Trec clipele
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Andreia Aga
Data postării: 9 februarie
Vizualizări: 138
Poezii din aceiaşi categorie
Poti
Ma leagana tacerea
se scutura un vis
si cineva il plinge
dar este deja stins
aduna zile multe
arunca multe nopti
dece iti este frica
doar tu stii ca nu poti
si totusi prin durere
nu incetezi sa inoti
Te leagana tacerea
Incearca sa sa mai poti.
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Peste zări
Am văzut odată-n zare
Un zîmbet nu oarecare,
Dar de ce nu mai apare
În privirea mea el oare.
Un zâmbet ce pătrundea,
Până la suflet srăbătea,
Dar de ce nu mai apare
În sufletul meu el oare.
Un zîmbet ce strălucea,
Până la stele ajungea,
Dar de ce nu mai apare
În vizorul meu el oare.
Un zâmbet ce fermeca,
Fericită te făcea,
Dar de ce nu mai apare
Chipul tău vesel în zare.
Chipul tău era mâhnit,
Sufletul adând izbit,
Zâmbetul nu mai era
Desenat pe buza ta.
Saruta-mi ochii
Saruta-mi ochii daca vrei,
Nu buzele, nici sânul,
Saruta-mi tampla-ngandurata,
Căci vor sublimul ochii-mi grei
De-atata patima lumească,
Saruta-mi ochii,doar atât,
Iubirea ta sa fie adevărată
Și pura ca și fulgii albi în noapte
Când stelele pe cerul negru scot scântei..
Încercări
N-a mai zburat înspre tine gândul,
Ci a căzut frânt pe o piatră,
Împrăștiind cuvintele în vântul,
Ce le-a șuierat spre-o făptură ciudată.
Apoi un fulg ce rătăcea în eter,
L-am prins și sărutat înspre tine,
Dar am pus prea multă iubire în el,
Şi-a căzut zgomotos între destine.
Am mângâiat o tânără rază de Lună,
Să-mi ducă mângâierea la tine-n fereastră,
Dar s-a pierdut în a bolții cunună,
Zămislind dureros încă o noapte albastră.
Am rupt apoi din suflet o bucată de dor,
Și-am rugat-o pe moarte când va fi să mă ia,
Să mă poarte pe-o clipă la tine-n pridvor,
Să ți-o las la fereastră și să dispar într-o stea.
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
Poti
Ma leagana tacerea
se scutura un vis
si cineva il plinge
dar este deja stins
aduna zile multe
arunca multe nopti
dece iti este frica
doar tu stii ca nu poti
si totusi prin durere
nu incetezi sa inoti
Te leagana tacerea
Incearca sa sa mai poti.
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Peste zări
Am văzut odată-n zare
Un zîmbet nu oarecare,
Dar de ce nu mai apare
În privirea mea el oare.
Un zâmbet ce pătrundea,
Până la suflet srăbătea,
Dar de ce nu mai apare
În sufletul meu el oare.
Un zîmbet ce strălucea,
Până la stele ajungea,
Dar de ce nu mai apare
În vizorul meu el oare.
Un zâmbet ce fermeca,
Fericită te făcea,
Dar de ce nu mai apare
Chipul tău vesel în zare.
Chipul tău era mâhnit,
Sufletul adând izbit,
Zâmbetul nu mai era
Desenat pe buza ta.
Saruta-mi ochii
Saruta-mi ochii daca vrei,
Nu buzele, nici sânul,
Saruta-mi tampla-ngandurata,
Căci vor sublimul ochii-mi grei
De-atata patima lumească,
Saruta-mi ochii,doar atât,
Iubirea ta sa fie adevărată
Și pura ca și fulgii albi în noapte
Când stelele pe cerul negru scot scântei..
Încercări
N-a mai zburat înspre tine gândul,
Ci a căzut frânt pe o piatră,
Împrăștiind cuvintele în vântul,
Ce le-a șuierat spre-o făptură ciudată.
Apoi un fulg ce rătăcea în eter,
L-am prins și sărutat înspre tine,
Dar am pus prea multă iubire în el,
Şi-a căzut zgomotos între destine.
Am mângâiat o tânără rază de Lună,
Să-mi ducă mângâierea la tine-n fereastră,
Dar s-a pierdut în a bolții cunună,
Zămislind dureros încă o noapte albastră.
Am rupt apoi din suflet o bucată de dor,
Și-am rugat-o pe moarte când va fi să mă ia,
Să mă poarte pe-o clipă la tine-n pridvor,
Să ți-o las la fereastră și să dispar într-o stea.
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
Alte poezii ale autorului
Puterea cărții
Puterea Cărții
Citește azi, căci vei zbura
Pe-aripi de vis, în lumea ta.
O carte-i cheia spre mister,
Te duce sus, dincolo-n cer.
Cu fiecare rând citit,
Un drum nou ți s-a deschis grăbit,
Ești călător prin univers,
În pagini scrise-n tainic vers.
Întâlnești zâne, împărați,
Eroi puternici, înțelepți, curați.
Din vremuri vechi până departe,
Te poartă cartea mai departe.
Ea te învață să visezi,
Să lupți, să crezi, să nu cedezi.
Cuvântul scris e dar divin,
Izvor de har, al tău destin.
Așa că-n fiecare zi,
O carte-n suflet îți va fi,
Prieten bun și sfetnic drag,
Când pașii-n lume ți se-nșir pe prag.
Crăciun fără tată
Acest Crăciun e gol, nemângâiat,
Lumina-n casă parcă a plecat.
Nu vreau nici colind, nici foc pe vatră,
Căci fără tine, totul mă îngheață.
Privesc spre brad, dar e pustiu mereu,
Lipsa ta-i dorul ce apasă greu.
Îți simt privirea în amintiri șterse,
Și glasul tău ce-n suflet mi-l mai verse.
De astă toamnă cerul te-a luat,
Și Crăciunul n-are gust, e zbuciumat.
Din zâmbete s-au stins și bucurii,
A rămas doar tăcerea nopții gri.
Și totuși, tată, mă rog liniștit,
Să-ți fie locul cald, senin, dorit.
Crăciunul meu, cu dorul tău sub stea,
E un drum ce mă duce spre a te vedea.
Dor cu dor până în Rai
Te caut printre amintiri,
Prin vise blânde, prin priviri,
Dar timpul crud și nemilos
Te-a dus departe… prea frumos.
Și dor cu dor urc către stele,
Prin nopți tăcute, gânduri grele,
Și știu că dincolo de zări
Mă aștepți lin, fără-ntristări.
Mi-e dor de glasul tău duios,
De râsul cald, de chip frumos
De grijile de pe pământ—
Acum ești înger și cuvânt.
Dar știu că-n liniștea cerească
Ne-om regăsi în zi firească,
Că dor cu dor se face rai
Și-n ceruri nu există grai
Decât iubirea ce ne leagă—
Din veșnicie… înspre veșnicie tată.
Cum ți-e sufletul?
✨✨
Cum e sufletul din tine?
Plin de soare sau pustiu?
Ți-e senin ca-n nopți divine
Sau te-ncearcă vreun târziu?
E speranța-n miez de floare
Sau doar frunze-ngălbenite?
Ți-e iubirea cântătoare
Sau tăcerile-s zidite?
Cum e-n suflet? Îți dă pace
Ori te-apasă vreun regret?
Ai un vis ce te desface
De poveri ce-s grele-n piept?
Dacă-i greu, lasă lumina
Să-ți pătrundă-n taină firea.
Sufletul, ca și grădina,
Înflorește din iubirea.
Dacă-n suflet e furtună,
Fă-ți un port din gânduri bune.
Căci și cerul, după ploaie,
Se îmbracă iar în lume.
A.A.✨
_________________________________________
Și..
Cum mai e la voi în suflet? 🤭
Trandafiri ce-n umbră stau
Trandafiri ce-n umbră pier,
Petale-arzând în tăceri,
Răsfrânți pe zid, o amintire,
Dintr-un trecut cu strălucire.
Pe masă-i verdele de sticlă,
Iar floarea cade, parcă-i mică.
Un dans al umbrelor târzii,
Povestea vieții-n răzleții.
Au fost odată strălucire,
Dar timpul smulge-a lor iubire,
Și-n foșnet mut de frunze goale,
Ascund regrete ancestrale.
Chiar de se sting, rămân mărturie,
În umbre lungi, o poezie.
Iar raza ce îi mai atinge,
În floarea stinsă visul plânge.
Cenușa și focul
Cenușa și focul
Cenușa tace, dar nu uită,
Din focul vechi își trage zvâcnire,
O flacără ce-n umbră ascultă
Șoapte de jar, chemări din amintire.
În taina ei rămâne vie,
Un dor aprins, un vechi oftat,
Și-n orice clipă poate să-nvie
Când vântul cald i-a dat curaj.
Căci focul nu dispare-n noapte,
Doar se ascunde pentru-un ceas,
Rămâne-n suflet, printre șoapte,
Un dor mocnit, un vechi popas.
Cenușa știe ce-a fost jarul,
Își poartă taina ca pe-un vis,
În ea mai arde idealul
Focului vechi, de necuprins.
Puterea cărții
Puterea Cărții
Citește azi, căci vei zbura
Pe-aripi de vis, în lumea ta.
O carte-i cheia spre mister,
Te duce sus, dincolo-n cer.
Cu fiecare rând citit,
Un drum nou ți s-a deschis grăbit,
Ești călător prin univers,
În pagini scrise-n tainic vers.
Întâlnești zâne, împărați,
Eroi puternici, înțelepți, curați.
Din vremuri vechi până departe,
Te poartă cartea mai departe.
Ea te învață să visezi,
Să lupți, să crezi, să nu cedezi.
Cuvântul scris e dar divin,
Izvor de har, al tău destin.
Așa că-n fiecare zi,
O carte-n suflet îți va fi,
Prieten bun și sfetnic drag,
Când pașii-n lume ți se-nșir pe prag.
Crăciun fără tată
Acest Crăciun e gol, nemângâiat,
Lumina-n casă parcă a plecat.
Nu vreau nici colind, nici foc pe vatră,
Căci fără tine, totul mă îngheață.
Privesc spre brad, dar e pustiu mereu,
Lipsa ta-i dorul ce apasă greu.
Îți simt privirea în amintiri șterse,
Și glasul tău ce-n suflet mi-l mai verse.
De astă toamnă cerul te-a luat,
Și Crăciunul n-are gust, e zbuciumat.
Din zâmbete s-au stins și bucurii,
A rămas doar tăcerea nopții gri.
Și totuși, tată, mă rog liniștit,
Să-ți fie locul cald, senin, dorit.
Crăciunul meu, cu dorul tău sub stea,
E un drum ce mă duce spre a te vedea.
Dor cu dor până în Rai
Te caut printre amintiri,
Prin vise blânde, prin priviri,
Dar timpul crud și nemilos
Te-a dus departe… prea frumos.
Și dor cu dor urc către stele,
Prin nopți tăcute, gânduri grele,
Și știu că dincolo de zări
Mă aștepți lin, fără-ntristări.
Mi-e dor de glasul tău duios,
De râsul cald, de chip frumos
De grijile de pe pământ—
Acum ești înger și cuvânt.
Dar știu că-n liniștea cerească
Ne-om regăsi în zi firească,
Că dor cu dor se face rai
Și-n ceruri nu există grai
Decât iubirea ce ne leagă—
Din veșnicie… înspre veșnicie tată.
Cum ți-e sufletul?
✨✨
Cum e sufletul din tine?
Plin de soare sau pustiu?
Ți-e senin ca-n nopți divine
Sau te-ncearcă vreun târziu?
E speranța-n miez de floare
Sau doar frunze-ngălbenite?
Ți-e iubirea cântătoare
Sau tăcerile-s zidite?
Cum e-n suflet? Îți dă pace
Ori te-apasă vreun regret?
Ai un vis ce te desface
De poveri ce-s grele-n piept?
Dacă-i greu, lasă lumina
Să-ți pătrundă-n taină firea.
Sufletul, ca și grădina,
Înflorește din iubirea.
Dacă-n suflet e furtună,
Fă-ți un port din gânduri bune.
Căci și cerul, după ploaie,
Se îmbracă iar în lume.
A.A.✨
_________________________________________
Și..
Cum mai e la voi în suflet? 🤭
Trandafiri ce-n umbră stau
Trandafiri ce-n umbră pier,
Petale-arzând în tăceri,
Răsfrânți pe zid, o amintire,
Dintr-un trecut cu strălucire.
Pe masă-i verdele de sticlă,
Iar floarea cade, parcă-i mică.
Un dans al umbrelor târzii,
Povestea vieții-n răzleții.
Au fost odată strălucire,
Dar timpul smulge-a lor iubire,
Și-n foșnet mut de frunze goale,
Ascund regrete ancestrale.
Chiar de se sting, rămân mărturie,
În umbre lungi, o poezie.
Iar raza ce îi mai atinge,
În floarea stinsă visul plânge.
Cenușa și focul
Cenușa și focul
Cenușa tace, dar nu uită,
Din focul vechi își trage zvâcnire,
O flacără ce-n umbră ascultă
Șoapte de jar, chemări din amintire.
În taina ei rămâne vie,
Un dor aprins, un vechi oftat,
Și-n orice clipă poate să-nvie
Când vântul cald i-a dat curaj.
Căci focul nu dispare-n noapte,
Doar se ascunde pentru-un ceas,
Rămâne-n suflet, printre șoapte,
Un dor mocnit, un vechi popas.
Cenușa știe ce-a fost jarul,
Își poartă taina ca pe-un vis,
În ea mai arde idealul
Focului vechi, de necuprins.