Epigrame XXV

Plângea pământul fără rost,
un vis frumos, pierind anost.

Putreziciunea caută în suflete
prada neprihănită
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni
moştenite din naşterea primară

În copacul crescut
din inima universului
un singur pământ
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
gata să guste putreziciunea

Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct

Daca sorta a vrut asa  sa ma pierd in lipsa ta 

sa incerc sa ma tin de mine ca pot mai mult ca si ori cine ! 

as putea dar nu am de ce cand pentru mine nici sorele nu mai arde 

tot ce arde acum este sufletul meu care plinge pentru ca nu stie de ce eu 

traiesc aici si acum plina de frici si tu nu esti aici sa ma ridici 

inca nu stiu de ce eu sau mai bine zi de ce tu ;de ce tu ai disparut 

as fi vrut sa pierd ori ce pe lume asta mai putin pe tine frate ......

(publicat de ana maria stoica fata pierduta)

Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame

Scriind îți pierzi umoru,

Căci te exprimi extrem de rău,

De aia nu te cheamă Scriitoru,

Ci, te numeşti Gurău…

Unui agronom

Pe al nostru agronom,

De-l întrebi de zarzavate,

Îţi răspunde pe alt ton,

Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.

Unui candidat

S-a dus la examen “moşu”,

De şofer, pe maşinuţă.

Dar, dacă a trecut pe roşu,

A rămas tot la căruţă.

Gospodina

I-am dat vecinei de la doi,

Cartea de Bucate odată…

Şi mi-a adus-o înapoi,

Jumătate feliată.

Unei badante

             a venit din Italia să-şi mărite fata

Venind acasă, fata să-şi mărite,

Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,

Fără măcar o clipă să ezite,

Îl prinse şi-l spălă la fund.                                                 

Visul unui tâmplar

Poartă diva o comoară,

Mândră blană, alb-verzui

Şi gândea aşa-ntr-o doară,

Cum să-i bată şi el un cui.

Onorariu

Un onorariu ieri eu am primit,

Pe munca ce o lună ţi-am prestat,

Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.

Concluzia: e-o sumă de rahat.

Unui soldat ce visează la o decoraţie

Am visat c-o albă stea,

Mi-a căzut, dintr-un consemn,

Peste piept, dar nu aş vrea

Ca să fie…post mortem.

Unor supăraţi pe epigramele mele

S-a făcut mare tam-tam,

Epigrame că am scris,

Unii din acelaşi neam,

S-au simţit, şi m-au proscris.

Amicului fomist

Toată ziua a ospătat,

Şi îmi spune cu sperjur:

-Eu de poftă am mâncat,

Că de foame eram sătul.

ALCOOL ȘI TUTUN 

Momente de pierzare 

Poți sa fi tu cel mai bun 

Te pierzi pe drum frățioare 

De la joaca ajunge viuciu 

Plătești cu anii un sacrificiu 

Pe care poți să-l lași deoparte 

N-ai nevoie stai departe 

De familie te îndepărtezi 

Pe prietenii tu îi crezi 

Ca vor fi mereu cu tine 

Si la rău dar și la bine 

Sună foarte bine oferta 

Insa stai să-mi iau agenda 

Sa ma uit cine-i in spate 

După 12 ani jumate 

De petrecerii, veselii 

De prostii și măgarii 

Chiar ei, prietenii-s departe 

Au fugit cu lașitate 

Când probleme au apărut 

Și lângă mine i-aș fi vrut 

Azi îmi port singurătatea 

Insa poate vine partea 

Când sa fiu poate mai bine 

Dar fără "prieteniii" că-s ruine 

Ce am fost eu?-se-ntreaba,pierdut in întunericul nopții.

-Un luptător,ai ținut piept sorții...

Si-atunci de ce nefericirea mă îneacă,

De ce sunt singur rătăcind in noapte?

-Cauti un suflet,poate...

Da,tu cu tine ești ca un vânt printre ruine,

Tu cu tine,ca tacerea într-un pustiu,

Ca cerul negru deasupra unui câmp ars,

Ca lira fara arcuri,clopotul fara glas.

Singuratatea-i chinul ce mi-a fost sortit..

In noapte rătăcește o biată silueta,

Cu gânduri grele,triste

Biet suflet neiubit...

fiara-și

întinde ghearele-n

structura atomului de carbon.

oamenii

redundanți și inutili

devin

o sursă inepuizabilă de energie

pentru

mașinile A.I.

printre scoici si ambalaje din plastic,

scrisori ale

jocheilor  travestiți

în prinți...

O floare îşi dă duhul,

Un suflet se usucă,

Fiori îmi scaldă trupul,

Trăiesc ca o nălucă.

Am pângărit pământul,

Cu a mea călcătură,

Mi-am murdărit cuvântul,

Ce l-am rostit pe gură.

Iar cerul am întunecat,

Atunci când l-am privit,

Şi m-am simţit trădat,

Şi-n suflet umilit.

Îmi este al vieţii fir,

De buruieni strivit,

Cu mintea în delir,

Pe cruce-s răstignit.

Priveşte printre lacrimi,

Priveşte-mă Doamne,        

Aruncă-mă-n patimi,

Şi taie-mi din coarne.

În Grădina Ghetsimani,

Brusc a izbucnit mânia,

Căci Sinedriu și romanii,

Vin să prindă pe Mesia…

Vândut de Iuda spre apus,

Târât ca un tâlhar de rând,

El nu avea nimic de spus,

Doar cerul se vedea plângând.

Mânat cu sulița din spate,

Cu Iuda printre ei ascuns,

Și întrebat de multe și de toate,

El nu avea nimic de spus.

Ajuns spășit la judecată,

În fața lui Caiafa dus,

Cu gândul îndreptat spre Tată,

El nu avea nimic de spus.

Cu martori falși și fără lege,

Cu farisei ce îl hulea,

Îl întrebau dacă e rege,

Dar El, îngândurat, tăcea…

-Ești Fiu al Domnului din cer ?

Caiafa întruna întreba,

Privind la chipul lui sever,

El îi răspunse : - Da !

Smintit de cele auzite,

Neîndrăznind a repeta cuvântul,

Cu ochii afară din orbite,

Își rupse de pe el veșmântul.

Cu toții îl condamnau la moarte,

Și îl scuipau, și îl băteau,

Dar El tăcea cu crucea-n spate,

În timp ce îngerii plângeau.

Sub ochii Săi se rupse cerul,

Întreg pământul se cutremura,

Și-au înțeles cu toți misterul,

De ce Iisus, mereu tăcea...

Sub mângâierea ta tresare carnea de pe os,

Iar inima plângând se dă de ceasul morții,

Sărutul de pe buze devine brusc nervos,

Și alergă-n jos pe coapse hăituind emoții.

Mă biciuie privirea ta ca pe un sclav fugit,

Și-n capul meu dansează trandafiri și stele,

Alerg cu ochiul pe sânu-ți alb și-nmugurit,

Și mă aștern precum un fulg pe a sa piele.

Sunt condamnat în închisoarea ta pe veci,

Îmi ispășesc pedeapsa spânzurat de pleoape,

Ca să te văd sub luna albă cum firavă treci,

Ducându-ți sânii mici din stele să se adape.

De aș putea reda în simfonii ori lungi balade,

Cum cântă carnea crudă și sângele fierbinte,

Ar înflori subit nisipul, deșertul ar da roade,

S-ar despuia pădurea și-ar freamăta cuvinte.

Pe eșafod stă și m-așteaptă viața,

Cu ștreangurile puse-n rând,

De aceea merg pe fir întins ca ața,

Echilibrist pe moarte pedalând.

Mă-mbrac și-n clovn câteodată,

În orice număr la nevoie figurez,

Căci viața într-o zi m-așteaptă,

Să fac un salt mortal de la trapez.

Înot mereu pe sub năvoade,

Și am lansări de bumerang,

Târâș mă-ndrept spre eșafoade,

Ca umbra-mi s-o agăț în ștreang,

Să păcălesc pe viață și pe moarte,

Să fiu uitat aicea pe pământ,

Și zilnic să-ntocmesc rapoarte,

Cu toți acei ce intră în mormânt.

Mi-a rămas o carte nescrisă,

Și-n suflet o ușă deschisă,

O carte c-o singură filă,

Cea mai amară, cea mai umilă.

Ea stă pe un raft mai aparte,

Umbre se-ncovoaie pe coală,

Cine-o va scrie-i departe,

Ori pare să nu aibă cerneală.

Cu anii trecuți și galben ca ceara,

Cu trupul slăbit, aproape fosilă,

Văd îngerul cum cară cerneala,

Și moartea îmi scrie ultima filă.

Brusc o lumină m-absoarbe din trup,

O flacără albă, și ultima filă-i cenușă,

Cad cărți peste mine și ochii-mi astup,

Și-n suflet se-nchide ultima ușă.

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Am şters acele muzici diafane,

Şi apoi cu zgomot le-am înlocuit.

E secetă de graţie în trup,

Suntem treptat robotizaţi,

Mişcări de Alzheimer ne erup,

Atunci când suntem concentraţi.

Nu ştim să mai zâmbim frumos,

Un rânjet e la fiecare glumă,

Şi după-un hohot furtunos,

Ne apare-n colţul gurii spumă.

Haotic ochii-n cap se plimbă,

Imaginea o deformează,

În minte comandat o schimbă,

Şi-n cadre sataniste o filtrează.

Avem acum belciuge-n nas,

Ba chiar în buze, limbă şi urechi,

Precum juncanii de pripas,

Ori ivărele din porţi străvechi.

Avem şi pielea color tatuată,

Din creştet până în călcâie,

De nu mai ştii că e băiat ori fată,

Ori de e om sau e momâie.

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Comerţ noi facem cu organe,

Şi umblăm cu trupul ciopârţit.