1  

PICĂTURĂ DE SÂNGE

În noaptea aceea

Ghetsimaniul părea inima lumii -

o inimă grea,

strivită între păcat și Dumnezeu.

 

Măslinii își plecau ramurile

ca niște profeți obosiți,

iar luna, palidă și rece,

ardea deasupra grădinii

ca o candelă rămasă singură

după stingerea tuturor rugăciunilor/

 

Și Hristos se ruga.

 

Nu cu liniștea sfinților din icoane,

ci cu durerea adâncă

a Celui care purta în Sine

toată căderea omului.

 

Pământul tăcea,

cerul tăcea,

Doar respirația nopții

mai tremura printre măslini.

 

Apoi am văzut-o -

o picătură de sânge

căzând încet pe iarba rece,

ca și cum însăși veșnicia

ar fi început să sângereze.

 

Și încă una.

Și încă una.

Roșii și grele

ca niște semințe ale mântuirii

aruncate în țărâna morții.

 

Atunci am înțeles că Dumnezeu

nu mântuiește lumea de departe,

ci intrând până la capăt

în spaima,

în singurătatea

și în rana omului.

 

Fiecare picătură

era o tainică pecete a iubirii -

o lumină răstignită

pe întunericul firii noastre.

 

Iar grădina întreagă

părea un altar cosmic,

unde Fiul lui Dumnezeu

prefăcea suferunța lumii

în început de Înviere.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: preot DAVID MARIAN poezii.online PICĂTURĂ DE SÂNGE

Data postării: 25 mai

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 567

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

ÎNCEPUTUL ASCUNS

Nu începutul a fost primul

ci rânduiala din care începutul

a primit voie să apară.

 

Mai înainte de început

a fost hotarul nevăzut

dintre „a fi” și „a nu fi”,

străjuit de Duhul

care Se purta peste ape

fără să le tulbure.

 

Apele nu erau haos,

ci adânc nerostit,

purtând în sine

posibilitatea ascultării.

 

Atunci, lumina nu a izbucnit,

ci a fost chemată pe nume,

separată de întuneric

nu prin luptă,

ci prin discernământ.

 

Ziua și noaptea au primit măsura,

timpul - rânduiala,

iar făptura a fost așezată

în ritmul care nu obosește.

 

Pământul a fost chemat să rodească,

nu să se impună,

iar rodirea

nu a fost poruncă,

ci binecucântare.

 

Lutul a fost adunat

din marginile apelor

și a primit forma

fără a fi constrâns,

ca un vas pregătit pentru suflare.

 

Suflarea a intrat

nu ca vântul care desparte,

ci ca Duhul care unește.

 

Și omul a devenit ființă vie,

nu prin putere,

ci prin primire.

Mai mult...

NOTIFICĂRILE TĂCERII

Tăcerea nu vine brusc.

Are un sunet discret

ca vibrația unui telefon

uitat pe masă.

 

Lumina alunecă pe pereți

fără să ceară atenție

iar ora se desface

în minute fragile.

 

Deschid fereastra

nu pentru aer

ci pentru spațiul dintre gânduri

unde nimeni nu mă caută.

 

Cuvintele rămân nefolosite

într-un colț de memorie

ca aplicații închise

care încă știu ce-au fost.

 

Respir mai rar

și lumea face la fel

ca și cum am fi decis

de comun acord.

 

Că uneori

cea mai importantă notificare

nu apare pe ecran

ci în liniștea

care rămâne.

Mai mult...

SUB ASCULTARE

Nu cu tunet m-ai chemat, Doamne,

ci cu o liniște adâncă,

în care voia mea

s-a recunoscut trecătoare.

 

Mi-ai dat cruce nu ca semn al cîderii,

ci ca loc al rămânerii,

unde frica mea

și mila Ta

se întâlnesc fără cuvinte.

 

Am voit să fug -

dar nu fuga are chip,

iar ascultarea se naște numai

din statornicie.

 

Asumarea nu e tărie,

ci golire de sine,

o coborâre lentă

din zgomot în adevăr.

 

Și când nu mai apăr nimic -

nici dreptatea mea,

nici chipul meu,

nici numele,

Tu începi să lucrezi.

 

Căci omul nu se mântuiește

prin biruință,

ci prin răbdare

prin smerenie

sub mâna Ta

până la capăt.

Mai mult...

AȘTEPTAREA CA „MOD DE VIAȚĂ”

Sub un cer plumburiu,

o mare de paltoane grele

și căciuli de blană

stă așezată într-o tăcere resemnată,

în fața unor vitrine care promiteau multe,

dar nu ofereau nimic.

 

Sub firmele prăfuite ale

„Alimentarei” și „Gazului Metan”

timpul pare încremenit

într-un prezent continuu al lipsurilor.

 

Buteliile ruginite

nu sunt doar obiecte,

ci speranța unei flăcări

ce va încălzi o casă înghețată,

fiind purtate pe aceleași sănii

pe care copiii ar fi trebuit

să descopere bucuria,

nu povara cozilor.

 

Oamenii nu vorbesc,

privirile lor, 

pierdute în griul asfaltului murdar,

poartă greutatea

unei demnități încercate zilnic.

 

Este imaginea unei supravețuiri tăcute,

un tablou al unei generații

care a învățat

că răbdarea este singura armă

împotriva nepăsării.

 

 

Mai mult...

TRECEREA

Seara a fost prima trecere.

 

La început a fost tăcerea,

nu lipsa, ci adâncul

care așteaptă cuvântul.

 

Creația nu a fost explozie,

ci trecere:

din neființă în chemare,

din întuneric în rost.

 

Logosul a străbătut haosul

fără grabă.

Lumina nu a forțat, ci a chemat.

Toate au venit la ființă

prin ascultare.

 

Omul a primit această trecere în sine.

Creat din lut și suflare,

între pământ și cer,

chemat să continue

ceea ce Dumnezeu a început.

 

Dar creația nu s-a încheiat.

Ea se lucrează

în fiecare inimă

care învață tăcerea,

în fiecare minte

când forma nu mai rezistă harului.

 

Sfântul maxim a numit aceasta sinergie:

Dumnezeu lucrează,

omul răspunde.

 

Și când harul atinge făptura,

nu o shimbă în altceva,

ci o aduce

la ceea ce trebuie să fie.

 

Atunci creația se împlinește

fără zgomot,

iar omul devine loc al trecerii

din lume în Dumnezeu.

 

 

Mai mult...

CARTOGRAFIA UNEI APROPIERI

Ne-am întâlnit

fără să știm

că distanța dintre noi

urma să devină

un spațiu locuibil.

 

Dragostea nu s-a anunțat

cu gesturi ample

ci a intrat în viața mea

ca lumina

într-o cameră lăsată întredeschisă.

 

Tu ai rămas

acolo unde gândurile 

încetează să se apere

și devin adevărate.

 

între noi

timpul nu se grăbește

învață să stea 

să asculte

să respire.

 

iar dacă lumea ne-ar cere

o definiție

i-am oferi doar

felul în care

tăcerea

nu mai doare.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ușa am inchis

Ne-am închis în noi 

Și ușa am inchis-o

Privim șiret o umbră

Dar ea ne aparține

Parca am vrea sa spunem

Că am vrea iubire

Dar glasu-i sărăcit

De prea multă mâhnire.

De mult prea mult orgoliu

Și din prea multă bogăție

O sa murim săraci

Cu sufletul pătat

Ca-n viața asta tristă

Nevoia ne îmbie

Ușa sa o închidem

Dar e păcat, păcat.

Mai mult...

Urătură/ Poezie!

Primiți cu...urătura?

Mamă, tată și cumnați
Și-ai soției bravii frați
Azi suntem liberi la gură
Și vă spunem urătură
Făcută în Piatra Neamț
Poate căpătăm un șfanț
Iar de nu găsiți vreun ban
Ne mulțumim cu-n cârlan
Sau tăieți câțiva cucoși
Din aceia... pintenoși
Că aveți în curtea voastră
Și pentru burtica noastră
Iar privind... de la cerdac
Se arată...și-un godac
Tocmai bun de o friptură
Cu puțină...murătură
Și-apoi și o...udătură
Făcută din strugurași
Copți-n soare pe araci.

Așa c-aveți ce ne da
Hai, să-ncepem a ura.

Dragii noștri părinți!

Intrăm și-n noaptea asta-n casă
Acum când anul vechi a dispărut,
Să vă aducem... vorbă frumoasă
Și să uitați de tot... ce v-a  durut.

Venim cu drag spre voi părinți
Că știm ce mult ne așteptați,
Să descrețim a voastre frunți
Și de-am greșit... să ne iertați.

Vouă v-aducem urarea noastră
Prin care vă trimitem sănătate,
Și de aici din prag de la fereastră
Mâna o sărutăm, cu multă pietate.

Intrăm în casa veche părintească
Ce ne îmbie cu miros de cozonaci,
Iar mama dornică să ne primească
Cu mere, nuci și... rumeniți colaci.

Nu ne oprim să zicem plugușorul
Și le urăm să fie sănătoși cu bani,
Iar tata bucuros umple... ulciorul
În timp ce ne urăm ,,La mulți ani".

Întindem masă și ne-așezăm cu toții
Bucate bune să servim că-i anul nou,
Suntem părinți, copii, bunicii și nepoții
Golim cu bucurie... platou după platou.

Întru-un târziu ne ducem la culcare
Cu fericire-n suflet, că ne-am văzut,
Iar mâine când va fi, pe întâi ianuare
Planuri vom face, că "26-i, la-nceput!



Mai mult...

,,Pe bună dreptate ''

Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,

O umbră ce a fost cândva o siluetă,

Un soare ce s-a luminat pe sine,

Ai fost un bun prieten.

 

O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,

A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,

Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,

Alături de care s-au liniștit apele.

 

Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,

Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,

Permite-mi să te felicit dragă,

Acum îmi ești un frate bun.

Mai mult...

Psalmi - XLIII - Mi-e rușine să Te chem....

 

Doamne,

mi-e rușine să Te chem,

căci am căzut iar în același loc.

Am promis că nu voi mai greși,

dar am căzut acolo unde știam

că voi cădea din nou.

 

Nu Te-am trădat cu vorbele,

ci cu faptele mele,

cu promisiunile neîmplinite

și cu gândurile care au ajuns

iar la aceeași răscruce.

 

Am uitat de Tine,

nu prin uitare, ci prin alegere,

alegere de a mă întoarce

acolo unde știu că nu Te voi găsi.

 

Mi-e rușine să Te chem, Doamne,

pentru că mă tem că Tu vei vedea

slăbiciunea mea neschimbată,

întoarcerea mea în aceleași locuri

din care am jurat că voi ieși.

 

Dar nu pot trăi fără Tine,

chiar dacă mi-e rușine să Te chem.

Aș vrea să mă ridic

fără să mai cad,

dar știu că am nevoie de Tine

pentru a nu mă pierde iar.

 

Te chem, Doamne,

nu pentru că merit,

ci pentru că nu pot rămâne fără Tine.

În slăbiciunea mea,

găsește-mi puterea să mă ridic

și să nu mai cad.

 

Mai mult...

Unde?

 

unde toată lumea râde,

unde mă pot deplasa

de pe o insulă pe alta,

unde mă pot legăna

într-un hamac stilat,

bronzat de soare,

unde timpul nu mai fuge,

iar toamna se apropie pe neașteptate,

făcând furori…cu ale sale frunze..uscate

unde toată lumea cântă

și mă așteaptă..

să îi îmbrățișez…

să le spun ,, poftiți pe această tavă este iubire ‘’

să împart iubire și ceai dulce,

unde mă simt complet,

iubit și împlinit,

unde apusul are să vină,

găsindu-mă în elementul meu,

unde toată lumea…

în locul unde toată lumea

mă cunoaște! și iubește—

Mai mult...

În van „nebunu”-ncearcă

În van „nebunu”-ncearcă să se-aleagă

C-o mulțumire ori c-un zâmbet dat

Din partea-aceluia ce-l ia în șagă

Și-l scuipă pentru că-i „alienat”.

Oriunde merge-un deget îl acuză,

Pe un’ se-așază-i ocărânt că stă;

Că are una sau că n-are scuză,

E judecat că-n felul său cântă.

Și chiar de-nsingurat pe lume este,

Măcar o rațiune caldă i-e,

Când vede cum „normalul” dă de veste

Aceeași vorbă ce îl împuie:

Pe griul fad și dens de grea rumoare

Prin el aduce-o pată de culoare.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍