O ştire…

Bolta e plină de stele 

Si noaptea-i calmă sub ele,

Șoapte fredonez ușor 

Și te chem iubit-o ,că mi-e tare dor.

Însoțit  de lună doru-mi pribeag

Se așterne chiar la tine în prag

Să-ți păzească  în liniște somnul

Și vise frumoase să dea domnul.

Neliniște profundă

În suflet simt că am.

Durerea mă inundă

C-atunci când te pierdeam.

Căci te-am iubit pe tine

Cum n-am iubit niciuna

Și vreau ca tu cu mine

Să fii întodeauna.

Te vreau numai pe tine,

Dar eu nu știu când fi-va

Să vrei a fi cu mine

Pe veci Polară Diva.

Scumpei mele soții Valeria, 08 Februarie 2023, ora 06:30

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Augnablik af einlægni

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless

gefum smá fegurð

þennan síðasta klukkutíma.

við höfum ekki breyst

það er bara skoðun

Ekki taka orð sem sjálfsögðum hlut

eða ómerkilegt látbragð.

Nei, við höfum ekki breyst

það er bara tilviljun

Við værum það samt

og hvað sem við tölum um

við erum ekki tveir ókunnugir

Ástin mín.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað.

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

við höfum ekki breyst

það er bara skoðun

Ekki taka orð sem sjálfsögðum hlut

eða ómerkilegt látbragð.

Nei, við höfum ekki breyst

það er bara tilviljun

Við værum það samt

og hvað sem við tölum um

við erum ekki tveir ókunnugir

Ástin mín.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað enn

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað enn

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

Te-am iubit de nu mai pot,

După atât amar de timp

Si-mi este foarte tare frig

Că după tine, usa sa o închid, nu pot

Te-am iubit de nu mai pot

Ca mai apoi, sa vrei mai mult

"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,

Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"

Blestemat sa te iubesc

Sau binecuvantat ca te-am avut?

Niciodată nu am sa deslusesc

Acest sumbru mister profund.

Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,

Însă știu cine a iubit mai profund

Căci din suferință, se naște dragostea,

Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....

Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,

Acolo unde soare apare rare ori.

Şi printre stele atunci eu voi zbura,

La tine sus pe cer iubita mea.

Acolo sus în nori mă voi scălda,

Cu luna atuncea voi dansa.

Voi săruta şi razele solare,

Şi vom privi de acolo în depărtare

Iar dansul nostru cel misterios,

Va fi doar pentru tine acum.

Va fi un dans, va fi frumos,

Şi dragostea se va preface în scrum.

Ți-am scris minciuni căci adevărul doare,

Și-am povestit ce este bun,

Și du-te liniștită la culcare,

Căci țin în suflet tot ce voiam să-ți spun.

Ți-am scris despre un vis de mâine,

Un pat, un leagăn și-un copil,

Dar și în somn mă latră al tău câine,

Și tot ce-ți scriu e practic inutil.

Ți-am scris apoi pe false adrese,

Tot ce normal era să-ți scriu,

Dar până și poștașul înțelese,

Și mi le-ntoarse ca să le rescriu.

Ți-am scris și despre fericire,

Minciuni, citite într-o carte veche,

Și-apoi am mai văzut o știre,

Că ți-ai găsit din nou pereche.

Îți scriu acum ca unui om străin,

Și plâng că trebuie să mint,

Să nu mă uiți, fiindc-am să vin,

La nunta voastră de argint.

De unde vin așa târziu, nu știu,

Și sunt umbrit pieziș de vreme,

Mi-s gândurile toate în sicriu,

Și le aprind la căpătâi poeme.

Străbat alei înăbușite-n frunze,

Printre copaci dansează o țigancă,

Înalta vârstă își cere mii de scuze,

Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.

Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,

Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,

Și toamna doarme în a mea privire,

Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.

Îmi cântă greierii romantici și târzii,

Balade despre trandafiri și arme,

Foșnesc copaci sub stele argintii,

Și-ntregul parc în mine parcă doarme.

Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,

La fel mă sting sub frunze de arin,

Iar toamna-n măruntaie îmi geme,

Și-ntreabă frunzele... de unde vin!

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

Mă zgârie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

Trăiesc cu lumina-n prăsele,

În cer am dureri de măsele,

Mă-njunghie în inimă un gând,

Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.

Mormântul mi-l scurmă o fiară,

Mă roade omida de dud,

De la lacrima ta de aseară,

Părul îmi este tot ud.

Eşuez pe un banc de guvizi,

La căpătâi sirene-mi descântă,

Pe trup doi peştişori timizi,

Balada înecului îmi cântă.

De creştet valuri se sparg,

Spuma e ornată pe trup,

Undeva departe în larg,

Se aud urlete fioroase de lup.

Din ochi mei vii de albaştri,

Azurul încet se cromează,

Sub cerul ciorchine de aştri,

Privirea-mi siluete vânează.

Mă îneacă lumina divină,

Luceşte putregaiul din oase,

Sunt pentru gângănii tulpină,

Moartea pe mama descoase.

Mă caută cu poteri din iad,

În zori am fost topit de nămeţi,

Acum între stele eu ard,

Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.

Din ochii tăi albaştri izvorăşte marea,

Ce mă poartă ca pe o corabie în derivă,

Acolo unde timpul sărută uitarea,

Şi unde iubirea-i destinaţia definitivă.

Valurile vieţii mă lovesc acum cu putere,

La pieptul tău ca un copil mă ascund,

Mângâierea adusă îmi alină orice durere,

Şi-n liniştea ta, încet, încet mă scufund.

În braţele tale aş dori să dorm pe vecie,

În sufletul tău curat mi-aş face sălaş,

Şi apoi cuprins acerb de nostalgie,

Să învălui în uitări, tot ce din noi a rămas.

Îmi fluier tristețea râzând, 

Și-mi rumeg din suflet răcoarea, 

Preumblu cu moartea în gând, 

Și aștept resemnat condamnarea. 

Prin sânge îmi curg lacrimi de jale, 

Și atât de amară mi-e viața, 

Încât mă plimb descărnat și agale, 

Sărutând înzorit dimineața. 

Mai privesc spre pustiul din Lună, 

Și mă văd împărat peste ea, 

Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună, 

Vino sus, căci sunt toată a ta. 

Mă dezic de pământ și de lume, 

De atâtea tristeți în iubiri, 

Însă vreau ca-n decade postume, 

Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,

Să nu fiu recunoscut după nume, 

Ci confundat c-un verset din psaltiri. 

Un strop de ploaie am sorbit pe gene,

Și am privit cu ochii umezi multă vreme,

Apoi sub paşii mei mărunți și moi,

Au început să se stârnească zilnic ploi.

Pe-un val, eu l-am închis în scoică,

Iar mării i-am luat din cer o doică,

S-o legene ușor cu mâini de fată,

Să nu mai facă valuri niciodată.

Pe-un pui de vânt l-am prins în rai,

Şi l-am închis în tub plăpând de nai,

Să nu mai șuiere turbat pe munte,

Ci pe-ale mele buze îngeresc să cânte.

Apoi, în lacrimile mele m-am sfârșit,

Şi adesea, aici, în criptă am simțit,

Cum vin, și-mi trec peste mormânt,

Şi ploi, și val, și lacrimă, și vânt...