Ia -mă de mănă..
Arde inima in mine
Pentru tine, suflet rece;
Mi -e sumbră ziua de mâine,
Tumultul nu -mi dă pace..
Să te -ncalzesc mă chinui iar;
Al tău spirit,sloi de gheață,
De s -ar topi în al meu jar,
Să scap de -amar și ceață..
Ascultă -mi șoaptele febrile,
Privește -mă în ochii plânși,
Pătrunde mi frământările,
Urmează mi pașii neatinși.
Fă-mă să tresar din nou,
Șoptindu -mi vorbe de amor,
Ce se revarsă din ecou,
Purtând pe aripi al meu dor.
Zămbește-mi pe sub mustață,
O clipă fă -mă fericită ,
Să mă trezesc o dimineață,
Să mă simt a ta iubită.
Viața -i atât de trecătoare,
Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,
Că două păsări călătoare,
Să cântăm imnul iubirii..
Poems in the same category
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Supărarea..
E-un nor ce se adună-n prag de seară,
Un val ce lovește malul tot mai greu,
Un dor de liniștea pierdută iară,
Când tot ce ai în suflet e prea greu.
E-o umbră-n ochi, o flacără stinsită,
Ce-a ars cândva, dar nu mai are foc,
O vorbă care doare, nerostită,
Un vis ce s-a pierdut în colț de loc.
Supărarea-i o frunză ce se duce,
În vântul rece al unei toamne gri,
E-o teamă care sufletul apuce,
Și te oprește uneori a mai zâmbi.
Dar sub povara ei se-ascunde-o cale,
O șansă de-a-nvăța ce-nseamnă rost,
Căci supărarea, chiar dacă e mare,
Te face să înțelegi ce ai avut și nu a fost
Va încerca....
Poate n-a știut să te iubească,
N-a fost suficient să te dorească,
Poate că este prost,
Ai vărsat lacrimi fără rost
Din pricina unui prost,
Dar el așa iubește,
Fără tine înebunește,
Iartă-l te rog că greșește.....
Este prost,
Nu crede că se poate schimba,
Chiar dacă poate-i fără rost,
Îți promite că va încerca🥺🥺
Știi cum?
Știi cum soarele rămâne pe cer
Până ce luna ii i-a locul?
Cam așa aș fi și eu
La răscruce de drumuri.
Știi cum floarea-i dependentă
De lumina soarelui?
Cam așa sunt eu dependent
De prezența ta acum.
Știi cum primăvara copacii înfloresc
Parcă respiră din nou aer ceresc
Cam așa îmi doresc eu
Să fi primăvara mea din nou.
Știi cum un copil se joacă atât de frumos
Cu o jucărie primită cadou?
Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău
Și te vreau aici din nou.
Rime de iubire
Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.
Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.
Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.
Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.
Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.
Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!
Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.
DE CE ?
De unde știe neaua ca-i vremea
Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple
Și c-o să fie iarnă ?
De ce norul pânge în ploaie ?
De ce floarea trece în fruct ?
De ce umbra în noapte piere ?
De ce acești ochi zânbesc tristi ?
De ce iubitul meu ,pe al vieții drum
Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .
Ce cătușe ne mai despart ,
Și cât sunt de grele ?
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Supărarea..
E-un nor ce se adună-n prag de seară,
Un val ce lovește malul tot mai greu,
Un dor de liniștea pierdută iară,
Când tot ce ai în suflet e prea greu.
E-o umbră-n ochi, o flacără stinsită,
Ce-a ars cândva, dar nu mai are foc,
O vorbă care doare, nerostită,
Un vis ce s-a pierdut în colț de loc.
Supărarea-i o frunză ce se duce,
În vântul rece al unei toamne gri,
E-o teamă care sufletul apuce,
Și te oprește uneori a mai zâmbi.
Dar sub povara ei se-ascunde-o cale,
O șansă de-a-nvăța ce-nseamnă rost,
Căci supărarea, chiar dacă e mare,
Te face să înțelegi ce ai avut și nu a fost
Va încerca....
Poate n-a știut să te iubească,
N-a fost suficient să te dorească,
Poate că este prost,
Ai vărsat lacrimi fără rost
Din pricina unui prost,
Dar el așa iubește,
Fără tine înebunește,
Iartă-l te rog că greșește.....
Este prost,
Nu crede că se poate schimba,
Chiar dacă poate-i fără rost,
Îți promite că va încerca🥺🥺
Știi cum?
Știi cum soarele rămâne pe cer
Până ce luna ii i-a locul?
Cam așa aș fi și eu
La răscruce de drumuri.
Știi cum floarea-i dependentă
De lumina soarelui?
Cam așa sunt eu dependent
De prezența ta acum.
Știi cum primăvara copacii înfloresc
Parcă respiră din nou aer ceresc
Cam așa îmi doresc eu
Să fi primăvara mea din nou.
Știi cum un copil se joacă atât de frumos
Cu o jucărie primită cadou?
Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău
Și te vreau aici din nou.
Rime de iubire
Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.
Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.
Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.
Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.
Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.
Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!
Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.
DE CE ?
De unde știe neaua ca-i vremea
Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple
Și c-o să fie iarnă ?
De ce norul pânge în ploaie ?
De ce floarea trece în fruct ?
De ce umbra în noapte piere ?
De ce acești ochi zânbesc tristi ?
De ce iubitul meu ,pe al vieții drum
Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .
Ce cătușe ne mai despart ,
Și cât sunt de grele ?
Other poems by the author
Nostalgic
Negura nocturnă
Își risipi năframa,
Se-nfruptă din lună,
Sorbindu i lacrima.
Stele căzătoare
Țâșneau din obscur
Fără urmă ori suflare,
Tremurând din abajur.
Vântul somnambul
Forfotea hoinar,
Căutându -și cuibul
Din gândul solitar.
Prin ecou răzbate
Un suflet rătăcit,
Rupt pe jumătate,
Jelea pe cel iubit...
Catargul în jertfire
Pe malul râului zglobiu
Ce clipocea necontenit,
Gemea pomul cenușiu
Secat de -o plantă parazit.
Ea mlădios se -ncolăcise
În jurul trunchiului lemnos
Din rădăcini îl ofilise;
Copacul falnic și umbros.
Sugea din seva-i hrănitoare,
Agătăndu-se de ramuri,
Captănd razele de soare,
Îi stârnea fiorii tulburi
Cu brațele-i șerpuitoare
Se -nlănțui de a sa coroană
Iedera mistuitoare,
Ce stropea sare pe rană
Sălbatică din fire
Îl sugrumă silențios
Și catargul în jertfire
Se prăbușise zgomotos .
Off,tăticul meu drag...
Te ai stins din viață;
Off,tăticul meu drag!
Într-o sumbră dimineață
Cad ploile n prag.
Ma simt atât de pustiit,
Nu pot cuprinde in cuvinte,
Doru mi ți l transmit
În ecouri, scump părinte.
Îți șoptesc printre gânduri,
M agăț de amintiri
Din rătăcitele timpuri
Pierdute n povestiri..
Erai blând, spiritual;
Te exalta copilăresc
Chiar și detaliul banal,
Zâmbindu mi ștrengăresc.
Sfidai orice impas
Dârz și ncrezător;
Mă fascina din taifas
Harul tău de narator.
Eu,adio,nu ți voi spune
Mai bine...pe Curând
Spre noua ta dimensiune
Cândva, ma văd zburând...
Mă întorc, iubitul meu
Mă întorc, iubitul meu
Pe drumul presărat cu flori,
Luminat de curcubeu
Fără strop de nori.
Mă aștepti în prag
Cu zâmbetul pe buze;
Chipul tău atât de drag
Îl pictam pe frunze.
Mă privești visător,
Eu în brațe te cuprind;
Să-mplinesc al meu dor
Din suflet și gând.
Îmi șoptești cu freamăt,
Mă săruți cu pasiune,
Cu senzații Mă îmbăt,
Mă dezbraci de rațiune.
Timpul de l-am stăvili ,
Iubirea s o pecetluim,
Să ne supunem febrili
Și n inimi s o zidim..
Tată
Chipul tău nins
De ridurile vremii
M a copleșit de plâns
Pt trecutele decenii.
Ochii tăi blajini,
Captivi în povestiri,
Depănănd imagini,
Curgeau în amintiri.
Cu emoția culeasă
De pe obrazul drag
Așterneai pe masă
Pozele n șirag.
Îmi lipsești enorm
În golurile ascunse;
Regretele discern
Pt clipele apuse.
Tată, mâinile ți sărut,
Ce au idem,iz de pâine,
Adulmecăndu l din trecut,
Ce I duc dorul azi și mâine...
Ființelor dragi
Voi, Suflete îngenuncheate
Cât îmi este dor de voi;
Ați zburat departe
Străini de azi și noi
Ce nu aș da ,ca să răzbat
Prin trecutul răpus
Pe aripi ce se mai zbat
Pentru timpul apus.
După inimi de cleștar,
Ce -mi plângeau amarul.
Și -mi șopteau cu har,
Umpländu -mi paharul
S -au risipit,nu le găsesc,
Căci s -au topit în zare;
Ființe dragi,eu vă iubesc
Până la ultima suflare!...
Ul
Nostalgic
Negura nocturnă
Își risipi năframa,
Se-nfruptă din lună,
Sorbindu i lacrima.
Stele căzătoare
Țâșneau din obscur
Fără urmă ori suflare,
Tremurând din abajur.
Vântul somnambul
Forfotea hoinar,
Căutându -și cuibul
Din gândul solitar.
Prin ecou răzbate
Un suflet rătăcit,
Rupt pe jumătate,
Jelea pe cel iubit...
Catargul în jertfire
Pe malul râului zglobiu
Ce clipocea necontenit,
Gemea pomul cenușiu
Secat de -o plantă parazit.
Ea mlădios se -ncolăcise
În jurul trunchiului lemnos
Din rădăcini îl ofilise;
Copacul falnic și umbros.
Sugea din seva-i hrănitoare,
Agătăndu-se de ramuri,
Captănd razele de soare,
Îi stârnea fiorii tulburi
Cu brațele-i șerpuitoare
Se -nlănțui de a sa coroană
Iedera mistuitoare,
Ce stropea sare pe rană
Sălbatică din fire
Îl sugrumă silențios
Și catargul în jertfire
Se prăbușise zgomotos .
Off,tăticul meu drag...
Te ai stins din viață;
Off,tăticul meu drag!
Într-o sumbră dimineață
Cad ploile n prag.
Ma simt atât de pustiit,
Nu pot cuprinde in cuvinte,
Doru mi ți l transmit
În ecouri, scump părinte.
Îți șoptesc printre gânduri,
M agăț de amintiri
Din rătăcitele timpuri
Pierdute n povestiri..
Erai blând, spiritual;
Te exalta copilăresc
Chiar și detaliul banal,
Zâmbindu mi ștrengăresc.
Sfidai orice impas
Dârz și ncrezător;
Mă fascina din taifas
Harul tău de narator.
Eu,adio,nu ți voi spune
Mai bine...pe Curând
Spre noua ta dimensiune
Cândva, ma văd zburând...
Mă întorc, iubitul meu
Mă întorc, iubitul meu
Pe drumul presărat cu flori,
Luminat de curcubeu
Fără strop de nori.
Mă aștepti în prag
Cu zâmbetul pe buze;
Chipul tău atât de drag
Îl pictam pe frunze.
Mă privești visător,
Eu în brațe te cuprind;
Să-mplinesc al meu dor
Din suflet și gând.
Îmi șoptești cu freamăt,
Mă săruți cu pasiune,
Cu senzații Mă îmbăt,
Mă dezbraci de rațiune.
Timpul de l-am stăvili ,
Iubirea s o pecetluim,
Să ne supunem febrili
Și n inimi s o zidim..
Tată
Chipul tău nins
De ridurile vremii
M a copleșit de plâns
Pt trecutele decenii.
Ochii tăi blajini,
Captivi în povestiri,
Depănănd imagini,
Curgeau în amintiri.
Cu emoția culeasă
De pe obrazul drag
Așterneai pe masă
Pozele n șirag.
Îmi lipsești enorm
În golurile ascunse;
Regretele discern
Pt clipele apuse.
Tată, mâinile ți sărut,
Ce au idem,iz de pâine,
Adulmecăndu l din trecut,
Ce I duc dorul azi și mâine...
Ființelor dragi
Voi, Suflete îngenuncheate
Cât îmi este dor de voi;
Ați zburat departe
Străini de azi și noi
Ce nu aș da ,ca să răzbat
Prin trecutul răpus
Pe aripi ce se mai zbat
Pentru timpul apus.
După inimi de cleștar,
Ce -mi plângeau amarul.
Și -mi șopteau cu har,
Umpländu -mi paharul
S -au risipit,nu le găsesc,
Căci s -au topit în zare;
Ființe dragi,eu vă iubesc
Până la ultima suflare!...
Ul