Regrete târzii

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

                  ☆

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

                  ☆

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

                  ☆

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

25.04.2022, Regensburg, DE

Într-o zi, mergând molatic

Singur, prin localitate,

Întâlni indicatorul

"Proştii au prioritate!"

Îmi veni pe loc ideea

Sã îl smulg de acolo-n grabã;

Dar mã rãzgandi zicându-mi:

"Ia sã-mi vãd, de fapt, de treabã!

Cãci, din toţi câţi au sã-l vadã

- Proşti cu crengi, proşti mititei -

Unii nu vor şti vreodatã

Cã e semnul pentru ei!"

Cum rãmase semnul teafãr

- Din motivu-acesta poate -

Nãtãfleţii de tot soiul

Au şi azi prioritate...

Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine

- Referitor la care nu pot decât sã sper -

Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,

Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.

Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,

Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...

Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!

O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.

La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.

Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...

Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:

A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!

Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,

Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;

Scãpat pe totdeauna din recile caverne,

Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...

Prefer să tac când alţii spun

Poveşti şi snoave, fel de fel,

Cu zmei cu aripi de oţel,

Cu puşti, din bâtă de alun...

Nu-i felul meu să zic ceva

Numai de dragul de-a fi zis;

Căci vorba este un zapis

În stare a te obliga

Să faci ce n-ai fi vrut să faci,

Să fii ce nu ai vrea să fii.

Cuvintele, dacă nu ştii,

Sunt nemiloşii tăi ortaci!

La începutu-acestui veac

Atât de multă vorbărie,

E-o nemiloasă pandemie

Ce pare să nu aibă leac!

Şi, în sfârşit, un glas în plus

De ce aş face să răsune?

De ce să pun şi pasiune

Când nu se-aude ce am spus?

Nu sunt absurd şi nici posac

Dar, cum am spus-o mai devreme,

Ca rezumat acestei teme:

Când toţi vorbesc, prefer să tac.

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

                   ☆

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Despre mine poetul, nu s-a vorbit.

Oarecum precaut şi în parte timid,

Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit

Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.

Metode pompoase, semantici pedante,

Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...

Savant au servit peste timpuri pleiade.

Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...

De mâna ce curge cerneala în descânt

Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând

De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,

mici, dar iubite-amante frumoase

Cu bucle rebele şi linii suave

Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri

Pe mine, romanul, nu m-ați găsit

Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.

Eram în peisaj, în treaba mea

Cāutând sceptic, poate, o... alceva

Mai mult decât eu şi viața mea

Şi unii ar zice: 

Ce neinspirat s-a intitulat:

DOAR BANAL

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Aşa departe stã înţelepciunea

De gândul oricãrui nepãsãtor!

Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã

Şi mai lipitã coada, de topor.

El nu e deranjat defel, sãracul,

Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.

Ba-i mulţumit, având stimã de sine

Şi zice cã aşa e felul lui...

Nu are nici mustrãri de conştiinţã,

Cã pierde-atâta vreme în zadar

Ci, din pocalul firii, socoteşte

Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.

Îşi vânturã secundele, de-a dreptul

Şi crede c-are vreme, berechet,

Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã

Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...

De ce eu?

De ce am meritat asta?

De ce chin și singurătate?

Cu ce-am greșit?

Ce să fac să-mi curăț carma?

De ce am parte doar de rece?

Cine să-mi răspundă?

De ce eu?

1. Fi Credincios Domnului

Fi credincios Domnului,

Când ziua-i grea și norii vin,

Când drumul pare fără capăt

Și sufletul se umple de suspin.

Nu părăsi a Sa lumină,

Nu te întoarce de la El,

Căci mâna Lui te ține încă

Și te ridică din adânc.

Când lumea spune: „Nu mai spera!”,

Tu spune: „Domnul meu e viu!”

Căci peste moarte și-ntuneric

Hristos rămâne pururi viu.

La poala Crucii stai cu pace

Și spune-I Domnului smerit:

„Iisuse, nu mă lăsa singur,

Că fără Tine sunt pierdut.”

Prin rugăciune treci prin noapte,

Prin post și lacrimi înaintezi,

Iar Dumnezeu, în taina Sa cea sfântă,

Te va întări când priveghezi.

Fi credincios până la capăt,

Chiar dacă drumul este greu,

Căci cel ce-și pune nădejdea-n Domnul

Nu va fi singur niciodată.

Iar când va bate ceasul vieții

Și lumea toată va tăcea,

Să fii găsit cu candela aprinsă,

Așteptând Împărăția Sa.

---

2. Nu Renunța

Nu renunța când plânsul vine,

Nu renunța când ești căzut,

Ridică ochii către ceruri

Și către Domnul Cel Preabun.

Poate că astăzi nu vezi drumul,

Poate că mâine pare greu,

Dar Dumnezeu lucrează-n taină

Și nu te lasă singur mereu.

Când rugăciunea pare goală

Și glasul tău abia se-aude,

Hristos cunoaște orice lacrimă

Și orice rană ce te doare.

Nu renunța la Sfânta Cruce,

Nu renunța la Dumnezeu,

Căci după noapte vine zorul

Și după plâns răsare soare.

Privește către Golgota sfântă,

La Fiul care S-a jertfit,

Și vei vedea iubirea care

Pentru păcat ne-a mântuit.

Nu renunța, suflete dragă,

Când ispita te va lovi;

Strigă: „Iisuse, miluiește!”

Și Domnul te va întări.

---

3. Dumnezeu Este Cu Tine

Când ești singur pe cărare

Și nu vezi niciun liman,

Dumnezeu este cu tine,

Chiar de drumul pare-n van.

Când în noapte te cuprinde

Frica rece și amară,

Domnul stă lângă tine

Și veghează peste seară.

El cunoaște orice suspin,

Orice lacrimă vărsată,

Știe rana ta ascunsă

Și durerea nemărturisită.

Nu te teme de furtună,

Dumnezeu e adăpost;

Când corabia se clatină,

El îți este călăuză.

Ține strâns de Sfânta Cruce,

Ține inima spre Cer,

Căci Hristos, Mântuitorul,

Nu te lasă fără har.

Și de vei cădea în viață,

Nu rămâne la pământ;

Domnul poate să te ridice

Prin puterea Sa cea sfântă.

---

4. Dumnezeu Te Cunoaște

Dumnezeu te cunoaște,

Știe gândul nerostit,

Știe lacrima ascunsă

Și păcatul tău greșit.

Știe când te doare inima,

Știe când nu mai poți,

Știe câtă luptă duce

Sufletul tău zi de zi.

Nu poți ascunde de la Domnul

Nici durerea, nici iubirea;

El pătrunde-n adâncul tău

Și îți vede toată ființa.

Dar nu vine ca să piardă,

Ci te cheamă la iertare,

Îți întinde iarăși mâna

Și te scoate din pierzare.

Spune-I tot ce te apasă,

Spune-I tot ce te-a rănit,

Căci în fața Lui smerenia

Poate face omul nou.

Dumnezeu te cunoaște

Mai profund decât oricine;

De aceea vino la El

Și rămâi mereu în bine.

---

5. Ține-te de Hristos

Ține-te de Hristos, creștine,

Când se clatină pământul,

Când se stinge bucuria

Și se-ntunecă cuvântul.

Ține-te de Crucea sfântă,

De Iisus Cel răstignit,

Căci prin Cruce vine viața

Pentru omul pocăit.

Nu căuta în lumea aceasta

Pacea care nu rămâne;

Pacea adevărată vine

De la Domnul și se ține.

Când averea se destramă,

Când prietenii se duc,

Hristos rămâne lângă tine,

El este veșnicul tău scut.

Ține-te de rugăciune,

Ține-te de adevăr,

Ține-te de Sfânta Biserică

Și de-al Domnului cuvânt.

---

6. Lumina lui Hristos

Lumina lui Hristos răsare

Peste lumea de păcat,

Și din noaptea cea adâncă

Sufletul este luminat.

Ca o candelă aprinsă

Într-o noapte fără stele,

Harul Domnului se varsă

Peste inimile grele.

Hristos este Lumina lumii,

Adevărul și Cuvântul,

El ne cheamă către Tatăl,

El ne luminează gândul.

Când păcatul te apasă,

Nu te teme de lumină;

Vino către Cel ce poate

Să te scoată din ruină.

Aprinde candela credinței,

Păzește-o neîncetat,

Ca la venirea Mirelui

Să te afle luminat.

---

7. Crucea Mântuirii

Sfânta Cruce stă în lume

Ca un semn nemuritor,

Că prin moartea Celui Sfânt

Am primit Mântuitor.

Pe Golgota, sub durere,

Hristos toate le-a răbdat,

Pentru omul cel căzut

Și de păcat împovărat.

Nu există dragoste mai mare

Decât jertfa Celui Sfânt,

Care pentru noi, păcătoșii,

S-a smerit până la mormânt.

Dar mormântul nu L-a cuprins,

Moartea nu L-a biruit;

A treia zi, în slavă,

Domnul nostru a înviat.

Crucea este pentru creștin

Semn de pace și biruință,

Căci prin ea privim spre ceruri

Cu nădejde și credință.

---

8. Roagă-te Neîncetat

Roagă-te când vine zorul,

Roagă-te când vine seara,

Roagă-te când ai lumină,

Roagă-te când vine-amarul.

Spune simplu: „Doamne, miluiește!”,

Din adâncul inimii,

Și vei simți în taina nopții

Pacea Sfântului Duh.

Rugăciunea este scară

Către cerul luminos,

Ea ridică omul slab

Către Domnul Iisus Hristos.

Când cuvintele se termină

Și nu mai știi ce să spui,

O lacrimă înaintea Domnului

Poate spune tot ce nu poți spune.

Roagă-te pentru cei ce suferă,

Pentru frați și pentru vrăjmași,

Căci iubirea către oameni

Ne apropie de Dumnezeu.

---

9. Hristos a Înviat

Hristos a înviat din morți,

Cu moartea pe moarte călcând,

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le.

Mormântul este gol, iar îngerul

Vestește zorilor cerești:

„Nu-L căutați între cei morți

Pe Cel ce pururi este viu!”

Femeile mironosițe

Alergară către ucenici,

Purtând în suflete lumina

Unei vești nemaiauzite.

Hristos a înviat!

Să cânte cerul și pământul,

Să se bucure toată făptura,

Că biruită este moartea.

Prin Învierea lui Hristos

Avem nădejde pentru veșnicie,

Iar sufletul creștin privește

Spre Împărăția cea vie.

---

10. Maica Domnului

Preasfântă Maică a Domnului,

Cu chip smerit și luminos,

Tu L-ai primit în pântece

Pe Fiul, Domnul Iisus Hristos.

În taina nopții Te rugăm,

Privește către cei ce plâng

Și du rugăciunea noastră

La Fiul Tău Cel Sfânt.

Tu ai stat lângă Cruce,

Când lumea întreagă amuțea,

Și ai privit cu durere

Jertfa Fiului ce te iubea.

Acoperă-ne cu rugăciunea

Și îndreaptă-ne spre Hristos,

Ca să pășim cu pocăință

Pe drumul cel luminos.

---

11. Îngerii Cântă

În ceruri îngerii cântă

Slavă Dumnezeului Sfânt,

Iar glasurile lor se înalță

Peste cer și peste pământ.

„Slavă Ție, Dumnezeule!”

Răsună în veșnicie,

Iar sufletul care se roagă

Se unește cu această cântare.

Îngerii păzesc pe oameni,

După voia Domnului,

Și ne cheamă către pace,

Către calea binelui.

Să ne unim și noi în cântare,

Cu smerenie și cu dor,

Și să spunem către Domnul:

„Slavă Ție, Ziditorule!”

---

12. Calea spre Cer

Calea către cer nu este largă,

Ci prin Cruce se urcă sus;

Este calea pocăinței,

Calea către Domnul Iisus.

Nu este cale fără lacrimi,

Nici fără încercări,

Dar la capătul ei străluce

Lumina Sfintei Împărății.

Lasă ura, lasă mândria,

Lasă tot ce te-a legat

Și întoarce-te spre Domnul

Cu un suflet curățat.

Iartă celui ce te doare,

Fă binele cât poți mereu

Și vei vedea că prin iubire

Te apropii de Dumnezeu.

---

13. Doamne, Miluiește

Doamne, miluiește-mă,

Când păcatul mă apasă,

Când slăbesc în rugăciune,

Când uit calea către casă.

Doamne, miluiește-mă,

Nu după dreptatea mea,

Ci după iubirea Ta cea mare

Și după mila Ta.

Când mă clatin, fii puterea,

Când mă pierd, fii călăuză,

Când mă tem, fii adăpostul,

Când plâng, fii a mea nădejde.

Doamne, miluiește-mă

Și mă curățește prin pocăință,

Ca să pot păși spre Tine

Cu smerenie și credință.

---

14. Nu Te Teme

Nu te teme, suflete,

Când furtuna se ridică;

Dumnezeu este aproape,

Chiar când inima ți-e frică.

Nu te teme de-ntuneric,

Că Hristos este lumină,

Și în noaptea cea mai grea

Harul Lui spre tine vine.

Nu te teme de durere,

Ci ridică-te și mergi,

Că prin grele încercări

Uneori mai tare crești.

Nu te teme de viață,

Nu te teme de sfârșit,

Dacă inima se ține

De Hristos Cel răstignit.

---

15. Glasul Domnului

În tăcerea cea adâncă

Poți auzi un glas ceresc,

Nu prin tunet, nu prin teamă,

Ci prin pacea ce-o primesc.

Glasul Domnului te cheamă:

„Vino, fiule, la Mine!”

Și sufletul ce se întoarce

Lasă-n urmă cele rele.

El te cheamă la iertare,

La iubire și la pace,

La o viață nouă, sfântă,

În lumina care nu apune.

Ascultă glasul Celui veșnic,

Păzește sfântul Său cuvânt,

Căci numai El conduce omul

Spre Împărăția de sus.

---

16. Nădejdea Creștinului

Nădejdea mea nu este lumea,

Nici bogăția trecătoare,

Ci Hristos, Lumina lumii,

Care veșnic nu dispare.

Când totul pare că se pierde,

Când toate-n jur se risipesc,

Eu mă încred în Dumnezeu

Și către ceruri mă privesc.

Nădejdea este ca o ancoră

În marea vieții zbuciumate;

Ea ține sufletul aproape

De mâna Domnului cea tare.

Prin credință și răbdare

Vom ajunge la liman,

Unde nu mai este moarte,

Nici durere, nici suspin.

---

17. Sfințește-mi Inima

Sfințește-mi, Doamne, inima,

Curățește al meu gând,

Fă din sufletul meu casă

Pentru Duhul Tău cel Sfânt.

Ia din mine răutatea,

Ia mândria și păcatul

Și sădește-n locul lor

Dragostea și adevărul.

Fă-mă blând cu cei din jur,

Fă-mă gata să iert

Și ajută-mă, Stăpâne,

Să rămân în al Tău adevăr.

Nu cer aur, nu cer slavă,

Nu cer lucruri trecătoare;

Cer doar inimă curată

Și iubire către Tine.

---

18. În Mâna Ta, Doamne

În mâna Ta, Doamne, îmi pun

Și viața, și sufletul meu;

Tu știi ce este mai bine,

Tu ești al meu Dumnezeu.

Când nu cunosc ziua de mâine

Și drumul nu îl pot vedea,

Mă încred în Tine, Doamne,

Că Tu vei lumina calea mea.

Nu vreau să merg fără Tine,

Nu vreau să aleg fără har;

Fii Tu călăuza vieții mele,

Fii al sufletului meu far.

Și când voi ajunge la capăt,

Când anii se vor risipi,

Primește-mă, Doamne, în pace,

În veșnica Ta Împărăție.

---

19. Biruința Credinței

Credința nu moare în luptă,

Credința se face mai tare;

Când lumea se clatină-n jurul tău,

Ea caută cerul cel mare.

Credința trece prin focuri,

Prin lacrimi și prin încercări,

Dar rămâne lângă Hristos

În toate aceste chemări.

Nu sabia este puterea,

Nici aurul nu poate salva,

Ci inima care se-ncrede

În Domnul și-n mila Sa.

Să mergem cu fruntea plecată,

Dar sufletul către cer,

Căci Hristos este biruința

Și al nostru Sfânt Mântuitor.

---

20. Până la Sfârșitul Vieții

Până la sfârșitul vieții

Vreau să rămân lângă Hristos,

În rugăciune și credință,

Cu suflet smerit și luminos.

De voi cădea, mă voi ridica,

De voi greși, mă voi pocăi,

De voi plânge, voi chema pe Domnul

Și iar spre cer voi privi.

Nu vreau să uit iubirea Crucii,

Nu vreau să uit al Său cuvânt,

Nu vreau să uit că viața aceasta

Este un drum către mormânt.

Dar dincolo de mormânt este viață

Pentru cei ce cred în Hristos;

Dincolo de lacrimi este pace,

Dincolo de moarte — răsărit luminos.

De aceea, Doamne, ține-mă aproape,

Nu mă lăsa să mă rătăcesc

Și, când se va sfârși călătoria,

Primește-mă în Împărăția Ta.

Până la sfârșit voi spune:

„Hristoase, Tu ești Domnul meu!”

Și voi păstra în inima mea

Credința în Dumnezeu.

Amin.

De-acest bărbat nu-mi mai este sete

In schimb, florile ei preferate erau lalele?

Şi-a scufundat în ea toate regretele.

Dar el nu i-a iubit acele defecte.

N-a avut de ales decât să plece.