Autorul jessica_brescan

Casa părintească 

Casa unde am copilărit 

Cineva timpul sa l oprească 

Că deodată ne a părăsit 

Genunchi juliti pe stradă 

Fericiți la masă 

Mâini rupte prin ograda 

Și copilăria era frumoasă 

Cireșe vara noi luam 

Și nimeni telefon nu avea 

Iarna la focul șemineului povesteam 

Și bunica ne colinda 

Banii doar niște hârtii erau 

De etichete nu ne interesa 

Bomboanele ne bucurau 

Cu Iphone nu ne recompensa 

Uite așa copilaria la noi a fost 

A trecut și a fost perfect 

Când ne jucam lapte gros

Copilarie te respect!

Iubito nu-i nimeni în lume,

Să mă privească așa,

Căci tu n-ai ochi ci ai doi licurici ce risipesc scântei,

Ce strălucesc ori ziua ori noaptea,

Nu contează,

Dar și valsează-n zborul lor stingher,

Și risipesc povești de dragoste dar și amor târziu...

Iubito eu vreau să te sărut fără oprire,

Dar nu vreau să te-ating deloc

Îți fur doar licăririle ce blând Îți pleacă,

Și inima sărmana îmi străpung!

(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Un sentiment rar întâlnit vârstei mele îmi cutremură trupul.

Mă face să mă arunc ,să-mi dau drumul în abisul inimii

Mai că…Aș vrea să renunț la responsabilități

Doamne, ce aș vrea să fiu din nou copil…

Vreau să nu mai știu ce-nseamnă aia durere

Ceea ce e de mirare,fiindcă am o vârstă neasemănătoare cu chestiile astea

Am doar cinșpe ani de vreme.

Cinșpe ani…Cam puțini, știu…N-am știut că va apărea așa devreme.

Simt că am îmbătrânit deja,

Simt că nu mai am putere în ale mele mâine.

Oare de ce m-am hrănit cu otrava asta

Care e toxică, care îmi ia tinerețea , care nu îmi aparține ?

Regret acum, dar care-i farmecul regretului?

Dacă fapta-i consumată, dacă timpul s-a dus, s-a scurs

Dacă părerea de rău nu schimbă niciun curs

Nu schimbă nici cursul inimii și nici cursul sufletului.

Tot ce știu e că regretul poate schimba ceva ce nu s-a stins, acel ceva ce încă n-a apus.

Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.

Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!

Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.

Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.

Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.

Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.

A ta, Luna, pentru totdeauna!

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Cu fața îndreptată către cer,

Pornii la drum a mia oară,

Picioarele odihnă-mi cer,

Că mersu-mi este ca pe sfoară.

Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,

Dar trupul revoltat se abține,

Mă-ntorc în el și calm îi zic:

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

Popasuri fac doar în abisuri,

Întunecimi cu pasu-mi luminez,

Şi tot ce mișcă prin desișuri,

În mersul meu îi angrenez.

Mi-e lesne să m-avânt oriunde,

Dar sufletului nu-i convine,

Și-i zic prin respirări profunde,

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

Escaladez și piscuri mari de gheață,

Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,

Doar gândul încă îmi mai este în viață,

Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.

Aproape când sublimul să-l ating,

Aud un urlet lung venind din mine,

Și-mi spuse înainte să-l conving,

- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!