Râsul
Râsul ni s-a stins ca o candelă veche,
Sub ura ce umblă prin inimi pustii,
Grimase se scurg cuprinse de streche,
Cu urme de hohot din snoave târzii.
Tristețea se-așază ca praful pe tâmple,
Surâsul se inhibă ca un fel de rușine,
Așteptăm nefiresc ceva să se întâmple,
Ca iarăși trupul de râs să leșine.
Râsul s-a stins în oglinzile lumii,
Iar fețele poartă urme ursuze,
Comicii plâng atunci când spun glume,
Și doar lacrimile par să ne-amuze.
În pieptul orașelor, străzile plâng,
Fără hohot de râs ori zâmbete line,
Griji și suspine sub pași se răsfrâng,
Iar moartea rânjește ascunsă-n vitrine.
Salutul ni-i scurt și mângâierea amară,
Gestul firesc, ne e azi, calculat, plănuit,
E atât de multă tristețe în noi și afară,
Încât, râsul, definitiv a murit…
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 17 martie
Vizualizări: 160
Poezii din aceiaşi categorie
O palmă..?
Un an cu căldură mare,
A incendiat hotare .
Pământul este crapat.
Lacuri întregi,au secat.
Ducem chiar o lipsă mare,
De apă la animale.
Fântânele au secat,
Și pe noi ne-a afectat.
Fructele, puține ele,
N-au nici o vlagă în ele.
Nici legumele se pare,
N-au avut nici o scăpare.
Stau și mă întreb mereu,
Aceste vremuri stricate,
Ori fi de la Dumnezeu..?
Suntem vinovați se pare..?
Știe numai Dumnezeu .
Aveam libertate multă,
De rău ne-am apropiat,
Răul, rău ne aduce nouă,
Căci asta am semănat.
Nici nu mă mir foarte tare !?
Căci uitând de Dumnezeu
Am primit o palmă care...
Să ne îndreptăm, zic eu .
Doamne îți cerem iertare,
Tu ești bun și iubitor,
Tu le poți face pe toate,
Vino doamne-n ajutor.
Când un fiu vine la tine ,
Și fiu-i rătăcitor...
Bucuria este mare,
S-a întors la al său pastor.
Domnul când este cu mine,
Nu port frică de ceva...
El mă apără firește..
Cu puterea sfântă a sa.
Pace pentru țara mea!
Moldova țara minune
Noi nu avem nici o opțiune,
Pace în țară ne dorim
Nu prea vrem să suferim!
De ne-ar năvăli dușmani
Vom vorbi noi cu Romani,
Mână la mână noi vom pune
Și dușmani îi vom răpune!
Pace în țară vom avea
Pentru omenirea mea,
Și ne vor zice tare dușmani
Că Moldova este cea mai tare!
Acum minerii din Vale,
Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.
Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.
Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.
Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.
Fluture
Afara sunt flori,
Dar eu merg prin nori.
Viata sa ma bucure
Si zobr ca un fluture,
Dar fluturele zboara
Din floare in floare,
Pina ajunge la o mare
Cu apa cit o floare,
Si acolo ea…
Pe o floare sedea
Un fluture in mina tinea
Si fluturele zbura mereu
De parca as fi eu ,
Dar eu nu eram,
Ci un fluture ce dispera,
Ca afara apunea…
Ci curind luna se va trezi
Si va muri,
Iar dimineata va fi din nou zi
Si iar se va trezi ...
Va face in continuare
Poezii pentru surioare...
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
S-a făcut așa târziu...
Nu mai suflă vântu-n pânze,
Ci vâslesc mereu din greu,
Toamna dorm pe pat de frunze,
Învelit în curcubeu.
Norul umbră nu-mi mai face,
În răcoare mă visez,
Stau ca puiul în găoace,
Și aștept să eclozez.
În văzduhuri uliul țipă,
Se rotește vreme lungă,
Viața mi-o adun în pripă,
Moartea trebuie s-ajungă.
Se bat cuiele-n sicriu,
Numai ploaia mă mai plânge,
S-a făcut așa târziu...
Vântul suflă iar în pânze.
O palmă..?
Un an cu căldură mare,
A incendiat hotare .
Pământul este crapat.
Lacuri întregi,au secat.
Ducem chiar o lipsă mare,
De apă la animale.
Fântânele au secat,
Și pe noi ne-a afectat.
Fructele, puține ele,
N-au nici o vlagă în ele.
Nici legumele se pare,
N-au avut nici o scăpare.
Stau și mă întreb mereu,
Aceste vremuri stricate,
Ori fi de la Dumnezeu..?
Suntem vinovați se pare..?
Știe numai Dumnezeu .
Aveam libertate multă,
De rău ne-am apropiat,
Răul, rău ne aduce nouă,
Căci asta am semănat.
Nici nu mă mir foarte tare !?
Căci uitând de Dumnezeu
Am primit o palmă care...
Să ne îndreptăm, zic eu .
Doamne îți cerem iertare,
Tu ești bun și iubitor,
Tu le poți face pe toate,
Vino doamne-n ajutor.
Când un fiu vine la tine ,
Și fiu-i rătăcitor...
Bucuria este mare,
S-a întors la al său pastor.
Domnul când este cu mine,
Nu port frică de ceva...
El mă apără firește..
Cu puterea sfântă a sa.
Pace pentru țara mea!
Moldova țara minune
Noi nu avem nici o opțiune,
Pace în țară ne dorim
Nu prea vrem să suferim!
De ne-ar năvăli dușmani
Vom vorbi noi cu Romani,
Mână la mână noi vom pune
Și dușmani îi vom răpune!
Pace în țară vom avea
Pentru omenirea mea,
Și ne vor zice tare dușmani
Că Moldova este cea mai tare!
Acum minerii din Vale,
Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.
Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.
Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.
Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.
Fluture
Afara sunt flori,
Dar eu merg prin nori.
Viata sa ma bucure
Si zobr ca un fluture,
Dar fluturele zboara
Din floare in floare,
Pina ajunge la o mare
Cu apa cit o floare,
Si acolo ea…
Pe o floare sedea
Un fluture in mina tinea
Si fluturele zbura mereu
De parca as fi eu ,
Dar eu nu eram,
Ci un fluture ce dispera,
Ca afara apunea…
Ci curind luna se va trezi
Si va muri,
Iar dimineata va fi din nou zi
Si iar se va trezi ...
Va face in continuare
Poezii pentru surioare...
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
S-a făcut așa târziu...
Nu mai suflă vântu-n pânze,
Ci vâslesc mereu din greu,
Toamna dorm pe pat de frunze,
Învelit în curcubeu.
Norul umbră nu-mi mai face,
În răcoare mă visez,
Stau ca puiul în găoace,
Și aștept să eclozez.
În văzduhuri uliul țipă,
Se rotește vreme lungă,
Viața mi-o adun în pripă,
Moartea trebuie s-ajungă.
Se bat cuiele-n sicriu,
Numai ploaia mă mai plânge,
S-a făcut așa târziu...
Vântul suflă iar în pânze.
Alte poezii ale autorului
În toate, mama mea…
E-un susur cald în foșnetele serii,
Sporind lumina dinspre stea,
Și-n glasul lui aud cântarea verii,
Și parcă-mi cântă mama mea...
O ploaie cade lin peste pridvoare,
Și-n streașină se frânge vremea grea,
Aud cum plânge apa în izvoare,
Și simt că plânge mama mea…
Văd lumea cum sfârșește pentr-o clipă,
Și mă condamn că vina toată e a mea,
Dar simt o mângâiere care mă ridică,
Și știu, că este mama mea...
Când scriu și-mi tremură în vers iubirea,
Iar lacrima se-așază peste ea,
Un foc încins îmi răscolește firea,
Și-mi vine dor de mama mea….
Atunci adie-n cer mirosul de gutuie,
Și-n palme mi se așează-o stea,
Iar la icoana veche și gălbuie,
Stă încă-un înger…Mama mea.
Trăiri contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea, strigătul meu,
Cufundat atemporal în tăcere.
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Consolare
Cu primăvara despre moarte vorbesc,
Purtându-mi pe umeri sicriul,
Pe lemnul acestuia crini înfloresc,
În timp ce privirea-mi cată pustiul.
Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit,
Şi-am plecat ca să mor consolat,
De oameni ce nicicând n-au iubit,
Ori de cei ce-n iubire au trișat.
Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher,
Iar inima în piept îmi seacă treptat,
Și împrejur văd pământ fără cer,
Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat.
Sunt silit să asist permanent la orori,
Peste tot văd bucăți din infern,
Cu sicriul de lemn plin acuma de flori,
Primăvară, pe unde trec, eu aștern.
Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc,
Fără cer, îmi este imposibil să mor,
Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc,
Și din ei vreau să fac o bucată de nor,
Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc,
Să murim consolați de eșec în amor.
Luptă române!
Luptă române pentru bucata de pâine!
Alină-ți cumplita viață de câine,
Scoală și lasă-ți în urmă cocioaba,
Că nimeni nu-ți va da niciodată degeaba.
Luptă române pentru blidul de apă!
Cinstește-ți strămoșul de-acolo din groapă,
Căci ție în soartă pe veci este scris,
Să nu primești niciodată nimica gratis.
Luptă române pentru cămașa de in!
Îmbracă-ți copiii și chiar pe străin,
Șterge-ți sudoarea și nu uita niciodată,
Că pentru tine nimic nu este fără de plată.
Luptă române pentru al țării pământ!
Pentru graiul cel dulce și sfânt,
Smerit să primești și aspra dojană,
Dar nu accepta de la dușmani pomană.
Luptă române pentru tine și neam!
Pentru soarele ce-ți zâmbește la geam,
Și-ți vei primi negreșit răsplata regală,
Atunci când va fi... Judecata finală!
Eu nu port straie omenești
Eu nu am haine omenești,
Ci cântec port pe mine,
Și peste cărnile trupești,
Port versuri bizantine.
O fabulă am drept cravată,
Iar la rever port un sonet,
Cu jind se uită lumea toată,
Eu le ofer câte-un verset.
Cu lungi romane-s încălțat,
Două proverbe-mi sunt șosete,
Și umblu despuiat prin sat,
Iar criticii îmi scriu pamflete.
Pe cap am o baladă lungă,
Și-o doină ce o țin la piept,
Biblioteca o îndes în pungă,
Citesc, și moartea o aștept.
Eu nu port straie ca oricine,
Ci-s îmbrăcat în poezie,
Și sunt croite atât de bine,
Că mă vor ține-o veșnicie.
În toate, mama mea…
E-un susur cald în foșnetele serii,
Sporind lumina dinspre stea,
Și-n glasul lui aud cântarea verii,
Și parcă-mi cântă mama mea...
O ploaie cade lin peste pridvoare,
Și-n streașină se frânge vremea grea,
Aud cum plânge apa în izvoare,
Și simt că plânge mama mea…
Văd lumea cum sfârșește pentr-o clipă,
Și mă condamn că vina toată e a mea,
Dar simt o mângâiere care mă ridică,
Și știu, că este mama mea...
Când scriu și-mi tremură în vers iubirea,
Iar lacrima se-așază peste ea,
Un foc încins îmi răscolește firea,
Și-mi vine dor de mama mea….
Atunci adie-n cer mirosul de gutuie,
Și-n palme mi se așează-o stea,
Iar la icoana veche și gălbuie,
Stă încă-un înger…Mama mea.
Trăiri contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea, strigătul meu,
Cufundat atemporal în tăcere.
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Consolare
Cu primăvara despre moarte vorbesc,
Purtându-mi pe umeri sicriul,
Pe lemnul acestuia crini înfloresc,
În timp ce privirea-mi cată pustiul.
Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit,
Şi-am plecat ca să mor consolat,
De oameni ce nicicând n-au iubit,
Ori de cei ce-n iubire au trișat.
Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher,
Iar inima în piept îmi seacă treptat,
Și împrejur văd pământ fără cer,
Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat.
Sunt silit să asist permanent la orori,
Peste tot văd bucăți din infern,
Cu sicriul de lemn plin acuma de flori,
Primăvară, pe unde trec, eu aștern.
Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc,
Fără cer, îmi este imposibil să mor,
Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc,
Și din ei vreau să fac o bucată de nor,
Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc,
Să murim consolați de eșec în amor.
Luptă române!
Luptă române pentru bucata de pâine!
Alină-ți cumplita viață de câine,
Scoală și lasă-ți în urmă cocioaba,
Că nimeni nu-ți va da niciodată degeaba.
Luptă române pentru blidul de apă!
Cinstește-ți strămoșul de-acolo din groapă,
Căci ție în soartă pe veci este scris,
Să nu primești niciodată nimica gratis.
Luptă române pentru cămașa de in!
Îmbracă-ți copiii și chiar pe străin,
Șterge-ți sudoarea și nu uita niciodată,
Că pentru tine nimic nu este fără de plată.
Luptă române pentru al țării pământ!
Pentru graiul cel dulce și sfânt,
Smerit să primești și aspra dojană,
Dar nu accepta de la dușmani pomană.
Luptă române pentru tine și neam!
Pentru soarele ce-ți zâmbește la geam,
Și-ți vei primi negreșit răsplata regală,
Atunci când va fi... Judecata finală!
Eu nu port straie omenești
Eu nu am haine omenești,
Ci cântec port pe mine,
Și peste cărnile trupești,
Port versuri bizantine.
O fabulă am drept cravată,
Iar la rever port un sonet,
Cu jind se uită lumea toată,
Eu le ofer câte-un verset.
Cu lungi romane-s încălțat,
Două proverbe-mi sunt șosete,
Și umblu despuiat prin sat,
Iar criticii îmi scriu pamflete.
Pe cap am o baladă lungă,
Și-o doină ce o țin la piept,
Biblioteca o îndes în pungă,
Citesc, și moartea o aștept.
Eu nu port straie ca oricine,
Ci-s îmbrăcat în poezie,
Și sunt croite atât de bine,
Că mă vor ține-o veșnicie.