Eu nu port straie omenești
Eu nu am haine omenești,
Ci cântec port pe mine,
Și peste cărnile trupești,
Port versuri bizantine.
O fabulă am drept cravată,
Iar la rever port un sonet,
Cu jind se uită lumea toată,
Eu le ofer câte-un verset.
Cu lungi romane-s încălțat,
Două proverbe-mi sunt șosete,
Și umblu despuiat prin sat,
Iar criticii îmi scriu pamflete.
Pe cap am o baladă lungă,
Și-o doină ce o țin la piept,
Biblioteca o îndes în pungă,
Citesc, și moartea o aștept.
Eu nu port straie ca oricine,
Ci-s îmbrăcat în poezie,
Și sunt croite atât de bine,
Că mă vor ține-o veșnicie.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 2 decembrie 2024
Vizualizări: 198
Poezii din aceiaşi categorie
Femeia fericită
Femeia plânge dacă-i pasă și de nu-i pasă plânge iar,
Sau poate la tv transmit o știre cu subiect amar.
Tu strige-i mâna, să te știe alături, sprijin hotărît,
Că dacă-i spui să nu mai plângă e ca și cum o strângi de gât!
Femeia spune chiar de tace, iar dacă tace nu-i a bine.
Ea are "câteva cuvinte" , toate cinci sute-s pentru tine.
Primește darul și repetă, învață totul pe de rost,
Că-n vorba ei e o magie și de n-asculți îți merge prost!
Femeia, ea aude totul la fel precum auzi și tu,
Dar nu aude niciodată când îi "șoptești" cuvântul "nu".
Femeia are mii de vise, cu tine are doar un vis:
Să faci întotdeauna ceea ce-ai zis, așa cum ai promis!
Femeia care e femeie, e fericită și atât.
Și fără fard, și fără botox, și fără colier la gât,
E fericită doar cu tine și-n anii buni și-n anii grei,
Dar e destul să se-ntâlnească cu alte câteva femei...😉😁
Căndva demult!
A fost de mult prin anul "84,
Când la examen m-am prezentat,
Și m-am văzut admis pe locul 4,
Pe listă sus, cum n-am visat
Eram student admis încorporat,
La școala de Medicină Veterinară,
Dovada reușitei am primit la rectorat,
Și într-un suflet am fugit spre gară
Pe drum eu m-am oprit la telefoane,
Să le comunic bucuria celor de-acasă,
Către părinți și altor dragi persoane,
Să mă aștepte și să întindem masă
Țin minte cât de greu se mai intra,
Și că am fost destui de mulți pe loc,
Iar concurența mare, fidel ilustra,
Valoarea școlii și al ei practic scop
Părinții mei nimic nu au știut,
Unde va da examen fiul lor,
Doar să învăt, asta au vrut,
Și să-mi câștig pâinea ușor
Cu nota mare obținută la intrare,
Eu am avut prioritate la cazare,
Și-n camere am fost conduși fiecare,
Și rând pe rând am ieșit la plimbare
Din patru județe ne-am amestecat,
Munteni cu moldoveni și ardeleni,
Cu toții spre Iași mândri am plecat,
Și prin mutații am devenit ieșeni
..........................................
Virgil mă cheamă, bihorean băiet,
Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,
Eu Cezar sunt, botoșănean beget,
Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț
Așa a început a noastră prezentare,
La ocuparea paturilor am decolat,
Doi la etaj urcați au prins...cazare,
Iar ceilalți doi sub ei au acostat
Am început ușor, ușor să povestim,
Cine suntem și care-i țelul nostru,
Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,
Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru
Și fiecare având a lui părere,
Am depănat ce tot am adunat,
Dimineața era după perdele,
Asa că obosiți noi ne-am culcat
Nu-mi amintesc ce am visat,
Dar știu că totul era adevărat,
Din pat somnoroși ne-am ridicat,
La facultate cu bucurie am plecat
În amfiteatru ne-am adunat,
Îndrumătorul de an l-am aflat,
Era un doctor tânăr respectat,
Dr. Burtan, chirurgul consacrat
Asa a început a noastră instruire,
Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,
Cu multe acumulări și pregătire,
Examene și cu restanțe-n sesiuni
Anii de studiu au trecut necontenit,
Și la final noi diplomă am primit,
Una de doctor veterinar vestit,
Că astă profesiune ni s-a sortit
Și-n "89 repartiție computerizată,
Luată după nota obținută-n ani,
Și n-a fost pentru toți cea așteptată,
Și din prieteni unii am devenit dușmani
Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,
Și profesăm la stat sau în privat,
Profesia de medic satisfacții ne-a adus,
Noi sănătatea animală am protejat și..
Siguranța alimentară..am garantat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
A fost odată
De când suntem mici avem vise,
De multe ori ele nu sunt atinse,
Toți au așteptări, speranțe,
Dar, ele nu te i-au mereu în brațe,
Iar atunci, tristețea vine din senin,
Și te cuprinde cu brațele de mărăcini
Durerea apare, se urcă în spinare,
Iar pofta de viață dispare.
Ce e viața când nu te iubești?
Ce viața când nu știi să iubești?
Devii o simpla carapace,
Care nu va avea pace,
Un gând te va frământa în fiecare zi,
Cu ce-ai greșit când ai fost copil...
Ce bine și frumos a fost,
Când viața mai avea rost.
Fluture
Afara sunt flori,
Dar eu merg prin nori.
Viata sa ma bucure
Si zobr ca un fluture,
Dar fluturele zboara
Din floare in floare,
Pina ajunge la o mare
Cu apa cit o floare,
Si acolo ea…
Pe o floare sedea
Un fluture in mina tinea
Si fluturele zbura mereu
De parca as fi eu ,
Dar eu nu eram,
Ci un fluture ce dispera,
Ca afara apunea…
Ci curind luna se va trezi
Si va muri,
Iar dimineata va fi din nou zi
Si iar se va trezi ...
Va face in continuare
Poezii pentru surioare...
Iubiri interzise
Iubiri interzise îmi rod din călcâie,
Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,
Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,
Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.
Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,
Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,
Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,
Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.
Strivit între lacrimi… zâmbesc,
Presat de nelinişti m-ador,
Doresc să conving pe cei care mor,
Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.
S I Stola
Atunci cand imi este teama
Respiratia ta imi este pansament
Iar cand durerea sufletului meu
Devine tot mai mare
In bratele tale isi gaseste alinare
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Vocea ta blanda si cuvintele alese
In momente de fericire si durere....
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Cladura sufletului tau...
O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta
O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,
Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!
Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau
Deschide-ti sufletul tau bun si tine ma ascunsa
Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles
Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!
Femeia fericită
Femeia plânge dacă-i pasă și de nu-i pasă plânge iar,
Sau poate la tv transmit o știre cu subiect amar.
Tu strige-i mâna, să te știe alături, sprijin hotărît,
Că dacă-i spui să nu mai plângă e ca și cum o strângi de gât!
Femeia spune chiar de tace, iar dacă tace nu-i a bine.
Ea are "câteva cuvinte" , toate cinci sute-s pentru tine.
Primește darul și repetă, învață totul pe de rost,
Că-n vorba ei e o magie și de n-asculți îți merge prost!
Femeia, ea aude totul la fel precum auzi și tu,
Dar nu aude niciodată când îi "șoptești" cuvântul "nu".
Femeia are mii de vise, cu tine are doar un vis:
Să faci întotdeauna ceea ce-ai zis, așa cum ai promis!
Femeia care e femeie, e fericită și atât.
Și fără fard, și fără botox, și fără colier la gât,
E fericită doar cu tine și-n anii buni și-n anii grei,
Dar e destul să se-ntâlnească cu alte câteva femei...😉😁
Căndva demult!
A fost de mult prin anul "84,
Când la examen m-am prezentat,
Și m-am văzut admis pe locul 4,
Pe listă sus, cum n-am visat
Eram student admis încorporat,
La școala de Medicină Veterinară,
Dovada reușitei am primit la rectorat,
Și într-un suflet am fugit spre gară
Pe drum eu m-am oprit la telefoane,
Să le comunic bucuria celor de-acasă,
Către părinți și altor dragi persoane,
Să mă aștepte și să întindem masă
Țin minte cât de greu se mai intra,
Și că am fost destui de mulți pe loc,
Iar concurența mare, fidel ilustra,
Valoarea școlii și al ei practic scop
Părinții mei nimic nu au știut,
Unde va da examen fiul lor,
Doar să învăt, asta au vrut,
Și să-mi câștig pâinea ușor
Cu nota mare obținută la intrare,
Eu am avut prioritate la cazare,
Și-n camere am fost conduși fiecare,
Și rând pe rând am ieșit la plimbare
Din patru județe ne-am amestecat,
Munteni cu moldoveni și ardeleni,
Cu toții spre Iași mândri am plecat,
Și prin mutații am devenit ieșeni
..........................................
Virgil mă cheamă, bihorean băiet,
Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,
Eu Cezar sunt, botoșănean beget,
Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț
Așa a început a noastră prezentare,
La ocuparea paturilor am decolat,
Doi la etaj urcați au prins...cazare,
Iar ceilalți doi sub ei au acostat
Am început ușor, ușor să povestim,
Cine suntem și care-i țelul nostru,
Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,
Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru
Și fiecare având a lui părere,
Am depănat ce tot am adunat,
Dimineața era după perdele,
Asa că obosiți noi ne-am culcat
Nu-mi amintesc ce am visat,
Dar știu că totul era adevărat,
Din pat somnoroși ne-am ridicat,
La facultate cu bucurie am plecat
În amfiteatru ne-am adunat,
Îndrumătorul de an l-am aflat,
Era un doctor tânăr respectat,
Dr. Burtan, chirurgul consacrat
Asa a început a noastră instruire,
Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,
Cu multe acumulări și pregătire,
Examene și cu restanțe-n sesiuni
Anii de studiu au trecut necontenit,
Și la final noi diplomă am primit,
Una de doctor veterinar vestit,
Că astă profesiune ni s-a sortit
Și-n "89 repartiție computerizată,
Luată după nota obținută-n ani,
Și n-a fost pentru toți cea așteptată,
Și din prieteni unii am devenit dușmani
Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,
Și profesăm la stat sau în privat,
Profesia de medic satisfacții ne-a adus,
Noi sănătatea animală am protejat și..
Siguranța alimentară..am garantat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
A fost odată
De când suntem mici avem vise,
De multe ori ele nu sunt atinse,
Toți au așteptări, speranțe,
Dar, ele nu te i-au mereu în brațe,
Iar atunci, tristețea vine din senin,
Și te cuprinde cu brațele de mărăcini
Durerea apare, se urcă în spinare,
Iar pofta de viață dispare.
Ce e viața când nu te iubești?
Ce viața când nu știi să iubești?
Devii o simpla carapace,
Care nu va avea pace,
Un gând te va frământa în fiecare zi,
Cu ce-ai greșit când ai fost copil...
Ce bine și frumos a fost,
Când viața mai avea rost.
Fluture
Afara sunt flori,
Dar eu merg prin nori.
Viata sa ma bucure
Si zobr ca un fluture,
Dar fluturele zboara
Din floare in floare,
Pina ajunge la o mare
Cu apa cit o floare,
Si acolo ea…
Pe o floare sedea
Un fluture in mina tinea
Si fluturele zbura mereu
De parca as fi eu ,
Dar eu nu eram,
Ci un fluture ce dispera,
Ca afara apunea…
Ci curind luna se va trezi
Si va muri,
Iar dimineata va fi din nou zi
Si iar se va trezi ...
Va face in continuare
Poezii pentru surioare...
Iubiri interzise
Iubiri interzise îmi rod din călcâie,
Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,
Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,
Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.
Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,
Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,
Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,
Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.
Strivit între lacrimi… zâmbesc,
Presat de nelinişti m-ador,
Doresc să conving pe cei care mor,
Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.
S I Stola
Atunci cand imi este teama
Respiratia ta imi este pansament
Iar cand durerea sufletului meu
Devine tot mai mare
In bratele tale isi gaseste alinare
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Vocea ta blanda si cuvintele alese
In momente de fericire si durere....
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Cladura sufletului tau...
O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta
O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,
Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!
Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau
Deschide-ti sufletul tau bun si tine ma ascunsa
Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles
Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!
Alte poezii ale autorului
Singurătatea absolută
Mă simt aruncat şi suspendat în lume,
Incapabil de a mă adapta în vreun mod,
Sunt consumat şi distrus de propriul nume,
Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.
Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,
Orice mişcare îmi pare tot mai banală,
Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,
Ce crispează a mea faţă de ceară.
Sunt torturat de lumi părăsite,
Abandonat într-o singurătate glacială,
Aici nu am sentimente triste ori fericite,
Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.
Toate splendorile lumii aici dispar deodată,
Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,
Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,
În clipe haotice ce în nebunie transpir.
Scriu pentru cei ce vor veni după mine,
Că n-am în ce să cred pe acest pământ,
Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …
Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?
Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,
Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,
Focul meu interior, incendii să vă stârnească,
Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Iubiri interzise
Iubiri interzise îmi rod din călcâie,
Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,
Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,
Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.
Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,
Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,
Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,
Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.
Strivit între lacrimi… zâmbesc,
Presat de nelinişti m-ador,
Doresc să conving pe cei care mor,
Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.
Să poți uita…
Să poți uita e-un har,
Să poți uita-i virtute
De nimeni să nu ai habar,
În clipele tăcute.
Să poți uita e-un leac,
Să poți uita e tihnă,
Și-ai să trăiești un veac,
Cu sufletu-n odihnă.
Să poți uita e zbor,
Spre ceruri larg deschise,
Un cântec plin de dor,
Cu suferinți nescrise.
Să poți uita-i un dar,
Din suflet dat iubirii,
E crinul din altar,
Cununa dată firii.
Să poți uita e vis,
Un tainic legământ,
Un sunet necuprins,
Ce va erupe-n cânt.
Să poți uita e drumul,
Ce duce spre lumină,
Jăratecul și scrumul,
Ce piere în surdină.
Tu, uită, tot ce-i greu,
Și lasă-ți calea dreaptă,
Și sufletu-ți mereu,
Îți va vorbi în șoaptă.
Singurătatea absolută
Mă simt aruncat şi suspendat în lume,
Incapabil de a mă adapta în vreun mod,
Sunt consumat şi distrus de propriul nume,
Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.
Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,
Orice mişcare îmi pare tot mai banală,
Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,
Ce crispează a mea faţă de ceară.
Sunt torturat de lumi părăsite,
Abandonat într-o singurătate glacială,
Aici nu am sentimente triste ori fericite,
Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.
Toate splendorile lumii aici dispar deodată,
Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,
Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,
În clipe haotice ce în nebunie transpir.
Scriu pentru cei ce vor veni după mine,
Că n-am în ce să cred pe acest pământ,
Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …
Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?
Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,
Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,
Focul meu interior, incendii să vă stârnească,
Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Iubiri interzise
Iubiri interzise îmi rod din călcâie,
Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,
Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,
Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.
Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,
Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,
Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,
Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.
Strivit între lacrimi… zâmbesc,
Presat de nelinişti m-ador,
Doresc să conving pe cei care mor,
Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.
Să poți uita…
Să poți uita e-un har,
Să poți uita-i virtute
De nimeni să nu ai habar,
În clipele tăcute.
Să poți uita e-un leac,
Să poți uita e tihnă,
Și-ai să trăiești un veac,
Cu sufletu-n odihnă.
Să poți uita e zbor,
Spre ceruri larg deschise,
Un cântec plin de dor,
Cu suferinți nescrise.
Să poți uita-i un dar,
Din suflet dat iubirii,
E crinul din altar,
Cununa dată firii.
Să poți uita e vis,
Un tainic legământ,
Un sunet necuprins,
Ce va erupe-n cânt.
Să poți uita e drumul,
Ce duce spre lumină,
Jăratecul și scrumul,
Ce piere în surdină.
Tu, uită, tot ce-i greu,
Și lasă-ți calea dreaptă,
Și sufletu-ți mereu,
Îți va vorbi în șoaptă.