Ziarul, cine-l citește...?

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Bare et ord

Sagt tilfældigt

Utilgivende

Det slår mig ned.

hjertet tror

Tanken måler det,

Stilheden er væk

For evigt.

Det er desværre min natur,

Men altid i mit sind siger jeg dette:

"Bliv ikke vred!"

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt

Kort sagt, det er ikke passende.

bliv ikke sur bliv ikke sur

Kom så smil og lyt til mit råd.

Bare et ord

Det bringer mig tunge tanker

Og kun med dem

Det omgiver mig.

Det er jalousi

Det kommer som en byrde

Og et ubeskriveligt mareridt

Natten i drømmen sænker sig.

Det er desværre min natur,

Men altid i mit sind siger jeg dette:

"Bliv ikke vred!"

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt

Kort sagt, det er ikke passende.

bliv ikke sur bliv ikke sur

Kom så smil og lyt til rådene.

Og du vil vide

At fortælle dig

alligevel,

alle der

Bliv ikke vred!

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Bliv ikke vred!

Зачем же это мне мучение,

Зачем же жить так каждый день:

Кричу, рыдаю, режусь

Не ем практически весь день.

Лежу в крови я и мечтаю

Чтоб было все как я мечтала

Чтоб полюбил меня один,

Но все мне боль по причиняли

Все поигрались и ушли.

Я бьюсь в истерике от боли,

От боли в сердце и в груди.

Не сплю ночами-

Все мысли одолевают,

Как же понравиться ему

Как бы не убить себя

Стремясь достичь любви,

Читаю книжки чтоб стать умнее

Чтоб скучно не было ему.

Но все же нравиться другая,

Другая нравится ему.

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

Aceeași zi de spart la piatră,

Cu târnăcoape de burete,

Cu apă chioară și azimă coaptă,

Zidim ferestre în perete.

Mâncăm betonul uns pe pâine,

Și bem rugină de Cotnari,

Ne latră mațul ca un câine,

Iar ochii-n cap privesc hoinari.

Ne plânge-n zid la fiecare,

Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,

Ne-au pus în cap laboratoare,

Ca să ne facem alta mai frumoasă.

Dormim toți azi și pentru ieri,

Și împărțim avutul pe din două,

Între pereți zidim și prizonieri,

Și le dăm drumul când nu plouă.

Adio mamă! Adio, țară dragă!

Și toți copiii mei înstrăinați,

Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:

Noi n-am plecat, am fost forțați...

Câteodată vreau să zbor,

Dar nu mă pot desprinde de pământ

Şi atunci visez....

Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot

Şi atunci mă închin lunii....

Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc

Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....

Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd

Şi atunci îmi limpezesc mintea....

Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,

Dar ochii mi se închid

Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....

Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,

Dar mă tem să nu fiu văzută

Şi atunci ascult cântecul inimii....

Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,

Dar mi le prind în păr 

Şi atunci chem îngerii să le plângă....

Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,

Dar sunt prea mică 

Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....

Câteodată gândurile mele iau forma unui nor

Transformându-se în reverii,

Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,

Alteori iau înfăţişarea tăcerii

În liniştea inimii .

Biserica-i pe primul loc la bursă,

Iar milostenia stă atârnată-n garduri,

Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,

Iar popa mustăcește de sub farduri.

Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,

Și cumpără icoane, insigne și fulare,

Și nu uita să vizitezi și altarul,

Și varsă tot ce ai prin buzunare.

Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,

Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,

De la amvon ne predică râzând o babă,

Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.

Stau îngerii în cercuri și vând aripi,

Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,

Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,

Căci morții din cavouri au început să zboare.

Hai vino să te ung cu mir sfințit,

Și închină-te smerit cu ochii rugători,

Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,

Preoții orbit-au pe aceia văzători.

Din infern tot cad păcate,

Omul umblă printre ele,

Și le-adună apoi pe toate,

Ca pe-o salbă de mărgele.

Și le poartă cu mândrie,

Ca pe pietre prețioase,

Lumea toată să le știe,

Că sunt bune și frumoase.

Dar șiragul tot se-adună,

Și mărgeaua se-nmulțește,

Trupu-i greu și-o să-l răpună,

Dar el strânge, nu se-oprește.

Salba-i mare și lucește,

Parcă-i aur și cu jad,

Şi-l conduce mișelește,

Spre o gaură de iad.

Ce podoabe minunate,

A strâns bietul suflețel,

Și-a căzut cu ele-n moarte,

Neputând zbura spre cer.

Am sunat să întreb ce mai faci,

Și cine de grijă-ți mai poartă,

Între atâtea apeluri, tu zaci

Și nici că-ți mai pasă de soartă.

Am sunat să te-ntreb despre tata,

Căci știu că îl suni sus în cer,

Oftând, îmi mai spui de una de alta,

Şi-apoi îmi vorbești despre el.

Se-aude încet o liniște-n vorbire,

De parca-i ști de undeva că plâng,

Și - n glasul tău plin de iubire,

Cuvintele în gemete se frâng.

De piept îmi vine să mă iau cu cerul,

Să plâng cu picături de sânge,

Să închid pentr-un minut apelul,

Să-l plâng pe acela care plânge,

Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,

Să-mi facă - o operație pe cord,

Căci nu mai sunt atâta de puternic,

Încât să fiu cu Dânsul de acord.

Și te-am sunat în fiecare săptămână,

Dar astăzi sună întruna ocupat,

Pe unde umbli măicuța mea bătrână,

Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?

Caută așternuturi noi fără teamă,

Ochiul să stea ațipit după geană,

Uită-ți gândul din noapte pe cer,

Să doarmă pe nori, umil și stingher.

Mintea golită alung-o pe Lună să pască

Poeme de amor arse-n ruguri de iască,

Nebuna din piept să strige, să cânte,

Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.

Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,

Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,

Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,

Când aleargă înspre tine copiii din flori.

Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,

Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,

Zbori peste munți, peste piscuri înalte,

Desfrâul și orgia din somn să tresalte.

Și nu mai am cu cine să discut,

S-au treierat porumbii singuri,

La toți acei ce m-au plăcut,

Le curge borșul de prin linguri.

Și fiecare ne vedem de ale sale,

Trec zilele cu greu și anii prea ușor,

Din domnule, am devenit matale,

Iar dacă râd, ei cred că n-am umor.

Mai latră aiurea câte-o javră-n lanț,

Lingând ciolanul cât un munte,

Un terchea-berchea ce zăcea în șanț,

Ajuns acum păduchele din frunte.

Sunt toți stresați cu nervii prea întinși,

Iar calmul se livrează cu pastile,

Dar răul, e că aceștia sunt convinși,

Că cele ce au fost firești acum sunt inutile.

Nu mai e timp ori vreme de-o agapă,

Acum e ceasul să mai stăm și singuri,

Acum când fiecare groapa altuia o sapă,

Acum, când curge borșul de prin linguri.

Plouă mizer, și picurii gem, e noapte,

Iar luna, curge albă, pe o rază de lapte,

Iar pasul meu, piciorul, agale îl saltă,

Și ochiul trist, sub pleoapă-mi tresaltă.

Copacii foșnesc, întrebători, înspre ceruri,

Şi așteaptă sfârșitul sub crâncene geruri,

Iar vântul cântă dintr-o frunză a pustiu,

Și toamna ostenită se așează în sicriu.

Apocaliptic dansează frunze pe alee,

Iar dansul nebun, e un dans de femeie,

Pământul duhnește a reavăn și moarte,

Iar pasul mi-e greu și casa-i departe.

Plouă mizer, pe stradă plâng felinare,

E întuneric în jur iar ochiul mă doare,

Și totul e trist: și eu, și frunza, și ploaia,

Nu mai știu unde sunt, și unde-i odaia.

A fost și târziu, și ploaie mizeră, și noapte,

Și-un pas rătăcit, și o casă departe, departe...