Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 29 iulie
Vizualizări: 139
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Înăuntrul inimii mele
Poem: Cățeaua adormită
Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere
Poem: ultimul felinar
Poem: Sunt acolo unde mai lăsat
10 cărţi pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă
Poem: Adio
Poem: Bolnav de tine
Top poezii a poetului Dumitru Matcovschi despre veșnicie, viață, şi noapte