În încheiere

Tu pentru mine.. c-o inima de gheață

Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte

Si-asa vom înainta în viață

Doar aducându-ne aminte!

Tu doar cu gandul  rece

Eu cu un vis ca o văpaie,

Viața-ntreagă ne-om petrece

Când în soare, când în ploaie.

Tu tăios cu vorbe seci

Eu cu vorbe iubitoare...

Într-o zi ai sa-ntelegi,

Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....

Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?

Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?

Fereastra aburită iți șoptește un eseu

Despre iubire, dragoste si duh...

Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător

Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,

Ți se perindă clipe de taină ce omor

Trecut și ceață și durere și-apăsare

Și simți in nări mireasma de vin fiert

Ce se strecoară de pe aragaz,

Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,

Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…

Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase

Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor

Pupilele ți se măresc ușor și curioase

-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…

Mă pândește doar nefericirea, 

Când mă farmeci cu iubirea

Și mă-ntreb cu ce -am greșit ,

Și ce mai am de pătimit. 

Toată vina o port eu,

Când te petrec în neglijeu;

Simt că nu te vei întoarce, 

Nu -mi zâmbi, nu te preface.

Iarăși ploaia mă inundă, 

Dorul să mi -l ascundă 

Pentru amorul mistuit 

Din visul ce l-ai năruit

Ești ca vremea, efemer;

Cine ești, e un mister, 

Vii din alte vremuri, 

Scuturat, cuprins de friguri...

Nu te întreb, doar tac,

Un ceai fierbinte-ți fac.

Te țin în brațe strâns, 

Să nu mă umfli iar de plâns...

Și iar eu noaptea plâng,

Am înțeles greșeala,

Ca giunghiul ce-l înfrâng

Nu îmi mai trece oboseala

În umbra mea de bucurie

A ajuns din nou durere

Și inima mea purpurie

Din nou nu are nici putere

Și multe gânduri in noapte-aceea am avut

Măcar ca inima mea tare m-a durut

Ei zic ca bucurie este-în bani

Măcar ca nuștiu ca iubirea are ani

Eu sunt copil de-acela mic si fără gânduri

Dar mereu aproape ii eram

In fiecare din a ei dureri eram in rânduri,

Și bucuria in ochii ei o ridicam

Eu știm ca am pierdut iar totul

Dar acum poate nu e pe-ntotdeauna

Caci am făcut fapta ca idiotul,

Și nu doar eu am înțeles furtuna

Eu înțeleg ca bucuria nu mai este

Bucuria era singură persoana

Care mereu ma trece peste

Care și a distrus din nou coloana

Îmi pare rău de ceea ce-am făcut

Cu inima in sânge cer iertare

Dar eu am înțeles ca drumu-i desfăcut

Drumul care ți-era ca bucurie tare

Și știu ca am vorbit ca un copil

Că prostia mea n-are cuvinte

Și in viitor deja am un alt stil

Stilu-n care nu voi fi ca înainte

În ochii mei acum se vede doar durere

Care la noapte iar prin lacrimi s-a vedea

Dar nimeni nici nu va mai observa

Caci toti iar au din nou a lor părere

De durerea mea nu-i pasa nimănui

Poate chiar nici eu nu-i pas

Dar eu deja ma fac un pui

Care fără pereți în viața a rămas

Și acești păreți ea și era

Dar ei s-au dărâmat intr-un moment

Caci ea spus: "pleacă să nu te vad"

Și eu nu am putut exagera

In umbra pașilor ei doar am rămas

Și iar din nou încerc sa fac un pas

Dar nu s-a reusit sa-l fac inainte

Caci toate acestea erau si sunt in minte

Ea este obessia mea

Fără de care am rămas pustie

Și nu mai nimic, chiar bucuria

Care-mi era chiar sentimentul de tărie

Ma scol in dimineața-aceea cu o nădejde

Nădejdea ca toate acestea-s doar un vis

Dar deschizând iar telefonul in aprins

Am rămas doar cu o simpla deznădejde

Eu simplu am văzut mesajul ca zâmbește

Ca parca in sfârșit de mine a scăpat

Iar pentru restul nici nu mai vorbește

Și doar cu lacrimi am rămas din nou in pat.

Ochii tăi îmi par de ceară,

Vor genunchii să te doară

Când spre dânsa te pornești;

Spune-mi, spune-mi - o iubești?

Chiar și-n zilele senine

Pari cu ploaie peste tine

Când te ia cu mângâiere,

Spune-mi, spune-mi - din plăcere?

Oh, dulce amor,îmi aparții?

N-ai putut pleca până acum

Însemnând că nu mai pleci.

Tot la mine vii?

Glasu’-ți vorbește

Brațele mi te așteaptă

Urechile mi te ascultă

Buzele mi te sărut.

Căci ai un farmec

Greu de venerat

Suflet greu de înghițit

Trup greu de explorat.

Nu mă satur să-l ating,

Să-ți ating mâinile

Până-ți încleștezi picioarele,

Să te scap de farmece.

Te slăvesc,iubirea mea

Ține bine ascunsă cheia

De la inima noastră,

Să nu ți-o fure Libidinosul.

Mulțumește-i Domnului,

El ne-a unit într-un singur trup,

Nimeni nu ne-a oprit căsnicia

Mulțumește-i Fiului Lui.

Am fost binecuvântat

Să te găsesc în viața aceasta.

Până să te iau pe calea dreaptă,

Am fost îndatorat.

Munca mea s-a sfârșit

Iubirea mea pentru tine e eternă.

Cu promisiunea mea solemnă

Atenția mea a sporit.

Înger tu fiind

Căzut-ai din Rai

Pe un mare covor de pai’

Lăsându-mă fără grai.

Venit-ai cu daruri la mine,

Le-am respins pe loc

Ți-am dat darurile mele,

Căci sunt băiat de împărat.

Târziu înțeleg, dar prea greu să rostesc,

Ce-a fost adevăr și ce-a fost nefiresc.

Cuvintele toate rămân suspendate,

În spații pierdute de timp și de fapte.

Atât de târziu, încât n-are rost

Să spun ce-am ascuns și ce-am adăpost.

Un ceas fără glas a trecut în tăcere,

Lăsând doar priviri pierdute-n durere.

Întrebări fără răspuns, regrete-n declin,

Când inima-i gata, trecutul e strin.

Cine-a fost vinovat? Cine-a vrut să înțeleagă?

Târziul răspunde: „E doar o etapă.”

Prea târziu să repar, dar destul să învăț,

Din pașii greșiți, din focul ce-ngheț.

Începuturi mă-ndrumă din umbre spre zare,

Și las un ecou în lumea-n schimbare.

Pe cerul meu ești cea mai frumoasă stea,

O lumină blândă ce mereu mă va veghea.

În noaptea adâncă, când totul dispare,

Tu strălucești, îmi dai vis și alinare.

Ești farul ce-mi ghidează pașii rătăciți,

În întuneric, printre nori nesfârșiți.

Cu tine, chiar și umbrele par mai ușoare,

În suflet, lumina ta mereu apare.

Pe cerul meu, doar tu ai loc,

Ești cântec lin, ești al vieții foc.

Oricât de departe, te voi căuta,

Căci tu, iubirea mea, ești cea mai frumoasă stea.

Vrei, nu vrei, în zări se-arată,

O lumină-n noaptea toată.

Printre visuri și destin,

Steaua ta e pe deplin.

Poți s-o cauți, poți s-aștepți,

Ori s-o pierzi printre pereți,

Dar ea arde, fără teamă,

Fără glas, dar tot te cheamă.

Când e greu și drumul frânt,

Când ți-e dor și plângi în gând,

Ea te vede, ea îți știe

Toată a ta poezie.

Și-ntr-o zi, pe cerul stins,

Vei privi spre infinit,

Și vei ști că-n lumea ta,

Ai avut mereu o stea.

Zilnic îți scriam,

cu dor și teamă,

dar tu tăceai,

ca o rană.

Te făceai că n-ai

nici glas, nici minte,

iar eu vorbeam

doar cu cuvinte.

Îți trimiteam

inimi, nu fraze,

dar le lăsai

să ardă-n raze.

Un semn așteptam —

măcar un punct,

dar tu tăceai

ca un drum frânt.

Acum e gol,

nici nu mai doare.

Când nu primești,

iubirea moare.

Suflet călător

Suflet călător prin lumea mare,

Aduni lumină, vise și culoare.

Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,

Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.

Prin vânturi reci sau soare arzător,

Tu cauți mereu un loc ocrotitor.

Un zâmbet cald, o mână întinsă,

Un gând curat, o inimă aprinsă.

Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,

Lași urme mici, dar pline de dreptate.

Cu inima deschisă, mereu dăruiești,

Iubirea divină ce-n tine o crești.

Suflet călător, fii far de lumină,

Un strop de speranță-n noaptea senină.

Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,

Iubirea din tine s-o faci să rodească.

Când toți au rănit, fără milă, prea tăcut,

Când sufletul plângea căzut și pierdut,

Când lumea mi-a fost doar un vânt răvășit,

Dumnezeu a venit… și El m-a iubit.

Când vorbele arse mi-au frânt orice vis,

Când drumul părea o prăpastie-nchis,

Când nimeni n-a stat lângă pasul meu frânt,

Dumnezeu m-a luat și mi-a dat un cuvânt.

El mâna și-a pus peste rana din piept,

Mi-a spus: „Nu te teme, Eu sunt și te-aștept.”

Și-n loc de durere, în loc de oftat,

Când toți au rănit… Dumnezeu a vindecat.