Trec clipele

Trandafiri ce-n umbră pier,

Petale-arzând în tăceri,

Răsfrânți pe zid, o amintire,

Dintr-un trecut cu strălucire.

Pe masă-i verdele de sticlă,

Iar floarea cade, parcă-i mică.

Un dans al umbrelor târzii,

Povestea vieții-n răzleții.

Au fost odată strălucire,

Dar timpul smulge-a lor iubire,

Și-n foșnet mut de frunze goale,

Ascund regrete ancestrale.

Chiar de se sting, rămân mărturie,

În umbre lungi, o poezie.

Iar raza ce îi mai atinge,

În floarea stinsă visul plânge.

E ca o floare care-a înflorit

Sub cer senin, dar vântul a strivit,

E-ncrederea ce-ai dat-o fără teamă,

Și-ai regăsit-o spartă-n prag de seară.

E-un drum pe care-l vezi în depărtare,

Dar pasul tău nu-l poate mai urma,

E-un vis ce pare-a fi la îndemână,

Dar dispare ca umbra-n marea grea.

E-un glas ce-ți spune că-i totul frumos,

Și dintr-o dată cade, e minciună,

Un strop de speranță stins pe jos,

Ca o iluzie ce-abia mai sună.

Dezamăgirea-i ochiul ce-a-nvățat

Să vadă adevărul, chiar amar,

Și inima, ce-n taină, s-a schimbat,

Mai înțeleaptă, dar și plină de amar.

Și totuși, în tăcerea ei rămâne,

O poartă către altceva mai bun,

Căci dezamăgirea te îndeamnă,

Să te ridici și să-nveți un nou drum.

Mi-s ochii deșteptați de vreme,

Nu te aștept, dar vreau să vii,

Să ne-ntâlnim ca prima oară,

Să te rescriu în poezii.

Să-mi aduci un zâmbet cald,

Un semn că timpul n-a trecut,

Să ne iubim în versuri mari,

Așa cum nu am mai făcut.

Să-ți fie glasul vechi și dulce,

Cum l-am purtat în amintiri,

Să-mbrățișăm tăceri de gheață

Și să le-aprindem în iubiri.

Mi-s ochii deșteptați de vreme,

Dar încă știu ce-nseamnă dor,

Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,

Un vers pierdut, regăsitor.

Azi… cel mai mare lux e fericirea,

Dar vai… ce sărăcie-n noi

Căci când ne-ajunge-n suflet împlinirea,

Uităm să mai iubim, să mai fim noi

Iubirea nu-i rubin sau diamant mai rar,

Nici aur greu, sa-l cumperi, sa-l păstrezi,

Dar n-am văzut cămin mai plin de har

Ca cel unde în dragoste trăiești.

Avem de toate, dar în tăcere stăm,

La mese reci, cu chipuri de granit,

Căci pomul vieții nu dă rod curat

De nu-l uzi zilnic cu dor nemărginit.

Înmoi pesmet în ceai, simplu festin,

Și mierea dulce-mă îmbogățește,

Căci sunt bogat în felul meu divin,

Împărțind totul cu omul ce iubește.

De ce alegi să te consumi

În loc să-ți vezi de drum?

De ce la gânduri te supui,

Când viața-i plină de parfum?

În loc să numeri nopți și ploi,

Privește zorii care vin.

În loc de griji, să pui culori,

Căci timpul trece, și-i puțin.

De ce îți lași sufletul greu

Să poarte umbre de-ndoială?

Privește cerul larg și-albastru,

Și fă-ți din vis a ta petală.

Alege drumul luminos,

Lasă-ți inima să zboare.

Luptă să fii mereu frumos,

În lume, soare după soare.

Golul din suflet nu-l da oricui,

Nu-l umple cu pași ce se pierd în văpui.

E-un loc de tăcere, de dor neștiut,

Ce-n liniștea nopții te cheamă tăcut.

Nu pune în el pe oricine zâmbește,

Căci masca ascunde ce nu-ți folosește.

Alege pe cine te face să crești,

Nu pe cei ce pleacă lăsând doar povești.

Golul e sacru, păstrează-l curat,

Nu-l da celui care te lasă uitat.

Umple-l cu vise și doruri senine,

Cu oameni ce-ți sunt ca o stea pentru tine.

Nu tot ce-i aproape îți e de folos,

Caută-n privire un rost luminos.

Și-atunci vei vedea cum golul din tine

Se naște în iubire ce-ți face doar bine.

Cine suntem?!

 E Simplu... 

Eu îți sunt străină 

Si tu îmi ești străin..... 

Eu te numesc trecut ... 

Tu ma numești ruină....

Tu ești notitiile mele 

Eu serile de primăvară 

Tu ești complicat 

Nici eu nu sunt ușoară

Tu ești catastrofa 

Eu sunt mereu ceva constant

Eu sunt un vers de o strofa 

Tu ești un dictant

Tu ai nevoie de metafore 

Eu aveam nevoie de tine , 

Tu crezi în miracole 

Eu nu cred în destine 

Tu poți iubi 

Eu nu pot iubi pe nimeni 

Tu poti răni 

Eu pot vindeca pe oricine 

Rămânem străini, 

Deși ne cunoaștem prea bine)

Mie dor de tine VIATA mea

Mie dor de clipele-mpreuna 

Stii? Mi se rupe inima

De dragoste NEBUNA...

A mai trecut o zi

O zi ca celelalte

Inebunita eu voi fi

Chiar pina la moarte...

A mai trecut o zi

Iubire.. iar mii dor

Nu inteleg..ce poate fi?

Mie dor de al tau AMOR...

Astept eu ziua-n care noi

Vom fi iar impreuna

Vom sta nedumeriti in doi

Gindindune la Miine...

Caci greu e sa traiesti stiind

Ca Dragostea-i aprinsa

Dar noi ca doi copii cintim

IUBIREA ... INTERZISA...

Iubim in taina..stam cu grija

Sa nu ne vada nimeni

Avind in gind doar o speranta

La ziua care vine...

Tu ai sotie...ai copii...

Si eu sint maritata..

Neam apucat de nebunii

IUBIM CA NICIODATA

Imi cer iertare scumpul meu

Iti cade lacrima-n tacere

Citind aceste rinduri dure

Cu lacrimi si durere....

Iubindu-te in taina acum

Ma simt foarte matura

Sa mergem NOI pe-acelasi drum

IUBIND caci Viata-i DURA..

Esti tot ce eu iubesc mai mult

Esti VIATA mea,esti aer

Esti soarele pe cerul meu

Esti tot ce de la viata CER...

Ai tot căzut din vis în vis

Te țineai strâns de stele.

Până când cerul s-a deschis,

Și nicio stea n-a mai rămas,

Atunci ai căzut… direct în brațele mele.

Din îmbrățișarea noastră

Pe cerul viu și luminos se năștea

Cât nici nu putem număra:

Stea după stea.

Erai obosită de-atâtea căderi

Și-ai adormit în brațele mele,

În timp ce priveam cât de frumos dormi,

Cerul dădea pe din afară de stele.

Și-a început să plouă cu ele

Și îmi era și drag, și necaz,

Că fiecare stea ce pica…

Te săruta pe obraz.

Ne-am intalnit intr-un moment in care

Eram scarbiti, satui de rau si de ocara.

Aveam nevoie doar de-o alinare

De-o raza de speranta, de o schimbare.

Eram putin pierduti, tacuti din fire,

Traiam in noi crezand ca asa-i mai bine.

Ne proiectam in vis, paream atat de aproape

Dar dimineata anula tot ce cream in noapte.

Acolo undeva in timp si spatiu existam

Simteam la fel, iubeam si rezonam,

Credeam cu toata fiinta mea in tine, cugetam 

La o viata impreuna asa cum o visam.

Dar cine-ar fi crezut ca ai sa apari pe nestiute

O inima nobila, cu un suflet cat un munte

Cu o voce calda, intr-un corp de inger

Ai coborat din cer? Nu stiu... esti reala?

Caci tind sa cred ca totul e o-nscenare

Eu te-am visat in felul meu...se pare

Ca mi-ai intrecut chiar orice asteptare.

Vreau sa traim, sa ne simtim , sa radem

Sa povestim, sa ne privim in ochi, sa plangem

Sa facem dragoste, sa stam fata in fata

Sa cautam acea clipa care sa valoreze ...o viata!

De-ai fi ca o Magdalenă,  

Pe când n-avea învățător,  

Aș fi ferice-n noaptea neagră,  

Iar ziua aș fi un dezertor.

De-ai fi Ileana cea din basme,  

Ori chiar Maria-n chip curat,  

M-aș pierde-n zori de-atâta pace  

Și mi-ar fi sufletul uscat.

Dar nu te vreau nici ca poveste,  

Nici sfântă-n chip împodobit,  

Te vreau așa cum ești pe bune,  

Căci dorul meu de tine n-a pierit.

Și dacă-ai fi și cer, și umbră,  

Și tot ce n-am, dar am dorit,  

N-aș regreta nicio secundă  

Că ești precum te-am întâlnit.

Vreme de-un vin roșu și strâns in brațe...

Mă pierd printre umbre de amintiri, în loc de fluturi,

Simt sufletul obosit, gol, in cioburi după lupta asta

Fără chef de speranță, de "va fi bine"... de visuri.

Nu mai cred în tot ce credeam altădat'

Cuvintele azi îmi par de fier forjat 

Zâmbesc prea rar... mă-nchid cum pot mai bine

Nu de lume.... pe cât o fac de mine...

Când ești dezamăgită de cel ce ți-a fost DOR

Nu doar suferi și nopțile le plângi... te schimbi

Și mori puțin câte puțin in fiecare zi...

În orice șoaptă ce nu ai cum s-o spui, te stingi..