Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 29 iulie
Vizualizări: 136
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Depresia
Poem: Portret
Cartea ”Blocaţi în labirint” este lansată ASTĂZI la Soroca
Poem: Suflet cu esență de trandafir
Poem: Recunoștință în Ghetele de Decembrie
10 cărţi pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă
Poem: Ma voi gândi
Poem: Piatra albastra
Romanul Notre Dame de Paris a devenit cea mai căutată carte din librării