Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Category: Poems about nature
All author's poems: Cristea Mircea Romulus
Date of posting: 29 июля
Views: 218
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Sub ochii mei
Poem: De ce eu?
(foto) Inspirată de poezia lui Stănescu. Moldoveanca Irina Madan și-a lansat colecția de paltoane pictate manual la Fashion Week San Diego
Poem: Fara titlu
Poem: Oare ce ar putea fi? în germană
Dorian Furtună despre echilibru și manipulare. Fragment din cartea „Cugetările unui (ne)cunoscut”
Poem: Bătrânul
Poem: Primăvara
Federico Moccia, autorul cărţii „Trei metri deasupra cerului” a fost invitat la Chişinău. Cine este el?