O palmă..?

Nu-mi place ce este rău,

Nu e de la Dumnezeu.

De domnul ne-am depărtat ,

Când de el noi am uitat...

Ne amintim de Dumnezeu,

La boală și când e greu..

Iar din bunătatea lui,

Fiindcă suntem fii lui ..

Ne iartă neîncetat,

E un tată adevărat.

Iar prin rugăciunea mea,

Domnul îmi poartă grija.

Darul lui nencetat,

Sfințește cu adevărat .

Ne scapă mereu de rău..

Bun e bunul Dumnezeu.

Ca părinte-i important,

Să ai fiul botezat.

Din râul  Dumnezeiesc,

La botez apă primesc,

Și e sfințită de el,

Duhul de la Dumnezeu.

Îl am în sufletul meu,

Mă veghează e cu mine,

Și îmi face numai bine.

Botezul a fost lăsat,

De măritul împărat...

Și ISUS s-a botezat,

Așa cum a fost lăsat,

Cu iubire către noi,

Să ne ajute la nevoi.

Cuvântul când ni sa dat,

Fie domnul lăudat,

Prin el bunul Dumnezeu,

Ne vorbește tot mereu.

Ne învață și ne îndrumă,

Cum să avem o viață bună.

Duhul sfânt a învățat,

Pe apostoli nencetat.

Toate limbile din lume,

Bunul Dumnezeu le știe.

Trebuie să-l căutăm,

Prin cuvânt să apelăm.

Și să cerem a avea,

Toate in viața asta,

Să ne fie cum dorim,

Pe domnul să-l îndrăgim.

Doamne noi îți mulțumim,

Acest dar, noi îl dorim,

Știm că tu le faci pe toate,

Toate bune bune toate.

Tot ce noi îți cerem ție,

Cu iertare și iubire,

Ne dai toate nencetat,

Fie domnul lăudat .

E o zi de august,

Nu ori care. .,

O zi frumoasă,

Zi in care,eu m-am născut,

Cândva în ani ... frumoasă zi,

De " La mulți ani ! "

Astăzi când este ziua mea,

Pe toți doresc a vă avea. ,

Va îmbrățișez, și vă iubesc,

O zi frumoasă vă doresc.

Istoria sa repetat 

Orfană ai fost,

Și ți-ai aflat...

Bărbatul care cu păcat,

Nu ți-a dat, diin ce e a lui,

Nici numele și te-a lăsat,

Și pe al tău fiu ți la luat.

Ce poate fi mai dureros...?

Să nu poți sta să îți iubești...

Pe pruncul care îl dorești.

Mașina mea-i mititica,

Roțile mereu se strica 

Are și un motoraș,

Parca-ar fi un greieraș.

Tăticul meu, deși are,

O mașină mult mai mare 

Ea se strică tot mereu,

Fiindcă umblu eu la chei.

Tăticule sa mă ierți 

Te rog că sa nu mă cerți 

Credeam că mașina ta 

Are-o cheie că a mea.

în odaia mea păianjenii sunt mulți

fără tine, din tine, spre tine

alergam împreună desculți

și cuvânt îmi era pe retine

din foaia scrisă

și vinul îmi stătea pe o zisă

umbre ne păzeau mreaja

să nu alunece-n lumină

când stelele își desfăceau coaja

și taina un miez să devină

locuiam la etajuri

și apă era la parter

în mansarda cu pajuri

din jos ne prăvăleam în eter

caii

aveau drumuri anume

copiii din noi erau craii

la bătrânețe pe lume

și ne mai ni se zicea pe poreclă

A Domnului sfeclă

Suntem nebuni în această lume închisă,

Unde părerea diferită de alții e interzisă

Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,

Unde dragostea celuilalt cu greu se obține

Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,

Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem

Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,

Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva

Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”

Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim

Viața se rupe în fâșii de promisiuni

Și așteptăm mereu să se întâmple minuni

Patria noastră e fără valoare,

O luptă pierdută, fără onoare,

Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată

Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,

Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,

Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă

Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează

Și când nu primim ce vrem ne enervează

Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,

Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem

Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,

Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.

Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,

Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit

Prietenii ne spun „frate e doar un joc”

Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,

Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem

Când corupția ne sună îndată răspundem

M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun

Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun

Omul Isus a fost tâmplar...

Iar eu, când traforam în şcoală,

simțeam cum înspre El mă cheamă,

Prin glasul viziunii din placaj.

În lemnul dur lucram minuțios,

Suflând agnostic în rumeguşul ros,

Ca Dumnezeu în trupul argilos.

De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,

Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,

Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,

Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...

Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât 

Atelierul şcolii să fie isprăvit

De Spân răpus Pegasul

Şi fabulosul visător

În faşă

Smotocit...

Poate c-am greștit

Sau poate doar acum greșesc 

Poate c-am înebunit 

Sau doar acum înebunesc 

Poate c-am iubit 

Sau doar acum mă-ndrăgostesc

Poate viața mea-i o glumă 

Și Dumnezeu de mine râde,

Totu-i precum o furtună 

Și n-am unde m-ascunde......

Versuri lipsite de legătură

În minte doar cuvinte de ură 

În suflet port aceeași iubire 

În gânduri am aceeași amintire....

Mi-e întreaga viață numai chin,

Un fulger din pământ spre cer,

În sânge-mi curge doar venin,

Și mușc din patimi și mister.

Alerg cu umbra în sincron,

Și construiesc giganți de lut,

Sunt pregătit de Armaghedon,

De sfânta luptă către absolut.

Mi-e întreg trecutul în pustiuri,

Și cern în plete ploi și vânt,

În cer, spășit, îmi caut alibiuri,

Când sunt chemat de Geea în pământ.

Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,

Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,

Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,

Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.

Absorb în mine a lumii răutate,

Smerit păzesc un sumbru viitor,

Car multe centenare în etate,

Și-s blestemat să fiu nemuritor,

Să stau de veghe aici pe stânci,

Cu veșnicia injectată în genom,

Iar moartea mea va fi numai atunci,

Când va pieri și cel din urmă om.

E vis de ianuarie, e zi încă scurtă,

Așa cum îl văd, deloc nu mă-ncântă,

Pornit pe un ton ce încă e mut, 

Mă lasă să dorm puțin în strănut 

Lumina subțire de zi se agață,

Doar norii acum se mai răsfață,

Captiv de imaginea albă, pustie,

Un nou strănut îmi dă frenezie

Deși pare că totul e gol și domol,

Mi-am amintit de sertarul cu biseptol,

Și-i plin și de blistere ce sună a tablă 

În singura lună ce pare a iarnă 

Abia trece timpul, un leneș ca noi, 

Cu planuri mărețe, lăsate pe joi,

În haina de casă, cu lână și scame,

Devin actorul aceleiași drame

[Marius Ene, Ianuarie 2026, Sibiu]