DOR DE RĂCOARE
Potop de raze fierbiți
Se lasă din cer pe câmpie .
Verdele frunzei-i topit
De calda-i , ferbintea-i solie .
Se lipește pulberea fină de colb ,
Frige și arde tălpile goale
Ce urcă cărări către deal ,
Cărări ce curg către vale ...
Și murmur și cântec și zvon ...
Se ascunde la ora amiezii .
Un dor de răcoare
Și gustul rece al apei de izvor
Mai stăruie în mintea
Țăranului dus pe ogor .
T.A.D.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 12 august 2024
Vizualizări: 355
Poezii din aceiaşi categorie
Trandafirul toamnei!
Cu drag m-aș lăsa admirat
Dar vântul mi-a furat petala,
Și frunza toată mi s-a uscat
Iar tulpina-și pierde verticala.
Din floarea-naltă și făloasă
Acum eu vă arăt doar țepii,
Nimeni la mine nu privește
Și pe ascuns mă râd și plopii.
Mă uit în jur și văd tristețe
Și la suratele cândva semețe,
Cù toate acum suntem ofilite
Și nu ne mai vedem prin piețe.
Cu mare tremur aștept iarna
Și griji îmi fac cum să rezist
La gerul lui Ianuar - Februar
Și-n viitor în buchet să exist.
Vă rog mă așteptați la vară
Când în grădini am să revin,
Să fur priviri, s-aprind iubiri
Un trandafir și-un dar...divin!
- IARNA -
S-a descătușat iarna
Din lacăte cu multe chei .
Vine zăpada ,
Mătură lunci ,
Ucide frunze ,
Le calcă în picioare ,
Îngheță ape ,
Ucide izvoare ,
Lacrimi de floare ,
Anină în crengi ,
Strânge cu trena-i
Frnzele moarte .
Ucide și sufletul meu!...
Farmecul ei
Târziu în noapte ai apărut
M-ai mângâiat pe gene
Și am simțit că m-am pierdut
Sub stelele viclene
Nici norii nu se apropiau
De a ta lumină vie
Căci stelele te înconjurau
Cumva făcând magie
Și printre crengile de brazi
Strecori a ta lumină
Căci strălucirea ce o posezi
E a ta,mândră lună.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Amo la pioggia
Adoro la pioggia pazzesca che vuole
Cadere, ferirsi, essere solo lei
Al tavolo della stessa sala arrugginita,
Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,
Voglio che resti!
È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni
Soprattutto che piova su di noi,
Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada
Si librano nel cielo e cadono rigidi
Pazzo e nudo!
È la pioggia che cade stridula sulle finestre,
Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente
Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,
Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero
Un sole presente!
Grandi gocce nuziali cospargono forte
Camicia da sposo, Re della Terra
Siediti da solo a tavola, sposati e parti,
Tomnatico e pesante, preso dai venti,
Baci, forgia!
Anche se piove, va tutto liscio
Con le gocce fredde mi chiama a venire,
Soprattutto per dirmi cosa vuole,
Adoro la pioggia pazzesca così com'è
Credere nel destino!
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Eu amo chuva
Eu amo a chuva louca que ela quer
Cair, machucar, ser só ela
À mesa do mesmo salão enferrujado,
Quando ninguém pergunta a resposta recebida,
Eu quero que ela fique!
É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades
Acima de tudo, deixe chover sobre nós,
Quando os granulados pesados se perdem
Eles voam no céu e caem rígidos
Louco e nu!
É a chuva nas janelas que cai estridente,
Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente
Quando ninguém pede uma referência ao olhar,
Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero
Um sol presente!
Grandes gotas de casamento borrifam forte
Camisa do noivo, Rei da Terra
Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,
Tomnático e pesado, levado pelos ventos,
Beijos forja!
Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo
Com as gotas frias me chama para vir,
Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,
Eu amo a chuva louca do jeito que é
Para acreditar no destino!
Tablou de toamnă
Vara se topise-n zare,
Sorbind razele de soare;
Năluca ei cuprinde valuri
Și mai bântuie pe dealuri.
Frunzele -și luară zborul,
Lăcrimându-si dorul;
Roiau în forfota de vânt,
Strecurandu se -n pământ
Pasărea tăcu-n grădină,
Se pitulă sub streașina,
Tremurând ușor din aripi
De la frigura unor stropi,
Gura Cerului, febrilă
Cerne ploaie fără milă,
Pomii murmură-surdină,
Scârțâind din rădăcină .
Toamna suflă cu brumă,
Iar veșmântul ei de -aramă
Îl presără pe trupul ud,
Zdrentuit, aproape nud..
Norii se târăsc la vale,
Schimɓăndu-și formele,agale;
Pașii calcă prin noroaie,
Se pierd în negură, șiroaie...
Trandafirul toamnei!
Cu drag m-aș lăsa admirat
Dar vântul mi-a furat petala,
Și frunza toată mi s-a uscat
Iar tulpina-și pierde verticala.
Din floarea-naltă și făloasă
Acum eu vă arăt doar țepii,
Nimeni la mine nu privește
Și pe ascuns mă râd și plopii.
Mă uit în jur și văd tristețe
Și la suratele cândva semețe,
Cù toate acum suntem ofilite
Și nu ne mai vedem prin piețe.
Cu mare tremur aștept iarna
Și griji îmi fac cum să rezist
La gerul lui Ianuar - Februar
Și-n viitor în buchet să exist.
Vă rog mă așteptați la vară
Când în grădini am să revin,
Să fur priviri, s-aprind iubiri
Un trandafir și-un dar...divin!
- IARNA -
S-a descătușat iarna
Din lacăte cu multe chei .
Vine zăpada ,
Mătură lunci ,
Ucide frunze ,
Le calcă în picioare ,
Îngheță ape ,
Ucide izvoare ,
Lacrimi de floare ,
Anină în crengi ,
Strânge cu trena-i
Frnzele moarte .
Ucide și sufletul meu!...
Farmecul ei
Târziu în noapte ai apărut
M-ai mângâiat pe gene
Și am simțit că m-am pierdut
Sub stelele viclene
Nici norii nu se apropiau
De a ta lumină vie
Căci stelele te înconjurau
Cumva făcând magie
Și printre crengile de brazi
Strecori a ta lumină
Căci strălucirea ce o posezi
E a ta,mândră lună.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Amo la pioggia
Adoro la pioggia pazzesca che vuole
Cadere, ferirsi, essere solo lei
Al tavolo della stessa sala arrugginita,
Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,
Voglio che resti!
È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni
Soprattutto che piova su di noi,
Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada
Si librano nel cielo e cadono rigidi
Pazzo e nudo!
È la pioggia che cade stridula sulle finestre,
Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente
Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,
Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero
Un sole presente!
Grandi gocce nuziali cospargono forte
Camicia da sposo, Re della Terra
Siediti da solo a tavola, sposati e parti,
Tomnatico e pesante, preso dai venti,
Baci, forgia!
Anche se piove, va tutto liscio
Con le gocce fredde mi chiama a venire,
Soprattutto per dirmi cosa vuole,
Adoro la pioggia pazzesca così com'è
Credere nel destino!
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Eu amo chuva
Eu amo a chuva louca que ela quer
Cair, machucar, ser só ela
À mesa do mesmo salão enferrujado,
Quando ninguém pergunta a resposta recebida,
Eu quero que ela fique!
É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades
Acima de tudo, deixe chover sobre nós,
Quando os granulados pesados se perdem
Eles voam no céu e caem rígidos
Louco e nu!
É a chuva nas janelas que cai estridente,
Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente
Quando ninguém pede uma referência ao olhar,
Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero
Um sol presente!
Grandes gotas de casamento borrifam forte
Camisa do noivo, Rei da Terra
Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,
Tomnático e pesado, levado pelos ventos,
Beijos forja!
Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo
Com as gotas frias me chama para vir,
Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,
Eu amo a chuva louca do jeito que é
Para acreditar no destino!
Tablou de toamnă
Vara se topise-n zare,
Sorbind razele de soare;
Năluca ei cuprinde valuri
Și mai bântuie pe dealuri.
Frunzele -și luară zborul,
Lăcrimându-si dorul;
Roiau în forfota de vânt,
Strecurandu se -n pământ
Pasărea tăcu-n grădină,
Se pitulă sub streașina,
Tremurând ușor din aripi
De la frigura unor stropi,
Gura Cerului, febrilă
Cerne ploaie fără milă,
Pomii murmură-surdină,
Scârțâind din rădăcină .
Toamna suflă cu brumă,
Iar veșmântul ei de -aramă
Îl presără pe trupul ud,
Zdrentuit, aproape nud..
Norii se târăsc la vale,
Schimɓăndu-și formele,agale;
Pașii calcă prin noroaie,
Se pierd în negură, șiroaie...
Alte poezii ale autorului
SOARTA
Martor iau pe Dumnezeu
La nimeni n-am făcut rău,
Poate am păcătuit
Doar păcate mărunțele
Că-i lumea plină de ele.
Dar cât am pătimit
Pentru că te-am iubit.
POETEI ANA MÂȘLEA
Te știu de mult din anii de liceu
Cu părul strâns într-un fileu
Cu ochii plecați în depărtare
Ce fel de castele î-ți construiai oare?
Adolescentă cu ochii mari căprui
Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui
Cu agera -ți privire căutai un răspuns
Dar tragicul destin se păstra ascuns...
Sufletul tău avea altă chemare
Și-n slova scrisă ai răsădit o floare
Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă
Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...
SINGURATATE
Pe cerul singurătății mele
N0rii,ca niște pescăruși
Iele ale nopții
Trec fără să-și miște aripele,
Pe sub cerul care-și adună stelele,
Ca o cloșcă, când vine uliul.
Ulcioare de lut ,semne pe piatră
Mușcate de timp ,mușcate de daltă
Vorbesc despre trecerea noastră
Pe acest pământ.
Ca într-o poveste minunată
Caut un drum,prin noaptea înstelată
Și râd și plâng,
Nu vreau să mă mint,
Cu a fost odată
Uitând să mai spun -ca niciodată-
Doar că vreau să mai cânt.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
SECUNDE SUNTEM
Ceasul î-și măsoară secunda ...
Secunde suntem ,
Suntem ca fulgul de nea ,
Suntem ca roua dimineții pe floare ,
Ca lacrima ochilor triști ...
Suntem sărutul vântului pe creastă ,
Ca frunza purtată de vânt ,
Ca visul nopții de vară ,
Suntem o secundă în timp ...
Cât de efemeră e trecerea noastră ...?
Veșnic e doar jurământul iubirii
Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .
SOARTA
Martor iau pe Dumnezeu
La nimeni n-am făcut rău,
Poate am păcătuit
Doar păcate mărunțele
Că-i lumea plină de ele.
Dar cât am pătimit
Pentru că te-am iubit.
POETEI ANA MÂȘLEA
Te știu de mult din anii de liceu
Cu părul strâns într-un fileu
Cu ochii plecați în depărtare
Ce fel de castele î-ți construiai oare?
Adolescentă cu ochii mari căprui
Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui
Cu agera -ți privire căutai un răspuns
Dar tragicul destin se păstra ascuns...
Sufletul tău avea altă chemare
Și-n slova scrisă ai răsădit o floare
Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă
Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...
SINGURATATE
Pe cerul singurătății mele
N0rii,ca niște pescăruși
Iele ale nopții
Trec fără să-și miște aripele,
Pe sub cerul care-și adună stelele,
Ca o cloșcă, când vine uliul.
Ulcioare de lut ,semne pe piatră
Mușcate de timp ,mușcate de daltă
Vorbesc despre trecerea noastră
Pe acest pământ.
Ca într-o poveste minunată
Caut un drum,prin noaptea înstelată
Și râd și plâng,
Nu vreau să mă mint,
Cu a fost odată
Uitând să mai spun -ca niciodată-
Doar că vreau să mai cânt.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
SECUNDE SUNTEM
Ceasul î-și măsoară secunda ...
Secunde suntem ,
Suntem ca fulgul de nea ,
Suntem ca roua dimineții pe floare ,
Ca lacrima ochilor triști ...
Suntem sărutul vântului pe creastă ,
Ca frunza purtată de vânt ,
Ca visul nopții de vară ,
Suntem o secundă în timp ...
Cât de efemeră e trecerea noastră ...?
Veșnic e doar jurământul iubirii
Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .