Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 27 august 2024
Vizualizări: 326
Poezii din aceiaşi categorie
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Poem poetic poezit
Poetul poetic poezește,
Din lemnul codrului ce îl zidește,
Din apa râului ce-l hărăzește,
Sau pârga câmpului ce îl hrănește!
Nimic din ce-i străin nu-i valoros,
Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,
Venind cu frații săi din moși strămoși!
Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,
Eu spun că doar Hristos împărățește!
Ca ortodox respir doar românește,
Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!
Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,
Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
colaj//8
compoziție muzicală
pentru
orașul de aur pierdut.....
bătăile ritmice ale tobelor,
nu înăbușă
salvele de tun
în onoarea
regilor antici.
respirație artificială
pentru răsăritul lui aten-oraș
readus la viață...
nefertiti încrezătoare
trece, ca o boare,
pe străzile din piatră,
flancate cu falnice
case.
Puntea măcelarului
Pe un planșeu încăpător,
urmând drumul scândurii urcătoare,
se adună porci numai buni de tăiat:
scurți la judecată și durdulii.
Fiecare-și etalează șuncile în căldura unei asupritoare toropeli,
fără a lua în seamă înghiontelile stăpânilor grăbiți spre proră,
unde stă, jalnică și decolorată,
polena cândva albă a unei sirene.
Pășirea este apăsată, cu dâre de lături în cale,
pe care burtoșii patrupezi le înfulecă din mers.
Și toată gloata cu neastâmpăr șușotește
apropierea orei de așezare la mese.
Nu e panică, nu-i vreun tablou încărcat de tragism,
cel puțin nu pentru proastele dobitoace,
la gâtul cărora funiile se simt mai degrabă
ca și o încropire de blege ațe.
Guițat absurd, dornic de mai multă îmbuibare,
umple tot văzduhul
și coboară din nou mai josnic și inexpresiv,
pierzându-se în valurile unduitoare.
Când, într-un sfârșit, gurile parcă s-au dat adormite,
undeva din fund se arată o siluetă sdrahonă, cu buzunarele alungite,
cu mustățile fluturând în calea brizei retezate uneori de jocuri de cuțite
și sunet de ascuțis pregătit de înjunghiere.
Se aduce, bălăngănit, un grăsun de-acela dintre cei mai neciopliți,
iubitor mult peste toți de haleală,
ce și copiii și i-a înghițit în zilele mai sărace de iarnă.
Și, pus în fața călăului său,
tinde să rânjească prostește,
intrigat ușor de valăul ce lipsește.
Dar nu mult trece până mustăciosul ridică din brațe,
iar netotul animal își pierde capul,
sângele din el dând șiroaie și făcându-se ca lacul,
împânzit la scurt timp de musculițe.
Și zarea e nepăsătoare,
și vântul nici nu bagă de seamă, cu o naturalețe absentă,
căderea pe lemnele acum înroșite
a unui bolovan de carne:
căpățâna aiuritului decapitat,
ce ar putea servi, înfiptă într-un băț,
drept idol al hrănirii necugetate.
În violetul acestui grotesc crepuscul,
când limbi aprinse se pregătesc de perpelire și de sărare,
din râtul unui copitat mai puțin bondoc dă a se distinge:
„acum vom avea de mâncare”...
Mizerabilii
Planeta arde cârmuită de nebuni
S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave
Dorind putere sunt mânați de afecțiuni
Ridică sabia pornind acțiuni macabre
Pe lângă stup colcăie viermii oportuni
Caută mierea dovedind pasiuni hulpave
Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni
Se prind în hora infracțiunilor mârșave
Ființe goale părăsite de rațiuni
Animă gloata hidratând-o cu palavre
Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni
Vor să ajungă dregători călcând cadavre
Spectacol rânced plin de sânge și minciuni
Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie
Jucând murdar cu otrăvite promisiuni
Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Poem poetic poezit
Poetul poetic poezește,
Din lemnul codrului ce îl zidește,
Din apa râului ce-l hărăzește,
Sau pârga câmpului ce îl hrănește!
Nimic din ce-i străin nu-i valoros,
Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,
Venind cu frații săi din moși strămoși!
Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,
Eu spun că doar Hristos împărățește!
Ca ortodox respir doar românește,
Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!
Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,
Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
colaj//8
compoziție muzicală
pentru
orașul de aur pierdut.....
bătăile ritmice ale tobelor,
nu înăbușă
salvele de tun
în onoarea
regilor antici.
respirație artificială
pentru răsăritul lui aten-oraș
readus la viață...
nefertiti încrezătoare
trece, ca o boare,
pe străzile din piatră,
flancate cu falnice
case.
Puntea măcelarului
Pe un planșeu încăpător,
urmând drumul scândurii urcătoare,
se adună porci numai buni de tăiat:
scurți la judecată și durdulii.
Fiecare-și etalează șuncile în căldura unei asupritoare toropeli,
fără a lua în seamă înghiontelile stăpânilor grăbiți spre proră,
unde stă, jalnică și decolorată,
polena cândva albă a unei sirene.
Pășirea este apăsată, cu dâre de lături în cale,
pe care burtoșii patrupezi le înfulecă din mers.
Și toată gloata cu neastâmpăr șușotește
apropierea orei de așezare la mese.
Nu e panică, nu-i vreun tablou încărcat de tragism,
cel puțin nu pentru proastele dobitoace,
la gâtul cărora funiile se simt mai degrabă
ca și o încropire de blege ațe.
Guițat absurd, dornic de mai multă îmbuibare,
umple tot văzduhul
și coboară din nou mai josnic și inexpresiv,
pierzându-se în valurile unduitoare.
Când, într-un sfârșit, gurile parcă s-au dat adormite,
undeva din fund se arată o siluetă sdrahonă, cu buzunarele alungite,
cu mustățile fluturând în calea brizei retezate uneori de jocuri de cuțite
și sunet de ascuțis pregătit de înjunghiere.
Se aduce, bălăngănit, un grăsun de-acela dintre cei mai neciopliți,
iubitor mult peste toți de haleală,
ce și copiii și i-a înghițit în zilele mai sărace de iarnă.
Și, pus în fața călăului său,
tinde să rânjească prostește,
intrigat ușor de valăul ce lipsește.
Dar nu mult trece până mustăciosul ridică din brațe,
iar netotul animal își pierde capul,
sângele din el dând șiroaie și făcându-se ca lacul,
împânzit la scurt timp de musculițe.
Și zarea e nepăsătoare,
și vântul nici nu bagă de seamă, cu o naturalețe absentă,
căderea pe lemnele acum înroșite
a unui bolovan de carne:
căpățâna aiuritului decapitat,
ce ar putea servi, înfiptă într-un băț,
drept idol al hrănirii necugetate.
În violetul acestui grotesc crepuscul,
când limbi aprinse se pregătesc de perpelire și de sărare,
din râtul unui copitat mai puțin bondoc dă a se distinge:
„acum vom avea de mâncare”...
Mizerabilii
Planeta arde cârmuită de nebuni
S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave
Dorind putere sunt mânați de afecțiuni
Ridică sabia pornind acțiuni macabre
Pe lângă stup colcăie viermii oportuni
Caută mierea dovedind pasiuni hulpave
Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni
Se prind în hora infracțiunilor mârșave
Ființe goale părăsite de rațiuni
Animă gloata hidratând-o cu palavre
Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni
Vor să ajungă dregători călcând cadavre
Spectacol rânced plin de sânge și minciuni
Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie
Jucând murdar cu otrăvite promisiuni
Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie
Alte poezii ale autorului
Visul meu
In vis în copilărie,
Mă visam zburând mereu,
Zborul îmi era doar singur,
Nu știam de Dumnezeu ,
El e întruna cu mine,
De mână nu ma lăsat,
Acest vis sa repetat,
Ce-am visat de data asta,
Este doamne adevărat,
Timpul e acela care...
Acesta mi-a demonstrat.
Mi-am dorit Doamne cu tine,
Că să zbor și s-a întâmplat.
Prin credință și iubire,
Din nou în vis am aflat..
Eu eram Doamne cu tine,
Doamne tu m-ai protejat,
Protecția ta contează,
Căci doamne m-ai apărat.
Doamne eu îți mulțumesc,
Te-am visat și te doresc.
Atunci când dorești ceva...
DUMNEZEU VA AJUTA.
Supărarea gâștelor
O rățușca mac mac mac,
Se duse într-o zi pe lac.
O gascuta ga ga ga..
Grăbită și ea venea.
Ajunse ele pe lac.,
Ga ga ga și mac mac mac
Se jucară se jucară...
Până când se înotară.
Fiind noapte nu știau
Pe unde să o mai ia ..
Mama gasca-ngrijorata
Se duse la rată-ndata..
Rată surioara mea ?
N-ai văzut pe ga ga ga !?
Vai... mă îndreptam spre tine,
Să văd de ce mac, nu vine.
După lungă căutare. ..
Le găsi în lacul mare.
Și porni o ceartă mare..
De atunci copii să știți !
Chiar și voi.sa vă feriți
Pe gasca când o-ntalniti.
Fiind supărată tare
Nu răbda pe nimenea...
Ca să mai stea lângă ea.
Ce ne dorim?
Răul dacă nu ar fi,
Numai bine am trăi .
Și invidia e mare ..
Rea e pentru fiecare.
Cred că-i bine
Cum să spun ...
Cum să fi oare om bun.
Binele este iubire,
E noroc, e fericire...
Se întoarce înzecit,
Și te face fericit.
Sigur că noi ne dorim,
Bine mult și să iubim
DORINȚA MEA
Carei locul minunat ,
Care este lăudat,
Este locul sfânt anume ...
Iubit pe pământ de lume.
Este locul ce-mi doresc ,
Cu ISUS să mă-ntalnesc.
Este o dorință a mea ,
Doamne fie voia ta.
Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Visul meu
In vis în copilărie,
Mă visam zburând mereu,
Zborul îmi era doar singur,
Nu știam de Dumnezeu ,
El e întruna cu mine,
De mână nu ma lăsat,
Acest vis sa repetat,
Ce-am visat de data asta,
Este doamne adevărat,
Timpul e acela care...
Acesta mi-a demonstrat.
Mi-am dorit Doamne cu tine,
Că să zbor și s-a întâmplat.
Prin credință și iubire,
Din nou în vis am aflat..
Eu eram Doamne cu tine,
Doamne tu m-ai protejat,
Protecția ta contează,
Căci doamne m-ai apărat.
Doamne eu îți mulțumesc,
Te-am visat și te doresc.
Atunci când dorești ceva...
DUMNEZEU VA AJUTA.
Supărarea gâștelor
O rățușca mac mac mac,
Se duse într-o zi pe lac.
O gascuta ga ga ga..
Grăbită și ea venea.
Ajunse ele pe lac.,
Ga ga ga și mac mac mac
Se jucară se jucară...
Până când se înotară.
Fiind noapte nu știau
Pe unde să o mai ia ..
Mama gasca-ngrijorata
Se duse la rată-ndata..
Rată surioara mea ?
N-ai văzut pe ga ga ga !?
Vai... mă îndreptam spre tine,
Să văd de ce mac, nu vine.
După lungă căutare. ..
Le găsi în lacul mare.
Și porni o ceartă mare..
De atunci copii să știți !
Chiar și voi.sa vă feriți
Pe gasca când o-ntalniti.
Fiind supărată tare
Nu răbda pe nimenea...
Ca să mai stea lângă ea.
Ce ne dorim?
Răul dacă nu ar fi,
Numai bine am trăi .
Și invidia e mare ..
Rea e pentru fiecare.
Cred că-i bine
Cum să spun ...
Cum să fi oare om bun.
Binele este iubire,
E noroc, e fericire...
Se întoarce înzecit,
Și te face fericit.
Sigur că noi ne dorim,
Bine mult și să iubim
DORINȚA MEA
Carei locul minunat ,
Care este lăudat,
Este locul sfânt anume ...
Iubit pe pământ de lume.
Este locul ce-mi doresc ,
Cu ISUS să mă-ntalnesc.
Este o dorință a mea ,
Doamne fie voia ta.
Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.