Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 29 iulie 2024
Vizualizări: 240
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: TU - FLOARE
Poem: Fluturii de Elena Farago în germană
Trezește-mă cu o poezie – o inițiativă a unui tânăr din Moldova de a promova poeziile frumoase
Poem: Speranta in mijlocul dezastrului social
Poem: Când luminile se sting (pană de curent)
(foto) Cum încearcă un blogger anonim să reconstruiască o librărie distrusă în flăcări de ISIS
Poem: Cocorii
Poem: Epigrame XXXI
Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești