Autorul Avraam Geldman
Total
3 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Semne
Aș vrea să-mi trimiți un semn,
Nu mare, doar cât o bătaie de inimă,
O privire pierdută pe furiș,
Un cuvânt uitat între rânduri.
Mi-ar fi de-ajuns o adiere,
Un sunet cald, abia șoptit,
Ce mi-ar spune că încă știm
Să fim noi, chiar și în tăceri.
Nu-i dor, nici regret, doar o sete
De a regăsi firul nescris
Din care am țesut povești cândva,
Cum aș vrea să ne mai vorbim.
Astenie
E o primăvară veșnică în tine,
Iar sânii-ți înfloresc în fiecare zi,
Mă țin de pleoape să te văd mai bine,
De le închid mi-e teamă c-oi orbi.
Pe loc te-aș desfrunzi de toate,
Arându-te cu plugul pe pulpele de gheaţă,
Iar ochii prin noroaie să-mi înoate,
Vâslind din gene până dimineață.
Săruturi grele aș arunca din ram în ram,
Să-mi înflorească ochiul dinspre tine,
Și ți-aș zidi chiar azi pe coapse-un geam,
La care-oi pune vitralii albe și cortine.
M-aș furișa tiptil pe sub pământul ud,
Să încolţesc pe pielea-ţi albă de satin,
Să mă adap setos din sânu-ţi crud,
Şi-n primăvara ta, astenic să leşin.
Despărțire
Fugim de noi spre-a ne zdrobi,
Iar zborul tău e prăbușirea mea,
Din mine o aripă ți-aș încropi,
Că poate-o să te-ntorci cândva.
Stârnim vulcani la fiecare clocot,
Iar pasul meu e alergarea ta,
Ți-aș implanta pe buze-un hohot,
Să râzi în somn de farsa mea.
Strivim în dinți cuvinte ce unesc,
Și întâlnirile sfârșesc cu brio,
Cu buzele îmi murmuri:Te iubesc!
Cu ochii însă îmi strigi ...Adio!
Ni-s toate visele devreme ori târzii,
Fântânile au secat așa ciudat deodată,
Din noi sfârșit-au nenăscuți copii,
Și au murit stupid o mamă și un tată.
Un toast al despărțirii se cuvine,
Cu întrebări pe muchie de cuțit,
Pe un mormânt și-o cruce în ruine,
Într-un sicriu comun și neacoperit.
Niciodată uitarea...
Ia-mi tot ce dorești,
Ia-mi munții și marea,
Îți dau ce voiești,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi ochii albaștri,
Ascunde-mi cărarea,
Îți dau tot ce am,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi lacrima pură,
Suprimă-mi iertarea,
Îți dau toată averea,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi cântul și dorul,
Ia-mi exaltarea,
Îți dărui și zborul,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi dreptul la tot,
Ia-mi viața de îndată,
Dar nu-mi cere să uit,
Chipul tău...niciodată.
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 octombrie
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 octombrie
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 octombrie
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 octombrie
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 octombrie
Superb!!!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 octombrie
Iubirea este pe vecie!