zboară,

Prin văi ascunse de mister,

Și glasuri tandre, lin tresară,

La marginea unui eter.

 

Timpul, parcă, 'și pierde rostul,

În dansul nopții fermecate,

Iar umbrele, în mii de clipe,

Se leagă-n doruri neuitate.

 

Tu, visător cu ochi de aur,

Privești la cer, cerând răspuns,

La tot ce inima îți cere,

În ritmul unui vechi disjuns.

 

Și-n dimineața ce-ți zâmbește,

Cu blânde raze te-nvrăjbește,

Rămâi cu gândul dus departe,

În lumea-n care totul arde.

 

Căci viața e un vis de ceară,

Topit în clipe de splendoare,

Și tot ce-i efemer ne-nvață,

Că dragostea-i nemuritoare.

Mai mult...

Împăcată cu inima ta 

Respir adânc…

Până-n pragul inimii tale,

Până acolo ajung.

Mă opresc

Si mâna mi-o apăs peste piept.

Vibrează nebuna,

La fiece vers înțelept.

 

Nu știu cum,

Si nu știu când

Am să-i spun inimii tale :

- Între mine și tine,

Sunt secole de punte-suspine.

 

În zori, m-a trezit Dumnezeu.

Avea lumină în plete

Si surâs în priviri

Si mi-a spus:

- Să nu te miri! 

Ai ajuns!

Trece pragul ! Pășește !

E tărâm cunoscut,

E IUBIREA din care-ai născut !

Mai mult...

404: Любовь не найдена

Любовь —
странная штука.
Взгляд, улыбка, смех и радость —
всё они затягивают, обманывают.
А потом понимаешь, что всё было зря.
Моменты, дни, ночи пролетели, как секунды,
оставляя только чёрную дыру в моём сердце.

Мы можем быть друзьями,
а можем разъехаться по домам и всё забыть,
и притворяться незнакомцами, будто это нормально.
Что я допустил?
От огня в твоих глазах остался только дым,
а от воспоминаний — только тепло в моей груди.

Меня влечёт твоя способность
соединять слова в предложения,
а предложения в целые истории.
Каждая история, разная жизнь,
а конец — тот же.

Может, наша любовь незаконна,
а может, это я всё испортил.
Я хотел как лучше — а получилось ужасно.
И что я ожидал?
Что в конце нашего пути нас ждёт хэппи-энд?
Ха! Смешно.
Потеряв надежду и смысл,
в итоге понял, что не жил вовсе.

Mai mult...

Eu nu mai pot...

 

Eu nu mai pot privi-napoi,

Nici capul a-l întoarce,

Și tot ce-a fost între noi doi,

Doar timpul va desface.

 

Eu nu mai pot de-atâta chin,

O lacrimă a-mi stoarce,

În jurul tău e doar venin,

Și otrava-n care zace...

 

Eu nu mai pot s-adun din zbor,

Aripa frântă-n noapte,

Când ura-n ochii tăi măsor,

Și în pustiul de sub pleoape.

 

Eu nu mai pot s-aprind lumini,

În bezna care crește,

Când pașii mei îți sunt străini,

Iar mersu-mi nu răzbește.

 

Eu nu mai pot să fiu tăcut,

Când strigătul mă frânge,

Adio, chip frumos de lut,

Îți spune inima ce plânge.

 

Eu nu mai pot să port în piept,

Un dor ce se preface,

O veșnicie de-am s-aștept,

Mai bine nu te-ntoarce.

 

Eu nu mai pot să-ți fiu liman,

Când marea-i agitată,

Mă duc spășit, ca un profan,

Și-ți las iubirea toată.

 

Eu nu mai pot... vom fi străini,

De tot ce ne-a fost soartă,

Că între noi e-un drum de spini,

Și-o lungă cale moartă...

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍