Ziarul, cine-l citește...?

 

Cartea mănâncă din scris,

Analfabeți să hrănească,

Cititul să fie numai în vis,

Și foile albe să crească.

 

Lampa se stinge devreme,

Omul își iese din fire,

Mintea urlă și geme,

Ochiul se mută-n orbire.

 

Poiana e tristă și goală,

Ziarul, cine-l citește...?

Iocan bocește pe nicovală,

Moromete-n Italia trudește.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Ziarul, cine-l citește...?

Data postării: 26 ianuarie

Vizualizări: 85

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Sfântul Valentin,

Sfântul Valentin se ştie,

El de afară acuma vine.

Tinerii îl sărbătoresc,

Iar unii se îndrăgostesc.

 

Mulţi băieţi oferă flori,

Pentru doamne şi surori.

Şi primesc o sărutare,

Când lor le oferă o floare.

 

Fetele sunt bucuroase,

Atunci când ele îs căutate.

Şi primesc cadouri, flori,

Sărutări, îmbrăţişări.

Mai mult...

Greu de iubit

Esti precum un cal ce a aleargat singur  toata viata

Iar el incearca sa te imblanzeasca.

Te compara cu o autostrada infinita

Cu o casa in flacari.

Spune ca tu il orbesti 

Insa  nu te ar putea parasi niciodata.

coplesitor sa ti fie alaturi 

Dar viata lui e neplacuta fara tine.

Nu te-ar putea uita.

Te vrea. 

Insa il ametesti,esti apasatoare.

FIecare femeie,dinaintea ta sau dupa tine

Este patata de numele tau

Ii umpli gandurile 

Buzele il dor amintindu si gustul tau 

Corpul lui e doar o umbra ce o cauta pe a ta

Dar  esti  prea intunecata  pentru el

Iubesti prea intens,​

Il vrei intr un mod atroce 

Indraznet si sacrificial

El iti spune ca niciun om nu poate fi la inaltimea celui care traieste in mintea ta

Dar ai incercat sa te schimbi,nu-i asa?

Ai tacut mai des 

Ai incercat sa fii mai blanda 

Mai tandra si mai draguta

Mai putin instabila,mai putin treaza

Dar chiar si in timp ce dormi,tu il simti

Cum se indeparteaza de tine in vis 

El pleaca cu ea spre un nou asfintit 

Insa tu nu ai terminat inca  de scris ​​

Nu poti schimba nimic

Nu poti crea case din fiinte umane

Daca nu vrei sa ramai tot restul vietii ratacita.​

A plecat deja  

 Lasa l

Esti inspaimantatoare 

Si ciudata

si frumoasa

Esti un paradox

Ceva ce nu oricine stie sa iubeasca.​​

Mai mult...

Astăzi în partea de vest a țării,

Astăzi în partea de vest a țării,

Undeva în apropierea serii.

Un cutremur sa întâmplat,

A fost mic dar nimic nu a devastat.

 

La o adâncime mică a fost,

N-au fost victime de loc.

Dar sperietura a fost tare,

În Oltenia cea mare.

 

Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,

Din Mehedinţi și până în Dolj.

Oameni mulți s-au înfricat,

De cutremur ei s-au panicat.

 

Și cum era apoi de așteptat,

Unda seismică ea sa deplasat.

Și în alte judeţe acesta sa simţit,

Dar nu a făcut pagube, nimic.

 

Nu a fost de intensitate mare,

Doar cinci virgulă doi grade se pare.

Dar a fost cutremur de suprafață,

Nu a căzut vreun bloc sau casă.

 

Că de cutremurul era mai mare,

Atunci în aceste judeţe era teroare.

Erau morți, blocuri și case,

Multe de cutremur dărâmate.

 

Că în Oltenia acum se spune,

Că aceste cutremure nu sunt bune.

Dar fiindcă sunt de intensitate mică,

Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !

Mai mult...

Biciuire

Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi  frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.

Mai mult...

Conteaza

Conteaza cine esti acum 

Nu cine-i la sfarsit de drum 

Conteaza ce iubesti in sine

Nu ce zic eu catre tine

Conteaza cine a mintit

Cand sufeltul ti-ai otravit 

Dar si asa tu stii ca poti 

Sa il ierti, pe el, pe toti

Caci in lume nu se opreste

Nimeni, si cand te priveste 

Cine crezi tu ca ti-e drag

Si tu simti ca un latrat

A cainelui ce nu musca

Dar iti spun, tine-l in cusca

Ca tu nu stii niciodata 

Daca musca in timp ce latra.

Mai mult...

Caracterul unui bou

~ Fabulă satirică ~

 

Boul, când e mic de tot,

Când e doar un viţeluş,

Sare-n ajutorul tãu,

Precum glonţul, din cartuş.

 

Dar, când e mai mãrişor,

Când nimic nu mai e nou,

Vrea s-arate tuturor

Caracterul lui, de bou.

 

N-ai sã-l vezi trãgând în jug,

Decât numai obligat.

Dar, în schimb, va bea în rând

Cu toţi ceilalţi boi din sat.

 

Bea şi cade, cãpãtând

Drept în frunte, un cucui.

Pleacã înspre casã...când...

Ups!...cã nu e poarta lui!...

 

Iatã grajdul cãutat! 

Dar... mai mult l-a nimerit;

Şi intrase şi-ncãlţat:

Nix culturã!... În sfârşit...

 

Îl lovise pe cel mic,

Pentru cã scãpase-un "Muu!"

Ce sã-i faci? E bou, şi-atât.

Coarne are. Minte, nu.

 

Iaca... soarele e sus!

Boul meu, a adormit;

S-a trântit şi doarme dus

Când toţi boii s-au trezit.

 

Sforãie, cu nasu-n piept,

Necãjindu-se niţel:

Ce n-ar da sãracul bou

Sã mai fie iar viţel!

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Apocalips

 

Într-o zi toţi cei care suferă în tăcere,

Şi care nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea,

Să urle fără limite, cu imensă putere,

Să scoată strigăte care să cutremure lumea.

 

Apele să curgă mai repede creând uriaşe estuare,

Munţii să se clatine zgomotos şi ameninţător,

Animalele să fugă speriate până la epuizare,

Iar păsările să cânte apocalipsa în cor.

 

Să fie declarat nul orice ideal visat;

Credinţele fleacuri iar filozofia o glumă,

Să se creeze o înălţare şi o prăbuşire totodat,

Iar toate iubirile să răspândească o ciumă.

 

Bucăţi de pământ în aer să se avânte,

Planetele să descrie arabescuri bizare,

Luna, dansul morţii cu putere să cânte,

Iar soarele eclipsat să radieze teroare.

 

Vârtejuri de focuri sălbatic să crească,

Tot ce e formă să devină inform ori nematerie,

Un zgomot barbar întreaga lume să cucerească,

Până şi cea mai mică insectă să tremure, să se sperie.

 

Să fie un zbucium nebun, o explozie imensă,

Apoi să nu mai rămână decât o eternă tăcere,

Uitarea definitivă să devină cât mai densă,

Să se simtă cum răul se mistuie şi piere.

 

Mai mult...

Delirul

 

Sub pleopele mele aseară a nins,

Iar ochii uitat-au privirea deschisă,

Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,

La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.

 

Bezna îmi bătea orbește în geam,

Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,

Cu-n ochi întredeschis parcă vedeam,

Cum casa își pierde încet echilibrul.

 

Costume de scânduri zăream pe cărare,

Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,

Bezna vâslea într-o corabie, în care

Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.

 

Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,

Sub pleopele mele ninsoarea a stat,

Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,

În toamna devreme ucisă, am fost internat.

Mai mult...

Nebuna mea din nebunia noastră

 

Nebuna mea din nebunia noastră,

Desculți lipim afișe pe perete,

Și desenăm crini albi în glastră,

Ca două suprarealistice portrete.

 

Halate albe dănțuie pe coridor,

Ca umbre de stafii de prin castele,

Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,

Sub cerul tău lipsit de stele.

 

Cămăși de forță avem în garderobă,

Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,

Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,

Și bem cu toții smirnă din ceaun.

 

Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,

Bufnim în râs și fluierăm la Lună,

Apoi executăm un salt mortal,

Cu medicul de gardă împreună.

 

Cântăm în izolare Odă bucuriei,

Lui Beethoven subit auzul îi revine,

Un paznic cade pradă poeziei,

Și începe să recite Poemele luminii.

 

Nebuna mea din nebunia noastră,

Ce ne iubim aicea în ospiciu,

Suntem nebuni de inimă albastră,

Și a fi așa nebuni... e un deliciu.

Mai mult...

Iubim în regim de viteză

 

Cu toţii iubim în regim de viteză,

Şi mame, şi taţi, şi amanţi,

Ne e mângâierea-n proteză,

Şi suntem mereu deranjanţi.

 

Biletul trimis în anii de şcoală

E acum un desen ori un cod,

Atingerea e şi ea virtuală,

Sentimentul iubirii ne este schilod.

 

Cu toţii iubim în regim de viteză,

C-o inimă întârziată şi ea,

Iar dragostea ne este obeză,

Prin SMS ne vom trimite-o bezea.

 

Scrisoarea trimisă în tinereţe,

Timidă în plic s-a ascuns,

Emoţia citirii pare să îngheţe,

Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.

 

Şi brusc ne-am oprit din viteză,

Ceva s-a stricat la motor...

S-a rupt a mângâierii proteză,

Iar inima tânjeşte de dor şi amor.

 

Hai să iubim cu toată viteza înapoi,

Primul sărut în dar să mi-l aduci,

Aruncă I-phonul acum la gunoi,

Şi spune-mi timid vorbe dulci.

 

 

Mai mult...

Ninge...

 

Ninge în parc ca niciodată,

Astăzi poți să mergi prin rai,

Băncile dorm sub zăpadă,

Doar pe fulgi mai poți să stai.

 

Brazii ninși par albi titani,

Ce s-au adunat grămadă,

Pe aleea cu castani,

Doarme omul de zăpadă.

 

Pârtii duc spre infinit,

Calci pe visuri și speranțe,

Totu' în jur e acoperit,

Alb cu-o mie de nuanțe.

 

Țurțuri plâng pe lângă gard,

Căci raza amezii îi sărută,

Iar felinarele ce strașnic ard,

Când vine noaptea, îi salută.

 

Ninge întruna ca-n povești,

Iarna lunecă pe tobogan,

Și se aud din ceruri vești,

Că va sta în parc un an.

Mai mult...

Gafez mereu

 

Gafez mereu la orice întâlnire, 

De parcă cineva o piedică îmi pune, 

Și țin la inimă comprese cu iubire, 

Și sunt bolnav de nu știu ce anume. 

 

Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac, 

Privirea de priviri îmi e ucisă, 

Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac, 

Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă! 

 

Îmi injectez în zori adrenalină, 

În plumb topit nestingherit mă scald, 

Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină, 

Dar brațele din umăr jos îmi cad. 

 

Se vaită mângâieri pământul zgâriind, 

Că n-au ajuns pe trup de fată, 

Un demon simt în inimă zâmbind, 

Iar eu gafez mai mult ca niciodată. 

Mai mult...