O palmă..?
Un an cu căldură mare,
A incendiat hotare .
Pământul este crapat.
Lacuri întregi,au secat.
Ducem chiar o lipsă mare,
De apă la animale.
Fântânele au secat,
Și pe noi ne-a afectat.
Fructele, puține ele,
N-au nici o vlagă în ele.
Nici legumele se pare,
N-au avut nici o scăpare.
Stau și mă întreb mereu,
Aceste vremuri stricate,
Ori fi de la Dumnezeu..?
Suntem vinovați se pare..?
Știe numai Dumnezeu .
Aveam libertate multă,
De rău ne-am apropiat,
Răul, rău ne aduce nouă,
Căci asta am semănat.
Nici nu mă mir foarte tare !?
Căci uitând de Dumnezeu
Am primit o palmă care...
Să ne îndreptăm, zic eu .
Doamne îți cerem iertare,
Tu ești bun și iubitor,
Tu le poți face pe toate,
Vino doamne-n ajutor.
Când un fiu vine la tine ,
Și fiu-i rătăcitor...
Bucuria este mare,
S-a întors la al său pastor.
Domnul când este cu mine,
Nu port frică de ceva...
El mă apără firește..
Cu puterea sfântă a sa.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Cristea Mircea Romulus
Дата публикации: 11 августа 2024
Просмотры: 390
Стихи из этой категории
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Cuvântul cel viu...
Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,
Ci-n umbrele unde durerile cresc,
El poartă pe frunte cununa divină,
Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.
Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,
Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,
E versul nespus, e dorul nedrept,
E clipa ce n-a fost și totuși o știu.
Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,
Și viața o rugă sub cerul tăcut,
Eu tot aș cânta până intru-n pământ,
Vrăjit de întâiul și eternul sărut.
Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,
De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,
Și scrieți cu sângele care-a lăsat,
Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.
Căci versul nu curge din ochiul uscat,
Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,
Din tremurul tainic al gândului dat,
Prin mâna ce curge încet peste scris.
Cotidian
Fărâme de bunătate, viața ne împrăștie
Plouă ghiocei din inimile îndurerate
În vicisitudini, omul se pleacă precum o trestie
Șuvoaie învolburate ne poartă simțirea în eternitate.
Magicieni carismatici etalează trucuri iscusite
Trufia și nepăsarea, stindard arborează
Rănile celor mulți doar de puțini sunt oblojite
Lipsită de voință, turma, păstori vicleni urmează.
Ne târâm traiul dezbinați și învrăjbiți
Probitatea,integritatea și adevărul au amnezie
Sărăciți de zâmbete, de un sistem defect,înrobiți
Dragoste,candoare,cuvinte mute, pură fantezie.
Omul averi agonisește
La demoni se închină, puterea o cedează
Rupt de divina sa natură, în matrice trăiește
Ceața iluziilor îl împresoară și uită că sinele își trădează.
Cu jind ne înfruptăm din boabele amărăciunii
Anesteziați, lipsiți de forța cutezanței
Înțelepciunea o dăm tribut și vizionăm,hipnotizați, minciunile televiziunii
Purtăm,cu fală,îngâmfați, căpăstrul ignoranței.
Fragil (fragment liric)
Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.
Ceasul
Ceasul pare că-i un ochi ,
Orele și minutele se formează în perechi,
Pare un ceas din viitor,
Orele exacte sunt de ajutor.
Are o săgeată subțire,
Parcă-i un ac la prima vedere,
Ceasul parcă-i și o privire,
Ora se schimbă , la revedere.
Săgețile se rotesc mereu,
De ar scrie un mare eseu,
De-ar arăta și o secundă,
De-ar părea că-i o mică rundă.
Cifre scrise pe un ceas,
El continuă acest pas,
Nu se-oprește niciodată,
Nicio pauză vreodată.
Autor: Nicoleta Postovan
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Cuvântul cel viu...
Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,
Ci-n umbrele unde durerile cresc,
El poartă pe frunte cununa divină,
Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.
Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,
Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,
E versul nespus, e dorul nedrept,
E clipa ce n-a fost și totuși o știu.
Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,
Și viața o rugă sub cerul tăcut,
Eu tot aș cânta până intru-n pământ,
Vrăjit de întâiul și eternul sărut.
Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,
De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,
Și scrieți cu sângele care-a lăsat,
Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.
Căci versul nu curge din ochiul uscat,
Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,
Din tremurul tainic al gândului dat,
Prin mâna ce curge încet peste scris.
Cotidian
Fărâme de bunătate, viața ne împrăștie
Plouă ghiocei din inimile îndurerate
În vicisitudini, omul se pleacă precum o trestie
Șuvoaie învolburate ne poartă simțirea în eternitate.
Magicieni carismatici etalează trucuri iscusite
Trufia și nepăsarea, stindard arborează
Rănile celor mulți doar de puțini sunt oblojite
Lipsită de voință, turma, păstori vicleni urmează.
Ne târâm traiul dezbinați și învrăjbiți
Probitatea,integritatea și adevărul au amnezie
Sărăciți de zâmbete, de un sistem defect,înrobiți
Dragoste,candoare,cuvinte mute, pură fantezie.
Omul averi agonisește
La demoni se închină, puterea o cedează
Rupt de divina sa natură, în matrice trăiește
Ceața iluziilor îl împresoară și uită că sinele își trădează.
Cu jind ne înfruptăm din boabele amărăciunii
Anesteziați, lipsiți de forța cutezanței
Înțelepciunea o dăm tribut și vizionăm,hipnotizați, minciunile televiziunii
Purtăm,cu fală,îngâmfați, căpăstrul ignoranței.
Fragil (fragment liric)
Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.
Ceasul
Ceasul pare că-i un ochi ,
Orele și minutele se formează în perechi,
Pare un ceas din viitor,
Orele exacte sunt de ajutor.
Are o săgeată subțire,
Parcă-i un ac la prima vedere,
Ceasul parcă-i și o privire,
Ora se schimbă , la revedere.
Săgețile se rotesc mereu,
De ar scrie un mare eseu,
De-ar arăta și o secundă,
De-ar părea că-i o mică rundă.
Cifre scrise pe un ceas,
El continuă acest pas,
Nu se-oprește niciodată,
Nicio pauză vreodată.
Autor: Nicoleta Postovan
Другие стихотворения автора
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
DROGUL
De când Domnul a lăsat,
Adam și Eva a încălcat..
Porunca lui Dumnezeu..
Să nu guste mărul rău.
Șarpele ia îndemnat,
Să facă acest păcat.
Astăzi iar sa repetat..
Șarpele iar a îndemnat,
A adus semința lui ..
Dar al necuratului.
Drogul cu puterea lui..
Pe mulți a acaparat,
Mintea lor a tulburat.
E un iad adevărat,
Ce atrage nencetat,
Acest rău molipsitor,
De care nu scapi ușor.
Domnul ne poate scăpa..
RUGĂCIUNEA e calea..
Nu uita că Dumnezeu,
Orice poate, nu e greu..
Puterea lui este mare,
Ajută pe fiecare.
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.
Ce dorim a ni se da ?
Când necazurile apar,
Ne amintim de tine iar.
Și iar bunul Dumnezeu,
Ne ajută când e greu.
Bine ar fi de-nam uita,
Ce dorim a ni se da.
Și promitem sa ne fie,
Veșnic o dorință vie .
Dacă zilnic ne-am ruga,
Dumnezeu s-ar bucura.
El ne iubește mereu,
Ne dorește, vrea să fie..
Multă, multă armonie.
Și când boala la noi vine,
Dumnezeu e tot cu mine,
Ne întărește tot mereu,
Căci așa e Dumnezeu.
Credința noastră să fie,
Puternică pe vecie.
Căci atuncea tot mereu,
Vom avea pe Dumnezeu.
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
DROGUL
De când Domnul a lăsat,
Adam și Eva a încălcat..
Porunca lui Dumnezeu..
Să nu guste mărul rău.
Șarpele ia îndemnat,
Să facă acest păcat.
Astăzi iar sa repetat..
Șarpele iar a îndemnat,
A adus semința lui ..
Dar al necuratului.
Drogul cu puterea lui..
Pe mulți a acaparat,
Mintea lor a tulburat.
E un iad adevărat,
Ce atrage nencetat,
Acest rău molipsitor,
De care nu scapi ușor.
Domnul ne poate scăpa..
RUGĂCIUNEA e calea..
Nu uita că Dumnezeu,
Orice poate, nu e greu..
Puterea lui este mare,
Ajută pe fiecare.
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.
Ce dorim a ni se da ?
Când necazurile apar,
Ne amintim de tine iar.
Și iar bunul Dumnezeu,
Ne ajută când e greu.
Bine ar fi de-nam uita,
Ce dorim a ni se da.
Și promitem sa ne fie,
Veșnic o dorință vie .
Dacă zilnic ne-am ruga,
Dumnezeu s-ar bucura.
El ne iubește mereu,
Ne dorește, vrea să fie..
Multă, multă armonie.
Și când boala la noi vine,
Dumnezeu e tot cu mine,
Ne întărește tot mereu,
Căci așa e Dumnezeu.
Credința noastră să fie,
Puternică pe vecie.
Căci atuncea tot mereu,
Vom avea pe Dumnezeu.
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.