Oare ti-ar fi dor?
Poate daca as pleca
Departe de aceasta lume
Unde nu ar fi durere
Si chinul nu m ar rapune
Poate daca as disparea
Si nu m ai vedea vreodata
Oare atunci iti va fi dor
De glasul meu de alta data?
Caci m as arunca din cer
Si tot acolo m as intoarce
Sa ma prinzi cu al tau brat
Sa ma tii la piept aproape
Sa dansam ca intr un vis
Iar tot visand, eu voi ramane
Pe veci cu gandul la tine
De nu pot in astă lume
Poems in the same category
Suflet cu esență de trandafir
Sufletul meu de floare rară,
Care mi ai transformat viata într o vară,
Călduroasă ca o rază,
Esența mea drăgastoasă.
Drogul tău ma omoară,
Fiind parfumul tau de viață,
Iubirea ta de o substanță faimoasă,
Suflet cu esență trandafirată.
Care mi a mai luat odată din aer,
Pentru mireasma ta de înger,
Moarta când se ofilește,
Iubita când trăiește.
Ploaia
Ploaia rece și pustie
Sentiment de agonie
Risipa zilelor senine
Ochi în ochi și buze fine
Cer ce nu e cu putință?
Să privesc a mea zeiță
Corpul gingaș de fetiță
Pentru mine grea sentință...
Luna patimilor mele
Zile moarte, clipe grele
Captivă-i iubirea-ncavou
Strâns e sufletul nou!
Modelat de tragedie
De iubirea timpurie
Chip absurd de veselie,
Doamne, ultima să fie?
Ultimul rod nelucrat
Sentiment anticipat
Îmi e ziuă, îmi e noapte
Tu, iubire, ești departe!
Neg destinul aruncat,
Blestemul ce mi-e legat
Universul mă reneagă
Mă forțează, mă îngroapă..
Regret
Azi vorbeam cu noua mea iubită
și vorbeam despre fostele relații
despre coincidențe și regrete târzii
și mi-am adus aminte de tine
de fata care nu mai există
să fie coincidență sau regret ?
poate o coincidență a discuției
și un regret al dezbinării
un simplu gând tembel
ce merita închis cu amintirile
pentru totdeauna...
o coincidență că m-am gândit la tine
un regret că încă te iubesc
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (i) // Conflictul dintre Ze și el însuși
Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.
Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.
Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.
Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.
Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.
-steinkampf
aici
Iarăși ne am certat,
Și stau îngândurat in pat.
Lumina lunii imi arată calea,
sa o iau spre valea.
Pășesc cu luna pe drum,
gândindu ma ce sa ii mai spun.
Ca sa pot sa ma scuz,
Și nu ma mai acuz.
Luna ma îndreptat la ea,
La frumosa iubirea mea.
Pe geamul ei acum o privesc,
Cu ajutorul luni,pot sa o citesc.
Fata ei fina ca si cafeaua,
parul chiufulit,ea este…ea este Steaua.
Pătura moale ușor o imbratiseaza,
Când stau acum si o privesc,oare ma Creează?
Dar acum iubito sunt dinou aici,
In mâna cu paharul de vin.
La geamul tau stau si aștept,
Sa te trezești,sa mi dai un semn.
Pana atunci eu te voi admira,
Și toată noaptea,dacă s ar putea.
Însă ma cheamă cineva,
Steaua,care ești tu aceea.
Suflet cu esență de trandafir
Sufletul meu de floare rară,
Care mi ai transformat viata într o vară,
Călduroasă ca o rază,
Esența mea drăgastoasă.
Drogul tău ma omoară,
Fiind parfumul tau de viață,
Iubirea ta de o substanță faimoasă,
Suflet cu esență trandafirată.
Care mi a mai luat odată din aer,
Pentru mireasma ta de înger,
Moarta când se ofilește,
Iubita când trăiește.
Ploaia
Ploaia rece și pustie
Sentiment de agonie
Risipa zilelor senine
Ochi în ochi și buze fine
Cer ce nu e cu putință?
Să privesc a mea zeiță
Corpul gingaș de fetiță
Pentru mine grea sentință...
Luna patimilor mele
Zile moarte, clipe grele
Captivă-i iubirea-ncavou
Strâns e sufletul nou!
Modelat de tragedie
De iubirea timpurie
Chip absurd de veselie,
Doamne, ultima să fie?
Ultimul rod nelucrat
Sentiment anticipat
Îmi e ziuă, îmi e noapte
Tu, iubire, ești departe!
Neg destinul aruncat,
Blestemul ce mi-e legat
Universul mă reneagă
Mă forțează, mă îngroapă..
Regret
Azi vorbeam cu noua mea iubită
și vorbeam despre fostele relații
despre coincidențe și regrete târzii
și mi-am adus aminte de tine
de fata care nu mai există
să fie coincidență sau regret ?
poate o coincidență a discuției
și un regret al dezbinării
un simplu gând tembel
ce merita închis cu amintirile
pentru totdeauna...
o coincidență că m-am gândit la tine
un regret că încă te iubesc
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (i) // Conflictul dintre Ze și el însuși
Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.
Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.
Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.
Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.
Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.
-steinkampf
aici
Iarăși ne am certat,
Și stau îngândurat in pat.
Lumina lunii imi arată calea,
sa o iau spre valea.
Pășesc cu luna pe drum,
gândindu ma ce sa ii mai spun.
Ca sa pot sa ma scuz,
Și nu ma mai acuz.
Luna ma îndreptat la ea,
La frumosa iubirea mea.
Pe geamul ei acum o privesc,
Cu ajutorul luni,pot sa o citesc.
Fata ei fina ca si cafeaua,
parul chiufulit,ea este…ea este Steaua.
Pătura moale ușor o imbratiseaza,
Când stau acum si o privesc,oare ma Creează?
Dar acum iubito sunt dinou aici,
In mâna cu paharul de vin.
La geamul tau stau si aștept,
Sa te trezești,sa mi dai un semn.
Pana atunci eu te voi admira,
Și toată noaptea,dacă s ar putea.
Însă ma cheamă cineva,
Steaua,care ești tu aceea.
Other poems by the author
Un ceas de veșnicie
Lasa ma sa ti strig numele
Sau macar sa l insemnez
Pe o foaie inlacrimata
Pe care inca sangerez
Lasa ma sa vin candva
Sa te prind de a ta mana
Sau macar s apar in vis
Pe capul meu cu o cununa
Imbracata in cristale
Si n ai mei ochi albe petale
Sa cad usor pe al tau brat
Sa zabovesc macar un ceas
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Un ceas de veșnicie
Lasa ma sa ti strig numele
Sau macar sa l insemnez
Pe o foaie inlacrimata
Pe care inca sangerez
Lasa ma sa vin candva
Sa te prind de a ta mana
Sau macar s apar in vis
Pe capul meu cu o cununa
Imbracata in cristale
Si n ai mei ochi albe petale
Sa cad usor pe al tau brat
Sa zabovesc macar un ceas
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Un ceas de veșnicie
Lasa ma sa ti strig numele
Sau macar sa l insemnez
Pe o foaie inlacrimata
Pe care inca sangerez
Lasa ma sa vin candva
Sa te prind de a ta mana
Sau macar s apar in vis
Pe capul meu cu o cununa
Imbracata in cristale
Si n ai mei ochi albe petale
Sa cad usor pe al tau brat
Sa zabovesc macar un ceas
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Un ceas de veșnicie
Lasa ma sa ti strig numele
Sau macar sa l insemnez
Pe o foaie inlacrimata
Pe care inca sangerez
Lasa ma sa vin candva
Sa te prind de a ta mana
Sau macar s apar in vis
Pe capul meu cu o cununa
Imbracata in cristale
Si n ai mei ochi albe petale
Sa cad usor pe al tau brat
Sa zabovesc macar un ceas
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea