Category: Thoughts
All author's poems: Alexandra Ioana Maftei
Date of posting: 27 ноября 2024
Views: 245
Poems in the same category
zboruri deasupra zidurilor circulare/3
frica de moarte
e un factor generator de cercuri concentrice-
o piatră aruncată-n
apele unui fluviu ce coboară-n
hăul cascadei.
primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n
fața minciunii.
din el purcede un altul mai viguros,
hrănit cu sofismele ignoranței,
definind astfel șantajul.
sămânța lașității a-ncolțit-
un fel de reflex condiționat,
ce năpădește totul.
" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"
a conchis Nicolae Steinhardt.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Mărturisiri
o vreme te-am tot căutat prin ganguri
mi-am zgârâiat retina de întuneric
am inhalat mirosul neplăcut al țigărilor de contrabandă
Cernobîl
și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată
din rulotele de pe margini
întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo
iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili
ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”
nu
aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri
în derivă
ăilalți
drogații pereni
cu ciroze în ultimă fază la creier
„artiști underground” furioși și promiscui
inadaptabili
habar nu aveau
nu mai erai de-a lor
lumile subterare se degradează dramatic în timp
coloanele vertebrale se strâmbă
te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas
faci cataractă
cineva trage apa mereu peste tine
canalizarea urmană deversează cadavre
n-apăreai nici la persoane dispărute
în evidența Poliței
( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)
nici la crime cu autori necunoscuți
dar n-am încetat să te caut
m-am dus și la singura morgă din oraș
deschisă publicului
am răscolit morții rămași în sertare
am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi
mânjite de sânge
degeaba
nu apăreai nicăieri
poate că nici n-ai existat…
Ființa
Atunci când o lacrimă
Spală un sentiment de mâhnire,
Un oftat adânc din inimă
Eliberează din suflet o jignire.
Sensibila fibră umană
Vibrează de pumnale lovită,
Dorind din căutarea-i vană
Să-nlăture clipa ivită.
Ale vieții firave spice
Crescute-n pământul omeniei,
Bătute-s de vânt ca de bice
În lin legănat al soliei.
Alunecă privirea pe o formă,
Pătrunde gândirea într-un fond,
În labirint fără noimă
Totul se învârte în rond.
zboruri deasupra zidurilor circulare/3
frica de moarte
e un factor generator de cercuri concentrice-
o piatră aruncată-n
apele unui fluviu ce coboară-n
hăul cascadei.
primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n
fața minciunii.
din el purcede un altul mai viguros,
hrănit cu sofismele ignoranței,
definind astfel șantajul.
sămânța lașității a-ncolțit-
un fel de reflex condiționat,
ce năpădește totul.
" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"
a conchis Nicolae Steinhardt.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Mărturisiri
o vreme te-am tot căutat prin ganguri
mi-am zgârâiat retina de întuneric
am inhalat mirosul neplăcut al țigărilor de contrabandă
Cernobîl
și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată
din rulotele de pe margini
întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo
iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili
ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”
nu
aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri
în derivă
ăilalți
drogații pereni
cu ciroze în ultimă fază la creier
„artiști underground” furioși și promiscui
inadaptabili
habar nu aveau
nu mai erai de-a lor
lumile subterare se degradează dramatic în timp
coloanele vertebrale se strâmbă
te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas
faci cataractă
cineva trage apa mereu peste tine
canalizarea urmană deversează cadavre
n-apăreai nici la persoane dispărute
în evidența Poliței
( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)
nici la crime cu autori necunoscuți
dar n-am încetat să te caut
m-am dus și la singura morgă din oraș
deschisă publicului
am răscolit morții rămași în sertare
am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi
mânjite de sânge
degeaba
nu apăreai nicăieri
poate că nici n-ai existat…
Ființa
Atunci când o lacrimă
Spală un sentiment de mâhnire,
Un oftat adânc din inimă
Eliberează din suflet o jignire.
Sensibila fibră umană
Vibrează de pumnale lovită,
Dorind din căutarea-i vană
Să-nlăture clipa ivită.
Ale vieții firave spice
Crescute-n pământul omeniei,
Bătute-s de vânt ca de bice
În lin legănat al soliei.
Alunecă privirea pe o formă,
Pătrunde gândirea într-un fond,
În labirint fără noimă
Totul se învârte în rond.
Other poems by the author
Altarul
Distruge Doamne,toate altarele străine,
Pe care le-am zidit cu atât avânt și zel,
Uitând de-altarul sfânt,uitând de Tine,
M-am deșteptat străin,gol și-n ruine!
Privesc la ce-am zidit,e totul doar cenușă!
Nu-i flacără să ardă,nici trestie fumegândă,
Tot ce a fost pe-altar,azi e luat de vânt!
Prăbușit la pământ,mă-ntreb azi,cine sunt?
Piatră cu piatră am dărâmat altarul,
Zidiind parcă-n neștire ce-a șters cândva calvarul,
Uitând de binecuvântarea primită pe genunchi,
În urma rugăciunilor strânse ca-ntr-un mănunchi!
Te rog azi dă-mi putere să curăț iarăși locul,
Să rezidesc altarul,Tu reaprinde focul!
Jertfă necontenită să pot aduce,Tată!
Si inima să-mi fie de Tine transformată!
Regăsire
E aproape miezul nopții.
Orașul e pustiu
Cu pașii mici și lenți mă indrept,
Incotro...
Nu știu
Tremur ușor deșii nu e frig,
Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,
M-afund tot mai tare în liniștea nopții,
Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!
Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,
O ființă răvășită mă privește,
Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji
Imi pare cunoscută,dar nu...
Nu pot fi eu...!
De ce mi-am făcut asta?!
De ce-am pierdut speranța?
Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!
A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,
Cu zâmbetul timid,dar adevărat!
(24 Martie 2023)
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
”Te aștept la părtășie”
În fiecare zi te aștept la părtășie,
Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,
Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,
Spatele mi-ai întors și ai plecat!
Când am văzut că seara nu ai timp,
Și după tot zăduful erai obosit,
Am hotărât să îti veghez doar somnul,
Făr’să te deranjez măcar umpic.
Speram că dis de dimineață,
Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,
Și-n stația de-autouz în plină iarnă,
Te așteptam în zdrențe și tăcut!
Când ți-am zărit privirea...
Erai atât de trist copilul meu,
Cu brațele deschise către tine,
M-am avântat iubire să-ți ofer!
Dar...disprețuitor privind la mine,
Si supărat cu ură ai strigat,
Cerșetorule!
Nu-mi pasă acum de tine,
Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!
N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,
În rănile-mi adânci ai fost săpat,
Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,
Copilul meu,de aceea te-am căutat!
”Copil fiind”
Copil fiind crezut-ai că totul e etern,
Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,
Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,
Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!
De ce nu ești ca el,vesel și fericit,
Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,
Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!
Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!
Un răsărit de soare și o ivire a lunii,
Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,
Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,
O navigare-n spațiu fără să știi de tine!
Oferă raze calde,un zâmbet luminos,
Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!
Ca un copil cuminte,privește,răspândește!
Parfumul nemuririi și-al curăției rost!
„Om fără de nume”
N-ai vrea să fi un om fără de nume,
Un anonim pentru întreaga lume,
Curat la suflet bun și credincios,
Trăindu-ți viața doar pentru Hristos?
Ceasul de veghe nimeni să nu ți-l știe,
Nici lacrimile care-ți curg pe obraji,
În mâna Lui rămână pe vecie,
Pân’ vom scăpa de orișice necaz
De mâna ți-ai întins spre acela care,
Din răsputeri în groapă se zbătea,
Nu îl privii de sus,nu ești mai tare,
Meritul e al Lui,El te ținea!
De pâine-ai împărțit,privește cerul,
Nu te lăuda bătând din poartă-n poartă,
Căci Dumnezeu va știi să de-a răsplată!
Rămâi dar anonim viața toată!
Altarul
Distruge Doamne,toate altarele străine,
Pe care le-am zidit cu atât avânt și zel,
Uitând de-altarul sfânt,uitând de Tine,
M-am deșteptat străin,gol și-n ruine!
Privesc la ce-am zidit,e totul doar cenușă!
Nu-i flacără să ardă,nici trestie fumegândă,
Tot ce a fost pe-altar,azi e luat de vânt!
Prăbușit la pământ,mă-ntreb azi,cine sunt?
Piatră cu piatră am dărâmat altarul,
Zidiind parcă-n neștire ce-a șters cândva calvarul,
Uitând de binecuvântarea primită pe genunchi,
În urma rugăciunilor strânse ca-ntr-un mănunchi!
Te rog azi dă-mi putere să curăț iarăși locul,
Să rezidesc altarul,Tu reaprinde focul!
Jertfă necontenită să pot aduce,Tată!
Si inima să-mi fie de Tine transformată!
Regăsire
E aproape miezul nopții.
Orașul e pustiu
Cu pașii mici și lenți mă indrept,
Incotro...
Nu știu
Tremur ușor deșii nu e frig,
Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,
M-afund tot mai tare în liniștea nopții,
Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!
Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,
O ființă răvășită mă privește,
Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji
Imi pare cunoscută,dar nu...
Nu pot fi eu...!
De ce mi-am făcut asta?!
De ce-am pierdut speranța?
Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!
A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,
Cu zâmbetul timid,dar adevărat!
(24 Martie 2023)
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
”Te aștept la părtășie”
În fiecare zi te aștept la părtășie,
Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,
Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,
Spatele mi-ai întors și ai plecat!
Când am văzut că seara nu ai timp,
Și după tot zăduful erai obosit,
Am hotărât să îti veghez doar somnul,
Făr’să te deranjez măcar umpic.
Speram că dis de dimineață,
Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,
Și-n stația de-autouz în plină iarnă,
Te așteptam în zdrențe și tăcut!
Când ți-am zărit privirea...
Erai atât de trist copilul meu,
Cu brațele deschise către tine,
M-am avântat iubire să-ți ofer!
Dar...disprețuitor privind la mine,
Si supărat cu ură ai strigat,
Cerșetorule!
Nu-mi pasă acum de tine,
Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!
N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,
În rănile-mi adânci ai fost săpat,
Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,
Copilul meu,de aceea te-am căutat!
”Copil fiind”
Copil fiind crezut-ai că totul e etern,
Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,
Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,
Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!
De ce nu ești ca el,vesel și fericit,
Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,
Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!
Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!
Un răsărit de soare și o ivire a lunii,
Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,
Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,
O navigare-n spațiu fără să știi de tine!
Oferă raze calde,un zâmbet luminos,
Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!
Ca un copil cuminte,privește,răspândește!
Parfumul nemuririi și-al curăției rost!
„Om fără de nume”
N-ai vrea să fi un om fără de nume,
Un anonim pentru întreaga lume,
Curat la suflet bun și credincios,
Trăindu-ți viața doar pentru Hristos?
Ceasul de veghe nimeni să nu ți-l știe,
Nici lacrimile care-ți curg pe obraji,
În mâna Lui rămână pe vecie,
Pân’ vom scăpa de orișice necaz
De mâna ți-ai întins spre acela care,
Din răsputeri în groapă se zbătea,
Nu îl privii de sus,nu ești mai tare,
Meritul e al Lui,El te ținea!
De pâine-ai împărțit,privește cerul,
Nu te lăuda bătând din poartă-n poartă,
Căci Dumnezeu va știi să de-a răsplată!
Rămâi dar anonim viața toată!