Poveste

Cel hapsân dorește tare,

Să aibă câștigul mare.

Chiar de marfa lui nu trece...

El preferă că să stea,

Și de marfa s-ar strica..

Unii ce se mulțumesc,

Cu-n câștig mai omenesc,

Își vând toată marfa lor,

Ajutând semenii lor.

Cel mai umilit se pare...

E producătorul care...

Muncește din greu mereu,

Văzând cum produsul său,

E vândut la un preț care..?

Nu are mare valoare.

Și noi suportăm, zic eu,

Ne e greu a cumpăra,

Și de am dori cumva,

Nu avem nici o putere..

Să ajutăm pe cineva..

Chiar simțim aceea durere,

Când dormim a cumpăra.

Eu... E foarte adevărat,

Lucrul cel mai important,

Cine sunt? ce vreau a fi,

Și ce mi-aș putea dori.

Tot ce crezi să-ți fie dat,

Să primești, gândește așa....

Precum toate ai avea,

Din belșug și nencetat,

Cere tot și repetat.

Să fi un încrezător,

Îndrăzneț și creator 

Fi eficient prosper,

Capabil de orișice...

Asta este calea care,

Îți aduce bunăstare 

Fi puternic căci așa,

Ce-ți dorești vei câștiga  

Eu cred în credința mea,

Și-n veci mă va ajuta.

Pomul crește nencetat,

Cu crengile răsfirat,

Depărtându-se mereu....

Parcă nu suntem de-un neam,

Nu avem același ram

Ne îndreptăm mereu 

Numai bunul Dumnezeu,

Ne iubește că un tată,

Nu ne lasă niciodată,

El dorește că să fie...

Pace și prietenie...

Iubire multă să fie...

Precum bunul Dumnezeu,

Își dorește tot mereu.

Să nu faci rău nimănui,

Că îi faci chiar fratelui.

Dacă vrei pe Dumnezeu 

Să-l ai cu tine mereu,

Dimineața și seara,

Rugăciunea nu-o uita.

Poartă cruce pe a ta mâna,

S-au la gât dacă preferi,

Și vegheat vei fi de îngeri,

De îngerii cei din cer.

Agheasma de dimineață,

Îmi veghează-ntreaga viață.

Mirul și uleiul sfânt,

Ne ajută pe pământ .

Casa binecuvânta,

Cu apă sfințită-i dată,

Și dacă o tămâiem..

O casă sfințită avem.

Anafură când luăm,

Pe Domnul îl prea-naltam.

Când biserică vedem,

Crucea-n suflet o avem,

De aceea ne închinăm,

Lui Iisus ce este sus,

Ne vede este cu noi..

Ne ajută la nevoi.

Doamne noi îți mulțumim,

În veci Doamne te iubim.

Bine este cuvântat,

Cel ce-n biserică a dat,

Domnul toate vede el,

Cea ce facem pentru el,

Un mic dar, recomandat ,

Ajută să fi iertat,

De păcate și de rele,

Dumnezeu știe de ele,

Și ești pomenit mereu,

Na aștepta numele tău,

Să-l auzi căci Dumnezeu,

In lucrarea ce o are..

El știe pe fiecare,

Ne răsplătește, ne iartă,

Nu ne lasă niciodată.

O rățușca mac mac mac,

Se duse într-o zi pe lac.

O gascuta ga ga ga..

Grăbită și ea venea.

Ajunse ele pe lac.,

Ga ga ga și mac mac mac

Se jucară se jucară...

Până când se înotară.

Fiind noapte nu știau

Pe unde să o mai ia ..

 Mama gasca-ngrijorata

Se duse la rată-ndata..

Rată surioara mea ?

N-ai văzut pe ga ga ga !?

Vai... mă îndreptam spre tine,

Să văd de ce mac, nu vine.

După lungă căutare. ..

Le găsi în lacul mare.

Și porni o ceartă mare..

De atunci copii să știți !

Chiar și voi.sa vă feriți

Pe gasca când o-ntalniti.

Fiind supărată tare

Nu răbda pe nimenea...

Ca să mai stea lângă ea.

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu mai mult de-o secundă

apoi dispar

.

sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri

.

în timp ce dormeai

ți-a alunecat dintr-un ochi

o perlă

îi spun

iar ea ridică din umeri nepăsătoare

era probabil o perlă din vis

fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri

din amintiri triste

.

demult

demult

demult

abia dacă îmi mai aduc aminte

.

nu te cred

(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)

toate femeile

ascund amintirile triste

sub sideful speranței

și-și atârnă perla durerii la gât

.

vai

pe care voi bărbații o despicați cu securea

în două

ne omorâți încă o dată

și dați strălucirea amintirii deoparte

doar să aflați ce se ascunde-n trecut

.

iar trenul își vede de drum

strivind între roți și șine de cale ferată

timpul …

Când te vei contopi cu flacăra Sursei Divine,

Tu vei uita de mine, eu nu voi mai ști de tine.

De ce- urile toate își vor găsi răspuns,

Ce ție - ți este clar, mie mi- e încă ascuns .

Să trec prin suferință, s- o simt, s- o integrez,

În fiecare celulă să o asimilez.

Să metabolizez durerea e cel mai greu proces!

Tânără panteră, durerea, mușcă din carne 

Cu poftă nebună ,vrând să mă devoreze 

Care pe care? Cine pe cine?

Cine va reuși - n final să anihileze?

Durerea pe mine să mă dezintegreze

Sau eu, pe ea ,s- o integrez în mine?!

Doamne, e nesfârșită această agonie!

Vreau să fiu rece, să nu mai am nici nume,

Cu zâmbet larg să mă retrag din lume.

Stai în colțul tău, cu ochii grei,

Și eu nu știu cum să-i mai țin senini.

Ți se frânge sufletul pe tăceri,

Și mi-e teamă că nu te mai pot atinge din plin.

Te strig, dar glasul meu se pierde,

În zidurile care cresc între noi,

Și chiar de-ți sunt aproape,

Parcă ne desparte un ocean fără noi.

Știu că te doare, și mă doare așa de tare,

Știind că nu pot ajuta,

Dar încerc din răsputeri să te fac bine,

Chiar dacă lumea din jur se destramă.

Ți-aș da din inimă o jumătate,

Să-ți pun în piept un nou început,

Dar tu te scufunzi și taci,

Și eu mă zbat în golul tău mut.

Tu plângi în somn și nu mă vezi,

Eu veghez ca o umbră, mereu,

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă mă doare, chiar dacă mi-e greu.

Și dacă azi nu pot fi scutul tău,

Voi fi cel puțin locul unde poți cădea,

Chiar dacă nu salvez furtuna,

Promit că o voi îmblânzi cumva.

Doamne, dacă-mi ești aproape,

Și-mi cunoști fiecare gând,

Nu-mi lua din brațe omul

Pe care-l țin tremurând.

Doamne, dacă-mi ești aproape,

Când mă vezi tăcut și frânt,

Nu-mi lăsa sufletul pradă

Umbrelor ce mă înfrâng.

Doamne, dacă-mi ești aproape,

Și-mi auzi inima cum cere,

Fă-mi din lacrimă izvoare,

Și din dor, alin și miere.

Doamne, dacă-mi ești aproape,

Cum se roagă cei pierduți,

Fă-mi credința sabie-n noapte,

Să-i despart de cei căzuți.

Și dacă noaptea vine rece

Și cere tot ce-i viu pe pământ,

Să mă șteargă fără nume,

Doar să mor cu ea în gând.

În zare,o barcă lin s-arată
Miscata în voia brizei reci,
Marea neagră fantomatică
În miez de noapte plânge derutată...

Stau și o privesc amarnic
Fluxul și refluxul ei
Îmi hrănește liniștirea,
Cu abisul ei demonic.

Albastrul-smarald al mării
Tainic, melancolic.
Înghite barca periodic
Sunt supus însingurării...

De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?

Mai exista măcar o iubire 

autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești? 

Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.

Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul. 

Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.

Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri. 

Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.

El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut.