În van „nebunu”-ncearcă
În van „nebunu”-ncearcă să se-aleagă
C-o mulțumire ori c-un zâmbet dat
Din partea-aceluia ce-l ia în șagă
Și-l scuipă pentru că-i „alienat”.
Oriunde merge-un deget îl acuză,
Pe un’ se-așază-i ocărânt că stă;
Că are una sau că n-are scuză,
E judecat că-n felul său cântă.
Și chiar de-nsingurat pe lume este,
Măcar o rațiune caldă i-e,
Când vede cum „normalul” dă de veste
Aceeași vorbă ce îl împuie:
Pe griul fad și dens de grea rumoare
Prin el aduce-o pată de culoare.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Rareș Gireadă
sonet
Data postării: 2 august
Vizualizări: 171
Poezii din aceiaşi categorie
,,Nu te enerva" în germană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Nur ein Wort
Sagte zufällig
Unversöhnlich
Es haut mich um.
das Herz glaubt
Der Gedanke misst es,
Die Stille ist verschwunden
Für immer.
Leider liegt das in meiner Natur,
Aber immer in Gedanken sage ich Folgendes:
"Werde nicht sauer!"
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Vielleicht wird man manchmal unbeabsichtigt getroffen
Mit einem Wort, es ist nicht angemessen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Komm, lächle und höre auf meinen Rat.
Nur ein Wort
Es bringt mich zu schweren Gedanken
Und nur mit ihnen
Es umgibt mich.
Es ist Eifersucht
Es ist eine Belastung
Und ein unbeschreiblicher Albtraum
Die Nacht im Traum bricht herein.
Leider liegt das in meiner Natur,
Aber immer in Gedanken sage ich Folgendes:
"Werde nicht sauer!"
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Vielleicht wird man manchmal unbeabsichtigt getroffen
Mit einem Wort, es ist nicht angemessen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Komm, lächle und höre dir den Rat an.
Und du wirst es wissen
Um Ihnen zu sagen
Trotzdem,
jeder, der
Werde nicht sauer!
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Werde nicht sauer!
VIS DE VARĂ
Flăcări aurii
Pogoară din soare
Peste lanuri vii
Ca să le măsoare
Cu drag le sărută,
Ele mulţumesc
Şi, zâmbind complice,
Se desfac în spice.
Marea se-nfioară
Pescăruşii zboară
Spre albastre zări
Până-n depărtări...
Şi poartă pe aripi
Vise îngereşti
Să le dăruiască
Celor pământeşti...
Copiii aleargă
Pe nisipul ud
Lăsând mărturie
Vis de vara vie!
Cai verzi pe pereți
De crezi iubirea o frumoasă zeitate,
Fără de care vei muri...
Minerva sau Junona
Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...
Ce ține-nchisă-n ea
Promisiuni de viață,vesel colorate
Ce vin și pleacă zi de zi,
Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,
Purtând de carnaval costume
Și măști pictate ce chipurile triste le ascund
Și neputând să prindă pentru sine
Amorul și iubirea care vine
De la frumoasele femei,
Frumoase coborâte ca din basme,
De care tinerii se-agață
Precum în lanțurile de la bâlci,
Cu cai ce sunt pictați in verde
Si stau semeți sau chiar nechează,
Tablou ce-i colorat și pare viu...
Ei bine,află ce îți spun acum!
Căci circulă o glumă populară
Când se vorbește prost și fără rost
Sau când prostia iese mult în față,
Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,
Oameni politici ce cred că-s zei...
Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!
Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:
Cai verzi ce stau să pască pe pereți...
Iar de vei crede vorbele rostite
De gingașele vrăjite domnișoare,
Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,
Și prins în mrejele iubirii
Cuprins de o dorință arzătoare
Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,
Te vei trezi purtat la trap călare
Pe-aceiași cai verzi pe pereți!
Ooohh....blestemată ești iubire....
Cu sora ta pe nume Amăgire!
Cu tot ce porți asupra ta,
Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,
Nici cei mai bravi soldați spartani,
Nu pot ușor a te-nfrunta!
Dar nici Virgiliu,Horațiu sau
Ovidiu,
Cel exilat în Tomis din tainice motive
De Augustus Imperator,
Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii
Pe un semeț piedestal,
Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,
Cu tot ce ai primit de la ai tăi,
Sau mai degrabă de la mama ta...
Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,
Rămâneți pe vecie în Infern!
(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)
CONVERSAȚIE POETICĂ
Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea
" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?
" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și din regăsiri de sine. "
Oamenii străzii - glosă
Sub felinarul ce întunericul străbate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Muşcând din mâini şi încurajări trucate,
Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.
Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
E un tablou ce-n astă lume ţipă,
Strigând durerea şi mâhnirea,
Către avuţi şi-a lor ferice clipă,
Ce-i putredă şi amară cum e fierea.
Ei nu răspund căci inima le e de piatră,
Dar ştiu că a lor resturi aruncate,
Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Nu vor din plinul lor să dăruiască,
Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,
Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,
Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.
Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,
Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,
Dar niciodată nu au fost acolo unde,
Stau roată cei de soartă chinuiţi.
Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,
La fel ca sufletul lor de nababi,
Minciună-i adevărul ce-l rostesc,
Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.
Spun că asupra nevoiaşilor veghează,
Că îi ajută să aibă chiar de toate,
Fiinţa, gestul însă îi trădează,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.
Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,
Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,
Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,
De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.
Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,
Dar de copii au fost izgoniţi,
Acum trăiesc în crâncenă durere,
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.
La cei ce le-au furat fericirea,
Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,
Gândind că poate aşa le-a fost menirea,
Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.
Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,
Şi de la ei să învăţaţi încă odată,
Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,
Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,
Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,
Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.
Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,
Le poartă umbra deformată pe pământ,
Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.
O clipă străpunge ca un fulger viitorul,
Trăieşte doar o zi la fel ca ei,
Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,
După fosta casă şi copiii tăi…
Cu trupul stors, agonic şi înfometat
Dar în piepturi cu o inimă curată,
Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.
La fel şi aceşti copii abandonaţi,
Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,
Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?
În ce le este fericirea sau care li-i misterul?
Chiar şi în zilele mai nereuşite,
Când trupul le este sleit şi flămând,
Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
Sunt veseli şi-i auzi râzând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
Alte poezii ale autorului
E amintirea lira
E amintirea lira dând cu spor
Poveștile de drag ori avuție
Ce ne urmează-n clipele de dor,
Purtate-n feșele de nostalgie,
C-un aer curios în sine stând,
De o ciudată, mare prospețime,
Precum un veșnic nor al unui gând
Nerisipit de-a vântului asprime.
Și nimbu-i peste capete de neam
Se tot coboară — anii cad în șiruri,
De cronicari pe file puși: le-aveam
Liant al secole-n balsam de miruri.
Iar negre poartă limbile de ceas
O evidență-a timpului distras…
Rondelul lumii date-n dar
Vă dau o lume-ntreagă-n dar
Și-n schimb vă cer o aplecare,
Cum negustoru-ntr-un bazar
O plată pe obiect își are.
Iar prețul nu-i deloc amar,
Când mintea stă pe-mbelșugare.
Vă dau o lume-ntreagă-n dar
Și-n schimb vă cer o aplecare.
Mă-ncred în orele ce sar
Cu-acea malignă usturare
Alegerea că-i pe cântar
În loc prin talerul mai mare.
Vă dau o lume-ntreagă-n dar!
Treceri în pași temporali
Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații
Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,
Unui far al depărtării, din vechime luminând,
Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.
Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,
Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,
Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting
Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.
Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,
Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,
Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit
Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.
Privește astăzi pe acele geamuri...
Privește astăzi pe acele geamuri
Ce bat spre-ograda gândului plăcut,
În care și acum, dormind sub ramuri,
Te-așteaptă marca timpului pierdut.
De mult în sinea ta domnește frica
Prezentului acesta-ncrâncenat...
Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica
Făptură ce cu sorii a jonglat!
Mă întristează să te văd cum suferi,
Știindu-ți dragul suflet delicat,
Precum era și vântul printre nuferi
În dimineața când ne-am sărutat...
Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,
Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...
Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,
Voi răsări mereu cu glasul viu.
(Imagine de fundal: Jill Clardy)
Triolet
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Precum Tantal spre fruct întins,
Cu pofte mari ce-n versuri cresc.
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Și-n van cuvintele-mi lungesc,
Căci tot mai sus mi-e țelu-mpins...
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Precum Tantal spre fruct întins.