DE CE ?

Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,

Iubita mea blajină și frumoasă

Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,

Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă

Să-mi fii nevastă!

Ei bine,știu că pare doar o glumă,

Dar spun că treaba asta este serioasă,

Să știe lumea toată,

Chiar dacă nimeni nu ne știe

Sau nu le pasă...

Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,

Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,

Când stă la tine-n brațe,

Sau te sărută....

Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!

(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Dansăm în doi așa frumos

Și azi când noi sărbătorim,

Priviri simțim de peste tot

Iar bârfa lor e greu s-o știm

Zâmbim și pașii ne conduc

Pe ritm de vals și de iubire,

În ochi avem multă lumină

Pentru că ei emană fericire

Ne știm din vremea studenției

De când noi ne-am îndrăgostit,

Și de atunci formăm perechea

Iar vorba lumii nu ne-a clintit

Ani mulți am pus în barca noastră

Și-am navigat pe vânt și pe furtună,

Și niciodată nu am căzut sub val

C-am tras la vâslă doar împreună

Și an de an când vârsta împlinim

Cu drag ne amintim de tinerețe,

De clipele frumoase ce le trăim

Chiar și acum ajunși la bătrânețe

......................................

Am plâns, am râs și ne-am luptat

Cu cei ce răutatea-n viață o cultivă,

Cu cârma strâns în mână am vâslit

Pe drumul drept, fără a fi..în derivă!

Te-am iubit cu disperare,

Fără glas, fără putere,

Și-acum, în tăcerea mare,

Mi-ești doar dor și mângâiere.

Prea târziu s-a stins lumina,

Drumul tău s-a dus în zare,

Rămân doar cu amintirea,

Și cu inima-ntristată, doare.

Blând, cald, cu ale tale raze 
Mă faci să zâmbesc 
Dar, îmi amintesc 
Mă vei părăsi, până la răsăritul altei zi. 
 
În gazda florilor m-ai lăsat 
Cu inima-mi arzând ca scrumul de țigară 
În compania stelelor căzătoare m-ai uitat 
Cu dorința înfocată de a te găsi. 
 
Însă nu e în zadar 
Tu din nou vei răsări 
Cu ale tale fierbinți raze mă cuprinzi 
Până la asprul capăt de zi. 
 
O dată cu tine, zâmbetu-mi răsare. 
Uit de suferința-mi înăsprită, ciob de sticlă 
Te privesc și greu îmi e 
Când tot ce ne-a rămas este un simplu ,,rămas-bun". 
 
Dar nu e supărare, iubitul meu soare 
Căci va mai trece o zi 
Iar noi ne vom regăsi.

revolte de stradă,

unele-mbrăcate -n

portocaliu,

altele-n rubiniu

ne- aduc-aminte că

" revoluția

nu e o cina sociala,

un eleniment literar,

un desen

sau o broderie."

de multe ori,

revoltele

au purtat amprenta prigoanei demonice

împotriva sentimentului religios.

revoluțiile au făcut un pas de schimbare a gărzii,

trecând cu tancurile

peste manifestanții civili.

 lupta a rămas aceeași....

Lipsesc eu oare undeva ?

Sunt căutat prin lume eu ? 

Se îngrijorează cineva ? 

De chinul și suspinul meu.

Mă-ntreb adesea ce să fac ? 

Singurătate s-o infring. 

Cum inimă să mi-o desfac ? 

Rugina grea din ea s-o string. 

Pamintul mă tot trage-n jos

Eu tind afară cu efort 

Iar el mă-nghite nemilos 

De parcă nu-s, de parcă-s mort

Ce departe îmi par azi toate

Scene rupte ,gesturi stranii

Ce am acumulat cu anii,

Sau topit într-un deceniu

M-au demolat  ca pe-un pom 

Port doar numele de om.

Dezbrăcat de cele sfinte

Blestem greu trimit în zări

Pentru cei ce fac din noi 

Ai sărăciei eroi ,personaje negative.

Ce de zbateri ,ce de griji 

Pentru-un loc în lumea 

Țara plânge că-i săracă

Fiindcă atâția bani se toacă

Pe interese străine.

Domni sunteți  azi ,ce veți fi mâine?

Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.

--Uite Cacul Mare,Steaua,Polară,Luceafărul de zi, toate își au locul precis, unde le vei găsi

când sufletul îți va cere,îmi zice Robert,întorcând-și  privirea spre mine. O privire ce îmi 

 îmi străbate toată ființa.

--Tu de ce fugi de dragoste Ana

--Nu fug,doar aștept s-o întâlnesc,până atunci mă opresc la prietenie.Și mai este ceva:

Orice dragoște începpe frumos cu vorbe calde gesturi pline de tandrețe,atingeri de mână, flori.

Dar dragostea are și partea ei vulgară.Dacă partea frumoasă  se consumă ,cu ce rămâi?

Îndiferența celui care pleacă ,care părăsește corabia,cum se zice.Cel trădat rămâne cu suferința,

el știe ce înseamnă dragostea și trădarea.Atunci ,mai puterea să-ți cauți altă dragoste?

--Îmi place cum gândești deși ești foarte tânără.De-unde știi toate astea,de unde ai învățat?

--Din lumea în care trăiesc. Sunt atâtea drame și atâta durere.Tu ai mai multă experiență de viață.

Care este părereata?

--Dragostea este de mai multe feluri și nu tote au un sfârșit dureros Atunci când dragostea e împărtășită

și gășești la persoana pe care o iubești și înțelegere,comunicare dragostea e dulce e o binecuvântare.

O  altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor

at....Merg să-l

caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc  Dealul  Oarbei ,cobor o

vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..

ce mă fac ? Am început să urlu  de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa

până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit  stăpânul foarte mirat .

          -Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un

câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?

             Acum mă bucur că am  și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.

Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.

Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt

de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .

       -    Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!

Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!

            De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,

poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.

Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la

amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu

înțelegeam  tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n

ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să

creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de

frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.

Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem

destule probleme...Atos și Țiganu  adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile  din

curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?

În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele

geți voi tot? MERITAȚI  O RECOMPENSĂ?

Ostenită  de  așteptare 

Teama  mă  frământă

Cu  dureri  stridente-n frunte

Pentru  câte  runde?

Ostenită de învoiala

Plânsului etern

Poți și râde ,poți și râde

Fii  un claun  modern.

Ostenită se retrage

Ca într-o colivie

Teama de-a nu fi excentric,

Plângând  de bucurie.

Ostenită  fuge clipa

Timpului  mereu  prezent,

Contratimpul  e-o  balanță

Pe un scurt segment.

Ostenită-i  chiar și umbra

Pare greu bonlavă ,

Torent  cuprins  de nevroză

Fluvii ,afluenții  de lavă.

  Pe  Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi  la aceiași  fundație.

Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu

să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-

cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit  o undă de simpatie.

Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special

în privire,un farmec aparte.Înalt și bine  înzestrat de natură, avea ceva magic

în privire De fapt el nu  prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.

S-a hotărât deci  să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.

              CONTINUARE

Potop de raze fierbiți 

Se lasă din cer pe câmpie .

Verdele frunzei-i topit 

De calda-i , ferbintea-i solie .

Se lipește pulberea fină de colb ,

Frige și arde tălpile goale

Ce urcă cărări către deal ,

Cărări ce curg către vale ...

Și murmur și cântec și zvon ...

Se ascunde la ora amiezii .

Un dor de răcoare 

Și gustul rece al apei de izvor 

Mai stăruie în mintea 

Țăranului dus pe ogor .

              T.A.D.