DOR DE RĂCOARE

In oraşul de pe Tibru,

Ploaia cade, timpul trece,

Parcă ceva prevesteşte:

Un peisaj funebru - Rece.

În oraşul cel Etern,

Cerul este înegrit.

Totul a încremenit,

În acest-nghețat infern.

Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…

………………………………………………………………

Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.

Plec fruntea în fața naturii

Sub binecuvântarea divină,

Și învolburez voalul firii

Cu sentimente ce nu poartă vină.

Înmiresmată îmi pare acuma

Poteca cu cireșii înfloriți,

Dorind ca să-nlătur bruma

De pe pomii de Soare însoriți.

Toamna vine cu zăpadă, 

Mult omăt e în ogradă,

Vine-un fulg frumos,

Dă de știre cu folos,

Că sosește iarna, 

E un zvon sau este goarna? 

Cad fulgii pe pământ, 

Câte unul într-un rând.

Autor: Nicoleta Postovan 

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Octubre

Octubre se fue en las colinas

Alfombras amarillas y rojas.

Nubes plateadas pasan en las olas.

Y cantarle amor al gallo.

Siempre miro el barómetro

Y me estremezco cuando baja un poco,

Porque el sol se hace más pequeño

en diámetro.

Pero bajo el cielo cálido como en mayo

Los días blancos pasan días,

Más voluble y más

Sutil…

Retraso inoportuno

Paseos de otoño por los jardines.

Con los pliegues de la clamida llenos.

De crisantemos.

Y como apenas flota en movimiento

Como una marquesa

Como todo el universo

Míralos con sorpresa:

Un murciélago confundido

Por su apariencia de doncella

Se puso amarillo, confundido.

Y la emoción floreció

La segunda vez…

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

Nici o pată de lumină 

Nu lucește în noaptea mea

Orce pas își pierde urma...

Obosiți ne destrămăm

Peste viacuri ce rămâne?

Doar religve...

Că am fost ,dar nunmai suntem...    

Cât de searbătă-i e clipa

Când  nu mai iubești

Nu-i lumină de la care

Să te încălzeși.

Secat pare a fi izvorul

Dătător de viață

De nu mai simți ,fiorul

Când te țin în brațe.

Rare ori îți iese-n cale

Ceasul fermecat

Când doi ochi cu a lor

Săgeată ,te-au strfulgerat.

Orizontul pare aproape

Împodobit  c-un curcubeu,

Dincolo de largul mării

Ține-n brațe un nor greu.

Noru-n valuri se preface,

Mici șiroaie curg la vale,

Temătoare să nu sece

Pân-la  mare e lungă  cale...

Se strecoară printre stânci

Fir  de apă subțirel

Bucuros când întănlește

Alte fire ca și el.

A  fi poet  e 0 încântare

Să reușești  a spune-n  versuri

Sentimente și  trăiri

Să fii măreț ca Eminescu

Falnic ca Alexandri

Șugubăț ca Topârceanu

Și ca alții mii și mii.

Astăzi ce-i poeza?

Înșiruiri de cuvinte,

Mai nobile ,mai hulite

Însă rămân necitite.

          Spre seară ,când treburile s-au  mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.

M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.

Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul 

greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o 

clipă..O  liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-

țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..

          Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i  stau în cale.Așa  a

reușit să crească și să educe cei șase copii:  patru băieți  și două fete .La  prima vedere părea o

femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie

toamna ,și urma să merg și eu la grădinița  din mijlocul  satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.

Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu

lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm  în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.

Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit  de

muncă .Eu eram cel care cumpăram  pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv

la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte

mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea  familile defavorizate! Mama era ca argintul  viu

Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile

gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea  gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut  cu cobilița -

Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria  Mama ne îndemna să muncim  ,să respectăm

și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii   ne compătimeau  și ne tratau cu oarecare

milă ,peste o vreme  devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu

          .Când  frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,

veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm  pe datorie de la micile magazine

din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist  la nenea Octav șeful  de la asociație ,iar Gabriel  ajută la

sera de legume de lângă pârul din vale al domnului  învățăror .

Oamenii se întreabă în cugetul lor,

Sunt stresați și nu pot înțelege...

Ce-i așa de greu ,de înțeles?

Ne trebuie un nou președinte...

Unul din cei mai buni

Nu avem de unde?

Sau nu vedem?

Societatea e înțesată de hoți,de profitori.                                

Atât de grav am decăzut?

Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?

Atunci ne poate bate Dumnezeu!

Pe Călin nu-l cunosc bine,  

Dar îl aud ce spun și îmi convine.

Ascultând-o pe Elena,e doar venin

E susținută de cei ce au dosare

Nu  renunță la ciolan ,nici dacă moare.

Oameni buni vă mai gândiți?

Atât de grav am decăzut?

Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?