2  

Cea mai veche lucrare de literatură

poezii.online Cea mai veche lucrare de literatură

Cea mai veche lucrare de literatură este Epopeea lui Gilgamesh, un poem epic din Mesopotamia antică, astăzi regiunea Irak-ului, care aparține culturii sumero-babiloniene. Aceasta a fost scrisă pe 12 tablete de lut și păstrată în biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive. Unii oameni credeau că a fost inspirată dintr-o serie de legende și poeme sumeriene despre regele mitologic al cetății Uruk – Gilgamesh. Unele dintre temele abordate în această lucrare sunt drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire.


Postat 29 iulie 2022

Creaţii aleatorii :)

O fi el?

Suflă vântul în spre buclele mele blonde,

Rămân lângă o staţie

Trecând cu florile-n mână.

Zăresc un zâmbet si-un chip plăpând

Si-o voce ce-mi răsună,

o fi el?

Dar mi-a rămas o speranţă acum

nu l-am recunoscut,

dar vocea aceea îmi părea cunoscută..

Mai mult...

metamorfozele unui gând/11

pași spre nicăieri,

cetatea adormită

nu simte cum iedera-ntunericului

urcă pe ziduri.

 

aripi fără zbor,

zbor fără elan,

elan fără un țel determinat.

 

roșu-i ucigător,

albastru-i apatic,

albul orbește.

 

suflare de noiembrie

prin cuibul de cuci,

nimeni aproape.

 

Mai mult...

Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în islandeză

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

 

Skáldskapur Roalds Dahls í raunveruleikanum

 

Barnasaga Roalds Dahls Matildu hefur líka sannleikskorn. Andlitsmyndin af Matildu (með lítilsháttar frávik frá Matildu sem endurspeglast í skrifum hans) er til í daglegu lífi. Þessi manneskja var að gera umbreytingar, lógaritma, jöfnur af ég veit ekki í hvaða gráðu, útreikninga að krafti 1000 án þess að nota reiknivélaraðgerð símans, lesa frá 4 ára aldri, sjá eigin áhugamál og ástríður á meðan eldri systir hans var að naglalakka hana og bróðir hennar var að horfa á fótboltaleik með ég veit ekki hvaða argentínska liði, ef faðir hennar vanmat hana þá smurði hann fóðrið á jakkanum sem hann klæddist oftast með svitalyktaeyði, hann vissi hversu langur tími mun renna upp af öllu korninu í skálinni hennar, hún vissi líka hver myndi útvega henni og áður en hún kláraðist myndi hún alltaf velja mjólk frá sama fyrirtækinu (því hún var bara hrifin af því), hún gat líka sagt frá útlitið hversu mikið á að hella fyrir til að flæða ekki yfir dúkinn, hún kunni að láta ekki hlæja sig að dansleikjum með því að stíga í fótinn á maka sínum, hún vissi hvenær það myndi rigna með mun betri nákvæmni en AccuWeather appið, hún fann þegar hún var hafnað eða samþykkt af þeim sem voru í ég sver það, fannst hún oft vera misskilin, þó hún skildi alla allan tímann, hún vissi hverjar ástæður og ótta allra voru, hún vissi að láta sig ekki vera síðri, hún kunni að berjast fyrir réttindum sínum , fyrir réttlæti og sannleika. Fyrir hana skipti alltaf máli hvað var sanngjarnt. Hann hefur alltaf verið rólegur, jarðbundinn maður, en jafn fyndinn. Með því að syngja viðleitni allra var enginn látinn óréttur eða hunsaður.

Hann sá fyrirætlanir allra, hvað lífgar hvern mann, hvað hressir hann, hvað dregur niður eða þreytir hann. Hún vissi hverjum hún ætti að treysta og hver hefði svikið hana í flóknari aðstæðum. Cam gæti næstum ímyndað sér hvers megi búast við af hverjum og einum, hvernig þeir myndu bregðast við, hvað myndi fá þá til samstarfs eða hafna hugmyndinni um samvinnu, hvernig þeir myndu tala við hvern og einn. Enginn gat komið henni á óvart með neinu, hún þekkti flestar aðstæður sem gætu komið upp á leiðinni.

Hann gat séð náttúrufegurð fólks, ekki gervifegurð, að það myndi farða sig, að það myndi setja á sig varalit, að það myndi búa til dúnmjúkt bindi í hárið eða að það væri í ræktinni að vinna við allt sitt. hópar vöðva. Nei, ekkert svoleiðis, hún mat fólk fyrir það sem það var, ekki það sem það vildi líta út fyrir að vera. Hún þurfti engar óþarfa snyrtivörur, eðlislægðin var hin raunverulegasta, þess vegna var hún falleg. Það sem var sérstakt við hana var sú staðreynd að hún mat fólk eins og það var, ekki endilega það sem það myndi bjóða eða sanna. Allt þetta gerðist vegna þess að hún sá fólk frá öllum sjónarhornum, gleypti augum þess, las það eins og hún væri að lesa skáldsögur. Hún var fús til að fylgjast með smáatriðum persónuleika hvers og eins, að taka það besta úr hverjum og einum, rétt eins og býfluga safnar frjókornum úr blómum til að vinna úr og breyta í hunang.

Á sama tíma var hún hógvær, hún gerði sér grein fyrir hvað hún gat og hvað ekki. Henni datt aldrei í hug eitt augnablik að hún gæti gert þetta allt sjálf. Hann þekkti sín takmörk. Hún skildi að það eru aðstæður þar sem hún þarf líka að hafa samráð við kunningja sína til að segja álit sitt og starfa með vitneskju um málið.

Hann hafði mjög vel og vandlega skilning á afleiðingum eigin gjörða og hvernig þær gætu haft áhrif á þá sem í kringum hann voru.

Persónan úr bók Roalds Dahls gæti fundið nútímaígildi sitt í engri annarri en Ceciliu.

Mai mult...

Дождь

Стою один в осеннем парке,
Забыт тобою я давно!
Дождь укрывает каменные арки,
А все вокруг лишь чёрно белое кино...

Все мысли я давно оставил в прошлом, 
Все что роднило нас с тобой. 
и с каждым вздохом все сильнее тошно,
Ну почему я без тебя такой пустой?

Твои глаза забыть я не сумею,
Они очаг, что сердце грели мне.
и я боюсь что так и не успею,
Признаться что скучаю по тебе.

Мурашки холода покрыли кожу,
Дождь все сильнее бьет лицо.
Но дома ждёт пустое ложе
и на подушке равнодушное кольцо.

Mai mult...

Dorul

O poezie despre dor 

Aș scrie foarte ușor 

Când am inima grea 

Rănită de absența ta. 

 

Fraze dulci despre iubire 

Aș așterne în neștire

Dar oare le-ai citi cândva 

Să sper că dorul se va alina?

 

Să cer oare o privire?

E prea puțin pentru iubire... 

Să cer iar o-mbrățișare?

Vei zice că e preț prea mare. 

 

Am să cer atunci cu umilință 

Cu lacrimi în ochi de pocăință 

Un sărut să îmi țină de urât 

Să-mi mângâie sufletul amărât. 

Mai mult...

Gândurile

În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,

Cu lacrimi reci și suflete stinghere,

În inimi pustii, ne simțim străini,

Iubirea noastră devine doar amintire.

 

Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,

Ci doar umbre nesfârșite de regrete,

Înserarea aduce doar mai multă durere,

Când inimile noastre se despart cu greutate.

 

Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,

Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..

În tăcerea nopții, simțim golul imens,

Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.

 

Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,

Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,

În poiana vieții, iubirea noastră a murit,

În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.

Mai mult...