„Om fără de nume”
N-ai vrea să fi un om fără de nume,
Un anonim pentru întreaga lume,
Curat la suflet bun și credincios,
Trăindu-ți viața doar pentru Hristos?
Ceasul de veghe nimeni să nu ți-l știe,
Nici lacrimile care-ți curg pe obraji,
În mâna Lui rămână pe vecie,
Pân’ vom scăpa de orișice necaz
De mâna ți-ai întins spre acela care,
Din răsputeri în groapă se zbătea,
Nu îl privii de sus,nu ești mai tare,
Meritul e al Lui,El te ținea!
De pâine-ai împărțit,privește cerul,
Nu te lăuda bătând din poartă-n poartă,
Căci Dumnezeu va știi să de-a răsplată!
Rămâi dar anonim viața toată!
Category: Thoughts
All author's poems: Alexandra Ioana Maftei
Date of posting: 27 ноября 2024
Views: 229
Poems in the same category
Epigrame XVI
Unui elev
Învaţă bine. Aşa se ştie,
Şi-a primit în dar Iphon,
Dar când mesajul să îl scrie,
S-a dovedit că e afon.
Unui elev
Pe al său birou frumos,
Lumina cade: romb şi sferic.
Condiţii bune, să fie studios,
Dar mintea lui…e-n întuneric.
Unora
Eu doar puţin v-am înţepat,
C-o epigramă ce împunge,
Dar rana că s-a infectat,
E că aveţi otravă-n sânge.
Unui agronom
Ca agronom i-o gazdă bună,
El îţi oferă doar bucate Bio,
Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,
Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!
Reuniune de familie
Ne-am pus la masă toţi cu drag,
Dar fratelui îi tremură sprânceana,
Nu de durere ori de trac,
Ci că văzu sub masă damigeana.
La priveghi
L-au înjurat, l-au ponegrit,
Fiecare cu-al său stil,
Apoi după ce-a murit,
Au găsit c-a fost cinstit.
Unora
În viaţă am scris ceva catrene,
Chiar un poem, un epitaf…
Şi-am constatat că prea devreme,
Audienţa am făcut-o praf.
Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari
În tinereţe am ciocnit paharul,
Apoi, întemeind şi casa,
Am împărţit: eu, alegând Cotnarul
Iar lui îi rămăsese…Grasa.
Răspuns la epigramele mele
Mi-a răspuns c-o epigramă,
Fără de asemănare:
Îi ca ciorba fără zeamă,
Şi ca pâinea fără sare.
Unuia căruia i-am împrumutat bani
N-aş vrea prea tare să discut,
Dar asta se petrece între noi,
Îmi zice frate când îl împrumut,
Şi avarule când să mi-i dea înapoi.
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Ochi
pare de-a dreptul imposibil să-ți controlezi viața
printr-un ochi de sticlă
e ca și când ai privi lumea
de pe fundul oceanului
(redusă la niște cercuri concentrice și halouri de lumină!)
înconjurat de rechini urcigași
într-un ținut mirific al tăcerii
imaginea din afară
la fel
n-are nicio șansă-năuntru
se zbate agonic între sute de așchii de sticlă
tăioase
ajungând pe retină în sânge
doar chipul tău îngeresc
pe care mi-l amintesc dinainte
se scurge înăuntru-mi
ca o lacrimă
fă-mi o cafea amară
iubito
de-acolo
din acele nebuloase difuze ale minții
și lasă-mă să te recompun mereu și mereu
potrivind toate piesele acestui joc de puzzle
risipite în suflet…
Nimic nu e veșnic
Nimic nu e veșnic,
Nici eu,nici tu.
Nimic nu e veșnic,
Nici oamenii.
Nimic nu e veșnic,
Nici cartea.
Nimic nu e veșnic,
Nici lumea.
Autor Zamurca Alina 🌷
Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
Epigrame XVI
Unui elev
Învaţă bine. Aşa se ştie,
Şi-a primit în dar Iphon,
Dar când mesajul să îl scrie,
S-a dovedit că e afon.
Unui elev
Pe al său birou frumos,
Lumina cade: romb şi sferic.
Condiţii bune, să fie studios,
Dar mintea lui…e-n întuneric.
Unora
Eu doar puţin v-am înţepat,
C-o epigramă ce împunge,
Dar rana că s-a infectat,
E că aveţi otravă-n sânge.
Unui agronom
Ca agronom i-o gazdă bună,
El îţi oferă doar bucate Bio,
Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,
Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!
Reuniune de familie
Ne-am pus la masă toţi cu drag,
Dar fratelui îi tremură sprânceana,
Nu de durere ori de trac,
Ci că văzu sub masă damigeana.
La priveghi
L-au înjurat, l-au ponegrit,
Fiecare cu-al său stil,
Apoi după ce-a murit,
Au găsit c-a fost cinstit.
Unora
În viaţă am scris ceva catrene,
Chiar un poem, un epitaf…
Şi-am constatat că prea devreme,
Audienţa am făcut-o praf.
Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari
În tinereţe am ciocnit paharul,
Apoi, întemeind şi casa,
Am împărţit: eu, alegând Cotnarul
Iar lui îi rămăsese…Grasa.
Răspuns la epigramele mele
Mi-a răspuns c-o epigramă,
Fără de asemănare:
Îi ca ciorba fără zeamă,
Şi ca pâinea fără sare.
Unuia căruia i-am împrumutat bani
N-aş vrea prea tare să discut,
Dar asta se petrece între noi,
Îmi zice frate când îl împrumut,
Şi avarule când să mi-i dea înapoi.
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Ochi
pare de-a dreptul imposibil să-ți controlezi viața
printr-un ochi de sticlă
e ca și când ai privi lumea
de pe fundul oceanului
(redusă la niște cercuri concentrice și halouri de lumină!)
înconjurat de rechini urcigași
într-un ținut mirific al tăcerii
imaginea din afară
la fel
n-are nicio șansă-năuntru
se zbate agonic între sute de așchii de sticlă
tăioase
ajungând pe retină în sânge
doar chipul tău îngeresc
pe care mi-l amintesc dinainte
se scurge înăuntru-mi
ca o lacrimă
fă-mi o cafea amară
iubito
de-acolo
din acele nebuloase difuze ale minții
și lasă-mă să te recompun mereu și mereu
potrivind toate piesele acestui joc de puzzle
risipite în suflet…
Nimic nu e veșnic
Nimic nu e veșnic,
Nici eu,nici tu.
Nimic nu e veșnic,
Nici oamenii.
Nimic nu e veșnic,
Nici cartea.
Nimic nu e veșnic,
Nici lumea.
Autor Zamurca Alina 🌷
Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
Other poems by the author
”Copil fiind”
Copil fiind crezut-ai că totul e etern,
Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,
Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,
Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!
De ce nu ești ca el,vesel și fericit,
Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,
Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!
Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!
Un răsărit de soare și o ivire a lunii,
Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,
Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,
O navigare-n spațiu fără să știi de tine!
Oferă raze calde,un zâmbet luminos,
Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!
Ca un copil cuminte,privește,răspândește!
Parfumul nemuririi și-al curăției rost!
„Străjerul”
Atâtea posturi sunt vacante,
Și-atâtea slujbe-s de făcut,
Mai grele nu-mi vine a crede,
Dar mai usoare sigur sunt!
De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?
O,pumn de lut,
De ce-mi ceri socoteală?
Când destinația ta a fost sortită,
Încă din plămădeală!
A patra strajă încă nu a trecut,
Dar cu mine de mână,
Nu vei mai fi doar lut!
Nu dispera,mai fă un pas
Chiar dacă-i șovăielnic,
Dă drumul lacrimei să curgă,
Căci ea te face mai puternic,
Privirea ațintește-o sus ,
Privește dincolo de zare
Chiar dacă-i intuneric mare,
Isus e dincolo de zare!
Altarul
Distruge Doamne,toate altarele străine,
Pe care le-am zidit cu atât avânt și zel,
Uitând de-altarul sfânt,uitând de Tine,
M-am deșteptat străin,gol și-n ruine!
Privesc la ce-am zidit,e totul doar cenușă!
Nu-i flacără să ardă,nici trestie fumegândă,
Tot ce a fost pe-altar,azi e luat de vânt!
Prăbușit la pământ,mă-ntreb azi,cine sunt?
Piatră cu piatră am dărâmat altarul,
Zidiind parcă-n neștire ce-a șters cândva calvarul,
Uitând de binecuvântarea primită pe genunchi,
În urma rugăciunilor strânse ca-ntr-un mănunchi!
Te rog azi dă-mi putere să curăț iarăși locul,
Să rezidesc altarul,Tu reaprinde focul!
Jertfă necontenită să pot aduce,Tată!
Si inima să-mi fie de Tine transformată!
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
„Bucăți de suflet”
Îmi țin strâns în palmă,
Bucățile rupte ale sufletului,
Încerc să-l refac dar nu e complet...
Bucățile lipsă nu le mai găsesc,
Dar,
Încerc să păstrez ce-am aflat,
Fără să-l strivesc!
”Te aștept la părtășie”
În fiecare zi te aștept la părtășie,
Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,
Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,
Spatele mi-ai întors și ai plecat!
Când am văzut că seara nu ai timp,
Și după tot zăduful erai obosit,
Am hotărât să îti veghez doar somnul,
Făr’să te deranjez măcar umpic.
Speram că dis de dimineață,
Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,
Și-n stația de-autouz în plină iarnă,
Te așteptam în zdrențe și tăcut!
Când ți-am zărit privirea...
Erai atât de trist copilul meu,
Cu brațele deschise către tine,
M-am avântat iubire să-ți ofer!
Dar...disprețuitor privind la mine,
Si supărat cu ură ai strigat,
Cerșetorule!
Nu-mi pasă acum de tine,
Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!
N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,
În rănile-mi adânci ai fost săpat,
Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,
Copilul meu,de aceea te-am căutat!
”Copil fiind”
Copil fiind crezut-ai că totul e etern,
Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,
Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,
Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!
De ce nu ești ca el,vesel și fericit,
Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,
Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!
Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!
Un răsărit de soare și o ivire a lunii,
Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,
Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,
O navigare-n spațiu fără să știi de tine!
Oferă raze calde,un zâmbet luminos,
Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!
Ca un copil cuminte,privește,răspândește!
Parfumul nemuririi și-al curăției rost!
„Străjerul”
Atâtea posturi sunt vacante,
Și-atâtea slujbe-s de făcut,
Mai grele nu-mi vine a crede,
Dar mai usoare sigur sunt!
De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?
O,pumn de lut,
De ce-mi ceri socoteală?
Când destinația ta a fost sortită,
Încă din plămădeală!
A patra strajă încă nu a trecut,
Dar cu mine de mână,
Nu vei mai fi doar lut!
Nu dispera,mai fă un pas
Chiar dacă-i șovăielnic,
Dă drumul lacrimei să curgă,
Căci ea te face mai puternic,
Privirea ațintește-o sus ,
Privește dincolo de zare
Chiar dacă-i intuneric mare,
Isus e dincolo de zare!
Altarul
Distruge Doamne,toate altarele străine,
Pe care le-am zidit cu atât avânt și zel,
Uitând de-altarul sfânt,uitând de Tine,
M-am deșteptat străin,gol și-n ruine!
Privesc la ce-am zidit,e totul doar cenușă!
Nu-i flacără să ardă,nici trestie fumegândă,
Tot ce a fost pe-altar,azi e luat de vânt!
Prăbușit la pământ,mă-ntreb azi,cine sunt?
Piatră cu piatră am dărâmat altarul,
Zidiind parcă-n neștire ce-a șters cândva calvarul,
Uitând de binecuvântarea primită pe genunchi,
În urma rugăciunilor strânse ca-ntr-un mănunchi!
Te rog azi dă-mi putere să curăț iarăși locul,
Să rezidesc altarul,Tu reaprinde focul!
Jertfă necontenită să pot aduce,Tată!
Si inima să-mi fie de Tine transformată!
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
„Bucăți de suflet”
Îmi țin strâns în palmă,
Bucățile rupte ale sufletului,
Încerc să-l refac dar nu e complet...
Bucățile lipsă nu le mai găsesc,
Dar,
Încerc să păstrez ce-am aflat,
Fără să-l strivesc!
”Te aștept la părtășie”
În fiecare zi te aștept la părtășie,
Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,
Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,
Spatele mi-ai întors și ai plecat!
Când am văzut că seara nu ai timp,
Și după tot zăduful erai obosit,
Am hotărât să îti veghez doar somnul,
Făr’să te deranjez măcar umpic.
Speram că dis de dimineață,
Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,
Și-n stația de-autouz în plină iarnă,
Te așteptam în zdrențe și tăcut!
Când ți-am zărit privirea...
Erai atât de trist copilul meu,
Cu brațele deschise către tine,
M-am avântat iubire să-ți ofer!
Dar...disprețuitor privind la mine,
Si supărat cu ură ai strigat,
Cerșetorule!
Nu-mi pasă acum de tine,
Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!
N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,
În rănile-mi adânci ai fost săpat,
Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,
Copilul meu,de aceea te-am căutat!