13  

Autorul Rareș Gireadă

poezii.online Rareș Gireadă

Nu sunt multe de spus: un tânăr aflat la început de drum. Cât privește activitatea mea scriitoricească, mă pot considera un amator: scriu din când în când, dar nu cu seriozitate. Dintre toate genurile literare, cel mai mult a reușit să-mi capteze atenția cel liric. ........................................................................................................................... [Stiloul, pensula mea; cuvintele, culoarea.]

Total 34 creaţii

Inregistrat pe 26 iulie 2024


Trioletul unei seri - 278 vizualizări

Prevăzând apusul - 258 vizualizări

Catren - 363 vizualizări

Privește astăzi pe acele geamuri... - 279 vizualizări

Trioletul zborului - 269 vizualizări

Ca pasărea din aripi - 236 vizualizări

Puntea măcelarului - 276 vizualizări

Rup din tine - 271 vizualizări

Despre un arbore - 239 vizualizări

La ieșirea dintr-un tunel - 283 vizualizări

Mormânt de comat - 252 vizualizări

Trezire - 268 vizualizări

Arta mea… - 249 vizualizări

Suprareală - 289 vizualizări

O, sufletele-n îndurare… - 257 vizualizări

Din mlaca nopții… - 250 vizualizări

Să n-ai să-mi spui că ești bolnav! - 289 vizualizări

Cugetarea unui Icar - 289 vizualizări

Beție, ah… - 280 vizualizări

În van „nebunu”-ncearcă - 262 vizualizări

E amintirea lira - 276 vizualizări

Simplegade - 288 vizualizări

Greu e să pieri - 247 vizualizări

Lui Francisco de Goya - 295 vizualizări

Urcând pe drumul către-nțelepțire - 276 vizualizări

Rondelul puținilor adulți - 335 vizualizări

Rondelul lumii date-n dar - 267 vizualizări

Rondelul rolului poetului - 260 vizualizări

Treceri în pași temporali - 278 vizualizări

Triolet vetust - 265 vizualizări

Creaţii aleatorii :)

Ieftin sau scump

Cel hapsân dorește tare,

Să aibă câștigul mare.

Chiar de marfa lui nu trece...

El preferă că să stea,

Și de marfa s-ar strica..

Unii ce se mulțumesc,

Cu-n câștig mai omenesc,

Își vând toată marfa lor,

Ajutând semenii lor.

Cel mai umilit se pare...

E producătorul care...

Muncește din greu mereu,

Văzând cum produsul său,

E vândut la un preț care..?

Nu are mare valoare.

Și noi suportăm, zic eu,

Ne e greu a cumpăra,

Și de am dori cumva,

Nu avem nici o putere..

Să ajutăm pe cineva..

Chiar simțim aceea durere,

Când dormim a cumpăra.

 

Mai mult...

Vigilența

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

Mai mult...

Scrisoare către tine partea 6

Aș da timpul înapoi să fim amândoi,

Nu ai idee cât sufăr că te-am lăsat să pleci din viața mea,

Câte lacrimi am vărsat în fiecare noapte,

Sperând că te vei întoarce la mine fără întrebări și mă vei îmbrățișa.

 

Am nevoie de tine mai mult ca oricând,

Pentru că doar tu mă făceai fericită,

Și iubesc tot la tine să ții minte asta,

Chiar dacă nu pot să îți spun in față,

Ci doar în scris când îmi exprim sentimentele.

 

Până și inima plânge de dor,

Și te caută neîncetat,

Că pe tine nu te pot avea,

Doar in vise te mai pot vedea,

Și sărutul real să mă trezească ca dintr-un basm.

Mai mult...

Incertitudine

Sunt aici, acolo unde am mai fost și ieri,

Dar parcă sunt alta, cu alte păreri,

Sunt tot eu dar am sufletul albit,

Rănită de oameni nu am timp de iubit.

 

Unde să caut când în mine este un gol,

Cu ce sa umplu sufletul când mi se scurge domol?

Picătura ce sună tare când cade pe asfalt,

Nu o pot pune înapoi și atunci doar tresalt.

 

Îmi iau înapoi toate rănile și le spăl cu iubire,

Îmi iau înapoi toate gândurile fără să cer despăgubire,

Calc cu tălpile goale pe iarbă cu rouă

Și mă descarc de vină și nu mai sunt două.

 

Sunt aici și acum și doar în prezent,

Îmi trăiesc viața nu doar un fragment.

Sunt tot eu, dar visez mai departe,

Mă țin de mână îngerii din noapte.

Mai mult...

Predestinare

 

 

Îmi e sortit să trec prin astă lume,

Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,

Să fiu gonit de ploi și întunecimi,

Să merg târâș prin sumbre adâncimi,

Să cânt ce altuia îi sună bine,

Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.

 

Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,

Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,

Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,

Să zbor spre neatinse înălțimi,

Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,

Și să dansez la mine-n carapace.

 

Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,

Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.

 

Mai mult...

Amantul Imaginar

Să mă doară ,cui îi pasă

Dorul este doar al meu.

Vreau să sufăr ,vreau în pace 

Să-l iubesc numai pe el 

 

Esti lichiorul meu de seară,

Mă învăluie al tău amor.

Si când soarele apare ,

Pleci cu sticlă,pleci cu tot 

 

Mă trezesc nedumerită,

Parcă îmi zâmbeai ,și-acum ,

O nouă zi ,din nou ispita 

De-a vedea ,cum mă ignori 

Mai mult...

Ieftin sau scump

Cel hapsân dorește tare,

Să aibă câștigul mare.

Chiar de marfa lui nu trece...

El preferă că să stea,

Și de marfa s-ar strica..

Unii ce se mulțumesc,

Cu-n câștig mai omenesc,

Își vând toată marfa lor,

Ajutând semenii lor.

Cel mai umilit se pare...

E producătorul care...

Muncește din greu mereu,

Văzând cum produsul său,

E vândut la un preț care..?

Nu are mare valoare.

Și noi suportăm, zic eu,

Ne e greu a cumpăra,

Și de am dori cumva,

Nu avem nici o putere..

Să ajutăm pe cineva..

Chiar simțim aceea durere,

Când dormim a cumpăra.

 

Mai mult...

Vigilența

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

Mai mult...

Scrisoare către tine partea 6

Aș da timpul înapoi să fim amândoi,

Nu ai idee cât sufăr că te-am lăsat să pleci din viața mea,

Câte lacrimi am vărsat în fiecare noapte,

Sperând că te vei întoarce la mine fără întrebări și mă vei îmbrățișa.

 

Am nevoie de tine mai mult ca oricând,

Pentru că doar tu mă făceai fericită,

Și iubesc tot la tine să ții minte asta,

Chiar dacă nu pot să îți spun in față,

Ci doar în scris când îmi exprim sentimentele.

 

Până și inima plânge de dor,

Și te caută neîncetat,

Că pe tine nu te pot avea,

Doar in vise te mai pot vedea,

Și sărutul real să mă trezească ca dintr-un basm.

Mai mult...

Incertitudine

Sunt aici, acolo unde am mai fost și ieri,

Dar parcă sunt alta, cu alte păreri,

Sunt tot eu dar am sufletul albit,

Rănită de oameni nu am timp de iubit.

 

Unde să caut când în mine este un gol,

Cu ce sa umplu sufletul când mi se scurge domol?

Picătura ce sună tare când cade pe asfalt,

Nu o pot pune înapoi și atunci doar tresalt.

 

Îmi iau înapoi toate rănile și le spăl cu iubire,

Îmi iau înapoi toate gândurile fără să cer despăgubire,

Calc cu tălpile goale pe iarbă cu rouă

Și mă descarc de vină și nu mai sunt două.

 

Sunt aici și acum și doar în prezent,

Îmi trăiesc viața nu doar un fragment.

Sunt tot eu, dar visez mai departe,

Mă țin de mână îngerii din noapte.

Mai mult...

Predestinare

 

 

Îmi e sortit să trec prin astă lume,

Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,

Să fiu gonit de ploi și întunecimi,

Să merg târâș prin sumbre adâncimi,

Să cânt ce altuia îi sună bine,

Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.

 

Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,

Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,

Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,

Să zbor spre neatinse înălțimi,

Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,

Și să dansez la mine-n carapace.

 

Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,

Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.

 

Mai mult...

Amantul Imaginar

Să mă doară ,cui îi pasă

Dorul este doar al meu.

Vreau să sufăr ,vreau în pace 

Să-l iubesc numai pe el 

 

Esti lichiorul meu de seară,

Mă învăluie al tău amor.

Si când soarele apare ,

Pleci cu sticlă,pleci cu tot 

 

Mă trezesc nedumerită,

Parcă îmi zâmbeai ,și-acum ,

O nouă zi ,din nou ispita 

De-a vedea ,cum mă ignori 

Mai mult...
prev
next