Fata umbră

Se prelinge lumina pe față

Și tresar mușchii fragezi sub fard ,

Oferind prospețime și viață

Senzualelor buze ce ard .

Umbre fine, contrastul crează,

În oglindă , al doilea profil ,

Când de-afară pătrunde o rază

Peste chipul tău drag de copil .

Printre gene pătrunde lumina ,

Limpezind ochii mari ce-i ador ,

Dilatând sub cornée , retina

Și pupilele-n mijlocul lor .

Îți ador frumusețea-n tăcere 

Și în taină , iubito te-ador ,

Sub tributul ce viața mi-l cere ,

Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .

Te ador când apari în grădina

Înfloritului parc cu alei ,

Printre care te-arăți Bellamina ,

Să te vadă în veci , ochii mei .

Ștefan Kaurek

Unde să îmi ascund dorul

Ca nu am cui ca îi împart

Ca nu pot să te sun pe tine

Să-ți spun tot ce-i la mine în cam

Și nici nu aș avea curajul

Și nici nu cred că este bine

Ca mă învăluie dorul

Și cred că-i dorul după tine

Dar care ,,cred’’

Ca știu ca așa este

Ca știu ca numai tu puteai

Mereu să-mi spui că o să fie

Că o să fie bine

Că o să vie timpul

Va fi și timpul pentru mine

Ca nu o să-mi mai fie dor

N-o să-mi mai fie dor de tine

Dar tu? tu așa ușor ai plecat?

Așa cu gândul împăcat?

Sau ai și tu o remușcare

Să știu măcar nu te mai doare ?

Ca tu spuneai ca o să-ți pară rău

Că pata asta este o greșeală

Că nu știi care este drumul bun

Că tu te-avânți așa la nimereală

Ca tu plecai te întorceai

Și tot nu mai înțelegeai

Dar în final tu ai plecat

Cu-n singur dor doar m-ai lăsat

Țin minte ca

Anul trecut prin noiembrie

Staeam si ma gândeam

La o iubire negasita

Tin minte urâțenia pe

Chipul lui,

Ingamfarea si fitosenia lui.

Dar acum regret vorbele spuse

Caci iubirea negasita 

A fost chiar el

(Iubirea mea de o data,de Pavel Eminescu)

Ce frumos e să iubești

și la stele să privești,

să plutești pe nori ușor

și să nu simți niciun dor.

Inima e tot mai plină

de iubire și lumină.

Vocea ta din cer coboară

și cuvintele-s comoară.

Ritmul lent la inimă-mi ajunge

și-mi pompează iubire-n sânge.

Mă privești cu-atâta viață,

ești lumina mea din ceață.

Îmi apari mereu în vise,

deja nu mai pot să dorm.

Ceasul sună,e alarma.

trebuie să mă trezesc.

Nu mai pot să stau cu tine

mi aș dorii,dar e târziu.

Trebuie să te văd pe tine,

nu pe cel creat de mine.

Când te văd,rămân pe loc.

nu arăți la fel deloc.

Nici măcar nu mă privești,

așa cum o făceai odată.

Tre să plec,te văd diseară.

Campia cristalina cu inima aurie,

Unde stelele mandre, visele si inima este plumburie,

Amorul cel melancolic in patura azurie, 

Își învelește mandra bucurie. 

Cu vesele flori și stele, 

Cu doruri dulci in rămurele, 

În rubinele și smaraldele, vise de cântecele, 

Unde gândul meu se duc cu ele. 

Amorul e un cântec răspicat, 

Pe drumul argintiu ai plecat,

Peste campia cristalina m-ai lăsat, 

Ca să plâng zi și noapte, cu fața de gheață, de neuitat. 

Câmpia plină de suspinuri și inimi uitate, 

În stoluri dulci, indepartate, 

Unde ziua mandra, sufletele sunt luminate, 

În campia cristalina, rubinele fericite sunt lăsate. 

În prag de an, când vechiul se retrage,

Gânduri ca stele în minte dansează.

Clipele trecute se sting în amintire,

În inima noastră, speranța suspină.

În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,

Cu promisiuni noi și visuri frumoase.

În gândurile noastre, se desfășoară povești,

Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.

Privim către viitor cu ochi strălucitori,

Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.

Regretul se pierde în umbrele trecutului,

Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.

Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,

La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.

Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,

Ca petale de flori ce se desprind din viață.

Fiecare gând aduce cu el speranța,

Și visele noastre sunt aripi către cer.

La început de an, în suflete se aprinde,

Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.

Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,

Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.

În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,

La început de an, viața devine poezie.

Am găsit o fotografie cu tata.

Era tânăr. Mai tânăr decât sunt eu acum.

Zâmbea.

Și pentru prima dată n-am văzut un tată.

Am văzut un băiat.

Un băiat care avea planuri.

Care probabil credea că va schimba lumea.

Care probabil iubea pe cineva.

Care probabil se temea de viitor.

Și-atunci m-a lovit ceva îngrozitor:

N-a știut.

N-a știut că într-o zi va îmbătrâni.

Că prietenii lui vor muri unul câte unul.

Că va munci mii de zile pe care nu și le va aminti.

Că ultimii ani vor veni mai repede decât primii.

N-a știut că fotografia aceea

nu surprinde începutul vieții lui.

Ci începutul sfârșitului.

Și m-am uitat mai atent.

În fotografia aceea era și moartea lui.

Invizibilă. Tăcută.

Așteptând.

La fel cum este acum și în fotografiile mele.

Și-am simțit un frig cumplit:

Într-o zi, cineva se va uita la o poză cu mine.

Va spune: „Era tânăr aici.”

Iar eu nu voi fi acolo

să-i explic cât de repede a trecut totul.

desfrunzite dimineați,

soarele ascuns în spatele

vorbelor goale,

gâfâie ca o pasăre rănită ...

%

cheia zeilor-

cu șapte raze,

deschide poarta din inima

neîntinată de ură.

Mă cuprind gânduri pline de nostalgie,

Unde ai dispărut a mea dulce copilărie?

De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun,

De ce m-ai abandonat pe cel mai rău drum......

Toate erau bune când erai cu mine,

Habar n-aveam ce-i aia agonie,

Mă jucam cu avioane din hârtie

Și cele mai mici lucruri îmi aduceau bucurie.....

N-aveam multe, dar eram cel mai fericit,

Seara cu prieteni mă simțeam împlinit,

Nu știam că toate o să se termine într-o zi,

Pe vremea aia nu înțelegeam sensul unei poezi: 

"Coșmar, dulce amar,

Iubirea-mi este în zadar,

Prezentul mi-e neclar,

M-au otrăvit buze cu gust de nectar"

Pentru mine erau doar cuvinte din ziar,

Nu știam că viața poate avea gust amar,

Nu știam că iubirea vine la pachet cu durere,

Pe vremea aia toate aveau gust de miere,

Nu știam că poți să iubești fără să fi iubit,

Nu știam că de asta mulți poeți au înebunit,

Acum am ajuns să-nțeleg perfect,

Am ajuns să-mi trăiesc viața defect,

Doamne,nu cred că-merit tot ce-mi dai,

 Deși , am greșit ca fiecare, vreau să ajung în rai.

Nu știu cât de grele-s păcatele mele,

Dar văd în jurul meu azi numai rele.

Nu știu pentru cine curg lacrimi și oftez,

Pentru cine am dreptul, să pledez?

Părinții ce-și pierd copii prin lume?

Copiii cu mintea tulbure ce-și molestează părinșii?

Părinții, care au muncit pe brânci, să le fie copiilor bine?

Copiii părăsiți, care au ieșit la lumină cu cuget curat?

Unii, s-au înrăit, sau apucat de hoții și furat?

Doamne, acum m-am luminat și văd mai bine,

Am pe cineva acolo sus , care are grijă de mine,

Parcă, toate cele rele, nu mă ating....

Eu nu am necazuri, pentru care să plâng....

Doamne, tu le știi pe toate și le vezi 

Muritorii au multe păcate, dar trebuie să-i crezi

Pedepsește-i pe trădătorii de țară și pe cei de afară

Oprește măcelul dintre frați și popoare,

Pwdepsește-i pe cei vinovați, vărsătorii de sânge 

Și cred că muritorii nu vor mai plânge