Rondelul rolului poetului
Poetul taină-n vers nu-și pune,
Ci doar crâmpei de sentiment,
Ca-n al oricărui piept să sune
Un puls ce-l vrea la el atent.
Nu este deci un sfat în rune,
Nici scut ca zidul din ciment:
Poetul taină-n vers nu-și pune,
Ci doar crâmpei de sentiment.
Nu-ți căuta pe-acelea bune
În stihul construit prudent,
Nici rele cât nisip în dune
Prin cel ce e efervescent:
Poetul taină-n vers nu-și pune.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Rareș Gireadă
rondel
Data postării: 1 august 2024
Vizualizări: 324
Poezii din aceiaşi categorie
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Umbra omului
Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,
Iar, fără nicio diferență...
Omul face concurență.
Infernul meu
Încă o poezie tristă,
Altă poveste zisă.
Nimic nu s-a schimbat, și,
Ma simt debusolat.
Îmi caut drogul în orice cacat,
Și fac orice ca să nu mă mai simt vinovat.
Ma doare în piept si încep să disper,
Și asa va fi viata mea cât timp trăiesc în infern.
LA BOSTANA
De la umbra salcamilor.
Pan, la drumul carutelor,
Se intinde o bostana
Pazita de o vadana.
In jurul ei trei pici
Se joaca cu un arici,
Care a iesit ditr-un tufis
Privind la ei pe furis.
Bostana este plina toata,
Cu pepeni cat o galeata,
Insirati pe vreji lungi
Impodobiti toti cu dungi.
Vadana si cei trei pici
Privec la pepen mai mici.
Care sunt in crestere,
Precum o intrecere
Bostana cu pepeni copti.
Pazita zile si nopti
Este buna de cules
Avand pepeni pe ales.
Plange unul dintre pici,
Incaltat cu opinci,
Vrea sa mai manance,
Un pepene dulce
Se alatura copilului
Si ceilalti frati ai lui
Mancand toti cu pofta
Sa aiba tui bafta.
Bafta si multa sanatate,
Mai buna decat toate,
Mari sa creasca,
Bostanele sa le inmulteasca.
Ursita
Supus la tăcere,
Crispat de durere,
Scrâșnea din dinți,
Îl scotea din minți
Strigătul de ajutor
Blocat pe interior
Bătrânului neputincios
Scuturat până la os
De -o suferință cruntă
Din existența lui măruntă,
Alunecând prin ea,domol
Privea zările în gol.
Osândit singurătății
Implora divinității
Viața să și -o curme
Pt cealaltă lume,
Eliberându-se de cruzime.
Decât să le mai deprime
Nopți scăldate -n umbre,
Zile reci și sumbre.
De la fereastra -i fumurie
Răzbate trist o melodie.
Ațipi bătrânu -n pripă
Și zbură pe o aripă...
Dor de viață
O, veac preaplin de sine și miop,
Umflat de X-zeciști fardați cu ode,
Ce sunt slăviți pe parc-ar fi o sectă
Și-s peste tot, un fel de pandemie,
Îmi vine-un dor nespus de poezie,
De Eminescu, cu rima lui perfectă
De Barbilian cu-a lui Uvedenrode
Și de Coșbuc, cu versul lui cel șchiop!
..
Cauți degeaba clasicii prin vreme,
Că-s prizonierii pseudelor poeme
Nu mai au aer, sufocați de moarte
De făcăturile datului din coate,
De-nchipuirile celor ce știu să scrie
Iar scriind spunând că-i poezie,
Însăilări neroade de cuvinte
Ce spun nimic, un nimic ce minte!
...
O, veac nărod și plin de nerozie,
Aduni trei rânduri și spui că-i poezie,
Degeaba râzi, fiind demn doar de plâns,
Se-aud cei vechi, de unde i-ai ascuns,
Dar îi învelești pe X-zeciști în ode,
Nedemni de versul din Uvedenrode!
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Umbra omului
Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,
Iar, fără nicio diferență...
Omul face concurență.
Infernul meu
Încă o poezie tristă,
Altă poveste zisă.
Nimic nu s-a schimbat, și,
Ma simt debusolat.
Îmi caut drogul în orice cacat,
Și fac orice ca să nu mă mai simt vinovat.
Ma doare în piept si încep să disper,
Și asa va fi viata mea cât timp trăiesc în infern.
LA BOSTANA
De la umbra salcamilor.
Pan, la drumul carutelor,
Se intinde o bostana
Pazita de o vadana.
In jurul ei trei pici
Se joaca cu un arici,
Care a iesit ditr-un tufis
Privind la ei pe furis.
Bostana este plina toata,
Cu pepeni cat o galeata,
Insirati pe vreji lungi
Impodobiti toti cu dungi.
Vadana si cei trei pici
Privec la pepen mai mici.
Care sunt in crestere,
Precum o intrecere
Bostana cu pepeni copti.
Pazita zile si nopti
Este buna de cules
Avand pepeni pe ales.
Plange unul dintre pici,
Incaltat cu opinci,
Vrea sa mai manance,
Un pepene dulce
Se alatura copilului
Si ceilalti frati ai lui
Mancand toti cu pofta
Sa aiba tui bafta.
Bafta si multa sanatate,
Mai buna decat toate,
Mari sa creasca,
Bostanele sa le inmulteasca.
Ursita
Supus la tăcere,
Crispat de durere,
Scrâșnea din dinți,
Îl scotea din minți
Strigătul de ajutor
Blocat pe interior
Bătrânului neputincios
Scuturat până la os
De -o suferință cruntă
Din existența lui măruntă,
Alunecând prin ea,domol
Privea zările în gol.
Osândit singurătății
Implora divinității
Viața să și -o curme
Pt cealaltă lume,
Eliberându-se de cruzime.
Decât să le mai deprime
Nopți scăldate -n umbre,
Zile reci și sumbre.
De la fereastra -i fumurie
Răzbate trist o melodie.
Ațipi bătrânu -n pripă
Și zbură pe o aripă...
Dor de viață
O, veac preaplin de sine și miop,
Umflat de X-zeciști fardați cu ode,
Ce sunt slăviți pe parc-ar fi o sectă
Și-s peste tot, un fel de pandemie,
Îmi vine-un dor nespus de poezie,
De Eminescu, cu rima lui perfectă
De Barbilian cu-a lui Uvedenrode
Și de Coșbuc, cu versul lui cel șchiop!
..
Cauți degeaba clasicii prin vreme,
Că-s prizonierii pseudelor poeme
Nu mai au aer, sufocați de moarte
De făcăturile datului din coate,
De-nchipuirile celor ce știu să scrie
Iar scriind spunând că-i poezie,
Însăilări neroade de cuvinte
Ce spun nimic, un nimic ce minte!
...
O, veac nărod și plin de nerozie,
Aduni trei rânduri și spui că-i poezie,
Degeaba râzi, fiind demn doar de plâns,
Se-aud cei vechi, de unde i-ai ascuns,
Dar îi învelești pe X-zeciști în ode,
Nedemni de versul din Uvedenrode!
Alte poezii ale autorului
Trioletul zborului
Cândva și eu va fi să zbor
Spre zări cu falnice lumini.
Și-atunci, avântu-mbietor,
Pe când va fi și eu să zbor,
Prin cer mă va purta de zor,
Cu ochii de lucire plini.
Va fi și eu cândva să zbor
Spre zări cu falnice lumini.
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Triolet
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Precum Tantal spre fruct întins,
Cu pofte mari ce-n versuri cresc.
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Și-n van cuvintele-mi lungesc,
Căci tot mai sus mi-e țelu-mpins...
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Precum Tantal spre fruct întins.
Triolet vetust
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit,
Cules ți-a fost din vechi ostrov,
Buchetul tău de roze mov.
Și-ți va rămâne în alcov
Ca-nsemn al timpului iubit:
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit.
La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.
Trioletul zborului
Cândva și eu va fi să zbor
Spre zări cu falnice lumini.
Și-atunci, avântu-mbietor,
Pe când va fi și eu să zbor,
Prin cer mă va purta de zor,
Cu ochii de lucire plini.
Va fi și eu cândva să zbor
Spre zări cu falnice lumini.
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Triolet
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Precum Tantal spre fruct întins,
Cu pofte mari ce-n versuri cresc.
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Și-n van cuvintele-mi lungesc,
Căci tot mai sus mi-e țelu-mpins...
Pe-un vraf de scrieri flămânzesc
Precum Tantal spre fruct întins.
Triolet vetust
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit,
Cules ți-a fost din vechi ostrov,
Buchetul tău de roze mov.
Și-ți va rămâne în alcov
Ca-nsemn al timpului iubit:
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit.
La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.