Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cristi Dobrei
Data postării: 26 noiembrie 2023
Vizualizări: 430
Poezii din aceiaşi categorie
CITATE
-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!
-"Suferința este un labirint plin de capcane".
-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".
Casa pustie
Am fost astăzi la mine acasă,
Şi-am avut doar părere de rău
În inima-mi tristă şi arsă,
Că nu l-am găsit pe fratele meu.
Am păşit apoi nostalgic prin casă,
Şi brusc m-a cuprins teama,
Că-n tăcerea ce amarnic apasă,
Nicăieri nu am găsit-o pe mama.
Şi-am intrat şi-n odaia cea mică,
Mustrându-mă din nou prejudecata,
Că ce dojeni acum o să-mi mai zică,
Dar astăzi, n-a mai fost acolo tata.
Şi-am ieşit lăcrimând pe terasă,
Adresând întrebări tuturora,
De ce soarta mi-e crudă şi laşă,
De ce mai trăiesc, şi unde mi-i sora?
Mistuit în piept de dorul de-ai mei,
De tot ce a fost şi n-o să mai fie,
Înalţ rugăminţi înfierat către zei,
Omorâţi-mă acum, aici, în casa pustie!
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
S-a făcut așa târziu...
Nu mai suflă vântu-n pânze,
Ci vâslesc mereu din greu,
Toamna dorm pe pat de frunze,
Învelit în curcubeu.
Norul umbră nu-mi mai face,
În răcoare mă visez,
Stau ca puiul în găoace,
Și aștept să eclozez.
În văzduhuri uliul țipă,
Se rotește vreme lungă,
Viața mi-o adun în pripă,
Moartea trebuie s-ajungă.
Se bat cuiele-n sicriu,
Numai ploaia mă mai plânge,
S-a făcut așa târziu...
Vântul suflă iar în pânze.
Soapte galagioase
ochi frumosi, negri, ca noaptea
in ei te uiti sa-ti gasesti calea.
calea catre vocea ta,
care-ti va patrunde mintea.
mintea nu te lasa a spune
ce gand iti tremura pe buze,
stiu ca tot ce vrei compune
sunt doar niste scuze.
propozitia nu se formeaza,
nici vocea nu se coloreaza.
privesc o fiinta, e ca un inger
ce dintr-o data-i lovit de fulger.
astept sa-i aud vocea,
care totusi parca vorbind tacea.
pentru ca tot ce poate spune
sunt doar niste soapte "bune".
i vad ochii care-i sclipesc
in timp ce ei imi povestesc
"vreau sa stii ca te iubesc,
imi pare rau, binele-ti doresc"
intind mana sa-l mangai
dar cred ca-l sâcâi,
pentru ca prin degete imi curge.
acum amintirea lui mi se prelinge
pe degetele care
simt cum el usor dispare.
si raman doar cu soaptele
care-l terminase.
usor, usor, cum "moare"
simt ca soarele rasare
dar el nu mai reapare
si astept si inca sper, ca totul sa se repare
soaptele, se aud iar si iar,
dar ii doar in capul meu.
stiu ca totul este in zadar
daca greseala mea n-o realizez si eu.
poate daca incerc,
sa nu ma mai invart in cerc
si sa nu mi las starea "pe altii"
voi rezolva "teoria" vietii.
vocea, propozitia soptita devine
tot mai galagioasa.
dar putin dupa, simt cum incet ma lasa
sa o "pun" in ordine.
devine tot mai inceata,
pana o atingere-mi simt din spate
este el, exact ca si alta data.
observ cum mi se ia o greutate.
poate ca tot ce era de facut
era sa nu mai fiu asa tacut,
si sa ma ocup de mine insumi.
nu sa mi las problema pe alte lumi.
E-nvolburată iar cărarea...
E-nvolburată înspre Tine iar cărarea,
Iar șerpii colcăie la fiecare pas,
Păcate mari mi-au gârbovit spinarea,
Iar sufletul în întuneric mi-a rămas.
N-am mai prășit ogorul meu demult,
Iar coasa stă tocită pe scriptură,
Cântări demonice în șoaptă eu ascult,
Scrâșniri din dinți îmi dănțuie în gură.
Mi-e biata inimă-nghețată în întuneric,
Doar ochii îmi mai scapără din când în când,
De liturghii mă-ndepărtez ușor coleric,
Și îngropat sub psalmi adesea mă frământ.
Mă simt pierdut și suspendat în lume,
Cuvintele îmi sunt un sâsâit de șarpe,
Ce-ndrumă fiecare om indiferent de nume,
Să muște mărul cel aducător de moarte.
E-nvolburată înspre Tine iar cărarea,
Cu crucea-n spate pășesc smerit prin spini,
Arată-mi Doamne înspre Rai intrarea,
Că știu c-atunci când plâng, Tu dureros suspini.
Alte poezii ale autorului
Așa este la noi...
Au înflorit salcâmii pe la noi;
Se-aud în toate curţile, poveşti,
Lãtrat de câini şi behãit de oi,
Pe tot întinsul Ţãrii Româneşti!
E linişte acum. Şi pace e,
Mãcar cã nu demult a fost rãzboi,
Ce ne-a împins în grea mizerie
Şi n-a luat şi pielea, mai apoi.
Vântul pustiu şi ploile, s-au dus,
Şi nu mai e nimic din tot ce-a fost!
Doar firul bolii, adunat pe fus,
Doar el a mai rãmas singurul gost.
Şi cine ştie-n anii care vin,
Poate cã se va mai schimba ceva...
Eu, pentru ţara mea, mã rog. Amin!
Sã aibã Dumnezeu grijã de ea!
29.05.2022, Zgorzelec, PL
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Un strigăt
《Un glas zice: "Strigă!" - Și eu am răspuns: "Ce să strig?" - "Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp!"》 (Isaia 40:6)...
Cu mâinile pe piept încrucişate,
Sãtul de oameni, trudã şi obidã,
Fãrã cuvinte, aşezat pe spate,
În casa rece, gata sã se-nchidã,
Stai nemişcat şi sobru, fãrã gânduri,
Cu ochii-nchişi spre lumea-ndureratã,
Spre-al tãu culcuş, fãcut din patru scânduri
Vin toţi cei dragi sã te mai vadã-o datã.
De te bârfeşte vreunul, nu îţi pasã
Cã cineva te laudã, n-ai ştiinţã.
Nu-l ştii pe cel ce predicã la masã
Încredinţând pe toţi, de-i cu putinţã
Cã orice om, ca iarba pe câmpie,
Sau ca frunzişul verde pe zãvoaie,
Pe-un cer senin o patã alburie,
Şuvoi ce curge într-o zi de ploaie,
Aşa trece şi el în grabã mare...
Fãr-a lãsa pãreri de rãu în urmã.
Vreo câţiva ani ce i s-au dat sub soare
În lutul blestemat întruna scurmã.
Nu are pace, linişte nu are,
E frãmântat de doruri şi de vise,
Abea de se mai ţine pe picioare
Iar pãrul lui aproape tot albise...
Ah, ce deşertãciune complicatã
E când încerci s-aduni iepurii-n turmã!...
Un timp pierdut, bucatã cu bucatã
E tot ce-ţi mai rãmâne-n mâini la urmã.
O zi mai agitatã decât alta
Cuvinte ne-nţelese vor sã-ngâne;
Luând ciocanul şi cioplind cu dalta
Din toate, numai ţãndãri vor rãmâne!
Un singur lucru capãtã valoare:
Lucrul fãcut dupã principii sfinte;
Pãzind recolta sfântã pe ogoare,
Lucrând cu drag, nu doar rostind cuvinte!
☆
În zilele de tristã sãrbãtoare
De tine cine-şi va aduce-aminte
La cimitir sã vinã cu o floare
Sã nu mai creascã iarbã pe morminte?...
Lacrimi și flori
Scânteia e fãcutã ca sã zboare,
Iar omul, ca sã simtã suferinţa;
Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,
Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!
Ne doare orice clipã care trece,
Ne dor şi despãrţirile amare!...
Chiar cerul este fãrã de culoare,
Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!
Se duc copii, la vârstã timpurie,
Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,
Care trãit-au vremuri dificile,
Îndeplinindu-şi sfânta datorie.
Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,
Înmiresmând amarul despãrţirii,
C-au înţeles c-aşa e datul firii:
Sunt parte din durerea omeneascã!
Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,
Din stratul gras şi umed, din grãdinã,
A fost tãiat, fãrã a fi de vinã
Şi-şi dã acuma, ultima suflare...
La catafalc, se-adunã lume multã
În straie negre, triste, în tãcere;
Doar plânsete se-aud în încãpere...
Şi pare cã şi Cerul le ascultã.
☆
Încet, în vatrã, focul se destramã,
Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;
La geamul care dã înspre grãdinã,
Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Ce locuri dragi!...
Ce locuri dragi, ce amintiri
Mã copleşirã iarã,
Cu-ai lor sãlbatici trandafiri
Şi cu-a lor primãvarã!
Cu oameni buni şi prietenoşi,
Sfidând prejudecata,
Cã şi vecinii de la Groşi
Îl salutau pe tata.
Cu fraţi, surori şi prieteni buni
Ce-mi alungau tristeţea,
Cu meri tomnatici şi cu pruni
De toatã frumuseţea!
Cu zile lungi, cu nopţi de vis
Când se-ncingea vãiuga,
Când ceru-ntreg era deschis
Sã ne primeascã ruga!
Cu grâu şi lapte, din belşug,
Cu var ascuns în apã,
Pe care, boul prins în jug,
Nu poate sã-l priceapã.
Cu nesfârşitele plimbãri
Cu jocul nostru, MOARA,
Şi cu peniţe-n cãlimãri,
La lumânare, seara.
Cu ghiocei vioi, în crâng
Cu somnu-ascuns în gene,
Cu ochi bãtrâni, care mai plâng
Azi, dup-atâta vreme!
Cu vântul ce fãcea prãpãd,
Cu planuri ne-mplinite,
Cu-acelaşi drum, pe care vãd
Acelaşi cârd de vite.
Cu moşi, ce ne-au iubit pe noi,
Copiii de-altãdatã;
Cu cânt de mierlã, în zãvoi,
Cu cretã coloratã.
Cu dascãli şi cu diriginţi
Cu-a lor cãrare oablã,
Când nu eram copii cuminţi,
Ne şi scoteau la tablã...
☆
Prin norii vremii, diafani,
Le vãd acum, pe toate,
Cu peste patruzeci de ani
Dacã privesc în spate.
Prezentul vrea, cu orice preţ
Ca sã te pierzi cu firea!
Dar, la sfârşitu-oricãrei vieţi,
Rãmâne amintirea...
Nu da tu clipa ta de-acum
Pe zece, ce-au sã vinã!
Şi nici al fericirii drum
Pe-o traistã de fãinã!
De timpul tãu, neapãrat
Te-agaţã şi profitã!
Cãci viaţa care ni s-a dat,
Se meritã trãitã!...