Epigrame XXV
Soţiei
A făcut un tort elen,
Cum nu mai găseşti de fel,
Gustul e de fond de ten,
Iar miros Coco – Chanel!
Reacţie
Soţia mea când e nervoasă,
Face scene şi suspină,
Eu, timid de după masă,
Nu fac decât pantomimă.
La dentist
Mi-am dus soacra la dentist,
Şi-am rămas profund perplex,
Că-acest doctor specialist,
Din gură-i extrase-un DEX.
Comemorare
Furioasă pe răposatul,
C-a strâns-o mereu cu uşa,
I-a făcut incineratul,
Şi-apoi i-a vândut cenuşa.
Efecte
I-am promis tot adevărul,
Când mi-am cunoscut soţia,
Iar de mint să-mi cadă părul,
Şi astfel mi-apăru chelia.
Unui pescar
Plecă-n zori la pescuit,
Vremea bună îl aţâţă,
Nada i s-a potrivit,
Pescui pe mal o fâţă.
Lui Antonio Banderas
Antonio cu barba mare,
Plimbându-se printr-un oraş,
E întrebat de-un oarecare,
Nu ai maestre…Ban de ras!
Romantică
Am invitat-o la Constanţa,
Pe-a mea superbă blondă Tanţa,
Poeme recitindu-i din prezidiu,
Am rămas…Eu şi Ovidiu!
Soţiei
O alintam răţuşca mea,
Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,
Dar după nunta pe care-o aştepta,
A început strident să măcăie.
Ispită
Când frumoasa mea blondină,
Se coborî şi ea-n piscină,
Lâng-un june fără barbă,
Apa a început să fiarbă.
Poems in the same category
Depresie
Mi-s roși creieri și prin vine curge-un sânge otrăvit
E țărâna care geme pe pământul moștenit.
E ca palma cea bătută, care mângâie râzând
Să innece cu smintire doru-ntreg într -un cuvânt.
Nu mă spală nici o apă de durerea tainei mute
Si de cei ce-mi stau în preajmă, neștiind să mă asculte
Si de cei ce-mi spun istorii, tot cercând să mă încerce,
Presurând cu forța raze, peste inima mea rece.
Nu mă-ncântă nici un cîntec, nici un glas nu mă dezmiardă,
Nici un foc nu-mi pune flăcări, care sufletul să-mi ardă,
Căci cenușa nepăsării o tot port de multă vreme
Ca soluție măreață la durere și probleme.
Si în iarna care vine și în toamna care trece
Nu-ncălzește nici o boare de lumină viața-mi rece.
Nici un dor nu mă supune și nimic nu mă-nrobește,
Mă mai pișcă doar veninul ce din rană-mi izvorăște.
Trecătorii îmi vor spune c-am trecut ca un strigoi
Si am mers, cum merge racul, doar cu pașii înapoi,
Sau ca piatra șlefuită eu nimic nu am simțit -
Neștiind că a mea viață din amar s-a plămădit -
Au s-o caute, au s-o rupă, au s-o critice-n cuvinte,
Ca de taină s-o lipsească precum ei-s lipsiți de minte,
Dar eu știu că a lor vorbă -i vânt ce frunza o petrece
Si-a lor vreme este scurtă, dar a mea nu se va trece.
Adevăr
Aceste voci încep să iasă,
Însa stresul nu mă lasă,
Lucrurile devin enervante...
Și încep să le las la oparte,
Eu încerc să le controlez,
Dar ceva în mine îmi spune că mai bine cedez,
Problemele tot se adună,
Dar mă strădui să le țin împreună,
Nu cred că are sens ceea ce zic,
Dar cu timpul mă voi gândi că pic..
Totul e o pierdere de timp,
Însă totuși între ele este un anumit ritm,
Oamenii sunt niște creaturi fără valoare,
Ei habar nu au ceea ce înseamnă purtare,
Le e greu să înțeleagă ce e aia iubire,
Dar vor la rândul lor să aibă fericire,
Vor să se bucure de viață,
Dar ei nu cred în speranță,
Vor să le fie ușor,
Dar le e greu să lucreze cu spor,
Vor să fie tratați cu respect,
Însă ei sunt pierduți concret,
Atât rău e pe acest pământ,
Încât putem spune că vom crea un mormânt,
Încetul cu încetul devenim adulți,
Dar parcă în același timp suntem pierduți,
Nu mai pot suporta această indiferență,
Îmi e deja silă sa privesc oamenii cu insistență
Dar vai, această politică e culmea
Lumea nu mai înțelege minunea,
Ei nu mai știu ce să aleagă...
Deja le e și frică să înțeleagă,
Să cunoască purul adevăr,
Ce e ascuns după multe regretări...
Multe probleme sunt în țară,
Însă mai multe o să apară,
Dacă nu le oferi răspunsul concret
Cetățenilor, ce așteaptă cu respect
Frustrarea lor crește și totul devine defect,
De aceea au nevoie de răspunsul corect,
E greu să fii om în această generație,
Mulți te consideră doar o simplă creație,
Însă fiecare cu opinia lui,
Totuși ție trebuie să-ți fie pohui.
Codul neliniștii
Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.
Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.
Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.
Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.
„Bucăți de suflet”
Îmi țin strâns în palmă,
Bucățile rupte ale sufletului,
Încerc să-l refac dar nu e complet...
Bucățile lipsă nu le mai găsesc,
Dar,
Încerc să păstrez ce-am aflat,
Fără să-l strivesc!
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Depresie
Mi-s roși creieri și prin vine curge-un sânge otrăvit
E țărâna care geme pe pământul moștenit.
E ca palma cea bătută, care mângâie râzând
Să innece cu smintire doru-ntreg într -un cuvânt.
Nu mă spală nici o apă de durerea tainei mute
Si de cei ce-mi stau în preajmă, neștiind să mă asculte
Si de cei ce-mi spun istorii, tot cercând să mă încerce,
Presurând cu forța raze, peste inima mea rece.
Nu mă-ncântă nici un cîntec, nici un glas nu mă dezmiardă,
Nici un foc nu-mi pune flăcări, care sufletul să-mi ardă,
Căci cenușa nepăsării o tot port de multă vreme
Ca soluție măreață la durere și probleme.
Si în iarna care vine și în toamna care trece
Nu-ncălzește nici o boare de lumină viața-mi rece.
Nici un dor nu mă supune și nimic nu mă-nrobește,
Mă mai pișcă doar veninul ce din rană-mi izvorăște.
Trecătorii îmi vor spune c-am trecut ca un strigoi
Si am mers, cum merge racul, doar cu pașii înapoi,
Sau ca piatra șlefuită eu nimic nu am simțit -
Neștiind că a mea viață din amar s-a plămădit -
Au s-o caute, au s-o rupă, au s-o critice-n cuvinte,
Ca de taină s-o lipsească precum ei-s lipsiți de minte,
Dar eu știu că a lor vorbă -i vânt ce frunza o petrece
Si-a lor vreme este scurtă, dar a mea nu se va trece.
Adevăr
Aceste voci încep să iasă,
Însa stresul nu mă lasă,
Lucrurile devin enervante...
Și încep să le las la oparte,
Eu încerc să le controlez,
Dar ceva în mine îmi spune că mai bine cedez,
Problemele tot se adună,
Dar mă strădui să le țin împreună,
Nu cred că are sens ceea ce zic,
Dar cu timpul mă voi gândi că pic..
Totul e o pierdere de timp,
Însă totuși între ele este un anumit ritm,
Oamenii sunt niște creaturi fără valoare,
Ei habar nu au ceea ce înseamnă purtare,
Le e greu să înțeleagă ce e aia iubire,
Dar vor la rândul lor să aibă fericire,
Vor să se bucure de viață,
Dar ei nu cred în speranță,
Vor să le fie ușor,
Dar le e greu să lucreze cu spor,
Vor să fie tratați cu respect,
Însă ei sunt pierduți concret,
Atât rău e pe acest pământ,
Încât putem spune că vom crea un mormânt,
Încetul cu încetul devenim adulți,
Dar parcă în același timp suntem pierduți,
Nu mai pot suporta această indiferență,
Îmi e deja silă sa privesc oamenii cu insistență
Dar vai, această politică e culmea
Lumea nu mai înțelege minunea,
Ei nu mai știu ce să aleagă...
Deja le e și frică să înțeleagă,
Să cunoască purul adevăr,
Ce e ascuns după multe regretări...
Multe probleme sunt în țară,
Însă mai multe o să apară,
Dacă nu le oferi răspunsul concret
Cetățenilor, ce așteaptă cu respect
Frustrarea lor crește și totul devine defect,
De aceea au nevoie de răspunsul corect,
E greu să fii om în această generație,
Mulți te consideră doar o simplă creație,
Însă fiecare cu opinia lui,
Totuși ție trebuie să-ți fie pohui.
Codul neliniștii
Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.
Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.
Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.
Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.
„Bucăți de suflet”
Îmi țin strâns în palmă,
Bucățile rupte ale sufletului,
Încerc să-l refac dar nu e complet...
Bucățile lipsă nu le mai găsesc,
Dar,
Încerc să păstrez ce-am aflat,
Fără să-l strivesc!
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Other poems by the author
Lacrima
Lacrima ta o port ca veşmânt,
Şi-o slăvesc, memorând deseori
Paşii tăi minunaţi pe pământ,
Ce se opresc şi pe aici uneori.
Ochii ţi-au rămas pe vecie în ea,
Şi-i privesc neîncetat, vinovat,
Par şi ei, că la fel, m-ar plăcea,
Chiar şi aşa, temător şi întristat.
Lacrima ta e şi acum îngheţată,
Pe obrazu-mi cald şi roşu timid,
Pe ea patinând pentru ultima dată,
Acel ultim sărut, rătăcit şi rigid.
Ochii tăi au pornit înspre ai mei,
Într-un schimb reciproc de cornee,
Şi de atunci lăcrimez Dumnezei,
Cu priviri şi surâs de femeie.
Lepădare
S-a dat drumul la dezmăţ,
E plină lumea de lepre,
Plecăm spăşiţi cu traista-n băţ,
Şi nici nu ştim de unde vom începe.
Se aude un bocet fără de speranţă,
Şi jinduiri de îngeri păzitori,
Ne atrag păcatele în instanţă,
Şi pierdem dreptul de a fi nemuritori.
Într-un veşnic repaos ne colcăie trupul,
Prăpădul prin suflet străbate,
E plin de demoni pământul, văzduhul,
Dumnezeu, de la noi se abate.
Paşii ni se-ndreaptă spăşiţi către rug,
Mersul lor sună ca toaca în prohod,
Izgoniţi de suflet ne târâm în coşciug,
Caterisiţi alături de întregul sinod.
Mormăie cete de îngeri într-un regret,
Apostolii-şi mărturisesc cu toţii greşeala,
Într-un colţ... Iuda rânjeşte discret,
În ceruri încolţeşte uşor îndoiala.
Epigrame III
Afacere
A vrut afacere cu animale,
Şi-a făcut bugetul, planul,
Avea și actele legale,
Dar și-a pierdut subit...elanul.
Rătăcire
La muzeu o zăpăcită...
Rochie strâmtă, parfumată.
Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?
- Nu, dar sunt prost-situată.
Spovedanie
I-a adunat pe toți să spună,
Că-i păcătos și stă să moară,
Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,
Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.
Orgoliu
Doi ologi se plac la nebunie,
Dar i-a cuprins treptat impasul,
Și stau așa de-o veșnicie,
Niciunul nu vrea să facă pasul.
Invitație
M-au invitat ai mei aseară,
Să vin și să iau masa...
Am fost, și n-a fost prea frumos,
Că acum mănâncă stând pe jos.
Grijă părintească
O cucă dintr-un pom verzui,
Ca orice mamă grijulie,
Își dorește c-al său pui
Într-un Ceas bun să fie.
Renunțare
Al meu unchi e cătrănit,
Fotbalului i-a-nchis ușa,
N-avea vlagă și-a slăbit,
Că stătea mereu pe Tușa.
Unui bețiv
Medicul urgent l-a internat,
Că iar băuse o supradoză,
Şi-a constatat că la ficat,
Culoarea nu e roșie, ci-roză.
Constatare
Vânzătoarele de la Carrefour,
Cu alura lor frumoasă,
Pot s-afirm, ba chia să jur,
Că sunt femei... de casă.
Lui Elon Musk
Elon Musk cu-al său harem,
S-au distrat mult la Damasc,
Și-n zori, toate în tandem,
Îl strigară… Elon Flasc !
Bolnavi
Acum că dacă tot m-am și născut,
Prin dar divin având și dreptul a trăi,
Un pic de libertate le-am cerut,
Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.
Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,
Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,
Și fiecare pentru celălalt e pradă,
Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.
Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,
De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,
Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,
Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.
Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,
Căci virușii subit au evadat din eprubete,
Suntem bolnavi cu toții la grămadă,
Și ne tratează specialiști din clinice secrete.
Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,
Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,
Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,
Ce răspândește boli virale și în masă.
Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,
Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,
Lângă advon găsești deschise farmacii,
Să iei câte-un calmant la fiece minune.
Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,
Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,
De-atâta aplaudat îi doare seara palma,
Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
Lacrima
Lacrima ta o port ca veşmânt,
Şi-o slăvesc, memorând deseori
Paşii tăi minunaţi pe pământ,
Ce se opresc şi pe aici uneori.
Ochii ţi-au rămas pe vecie în ea,
Şi-i privesc neîncetat, vinovat,
Par şi ei, că la fel, m-ar plăcea,
Chiar şi aşa, temător şi întristat.
Lacrima ta e şi acum îngheţată,
Pe obrazu-mi cald şi roşu timid,
Pe ea patinând pentru ultima dată,
Acel ultim sărut, rătăcit şi rigid.
Ochii tăi au pornit înspre ai mei,
Într-un schimb reciproc de cornee,
Şi de atunci lăcrimez Dumnezei,
Cu priviri şi surâs de femeie.
Lepădare
S-a dat drumul la dezmăţ,
E plină lumea de lepre,
Plecăm spăşiţi cu traista-n băţ,
Şi nici nu ştim de unde vom începe.
Se aude un bocet fără de speranţă,
Şi jinduiri de îngeri păzitori,
Ne atrag păcatele în instanţă,
Şi pierdem dreptul de a fi nemuritori.
Într-un veşnic repaos ne colcăie trupul,
Prăpădul prin suflet străbate,
E plin de demoni pământul, văzduhul,
Dumnezeu, de la noi se abate.
Paşii ni se-ndreaptă spăşiţi către rug,
Mersul lor sună ca toaca în prohod,
Izgoniţi de suflet ne târâm în coşciug,
Caterisiţi alături de întregul sinod.
Mormăie cete de îngeri într-un regret,
Apostolii-şi mărturisesc cu toţii greşeala,
Într-un colţ... Iuda rânjeşte discret,
În ceruri încolţeşte uşor îndoiala.
Epigrame III
Afacere
A vrut afacere cu animale,
Şi-a făcut bugetul, planul,
Avea și actele legale,
Dar și-a pierdut subit...elanul.
Rătăcire
La muzeu o zăpăcită...
Rochie strâmtă, parfumată.
Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?
- Nu, dar sunt prost-situată.
Spovedanie
I-a adunat pe toți să spună,
Că-i păcătos și stă să moară,
Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,
Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.
Orgoliu
Doi ologi se plac la nebunie,
Dar i-a cuprins treptat impasul,
Și stau așa de-o veșnicie,
Niciunul nu vrea să facă pasul.
Invitație
M-au invitat ai mei aseară,
Să vin și să iau masa...
Am fost, și n-a fost prea frumos,
Că acum mănâncă stând pe jos.
Grijă părintească
O cucă dintr-un pom verzui,
Ca orice mamă grijulie,
Își dorește c-al său pui
Într-un Ceas bun să fie.
Renunțare
Al meu unchi e cătrănit,
Fotbalului i-a-nchis ușa,
N-avea vlagă și-a slăbit,
Că stătea mereu pe Tușa.
Unui bețiv
Medicul urgent l-a internat,
Că iar băuse o supradoză,
Şi-a constatat că la ficat,
Culoarea nu e roșie, ci-roză.
Constatare
Vânzătoarele de la Carrefour,
Cu alura lor frumoasă,
Pot s-afirm, ba chia să jur,
Că sunt femei... de casă.
Lui Elon Musk
Elon Musk cu-al său harem,
S-au distrat mult la Damasc,
Și-n zori, toate în tandem,
Îl strigară… Elon Flasc !
Bolnavi
Acum că dacă tot m-am și născut,
Prin dar divin având și dreptul a trăi,
Un pic de libertate le-am cerut,
Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.
Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,
Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,
Și fiecare pentru celălalt e pradă,
Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.
Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,
De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,
Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,
Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.
Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,
Căci virușii subit au evadat din eprubete,
Suntem bolnavi cu toții la grămadă,
Și ne tratează specialiști din clinice secrete.
Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,
Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,
Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,
Ce răspândește boli virale și în masă.
Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,
Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,
Lângă advon găsești deschise farmacii,
Să iei câte-un calmant la fiece minune.
Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,
Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,
De-atâta aplaudat îi doare seara palma,
Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.