O palmă..?
Un an cu căldură mare,
A incendiat hotare .
Pământul este crapat.
Lacuri întregi,au secat.
Ducem chiar o lipsă mare,
De apă la animale.
Fântânele au secat,
Și pe noi ne-a afectat.
Fructele, puține ele,
N-au nici o vlagă în ele.
Nici legumele se pare,
N-au avut nici o scăpare.
Stau și mă întreb mereu,
Aceste vremuri stricate,
Ori fi de la Dumnezeu..?
Suntem vinovați se pare..?
Știe numai Dumnezeu .
Aveam libertate multă,
De rău ne-am apropiat,
Răul, rău ne aduce nouă,
Căci asta am semănat.
Nici nu mă mir foarte tare !?
Căci uitând de Dumnezeu
Am primit o palmă care...
Să ne îndreptăm, zic eu .
Doamne îți cerem iertare,
Tu ești bun și iubitor,
Tu le poți face pe toate,
Vino doamne-n ajutor.
Când un fiu vine la tine ,
Și fiu-i rătăcitor...
Bucuria este mare,
S-a întors la al său pastor.
Domnul când este cu mine,
Nu port frică de ceva...
El mă apără firește..
Cu puterea sfântă a sa.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 11 august 2024
Vizualizări: 365
Poezii din aceiaşi categorie
Poemul vieții
Ce ești tu viață?
Cea care ne cuprinzi pe toți
Cu frumusețea existenței tale,
Cu-atâtea clipe ce-s doar taine ?
Nu știi decât promisiuni de basm să faci,
Să ne săruți gingaș pe obrăjori,
Ca mai apoi pe cale singuri să ne lași!
S-aduci pe lângă miere și amarul,
Să lași și lacrimile nu doar râsul și nectarul!
Noi bieții muritorii tăi,
Nu știm de ce așa și nu altfel
Vorbim de soartă sau destin,
Nici încotro orfani s-o luăm...
Există rost sau scop pe astă lume,
Când orice-ai face moartea vine?
Ce rost are să viețuiești,
Când toate clipele frumoase-s vis,
Sau efemerul ce amăgește e chipul tău?
Ce ești tu viață dacă treci,
Nu vrei nimic concret să-mi spui!
Și taci și faci și pleci...
Eu nu te cred doar te privesc,
Și mă amuză chipul,glasul ori dansul tău,
Și-ți spun direct,
Minciuna cea frumoasă ești!
(31 august 2023 H.S Irepetabila iubire)
Nu vreau mormânt
Nu-mi faceți piramidă drept mormânt,
Chiar dacă-am fost din neam de faraon,
Să mă-ngropați, uitat, cu ultimul cuvânt,
Ce mi l-am scris spășit pe crucea de beton.
Nu mă interesează unde mă veți duce,
În ce pământ or mlaștini, hrube fără soare,
Atât doresc, la căpătâi să-mi puneți cruce,
Și lângă ea să pâlpâie ușor o lumânare.
De plâns, să nu lăsați pe nimeni să o facă,
Doar ploile și stelele din cer m-or plânge,
Căci omu-i trecător iar lacrima îi seacă,
Și-n timp uitarea la pieptu-i mă va strânge.
Nu-mi faceți nici sicriu din plumb or lemn,
Lăsați-mă ca pe vecie să ating pământul,
Iar oasele să îmi rămână pentru el ca semn,
Că a trecut pe aici ființa-mi și cuvântul.
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Lepădare
S-a dat drumul la dezmăţ,
E plină lumea de lepre,
Plecăm spăşiţi cu traista-n băţ,
Şi nici nu ştim de unde vom începe.
Se aude un bocet fără de speranţă,
Şi jinduiri de îngeri păzitori,
Ne atrag păcatele în instanţă,
Şi pierdem dreptul de a fi nemuritori.
Într-un veşnic repaos ne colcăie trupul,
Prăpădul prin suflet străbate,
E plin de demoni pământul, văzduhul,
Dumnezeu, de la noi se abate.
Paşii ni se-ndreaptă spăşiţi către rug,
Mersul lor sună ca toaca în prohod,
Izgoniţi de suflet ne târâm în coşciug,
Caterisiţi alături de întregul sinod.
Mormăie cete de îngeri într-un regret,
Apostolii-şi mărturisesc cu toţii greşeala,
Într-un colţ... Iuda rânjeşte discret,
În ceruri încolţeşte uşor îndoiala.
Mutați icoanele înspre apus
Azi sufletul de pocăință-i stors,
Și-am pus trufia mai presus,
Iar Domnul fața de la noi și-a-ntors,
Mutați icoanele înspre apus.
Genunchiul închinat e-un gest uitat,
Și chiar tămâia-i fără de miros,
Purtăm cu fală atârnat la pat,
Un crucifix imens cu vârfu-n jos.
Și clopotele plâng în turn stingher,
Dar nimeni nu aude al lor oftat,
Sub ceru-nchis cu porți de fier,
Credința ne-a abandonat.
Lumina-i doar o umbră în abis,
Iar rugăciunea-i vânt ce nu răzbate,
Pe umeri goi purtăm un paradis,
Ce de la drumul veșnic ne abate.
Și-n ochii sfinților din vechi icoane,
Doar praful vremii strălucește,
Și-n mâinile cu urme de piroane,
Păcatul nostru se-odihnește.
Pustiu e în amvoane și altare,
Iar rugăciunea nu mai urcă-n sus,
La îngeri, nu dați ascultare...
Mutați icoanele înspre apus.
Prietenul
Dacă vrei să-mparţi cu mine,
Negreşit a ta durere,
Am un umăr care ţine,
Doar amar şi clipe grele.
Iar atunci când o întristare,
Te apasă şi te doare,
Îţi ofer o îmbrăţişare,
Ruptă de la soare.
Iar când lacrimile amare,
Îţi curg râuri pe obraz,
Am la inimă o licoare,
Ce te scoate din necaz.
Prinde mâna ce se-ntinde,
Să te sprijine la greu,
E prietenul ce-ţi simte,
Sufletul şi oful său.
Poemul vieții
Ce ești tu viață?
Cea care ne cuprinzi pe toți
Cu frumusețea existenței tale,
Cu-atâtea clipe ce-s doar taine ?
Nu știi decât promisiuni de basm să faci,
Să ne săruți gingaș pe obrăjori,
Ca mai apoi pe cale singuri să ne lași!
S-aduci pe lângă miere și amarul,
Să lași și lacrimile nu doar râsul și nectarul!
Noi bieții muritorii tăi,
Nu știm de ce așa și nu altfel
Vorbim de soartă sau destin,
Nici încotro orfani s-o luăm...
Există rost sau scop pe astă lume,
Când orice-ai face moartea vine?
Ce rost are să viețuiești,
Când toate clipele frumoase-s vis,
Sau efemerul ce amăgește e chipul tău?
Ce ești tu viață dacă treci,
Nu vrei nimic concret să-mi spui!
Și taci și faci și pleci...
Eu nu te cred doar te privesc,
Și mă amuză chipul,glasul ori dansul tău,
Și-ți spun direct,
Minciuna cea frumoasă ești!
(31 august 2023 H.S Irepetabila iubire)
Nu vreau mormânt
Nu-mi faceți piramidă drept mormânt,
Chiar dacă-am fost din neam de faraon,
Să mă-ngropați, uitat, cu ultimul cuvânt,
Ce mi l-am scris spășit pe crucea de beton.
Nu mă interesează unde mă veți duce,
În ce pământ or mlaștini, hrube fără soare,
Atât doresc, la căpătâi să-mi puneți cruce,
Și lângă ea să pâlpâie ușor o lumânare.
De plâns, să nu lăsați pe nimeni să o facă,
Doar ploile și stelele din cer m-or plânge,
Căci omu-i trecător iar lacrima îi seacă,
Și-n timp uitarea la pieptu-i mă va strânge.
Nu-mi faceți nici sicriu din plumb or lemn,
Lăsați-mă ca pe vecie să ating pământul,
Iar oasele să îmi rămână pentru el ca semn,
Că a trecut pe aici ființa-mi și cuvântul.
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Lepădare
S-a dat drumul la dezmăţ,
E plină lumea de lepre,
Plecăm spăşiţi cu traista-n băţ,
Şi nici nu ştim de unde vom începe.
Se aude un bocet fără de speranţă,
Şi jinduiri de îngeri păzitori,
Ne atrag păcatele în instanţă,
Şi pierdem dreptul de a fi nemuritori.
Într-un veşnic repaos ne colcăie trupul,
Prăpădul prin suflet străbate,
E plin de demoni pământul, văzduhul,
Dumnezeu, de la noi se abate.
Paşii ni se-ndreaptă spăşiţi către rug,
Mersul lor sună ca toaca în prohod,
Izgoniţi de suflet ne târâm în coşciug,
Caterisiţi alături de întregul sinod.
Mormăie cete de îngeri într-un regret,
Apostolii-şi mărturisesc cu toţii greşeala,
Într-un colţ... Iuda rânjeşte discret,
În ceruri încolţeşte uşor îndoiala.
Mutați icoanele înspre apus
Azi sufletul de pocăință-i stors,
Și-am pus trufia mai presus,
Iar Domnul fața de la noi și-a-ntors,
Mutați icoanele înspre apus.
Genunchiul închinat e-un gest uitat,
Și chiar tămâia-i fără de miros,
Purtăm cu fală atârnat la pat,
Un crucifix imens cu vârfu-n jos.
Și clopotele plâng în turn stingher,
Dar nimeni nu aude al lor oftat,
Sub ceru-nchis cu porți de fier,
Credința ne-a abandonat.
Lumina-i doar o umbră în abis,
Iar rugăciunea-i vânt ce nu răzbate,
Pe umeri goi purtăm un paradis,
Ce de la drumul veșnic ne abate.
Și-n ochii sfinților din vechi icoane,
Doar praful vremii strălucește,
Și-n mâinile cu urme de piroane,
Păcatul nostru se-odihnește.
Pustiu e în amvoane și altare,
Iar rugăciunea nu mai urcă-n sus,
La îngeri, nu dați ascultare...
Mutați icoanele înspre apus.
Prietenul
Dacă vrei să-mparţi cu mine,
Negreşit a ta durere,
Am un umăr care ţine,
Doar amar şi clipe grele.
Iar atunci când o întristare,
Te apasă şi te doare,
Îţi ofer o îmbrăţişare,
Ruptă de la soare.
Iar când lacrimile amare,
Îţi curg râuri pe obraz,
Am la inimă o licoare,
Ce te scoate din necaz.
Prinde mâna ce se-ntinde,
Să te sprijine la greu,
E prietenul ce-ţi simte,
Sufletul şi oful său.
Alte poezii ale autorului
Este cu mine mereu
Cui să mulțumesc mereu?
Doar bunului Dumnezeu.
El na ajută, ne îndrumă
Și ne dă o viață bună.
Duhul sfânt ma ajutat,
Lângă mine nencetat
Ma îndrumat, mereu, mereu...
Ca să fie cu Dumnezeu.
Dumnezeu cu-a lui putere,
In credință și-ajutor,
Lângă mine în veci este,
Îmi este bun protector.
Eu cred , această putere,
Sporește in viitor,
Mă îndrumă simt mereu,
Cum ma-ajuta Dumnezeu.
Doamne cât am așteptat,
Acest lucru minunat
Îți sunt recunoscător,
Pentru marele ajutor.
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Mierea
O albină cât aleargă,
Nectarul să îl culeagă,
Să-l ducă în stupul ei,
Mierea sfântă e a ei.
O primim la cununie,
Să fim uniți pe vecie,
Să avem pace între noi,
Și să scăpăm de nevoi.
Dumnezeu el a lăsat,
Pe femeie și bărbat,
Fiind uniți ei pe vecie,
Să aibă o dragoste vie .
Preotul ne-a cuvântat,
Fie domnul lăudat.
Albina-i un lucru sfânt,
E ca omul pe pământ,
Adună întruna mereu..
Să-l slăvim pe Dumnezeu.
Nimic din ce omul are,
N-are dar că și Mirea,
Ea e dulce este bună...
Cu viața ar semăna.
Să iubim cu bucurie,
La Domnul să mulțumim,
Dragostea eternă fie,
Și în veci să dăruim.
E grija lui
E libertate, adevărat...
Sunt foarte multi ce au uitat..
De bunul nostru Dumnezeu
E prevăzut, că vor veni..
Ploi, vijelii și foc, vor fi,
Și pentru rele,vom plăti,
Plata nu-i de la Dumnezeu,
Cel rău aduce,ce e rău.
Să ne rugăm, să nu uităm,
Căci Dumnezeu este cu noi ,
E bun și cu PUTEREA lui,
PUTEREA Dumnezeului,
Doar el ne poate APĂRA,
Toate le are-n grija sa...
Noi trebuie doar să-l chemăm,
Răul din noi să-l depărtăm.
Întâi pe el să îl iubim,
Să nu uităm să îl slăvim,
Și harul cel Dumnezeiesc,
Va fi cu noi, va fi mereu,
Căci nu ne uită DUMNEZEU.
Umbrela
Umbrela dacă plouă,
Ajută la ceva ..
De-i soarele puternic,
Prezentă e și ea .
De ești cumva la mare,
Și-a acolo prinde bine,
S-o ai mereu aproape,
Alăturea de tine.
Afară în parc, oriunde..
Umbrela dacă-i mare,
Și atunci e foarte bine.
E alăturea de tine.
Sora ei pălăria,
Desigur că ar vrea,
Să facă ce umbrela,
Acum ne face ea.
Când vântul se pornește,
Și se luptă cu ea,
Umbrela se închide,
Fără a ne apăra.
Ce ne dorim?
Răul dacă nu ar fi,
Numai bine am trăi .
Și invidia e mare ..
Rea e pentru fiecare.
Cred că-i bine
Cum să spun ...
Cum să fi oare om bun.
Binele este iubire,
E noroc, e fericire...
Se întoarce înzecit,
Și te face fericit.
Sigur că noi ne dorim,
Bine mult și să iubim
Este cu mine mereu
Cui să mulțumesc mereu?
Doar bunului Dumnezeu.
El na ajută, ne îndrumă
Și ne dă o viață bună.
Duhul sfânt ma ajutat,
Lângă mine nencetat
Ma îndrumat, mereu, mereu...
Ca să fie cu Dumnezeu.
Dumnezeu cu-a lui putere,
In credință și-ajutor,
Lângă mine în veci este,
Îmi este bun protector.
Eu cred , această putere,
Sporește in viitor,
Mă îndrumă simt mereu,
Cum ma-ajuta Dumnezeu.
Doamne cât am așteptat,
Acest lucru minunat
Îți sunt recunoscător,
Pentru marele ajutor.
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Mierea
O albină cât aleargă,
Nectarul să îl culeagă,
Să-l ducă în stupul ei,
Mierea sfântă e a ei.
O primim la cununie,
Să fim uniți pe vecie,
Să avem pace între noi,
Și să scăpăm de nevoi.
Dumnezeu el a lăsat,
Pe femeie și bărbat,
Fiind uniți ei pe vecie,
Să aibă o dragoste vie .
Preotul ne-a cuvântat,
Fie domnul lăudat.
Albina-i un lucru sfânt,
E ca omul pe pământ,
Adună întruna mereu..
Să-l slăvim pe Dumnezeu.
Nimic din ce omul are,
N-are dar că și Mirea,
Ea e dulce este bună...
Cu viața ar semăna.
Să iubim cu bucurie,
La Domnul să mulțumim,
Dragostea eternă fie,
Și în veci să dăruim.
E grija lui
E libertate, adevărat...
Sunt foarte multi ce au uitat..
De bunul nostru Dumnezeu
E prevăzut, că vor veni..
Ploi, vijelii și foc, vor fi,
Și pentru rele,vom plăti,
Plata nu-i de la Dumnezeu,
Cel rău aduce,ce e rău.
Să ne rugăm, să nu uităm,
Căci Dumnezeu este cu noi ,
E bun și cu PUTEREA lui,
PUTEREA Dumnezeului,
Doar el ne poate APĂRA,
Toate le are-n grija sa...
Noi trebuie doar să-l chemăm,
Răul din noi să-l depărtăm.
Întâi pe el să îl iubim,
Să nu uităm să îl slăvim,
Și harul cel Dumnezeiesc,
Va fi cu noi, va fi mereu,
Căci nu ne uită DUMNEZEU.
Umbrela
Umbrela dacă plouă,
Ajută la ceva ..
De-i soarele puternic,
Prezentă e și ea .
De ești cumva la mare,
Și-a acolo prinde bine,
S-o ai mereu aproape,
Alăturea de tine.
Afară în parc, oriunde..
Umbrela dacă-i mare,
Și atunci e foarte bine.
E alăturea de tine.
Sora ei pălăria,
Desigur că ar vrea,
Să facă ce umbrela,
Acum ne face ea.
Când vântul se pornește,
Și se luptă cu ea,
Umbrela se închide,
Fără a ne apăra.
Ce ne dorim?
Răul dacă nu ar fi,
Numai bine am trăi .
Și invidia e mare ..
Rea e pentru fiecare.
Cred că-i bine
Cum să spun ...
Cum să fi oare om bun.
Binele este iubire,
E noroc, e fericire...
Se întoarce înzecit,
Și te face fericit.
Sigur că noi ne dorim,
Bine mult și să iubim