Anihilare…
Pogoară peste mine umbre seci,
Din veacuri care ard în rugul sorții,
Să-mi fie pașii grei, iar nopțile mai reci,
Să-mi cânte-n vis doar corul trist al morții.
Mi-e dată ploaia ca un bici să mă lovească,
Iar norii, lanțuri grele peste trup,
Tot sufletul mi-e palid și gata să sfârșească,
Sub un descântec din ura lumii rupt.
Mi-e vântul dat să-mi ducă șoapta mai departe,
Ca pe-un ecou pierdut în depărtări,
Să fiu un strop de umbră fără moarte,
Purtat de timp, prin veșnice uitări.
Doar tu, o Doamne, lasă-mi amintirea,
Să plângă-n lună, peste nopți de dor,
Să fiu o umbră ce-și găsește firea,
În pasărea ce-și cântă o viață fără zbor.
Și când tăcerea sfarmă tot ce este,
Ridică-mă din hăuri de noroi,
Și spune-mi Doamne că a fost poveste,
Tot traiul meu cu patimi și nevoi.
Apoi, când ceasul ultim mi se sparge,
Și-n praf rămâne sufletul pribeag,
Înalță-mi trupul, o pânză pe catarge,
Iar numele aruncă-l pe-un vârf de bumerang.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 29 decembrie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 214
Poezii din aceiaşi categorie
Din mila ta, din mila mea..
Mereu să strângi în cer ceva,
Din mila ta, din mila mea,
Căci sufletul de mucava,
Nicicând apoi nu te-ar ierta.
Mereu să dărui la sărman,
Din mila mea, din mila ta,
De-o fi și cel din urmă ban,
În cer, bogat să poți zbura.
Mereu s-alini pe omul trist,
Cu mila ta, cu mila mea,
Un suflet pur ca al lui Crist,
În rai pe veci să poți avea.
Ferească răul zilnic soarta,
A mea, a ta, a orișicui,
Ușoară să ne fie judecata,
Când toți vom fi la mila Lui.
ultimul felinar
In lungul strazii
sub ultimul felinar
Doi betivi imbratisati
Intr-un triunghi isoscel
Ninge peste ei
Acea zapada
care nu-nfrigureaza
Ninge peste ei
doar o mingiiere
In clopotul de lumina
al ultimului felinar
Se sfirseste strada
Se sfirseste iarna
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în italiană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lezione sul cubo
Si prende un pezzo di pietra,
scolpisce con uno scalpello di sangue,
brilla con gli occhi di Omero,
è raschiato con raggi
finché il cubo non esce perfettamente.
Dopodiché baciano il cubo innumerevoli volte
con la tua bocca, con la bocca degli altri
e soprattutto con la bocca dell'infanta.
Successivamente viene preso un martello
e all'improvviso un angolo del cubo si sgretola.
Tutti, ma proprio tutti diranno:
- Che cubo perfetto sarebbe stato
se non avesse avuto un angolo rotto!
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Acum oameni mulţi în stradă,
Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.
Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.
Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.
Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.
Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !
Din mila ta, din mila mea..
Mereu să strângi în cer ceva,
Din mila ta, din mila mea,
Căci sufletul de mucava,
Nicicând apoi nu te-ar ierta.
Mereu să dărui la sărman,
Din mila mea, din mila ta,
De-o fi și cel din urmă ban,
În cer, bogat să poți zbura.
Mereu s-alini pe omul trist,
Cu mila ta, cu mila mea,
Un suflet pur ca al lui Crist,
În rai pe veci să poți avea.
Ferească răul zilnic soarta,
A mea, a ta, a orișicui,
Ușoară să ne fie judecata,
Când toți vom fi la mila Lui.
ultimul felinar
In lungul strazii
sub ultimul felinar
Doi betivi imbratisati
Intr-un triunghi isoscel
Ninge peste ei
Acea zapada
care nu-nfrigureaza
Ninge peste ei
doar o mingiiere
In clopotul de lumina
al ultimului felinar
Se sfirseste strada
Se sfirseste iarna
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în italiană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lezione sul cubo
Si prende un pezzo di pietra,
scolpisce con uno scalpello di sangue,
brilla con gli occhi di Omero,
è raschiato con raggi
finché il cubo non esce perfettamente.
Dopodiché baciano il cubo innumerevoli volte
con la tua bocca, con la bocca degli altri
e soprattutto con la bocca dell'infanta.
Successivamente viene preso un martello
e all'improvviso un angolo del cubo si sgretola.
Tutti, ma proprio tutti diranno:
- Che cubo perfetto sarebbe stato
se non avesse avuto un angolo rotto!
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Acum oameni mulţi în stradă,
Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.
Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.
Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.
Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.
Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !
Alte poezii ale autorului
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
Tâmpla lumii...
Pe tâmpla lumii curge-o ceară vie,
Topită-n rugi și-n sânge neînceput,
Iar timpul, ca o veche liturghie,
Se zămislește-n trup de nou-născut.
Sub ceruri albe, îngerii bocesc,
Cu aripi roase de-un blestem tăcut,
Iar omul, mândru, poartă chip regesc,
Căci fără el, geneza n-ar fi început.
Pustii altare gem fără lumină,
Din sfinte vase curge doar noroi,
Iar crinii albi sunt murdăriți de tină,
Pe pieptul morților cu ochii goi.
Nici clopotul nu ne mai dă chemarea,
Sunt oase-n ele, nu ecou de stele,
O lume-nfrântă își trage răsuflarea,
Căzînd în somnul morții lângă ele.
Spre răsărit se frânge o tăcere,
O umbră vie-n ziduri scrijelește,
Iar din abis, o zeitate cere,
Să îi slujim cu toți orbește.
Iarna
Peste codri toamna trece,
Lasând frunze moarte-n urmă,
Alungată de-un vânt rece,
Şi de norii plini de brumă.
Ceru-i cenuşiu, şi-i frig,
Din el cad fulgi albi şi mici,
Stau pisoii strânşi covrig,
După sobă la bunici.
A îmbrăcat pământul haina,
Cea pufoasă, albă, moale
I-a croit-o Zâna Iarna
Din fulgi, ţurţuri şi petale.
Au ieşit copii afară,
Trăgând săniile-n sus,
Şi din strâmta ulicioară,
Au făcut un derdeluş.
Unii mai cuminţi şi buni,
Omul de zăpadă fac,
Îi pun ochii din cărbuni,
Şi-n loc de palton un sac.
Alţii bulgări construiesc,
Fac muniţii din zăpadă,
Inamicul îl pândesc,
Şi-l atrag în ambuscadă.
Negreşit războiu începe,
Zboară bulgări de omăt,
Iară una dintre cete,
A început să dea-ndărăt.
Soarele cu faţa albă,
Ascuns după norii grei,
Aruncând o rază caldă,
Râde-n hohote de ei.
Blestem
Blestemat să-ţi fie neamul,
Câine fără sânge de român,
Pe grumaz îţi şade hamul,
Şi ne vinzi la neam păgân.
Bestemată ţi-e tăcerea,
Că ascunzi sub ea venin,
Ţării i-ai vândut averea,
Şi - azi e slugă la străin.
Blestemaţi suntem şi noi,
C-am pus friţul să conducă,
Peste tot apar ciocoi,
Ce vor bani dar fără muncă.
Trist şi singur e norodul,
Mulţi, puţini, câţi am rămas,
De când a pornit exodul,
Ţara-i stinsă... fără glas.
Tot românul lucră-n lume,
Şi s-a smuls din rădăcini,
Şi-a corcit şi neam, şi nume,
Devenind treptat străini.
Blestemat neamul vă fie,
Guvernanţi şi preşedinţi,
Să pieriţi toţi pe vecie,
Să nu fiţi nicicând părinţi.
Devreme...
M-oi prăbuși târziu,
În zbucium neîncetat,
Pe-o lacrimă de fiu,
Între suspin și oftat.
Mă strigă al vremii glas,
Din iarba peste piept,
Și sub al morții pas,
Mă pasc în zori discret.
Hai toamnă și dă-mi frunza,
Rămâi și tu cu mine,
Uscată îmi este buza,
Iar ploaia nu mai vine.
M-am prăbușit devreme,
Într-o tăcere surdă,
Pe umede poeme,
Din lacrima-mi absurdă.
În taină...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Acum că bine eu te știu,
M-aș îngropa în carnea ta de viu,
Și m-aș ascunde sub pietrele din drum,
Duios să calci cu dulcele-ți parfum,
Subit să mă prefaci în scrum,
Să-ți mângâi glezna și să-ți spun,
Amorul meu de om nebun.
În timp ce tu valsezi prin casă,
Îmbătrânește rochia de mireasă,
Iar eu prin geam privesc holtei,
Și-atât de frig e-n ochii mei...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Fântâni de lacrimi am sub pleoape,
Și numai luna vine să se-adape.
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
Tâmpla lumii...
Pe tâmpla lumii curge-o ceară vie,
Topită-n rugi și-n sânge neînceput,
Iar timpul, ca o veche liturghie,
Se zămislește-n trup de nou-născut.
Sub ceruri albe, îngerii bocesc,
Cu aripi roase de-un blestem tăcut,
Iar omul, mândru, poartă chip regesc,
Căci fără el, geneza n-ar fi început.
Pustii altare gem fără lumină,
Din sfinte vase curge doar noroi,
Iar crinii albi sunt murdăriți de tină,
Pe pieptul morților cu ochii goi.
Nici clopotul nu ne mai dă chemarea,
Sunt oase-n ele, nu ecou de stele,
O lume-nfrântă își trage răsuflarea,
Căzînd în somnul morții lângă ele.
Spre răsărit se frânge o tăcere,
O umbră vie-n ziduri scrijelește,
Iar din abis, o zeitate cere,
Să îi slujim cu toți orbește.
Iarna
Peste codri toamna trece,
Lasând frunze moarte-n urmă,
Alungată de-un vânt rece,
Şi de norii plini de brumă.
Ceru-i cenuşiu, şi-i frig,
Din el cad fulgi albi şi mici,
Stau pisoii strânşi covrig,
După sobă la bunici.
A îmbrăcat pământul haina,
Cea pufoasă, albă, moale
I-a croit-o Zâna Iarna
Din fulgi, ţurţuri şi petale.
Au ieşit copii afară,
Trăgând săniile-n sus,
Şi din strâmta ulicioară,
Au făcut un derdeluş.
Unii mai cuminţi şi buni,
Omul de zăpadă fac,
Îi pun ochii din cărbuni,
Şi-n loc de palton un sac.
Alţii bulgări construiesc,
Fac muniţii din zăpadă,
Inamicul îl pândesc,
Şi-l atrag în ambuscadă.
Negreşit războiu începe,
Zboară bulgări de omăt,
Iară una dintre cete,
A început să dea-ndărăt.
Soarele cu faţa albă,
Ascuns după norii grei,
Aruncând o rază caldă,
Râde-n hohote de ei.
Blestem
Blestemat să-ţi fie neamul,
Câine fără sânge de român,
Pe grumaz îţi şade hamul,
Şi ne vinzi la neam păgân.
Bestemată ţi-e tăcerea,
Că ascunzi sub ea venin,
Ţării i-ai vândut averea,
Şi - azi e slugă la străin.
Blestemaţi suntem şi noi,
C-am pus friţul să conducă,
Peste tot apar ciocoi,
Ce vor bani dar fără muncă.
Trist şi singur e norodul,
Mulţi, puţini, câţi am rămas,
De când a pornit exodul,
Ţara-i stinsă... fără glas.
Tot românul lucră-n lume,
Şi s-a smuls din rădăcini,
Şi-a corcit şi neam, şi nume,
Devenind treptat străini.
Blestemat neamul vă fie,
Guvernanţi şi preşedinţi,
Să pieriţi toţi pe vecie,
Să nu fiţi nicicând părinţi.
Devreme...
M-oi prăbuși târziu,
În zbucium neîncetat,
Pe-o lacrimă de fiu,
Între suspin și oftat.
Mă strigă al vremii glas,
Din iarba peste piept,
Și sub al morții pas,
Mă pasc în zori discret.
Hai toamnă și dă-mi frunza,
Rămâi și tu cu mine,
Uscată îmi este buza,
Iar ploaia nu mai vine.
M-am prăbușit devreme,
Într-o tăcere surdă,
Pe umede poeme,
Din lacrima-mi absurdă.
În taină...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Acum că bine eu te știu,
M-aș îngropa în carnea ta de viu,
Și m-aș ascunde sub pietrele din drum,
Duios să calci cu dulcele-ți parfum,
Subit să mă prefaci în scrum,
Să-ți mângâi glezna și să-ți spun,
Amorul meu de om nebun.
În timp ce tu valsezi prin casă,
Îmbătrânește rochia de mireasă,
Iar eu prin geam privesc holtei,
Și-atât de frig e-n ochii mei...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Fântâni de lacrimi am sub pleoape,
Și numai luna vine să se-adape.