„Om fără de nume”
N-ai vrea să fi un om fără de nume,
Un anonim pentru întreaga lume,
Curat la suflet bun și credincios,
Trăindu-ți viața doar pentru Hristos?
Ceasul de veghe nimeni să nu ți-l știe,
Nici lacrimile care-ți curg pe obraji,
În mâna Lui rămână pe vecie,
Pân’ vom scăpa de orișice necaz
De mâna ți-ai întins spre acela care,
Din răsputeri în groapă se zbătea,
Nu îl privii de sus,nu ești mai tare,
Meritul e al Lui,El te ținea!
De pâine-ai împărțit,privește cerul,
Nu te lăuda bătând din poartă-n poartă,
Căci Dumnezeu va știi să de-a răsplată!
Rămâi dar anonim viața toată!
Категория: Мысли
Все стихи автора: Alexandra Ioana Maftei
Дата публикации: 27 ноября 2024
Просмотры: 206
Стихи из этой категории
Frica
Rece trece
tu nu intelegi ca poate sate lege,
ia te trezeste si nu te adoarme
iti tremura si gindul dar si carnea.
Te sapa te zideste,te doboara
chiar si ruinele nu inceteza
sa mai doara.
Apasa si te ineaca in punoi
apoi iti tine rana in noroi,
tu intelegi ca poti sate dezlegi
ramii cu frica singur tu alegi.
rugăciune de seară
vreau să-ți dau mesaj cu "noapte bună"
să-mi trag unghia pe tăblia patului tău
un manifest
interzis să uiți
că nu reprezinți ce ești
ci ce trăiești
azi și ieri, mâine, poate
cu puțin noroc
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...
Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!
Balanța sorții
Idealismul mereu apare o utopie.
Principiile-s mereu marginalizate.
Valoarea este ținută sub călcâie,
Cinstea, bunul simț sunt avertizate.
De ce sunt create pe pământ
Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.
De ce slăvim iubirea-n cânt
Iar ura și necinstea-n huiduieli.
De ce sunt suflete ce se frământă
Și-ncearcă lumea să o îndrepte.
De ce sunt unii care înfruntă
Și nămolesc idei de bine, fapte.
De ce viața este o ecuație
Prin care se descoperă-n final,
Necunoscutele puse-n fracție
De un destin ce l-anceput pare banal.
De ce ființele sunt efemere
Și numai Universul este infinit.
De ce ne înduioșăm doar la durere
Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.
Sunt gânduri sub semnul întrebării,
Sentimente în balanța sorții,
Fapte la îndemâna cugetării,
Reperele vieții la tăișul judecății.
Frica
Rece trece
tu nu intelegi ca poate sate lege,
ia te trezeste si nu te adoarme
iti tremura si gindul dar si carnea.
Te sapa te zideste,te doboara
chiar si ruinele nu inceteza
sa mai doara.
Apasa si te ineaca in punoi
apoi iti tine rana in noroi,
tu intelegi ca poti sate dezlegi
ramii cu frica singur tu alegi.
rugăciune de seară
vreau să-ți dau mesaj cu "noapte bună"
să-mi trag unghia pe tăblia patului tău
un manifest
interzis să uiți
că nu reprezinți ce ești
ci ce trăiești
azi și ieri, mâine, poate
cu puțin noroc
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...
Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!
Balanța sorții
Idealismul mereu apare o utopie.
Principiile-s mereu marginalizate.
Valoarea este ținută sub călcâie,
Cinstea, bunul simț sunt avertizate.
De ce sunt create pe pământ
Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.
De ce slăvim iubirea-n cânt
Iar ura și necinstea-n huiduieli.
De ce sunt suflete ce se frământă
Și-ncearcă lumea să o îndrepte.
De ce sunt unii care înfruntă
Și nămolesc idei de bine, fapte.
De ce viața este o ecuație
Prin care se descoperă-n final,
Necunoscutele puse-n fracție
De un destin ce l-anceput pare banal.
De ce ființele sunt efemere
Și numai Universul este infinit.
De ce ne înduioșăm doar la durere
Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.
Sunt gânduri sub semnul întrebării,
Sentimente în balanța sorții,
Fapte la îndemâna cugetării,
Reperele vieții la tăișul judecății.
Другие стихотворения автора
Altarul
Distruge Doamne,toate altarele străine,
Pe care le-am zidit cu atât avânt și zel,
Uitând de-altarul sfânt,uitând de Tine,
M-am deșteptat străin,gol și-n ruine!
Privesc la ce-am zidit,e totul doar cenușă!
Nu-i flacără să ardă,nici trestie fumegândă,
Tot ce a fost pe-altar,azi e luat de vânt!
Prăbușit la pământ,mă-ntreb azi,cine sunt?
Piatră cu piatră am dărâmat altarul,
Zidiind parcă-n neștire ce-a șters cândva calvarul,
Uitând de binecuvântarea primită pe genunchi,
În urma rugăciunilor strânse ca-ntr-un mănunchi!
Te rog azi dă-mi putere să curăț iarăși locul,
Să rezidesc altarul,Tu reaprinde focul!
Jertfă necontenită să pot aduce,Tată!
Si inima să-mi fie de Tine transformată!
„Străjerul”
Atâtea posturi sunt vacante,
Și-atâtea slujbe-s de făcut,
Mai grele nu-mi vine a crede,
Dar mai usoare sigur sunt!
De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?
O,pumn de lut,
De ce-mi ceri socoteală?
Când destinația ta a fost sortită,
Încă din plămădeală!
A patra strajă încă nu a trecut,
Dar cu mine de mână,
Nu vei mai fi doar lut!
Nu dispera,mai fă un pas
Chiar dacă-i șovăielnic,
Dă drumul lacrimei să curgă,
Căci ea te face mai puternic,
Privirea ațintește-o sus ,
Privește dincolo de zare
Chiar dacă-i intuneric mare,
Isus e dincolo de zare!
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
Regăsire
E aproape miezul nopții.
Orașul e pustiu
Cu pașii mici și lenți mă indrept,
Incotro...
Nu știu
Tremur ușor deșii nu e frig,
Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,
M-afund tot mai tare în liniștea nopții,
Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!
Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,
O ființă răvășită mă privește,
Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji
Imi pare cunoscută,dar nu...
Nu pot fi eu...!
De ce mi-am făcut asta?!
De ce-am pierdut speranța?
Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!
A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,
Cu zâmbetul timid,dar adevărat!
(24 Martie 2023)
„Bucăți de suflet”
Îmi țin strâns în palmă,
Bucățile rupte ale sufletului,
Încerc să-l refac dar nu e complet...
Bucățile lipsă nu le mai găsesc,
Dar,
Încerc să păstrez ce-am aflat,
Fără să-l strivesc!
”Copil fiind”
Copil fiind crezut-ai că totul e etern,
Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,
Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,
Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!
De ce nu ești ca el,vesel și fericit,
Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,
Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!
Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!
Un răsărit de soare și o ivire a lunii,
Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,
Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,
O navigare-n spațiu fără să știi de tine!
Oferă raze calde,un zâmbet luminos,
Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!
Ca un copil cuminte,privește,răspândește!
Parfumul nemuririi și-al curăției rost!
Altarul
Distruge Doamne,toate altarele străine,
Pe care le-am zidit cu atât avânt și zel,
Uitând de-altarul sfânt,uitând de Tine,
M-am deșteptat străin,gol și-n ruine!
Privesc la ce-am zidit,e totul doar cenușă!
Nu-i flacără să ardă,nici trestie fumegândă,
Tot ce a fost pe-altar,azi e luat de vânt!
Prăbușit la pământ,mă-ntreb azi,cine sunt?
Piatră cu piatră am dărâmat altarul,
Zidiind parcă-n neștire ce-a șters cândva calvarul,
Uitând de binecuvântarea primită pe genunchi,
În urma rugăciunilor strânse ca-ntr-un mănunchi!
Te rog azi dă-mi putere să curăț iarăși locul,
Să rezidesc altarul,Tu reaprinde focul!
Jertfă necontenită să pot aduce,Tată!
Si inima să-mi fie de Tine transformată!
„Străjerul”
Atâtea posturi sunt vacante,
Și-atâtea slujbe-s de făcut,
Mai grele nu-mi vine a crede,
Dar mai usoare sigur sunt!
De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?
O,pumn de lut,
De ce-mi ceri socoteală?
Când destinația ta a fost sortită,
Încă din plămădeală!
A patra strajă încă nu a trecut,
Dar cu mine de mână,
Nu vei mai fi doar lut!
Nu dispera,mai fă un pas
Chiar dacă-i șovăielnic,
Dă drumul lacrimei să curgă,
Căci ea te face mai puternic,
Privirea ațintește-o sus ,
Privește dincolo de zare
Chiar dacă-i intuneric mare,
Isus e dincolo de zare!
„Mâine”, nu ne aparține!
Si fiecare zi se scurge,
Făr’ să zâmbim sau să iubim,
Îngândurați și plini de teamă,
Uităm complet să mai trăim!
Uităm c-avem părinți sau frate,
Soră,bunică sau soție,
Ne cufundăm în griji și treabă,
Lăsând ce-i important pe mâine!
Mâine o să am timp pentru o rugăciune,
Cu siguranță și pentru o cină în familie,
Și timp pentru odihnă o să fie,
Uitând că mâine nu ne aparține.
Ce ne aparține este AZI,
Cei dragi,credința și prezentul,
Să învățăm să prețuim,
Să apreciem și să iubim
Căci doar așa știm că trăim!
Regăsire
E aproape miezul nopții.
Orașul e pustiu
Cu pașii mici și lenți mă indrept,
Incotro...
Nu știu
Tremur ușor deșii nu e frig,
Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,
M-afund tot mai tare în liniștea nopții,
Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!
Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,
O ființă răvășită mă privește,
Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji
Imi pare cunoscută,dar nu...
Nu pot fi eu...!
De ce mi-am făcut asta?!
De ce-am pierdut speranța?
Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!
A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,
Cu zâmbetul timid,dar adevărat!
(24 Martie 2023)
„Bucăți de suflet”
Îmi țin strâns în palmă,
Bucățile rupte ale sufletului,
Încerc să-l refac dar nu e complet...
Bucățile lipsă nu le mai găsesc,
Dar,
Încerc să păstrez ce-am aflat,
Fără să-l strivesc!
”Copil fiind”
Copil fiind crezut-ai că totul e etern,
Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,
Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,
Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!
De ce nu ești ca el,vesel și fericit,
Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,
Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!
Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!
Un răsărit de soare și o ivire a lunii,
Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,
Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,
O navigare-n spațiu fără să știi de tine!
Oferă raze calde,un zâmbet luminos,
Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!
Ca un copil cuminte,privește,răspândește!
Parfumul nemuririi și-al curăției rost!