Când voi scăpa...
Când voi scăpa de lanțuri Doamne,
La mâini să nu mai simt cătușa,
Să cad ca frunza peste toamne,
Iar viața să-mi deschidă ușa?
Și stau plecat, cu părul ud,
Și rumeg frunzele de dud,
Mătasea-mi crește pe sub piele,
De teamă mă-nvelesc cu stele.
Și mult aș vrea să plec, să zbor,
Dar aripile-mi sunt mereu tăiate,
Spre-un iad lăuntric tot cobor,
Cărând dezamăgiri în spate.
Când voi scăpa de juguri Doamne,
Să nu mai trag ca boul de pripas?
Învie-mi sufletul ce astăzi doarme,
Căci numai cerul mi-a rămas.
Îmi croncăne un corb la geam,
Crezând că-i moartea, am deschis,
Însă eram eu, și-n cioc țineam,
Coșciugul meu cu semnul interzis.
Aș vrea să scap de tot ce n-am nevoie,
De firea mea umană și de viață,
Să fiu un fulg ori picătura ploii,
Și veșnic să trăiesc în țări de gheață.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 7 februarie
Vizualizări: 226
Poezii din aceiaşi categorie
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
-zom
Despre mine poetul, nu s-a vorbit.
Oarecum precaut şi în parte timid,
Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit
Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.
Metode pompoase, semantici pedante,
Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...
Savant au servit peste timpuri pleiade.
Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...
De mâna ce curge cerneala în descânt
Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând
De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,
mici, dar iubite-amante frumoase
Cu bucle rebele şi linii suave
Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri
Pe mine, romanul, nu m-ați găsit
Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.
Eram în peisaj, în treaba mea
Cāutând sceptic, poate, o... alceva
Mai mult decât eu şi viața mea
Şi unii ar zice:
Ce neinspirat s-a intitulat:
DOAR BANAL
Voi cei aleși!
Voi care ne priviți de sus în jos
Și parlamentul vă este adăpost,
De ce mă rog munciți fără folos
Și nu vedeți că iese tare prost
De când nu a-ți mai fost în țară?
De când nu a-ți mai fost la sat?
Voi mergeți tot mai des afară
Pe noi cui zălog ne-ați lăsat?
Noi v-am ales s-avem dreptate
Voi a-ți promis că ve-ți fi drepți,
Noi vrem salarii, pensii, sănătate
Și vă rugăm să fiți corecți
Acum sunteți zilnic pe sticlă
Și tare multe mai promiteți,
Însă în jurul nostru este pâclă
Ca să vedem ceea...ce vindeți
Nu vrem averi mari ca să facem
Și să ne fie doar puțin mai bine,
La sărăcie nu dorim să ne întoarcem
Și să avem pe masa noastră pâine
Vă amintim când ne-ntâlnim
Că nu nutrim plăceri și conturi,
Și doar un pic mai bine să trăim
Și un bănuț mai mult la lefuri
Vedem, că pentru voi se poate
Și cei de stânga dați la dreapta,
Unde-s bani vă ajutati de coate
Și cu elan vă cocoțați pe treaptă
Voi averi, proprietați, tot adunați
Siguri nu fiți că treapta asta ține,
Sunteți prea mulți pe ea urcați
Și ea se poate rupe, chiar și măine
Să nu gândiți că noi suntem cadou
Și doar să v-amintiți ca-ici e votul,
Pe care îl vom pune negreșit din nou
Dar nu pe voi și la căsuța,, altul"
Ce să vă spunem despre prețuri
Ne amagiți c-avem subvenționări,
Nu știți ce greu e să plătim facturi
Iar voi ne tot mințiți cu plafonări
Noi nu putem cumpăra lemnul
Chiar dacă pădurea pică pe noi,
Acesta merge la străini cu trenul
Iar munții îi vedem cum rămân goi
La pompă motorina și benzina
Au prețul tot mai sus, prea sus,
Alimentând ne cheltuim chenzina
Și banii noștri cei puțini s-au dus
Gazul, curentul, nu mai stau pe loc
Iar la asociație amân mereu să trec,
Voi renunța și la centrala de la bloc
Și sigur am să mai sting încă un bec
Speranța noastră e una mică
În voi aleșii noștri de pe listă,
Am vrea să nu mai fiți o clică
Iar viața nu ne-o mai faceți tristă
Trăim din ce în ce mai greu
Și dezbinați cum voi doriți,
Noi rugă înălțăm la Dumnezeu
S-avem aleși școliți și mai cinstiți!
Monolog nepoetic
Așa cum culoarea din pensula pictorului,
Are nevoie de un suport sau de o pânză
Pentru a prinde viață,
La fel vorbele rostite de cineva,
Au nevoie de altcineva..
Dar ce se întâmplă cu gândurile exprimate și neauzite?
De câte ori nu vorbim singuri?
Ne aude oare cineva?
Ne aude propria conștiință...
Dar ne mai aude și altcineva....
Să fie Dumnezeu,demonii?
Nu cumva chiar și un monolog nerostit are pe cineva spectator?
(10 ian 2023 H.S)
In concediu!
Am plecat din Piatra Neamț
Și-am mânat puțin cam tare,
Tocmai către Marea Neagră
Să mă ard mai mult la soare
Pe traseu ne-am abătut
Pe la podul suspendat,
Neam de neam nu a văzut
Așa pod pe stâlpi fixat
La o vilă ne-am cazat
Și-apoi la plaja-m plecat,
Aici lume de pe lume
Pe șezlong și pe cearșaf
Soarele e azi puternic
Iar nisipul ușor frige,
Intru în apa cu Marce
Și în doi batem o minge
Apa mării este călduță
Te îmbie la o bălăceală,
Puțin frig când ieși afară
Te-ncălzești prin țopăială
Briza caldă te mângâie
Și pielea o răcorește,
In jur multă hărmălaie
Valul frumos unduiește
Ne dăm cu ulei de plajă
Să fim protejați de soare,
Vrem un bronz de abanos
De la cap până-n picioare
Lipsă nu e la mâncare
Peste tot comercianți,
Ia porumbul și gogoașa
Totul face zece șfanți
Seara vine peste noi
Și ne-mpinge către casă,
Ne e sete, puțin foame
Iute ne grăbim la masă
Nu durează multă vreme
Până plaja se golește,
Vine noaptea, pleacă ziua
Pe drum lumea povestește
A fost o zi minunată
Cu înnot și stat la soare,
Tolăniți am stat la plajă
Până s-a lăsat răcoare
Acum cinăm în balcon
Bunătăți gătite-acasă,
Vom ieși la o plimbare
La un vin sec pe terasă
Mâine o luăm de la capăt
Tot la plajă, apă, briză, soare,
Ne petrecem tot concediul
Nu la munte, ci la mare!
,,Nu te enerva" în islandeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara eitt orð
Sagt af handahófi
Ófyrirgefanlegt
Það slær mig niður.
hjartað trúir
Hugsun mælir það,
Þögnin er horfin
Að eilífu.
Því miður er það eðli mitt,
En alltaf í huganum segi ég þetta:
"Ekki verða reiður!"
ekki verða reiður ekki verða reiður
Orð geta verið blekkjandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Að engin reiði sé góð.
Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi
Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin mín.
Bara eitt orð
Það vekur mig þungar hugsanir
Og bara með þeim
Það umlykur mig.
Það er öfund
Það kemur sem byrði
Og ólýsanleg martröð
Nóttin í draumnum lækkar.
Því miður er það eðli mitt,
En alltaf í huganum segi ég þetta:
"Ekki verða reiður!"
ekki verða reiður ekki verða reiður
Orð geta verið blekkjandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Að engin reiði sé góð.
Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi
Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin.
Og þú munt vita
Að segja þér
Allavega,
allir sem
Ekki verða reiður!
ekki verða reiður ekki verða reiður
Orð geta verið blekkjandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Að engin reiði sé góð.
Ekki verða reiður!
Alte poezii ale autorului
Irigaţi Sahara sufletului meu
Irigaţi Sahara sufletului meu,
Plantaţi copaci şi daţi speranţă,
Umbrit voi încerca mereu,
S-aspir din nou la viaţă,
Dar irigaţi Sahara sufletului meu.
Precum copiii faceţi castele,
Din acest blestemat nisip,
Închideţi-mă în turnurile cele,
În care speranţele se înfirip,
Dar faceţi castele …
Irigaţi Sahara sufletului meu,
Râuri să fie fericiri şi iubire,
Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,
Iar pentru mine doar amăgire,
Irigaţi Sahara sufletului meu.
Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,
Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,
S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,
Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,
Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Doar amurgul...
Doar amurgul ne condamnă,
Să mai stăm cu fruntea-n palme,
Și nostalgici că e toamnă,
Și că sufletul nu doarme.
Doar amurgu-i plin de taine,
Nepătrunse până-n zori,
Cerul dezgolit de haine,
Te îndeamnă ca să zbori.
Doar amurgu-i violet,
Ochi de stele și crepuscul,
Plânge atunci când trec încet,
Amorezați cu pas minuscul.
E aici, cu noi, Demiurgul,
Atunci când apare amurgul...
Devreme...
M-oi prăbuși târziu,
În zbucium neîncetat,
Pe-o lacrimă de fiu,
Între suspin și oftat.
Mă strigă al vremii glas,
Din iarba peste piept,
Și sub al morții pas,
Mă pasc în zori discret.
Hai toamnă și dă-mi frunza,
Rămâi și tu cu mine,
Uscată îmi este buza,
Iar ploaia nu mai vine.
M-am prăbușit devreme,
Într-o tăcere surdă,
Pe umede poeme,
Din lacrima-mi absurdă.
Verde
E atâta verde pretutindeni azi,
De parcă-mi cresc şi mie frunze,
Picioarele le simt doi falnici brazi,
Ce între ramuri inima îmi strânge.
Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,
Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,
De tine nu-mi parvine nici o veste,
Căci înfrunzind, am devenit străini.
Mă pasc şi ciute şi gazele,
Pe braţe păsări cuib îşi fac,
Mă înalţ în zbor sincron cu ele,
Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.
E atâta verde pretutindeni azi,
Smarald e cerul şi îmi e pupila,
Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,
Şi împărţim frăţeşte clorofila.
Imaginea străzii
Imaginea hoitului din groapă,
A albiei secată de apă,
A lumii roasă de foame,
Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.
Pribeagul sufletului fără lumină,
Cântecul pasărei oarbe,
Suspinul Domnului răstignit pe colină,
Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.
Culoarea străvezie a sorţii,
A viermilor ce din leş se înfruptă,
Aidoma cavalerilor morţii,
Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.
Nu-mi revin din această corvoadă,
Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,
Refuz să mă mai plimb pe stradă,
Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.
Lacăte, zăbrele pe suflet,
Rugină de lanţ porţi în sânge,
Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,
De ce iubirea din tine se frânge?