S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Category: Love poems
All author's poems: ddir
Date of posting: 27 ноября 2020
Added in favorites: 1
Views: 2781
Poems in the same category
CU GÂNDURI BUNE !...
Avem o viață ,numai una
Pornim la drum cu gânduri bune ,
Credeam că mi-am găsit iubirea!...
Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,
Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;
Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...
Ce fac eu ,cu viața mea?
Dar viața celui mic ? ce va urma?
Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,
Înghițindu-mi lacrima!...
Ce a urmat ? O muncă grea !
Dar speranța de mai bine
A fost mereu lângă mine ;
Și am spus mereu : va fi bine !...
Ce vrei să-ți spun
Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,
Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?
Crezi tu că dragostea ne moare,
De voluptatea trupului adoarme?
Sau poate o iubire adevărată să dispară,
Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?
E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,
Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?
Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,
Prin spirit sau plăceri?
Ce vrei să-mi ceri când te sărut,
Eu fiind pierdut în ființa ta demult?
Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,
Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!
(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Inimi telepate
Oh suflet drag,
Oare cum am ajuns
Într-un impas al ființei
Al omenirii și al simțirii ... ?
Cuvinte goale
Ocupă locul unui sentiment
Unui fior cald
Care te îmbata de iubire .
Cum a putut
O trăire menită
Fară cuvinte să te lase
Într-un cuvânt
Să se metamorfozeze ?
Un cuvânt atât de banal
Precum IUBIRE
Să rostesc că te iubesc ... ?
Necesar mai este
Când mă simți,
Mă vezi cu adevărat , că te iubesc ?!
Oare când s-a pierdut simțirea?
De a trebuit să-ți rostesc ,
Să-ți amintesc
Cu banale și reci cuvinte
Trăirile care făr' de vorbe mă lasă.
Când printre răsuflări apăsătoare
Și bătăi de inimă
Numai fapte se adună
În sufletul mea numai cuvinte
Nu se mai găsesc...
Prin urmare ,
N am să ți mai șoptesc lin
În veacuri îndelungate
Că te iubesc .
În ochi mei ai să citești
Cum printre stele
De mana ne ținem,
Tineri și iubiți,
De la apus la răsărit
Căci acum mă simți
Mă cunoști
Și doar în fapte mă iubești.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Dincolo de timp
Dincolo de timp
Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.
Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?
Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.
De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.
Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.
Steaua mea.
Precum stelele vor luna
Așa te vreau eu pentru totdeauna
Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea
După ce apune soarele să te pot vedea
Dar te rog să nu fi stea căzătoare
Ști și tu că despărțirea doare
CU GÂNDURI BUNE !...
Avem o viață ,numai una
Pornim la drum cu gânduri bune ,
Credeam că mi-am găsit iubirea!...
Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,
Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;
Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...
Ce fac eu ,cu viața mea?
Dar viața celui mic ? ce va urma?
Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,
Înghițindu-mi lacrima!...
Ce a urmat ? O muncă grea !
Dar speranța de mai bine
A fost mereu lângă mine ;
Și am spus mereu : va fi bine !...
Ce vrei să-ți spun
Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,
Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?
Crezi tu că dragostea ne moare,
De voluptatea trupului adoarme?
Sau poate o iubire adevărată să dispară,
Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?
E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,
Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?
Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,
Prin spirit sau plăceri?
Ce vrei să-mi ceri când te sărut,
Eu fiind pierdut în ființa ta demult?
Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,
Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!
(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Inimi telepate
Oh suflet drag,
Oare cum am ajuns
Într-un impas al ființei
Al omenirii și al simțirii ... ?
Cuvinte goale
Ocupă locul unui sentiment
Unui fior cald
Care te îmbata de iubire .
Cum a putut
O trăire menită
Fară cuvinte să te lase
Într-un cuvânt
Să se metamorfozeze ?
Un cuvânt atât de banal
Precum IUBIRE
Să rostesc că te iubesc ... ?
Necesar mai este
Când mă simți,
Mă vezi cu adevărat , că te iubesc ?!
Oare când s-a pierdut simțirea?
De a trebuit să-ți rostesc ,
Să-ți amintesc
Cu banale și reci cuvinte
Trăirile care făr' de vorbe mă lasă.
Când printre răsuflări apăsătoare
Și bătăi de inimă
Numai fapte se adună
În sufletul mea numai cuvinte
Nu se mai găsesc...
Prin urmare ,
N am să ți mai șoptesc lin
În veacuri îndelungate
Că te iubesc .
În ochi mei ai să citești
Cum printre stele
De mana ne ținem,
Tineri și iubiți,
De la apus la răsărit
Căci acum mă simți
Mă cunoști
Și doar în fapte mă iubești.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Dincolo de timp
Dincolo de timp
Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.
Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?
Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.
De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.
Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.
Steaua mea.
Precum stelele vor luna
Așa te vreau eu pentru totdeauna
Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea
După ce apune soarele să te pot vedea
Dar te rog să nu fi stea căzătoare
Ști și tu că despărțirea doare
Other poems by the author
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
Timpul, o, da! Timpul!
Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?
Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?
Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!
Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
Timpul, o, da! Timpul!
Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?
Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?
Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!
Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!