DE CE ?
De unde știe neaua ca-i vremea
Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple
Și c-o să fie iarnă ?
De ce norul pânge în ploaie ?
De ce floarea trece în fruct ?
De ce umbra în noapte piere ?
De ce acești ochi zânbesc tristi ?
De ce iubitul meu ,pe al vieții drum
Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .
Ce cătușe ne mai despart ,
Și cât sunt de grele ?
Poems in the same category
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
Secret
Mai împletit cu mii de flori
Numărând la ele fiecare petală,
Mi-ai împlinit gândurile cu trandafiri,
Și cu mii de cristale noi.
Mai făcut să par regină,
Să mă simt clandestină
Mai făcut așa iubită,
Mai făcut să fiu a ta.
Nu mai vreu să îmi văd viața mea
Fără iubirea ta,
Mi-ai împletit inima cu foc
Și avem același noroc, în fibre cu foc.
Am rămas...
Am rămas undeva între trecut și viitor,
la granița dintre ele,
dar nu în prezent.
Undeva între a fost și va fi,
am rămas la ce erai tu
și ce credeam că puteai fi.
Am rămas la noi
și la visul năruit de a fi...
Viaţa mea
Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,
Părintesc mângâiată de lacrimi,
Mi-o tratez cu otrăvuri suave,
Şi insomnii pline de patimi.
Amintirile au început să-mi putrezească,
Am încercat întunericul să adorm,
Dar el spre infinit începe să crească,
Totul în mine devenind confuz şi inform.
Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,
Iar aceasta este realizarea tinereţii …
Prin degetele de la mâna amputată risip,
Petale veştejite din trandafirul vieţii.
Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,
Într-un leagăn cu muguri de ciumă,
Moartea plăcerea demonic îşi cântă,
Pe durere de tată şi mumă.
… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat
etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a
mea suferinţă. Mama râde de mine…
Vraja
Cu un piaptăn te-aș putea vraji,
Ti-aș face cărări in gânduri
Și eu m-aș plimba printre ele,
Te-aș duce aproape de stele
Si te-aș lăsa singur pe lună,
Să nu te aibe nimeni, că-i nebună.
Te-aș lăsa cu marea,
Să mi te spele cu sarea,
Să mi te dea curat,
De altele uitat.
Să te inmoi ca lutul,
Să-ti calc doar eu pământul.
Apoi te las,că sunt grăbită,
Să vad cum arzi de dor, într-o clipită.
Și aș fugi in noaptea adâncă,
Să nu ma vezi ,dupa o stâncă.
Și m-aș ascunde dupa stele,
Până vei plânge lacrimile mele.
Și de-aș mai vrea o dată
Să fiu a ta fată,
Mă voi lasa curtată.
Hai vino îndată!
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
Secret
Mai împletit cu mii de flori
Numărând la ele fiecare petală,
Mi-ai împlinit gândurile cu trandafiri,
Și cu mii de cristale noi.
Mai făcut să par regină,
Să mă simt clandestină
Mai făcut așa iubită,
Mai făcut să fiu a ta.
Nu mai vreu să îmi văd viața mea
Fără iubirea ta,
Mi-ai împletit inima cu foc
Și avem același noroc, în fibre cu foc.
Am rămas...
Am rămas undeva între trecut și viitor,
la granița dintre ele,
dar nu în prezent.
Undeva între a fost și va fi,
am rămas la ce erai tu
și ce credeam că puteai fi.
Am rămas la noi
și la visul năruit de a fi...
Viaţa mea
Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,
Părintesc mângâiată de lacrimi,
Mi-o tratez cu otrăvuri suave,
Şi insomnii pline de patimi.
Amintirile au început să-mi putrezească,
Am încercat întunericul să adorm,
Dar el spre infinit începe să crească,
Totul în mine devenind confuz şi inform.
Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,
Iar aceasta este realizarea tinereţii …
Prin degetele de la mâna amputată risip,
Petale veştejite din trandafirul vieţii.
Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,
Într-un leagăn cu muguri de ciumă,
Moartea plăcerea demonic îşi cântă,
Pe durere de tată şi mumă.
… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat
etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a
mea suferinţă. Mama râde de mine…
Vraja
Cu un piaptăn te-aș putea vraji,
Ti-aș face cărări in gânduri
Și eu m-aș plimba printre ele,
Te-aș duce aproape de stele
Si te-aș lăsa singur pe lună,
Să nu te aibe nimeni, că-i nebună.
Te-aș lăsa cu marea,
Să mi te spele cu sarea,
Să mi te dea curat,
De altele uitat.
Să te inmoi ca lutul,
Să-ti calc doar eu pământul.
Apoi te las,că sunt grăbită,
Să vad cum arzi de dor, într-o clipită.
Și aș fugi in noaptea adâncă,
Să nu ma vezi ,dupa o stâncă.
Și m-aș ascunde dupa stele,
Până vei plânge lacrimile mele.
Și de-aș mai vrea o dată
Să fiu a ta fată,
Mă voi lasa curtată.
Hai vino îndată!
Other poems by the author
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
ALUNECUȘ
Drumu-i greu.E alunecuș
Și mă mișc încet, furiș
Teamă mi-i acuși acuși
Parcă a-și fi pe derdeluș
Gheața-i lucie oglindă
Mă desmiadă vrea să-mi prindă
Un picior și mă răstoarnă.
Mă desprid urgent de jos!...
Oare cine m-a văzut?
Drumu-i greu de străbătut...
Picioarele nu m-ă ascultă
Și iarăși mai iau o trântă.
Zău că e revoltător,
Ghiața asta e perfidă :
Nu știu ce are cu mine?
Mă tot trage de picioare,
Se uită-n sacoșa mea
Nu mai am nimic în ea.
Aveam doar vreo zece ouă,
Și le-am împărțit în două.
PE CĂI DE APE
Te-ai dus iubirea mea departe,
Luându-mi inima zălog
Pe unde oare te port pașii,
Și spre ce clipă ....de noroc?
Te văd pe întinderi mari de apă
Trăind din amintiri și vise,
Doarr valurile îți sunt aproape
Și toate gândurile ucise....
Aproape sunt și eu mereu
Te urmăresc pe-al hărții drum
Mă rog la bunul Dumnezeu
Și-ți sărut ochii din album.
CASA DIN UNIVERS
PE LUME TOȚI VENIM LA FEL,
DIN IUBIRE , DIN GREȘALĂ,
CU O ȘANȘĂ CU UN SCOP...
CU-N GRĂUNTE DE NOROC.
MICI ,SUNTEM FRUMOȘI ,DIVINI
LA ICOANĂ SĂ-I ÎNCHINI.
ODORUL SĂ CREASCĂ MARE
SA NU FIE UN OARECARE...
VIAȚA ÎNTREAGĂ-I O MINUNE,
UN MIRACOL POT SĂ SPUN ,
ȘI-O TRĂIEȘTE FIECARE CUM DOREȘTE
CU DORINȚE ,CU ILUZII ȘI-O CONSTRUIEȘTE!...
TOȚI MUNCIM ,CREEM ,SĂDIM
FACEM CEVA CE PUTEM ȘI ȘTIM
AM PRIMIT ÎN DAR PĂMÂNTUL
ȘI-Î FRUMOS , BOGAT CA GÂNDUL.
AM PRIMIT ÎN DAR NATURA;
MUNȚI ÎNALȚI , PĂDURI BOGATE, ,APE,
CÂTE DARURI NE DĂ EA ?
SĂ-O PĂSTRĂM AȘA FRUMOASĂ ,
ÎN UNIVERS NE ESTE CASĂ....
SĂ NE BUCURĂM DE EA ,
ALTA NU VOM MAI AVEA!...
E frig și e trist în odaie
E frig și e pustiu în odaie ..
E atât de pustiu , că și gândul tace ,
Ies umbre din colțuri și mă împresoară
Și-n mrejele lor vor să mă îmbrace .
E frig și e pustiu în odaie
Și sufletul e bolnav de tăcere .
E teama din mine ce plânge
Sau poate nu-i decât o părere.?...
E frig și e pustiu în odaie
Doar candela pâlpâie stins
Umbra luminii mă arde ,
Aud ceasul ce-și bate secunda ...
E frig și e pustiu în odaie
Lumina ce intră pe geam e difuză
Draperia ,barieră în calea luminii
Face tăcerea mai grea , mai confuză !...
E frig și e pustiu în odaie ...
Tablourile privesc mute...
Și o undă de șoc mă cuprinde :
Vin amintirile ,dau năvală, sunt multe...
E frig și e pustiu în odaie
Mă dor ochii așteptând o schimbare ;
Să schimb pustiul din casă
Cu lumina zilei ce mâine va răsare.
MEDITAȚII
Vine noaptea ,pregătită de culcare
Susură în deal izvorul ,către o apă mare.
Doar tăcerea o mai rupe ,un lătrat de câine
Și câte un dor se furișează ,tiptil lângă mine.
Câte o boare mai adie ca o mângiere
Luna leneșa se ascunde, după un nor și piere....
Încurând e sus pe creastă strălucind în lumea ei vastă,
Și cu raza-i de lumină bate în fereastră.
Câte-un geam cu ochii în vale,parcă stă de ștrajă,
Și-în puzderia de stele,Ursa Mare-i trează.
Câte-un gând își ia avânt,nefiresc îmi pare
Sus spre necuprins,până la Carul Mare.
Parcă mai ușor îmi este ,să vorbesc cu stele
Când tăcerea mă rănește în clipele grele.
Trag perdeaua din fereastră și le chem în casă,
Le prind pe toate și le pun în glastră.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
ALUNECUȘ
Drumu-i greu.E alunecuș
Și mă mișc încet, furiș
Teamă mi-i acuși acuși
Parcă a-și fi pe derdeluș
Gheața-i lucie oglindă
Mă desmiadă vrea să-mi prindă
Un picior și mă răstoarnă.
Mă desprid urgent de jos!...
Oare cine m-a văzut?
Drumu-i greu de străbătut...
Picioarele nu m-ă ascultă
Și iarăși mai iau o trântă.
Zău că e revoltător,
Ghiața asta e perfidă :
Nu știu ce are cu mine?
Mă tot trage de picioare,
Se uită-n sacoșa mea
Nu mai am nimic în ea.
Aveam doar vreo zece ouă,
Și le-am împărțit în două.
PE CĂI DE APE
Te-ai dus iubirea mea departe,
Luându-mi inima zălog
Pe unde oare te port pașii,
Și spre ce clipă ....de noroc?
Te văd pe întinderi mari de apă
Trăind din amintiri și vise,
Doarr valurile îți sunt aproape
Și toate gândurile ucise....
Aproape sunt și eu mereu
Te urmăresc pe-al hărții drum
Mă rog la bunul Dumnezeu
Și-ți sărut ochii din album.
CASA DIN UNIVERS
PE LUME TOȚI VENIM LA FEL,
DIN IUBIRE , DIN GREȘALĂ,
CU O ȘANȘĂ CU UN SCOP...
CU-N GRĂUNTE DE NOROC.
MICI ,SUNTEM FRUMOȘI ,DIVINI
LA ICOANĂ SĂ-I ÎNCHINI.
ODORUL SĂ CREASCĂ MARE
SA NU FIE UN OARECARE...
VIAȚA ÎNTREAGĂ-I O MINUNE,
UN MIRACOL POT SĂ SPUN ,
ȘI-O TRĂIEȘTE FIECARE CUM DOREȘTE
CU DORINȚE ,CU ILUZII ȘI-O CONSTRUIEȘTE!...
TOȚI MUNCIM ,CREEM ,SĂDIM
FACEM CEVA CE PUTEM ȘI ȘTIM
AM PRIMIT ÎN DAR PĂMÂNTUL
ȘI-Î FRUMOS , BOGAT CA GÂNDUL.
AM PRIMIT ÎN DAR NATURA;
MUNȚI ÎNALȚI , PĂDURI BOGATE, ,APE,
CÂTE DARURI NE DĂ EA ?
SĂ-O PĂSTRĂM AȘA FRUMOASĂ ,
ÎN UNIVERS NE ESTE CASĂ....
SĂ NE BUCURĂM DE EA ,
ALTA NU VOM MAI AVEA!...
E frig și e trist în odaie
E frig și e pustiu în odaie ..
E atât de pustiu , că și gândul tace ,
Ies umbre din colțuri și mă împresoară
Și-n mrejele lor vor să mă îmbrace .
E frig și e pustiu în odaie
Și sufletul e bolnav de tăcere .
E teama din mine ce plânge
Sau poate nu-i decât o părere.?...
E frig și e pustiu în odaie
Doar candela pâlpâie stins
Umbra luminii mă arde ,
Aud ceasul ce-și bate secunda ...
E frig și e pustiu în odaie
Lumina ce intră pe geam e difuză
Draperia ,barieră în calea luminii
Face tăcerea mai grea , mai confuză !...
E frig și e pustiu în odaie ...
Tablourile privesc mute...
Și o undă de șoc mă cuprinde :
Vin amintirile ,dau năvală, sunt multe...
E frig și e pustiu în odaie
Mă dor ochii așteptând o schimbare ;
Să schimb pustiul din casă
Cu lumina zilei ce mâine va răsare.
MEDITAȚII
Vine noaptea ,pregătită de culcare
Susură în deal izvorul ,către o apă mare.
Doar tăcerea o mai rupe ,un lătrat de câine
Și câte un dor se furișează ,tiptil lângă mine.
Câte o boare mai adie ca o mângiere
Luna leneșa se ascunde, după un nor și piere....
Încurând e sus pe creastă strălucind în lumea ei vastă,
Și cu raza-i de lumină bate în fereastră.
Câte-un geam cu ochii în vale,parcă stă de ștrajă,
Și-în puzderia de stele,Ursa Mare-i trează.
Câte-un gând își ia avânt,nefiresc îmi pare
Sus spre necuprins,până la Carul Mare.
Parcă mai ușor îmi este ,să vorbesc cu stele
Când tăcerea mă rănește în clipele grele.
Trag perdeaua din fereastră și le chem în casă,
Le prind pe toate și le pun în glastră.