Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Poems in the same category
Viață, cine ești?
Viață, ești o ființă?
Sau ești o dorință.
Viața, ești o fetiță?
Sau ești o zeiță.
Viață, unde trăiești?
Într-o căsuța,
Sau într-o căruță.
Viață, unde trăiești?
Într-o reședință,
Sau într-o locuință.
Viață, cum arăți?
Ai o mustață,
Sau ești creață.
Viață, cum arăți?
Ai o față,
Sau o prefață.
Viață, ești ca o ață,
De fiecare data doare.
Viață, ești ca o ceață,
Nu știu ce-i în față.
Viață, am o speranță,
Sa pleci într-o vacanță.
Viață, sunt în siguranță,
Dacă păstrezi distanța.
Amintiri
A fost frumos ....
Dar scurt ...
Nu a fost sa fie ...
Gresisem eu ...asa a fost sa fie
In viata totu-i trecator...
Si ne va trece... poate...
Eu sunt pe un drum ...
Tu pe alt drum ...
Nimic nu se intoarce....
Esti idealul de barbat ...
Cuminte, educat ...
Te-a atras cindva la mine
Sufletul meu intunecat...
Mi-ai daruit lumina..
O voi pastra mereu ....
Credeam ca toti barbati-s dobitoci
Acum nu cred la fel....
Desi-s pi-un drum mai greu acum si cu dificultate..
. Te simt aici ... in gind...
La greu cerindu-ti sfatul...
Cind vei vedea acest mesaj ...
De-l vei vedea vreodata...
sa stii .. cu gindul meu ...
Voi fi mereu aproape....
Iti doresc in calea ta ...
Sa ai parte de iubire ....
Sa te iubeasca cineva ....
cum mai iubit pe mine...
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.
inima de razboi
La fel ca mine,
Inima mea e incapatanata si nu vrea sa renunte la ideea de tine.Desi incerci din rasputeri s-o strangi,s-o legi,nu renunta niciun pic.De ce? Pentru ca te cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu-ti doresti acest lucru,doar ca vrei sa-i dai de lucru,sa se deschida de tot pentru tine si sa nu simta frica,ci numai stari de bine.
Solitudine
Geaba credință, fără dragoste!
Mă rog zilnic la Tine Doamne
Pentru că am credință mare,
Dar dragostea îmi este mică
Și simt că n-am deloc răbdare.
Mă mânii când ceva se-ntâmplă
Cu mine și cu cei din jurul meu,
Nu știu să fiu puțin mai milostiv
Cu cei ce traiu-l au destul de greu.
Nu trece zi fără a fi lăudăros, trufaș
Și am uitat ce-nseamnă umilința,
Prea mult am devenit pe toți invidios
Și îmi repet prea des că am credință.
De multe ori mă port cu necuvință
Și nu mai știu s-acord respect cuiva,
Mă supăr când nu primesc osanale
Crezând în mintea mea că-s...
Cineva.
Alerg după averi, onoruri, bunuri
Și vreau să fiu pe scaunul de sus ,
Prea des mă cred că-s fără de egal
Și când adun nu iese plus..ci minus.
Mă bucur când văd și nedreptate
Și uneori în suflet tronează răul,
M-ascund după-o minciună mică
Și greu îmi pică s-accept adevărul!
.....dacă dragoste nu e nimic nu e!
...pentru că dragostea îndelung rabdă, este milostivă, nu pizmuiește, nu se trufește, nu se laudă, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde la mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate și se bucură de adevăr!
Citat biblic..Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei!
Viață, cine ești?
Viață, ești o ființă?
Sau ești o dorință.
Viața, ești o fetiță?
Sau ești o zeiță.
Viață, unde trăiești?
Într-o căsuța,
Sau într-o căruță.
Viață, unde trăiești?
Într-o reședință,
Sau într-o locuință.
Viață, cum arăți?
Ai o mustață,
Sau ești creață.
Viață, cum arăți?
Ai o față,
Sau o prefață.
Viață, ești ca o ață,
De fiecare data doare.
Viață, ești ca o ceață,
Nu știu ce-i în față.
Viață, am o speranță,
Sa pleci într-o vacanță.
Viață, sunt în siguranță,
Dacă păstrezi distanța.
Amintiri
A fost frumos ....
Dar scurt ...
Nu a fost sa fie ...
Gresisem eu ...asa a fost sa fie
In viata totu-i trecator...
Si ne va trece... poate...
Eu sunt pe un drum ...
Tu pe alt drum ...
Nimic nu se intoarce....
Esti idealul de barbat ...
Cuminte, educat ...
Te-a atras cindva la mine
Sufletul meu intunecat...
Mi-ai daruit lumina..
O voi pastra mereu ....
Credeam ca toti barbati-s dobitoci
Acum nu cred la fel....
Desi-s pi-un drum mai greu acum si cu dificultate..
. Te simt aici ... in gind...
La greu cerindu-ti sfatul...
Cind vei vedea acest mesaj ...
De-l vei vedea vreodata...
sa stii .. cu gindul meu ...
Voi fi mereu aproape....
Iti doresc in calea ta ...
Sa ai parte de iubire ....
Sa te iubeasca cineva ....
cum mai iubit pe mine...
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.
inima de razboi
La fel ca mine,
Inima mea e incapatanata si nu vrea sa renunte la ideea de tine.Desi incerci din rasputeri s-o strangi,s-o legi,nu renunta niciun pic.De ce? Pentru ca te cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu-ti doresti acest lucru,doar ca vrei sa-i dai de lucru,sa se deschida de tot pentru tine si sa nu simta frica,ci numai stari de bine.
Solitudine
Geaba credință, fără dragoste!
Mă rog zilnic la Tine Doamne
Pentru că am credință mare,
Dar dragostea îmi este mică
Și simt că n-am deloc răbdare.
Mă mânii când ceva se-ntâmplă
Cu mine și cu cei din jurul meu,
Nu știu să fiu puțin mai milostiv
Cu cei ce traiu-l au destul de greu.
Nu trece zi fără a fi lăudăros, trufaș
Și am uitat ce-nseamnă umilința,
Prea mult am devenit pe toți invidios
Și îmi repet prea des că am credință.
De multe ori mă port cu necuvință
Și nu mai știu s-acord respect cuiva,
Mă supăr când nu primesc osanale
Crezând în mintea mea că-s...
Cineva.
Alerg după averi, onoruri, bunuri
Și vreau să fiu pe scaunul de sus ,
Prea des mă cred că-s fără de egal
Și când adun nu iese plus..ci minus.
Mă bucur când văd și nedreptate
Și uneori în suflet tronează răul,
M-ascund după-o minciună mică
Și greu îmi pică s-accept adevărul!
.....dacă dragoste nu e nimic nu e!
...pentru că dragostea îndelung rabdă, este milostivă, nu pizmuiește, nu se trufește, nu se laudă, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde la mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate și se bucură de adevăr!
Citat biblic..Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei!
Other poems by the author
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Urme...
Ochii mi se cufund adânc în orbite,
Când ușa întredeschisă o zăresc,
Văd pe alocuri urme prea grăbite,
Ce înspre drum deodată se opresc.
Îmi pare că te-ai risipit precum o boare,
De-a lungul drumului ce-l tot privesc,
Și parcă-mi pleacă ochii la plimbare,
Că-n lipsa ta le este teamă că orbesc.
Și nu mă pot uita acum nici îndărăt,
Nimic nu-i mai sinistru ca o casă goală,
Și mă-nspăimânt profund de tot ce văd,
În casa cum se ruină ca de o boală.
Mă mistuie un foc pe dinăuntru,
Iar flacăra se-ntinde încet spre ușă,
Și-ai să auzi cândva, că înăuntru,
În urma ta lăsată e altă urmă de cenușă.
Adu-mă la mal…
E tulbure apa,
Și vâsla mi-e ruptă,
Vântul nu suflă,
Și totu-i o luptă.
De vin înspre tine,
Din cer iarăși tună,
Și simt că în mine,
Se naște-o furtună.
Valuri înalte,
De trup mi se sparg,
Și tâmpla mi-e velă,
Iar pieptul catarg.
Odiseea e grea,
Iubirea mă roade,
Și inima-i prinsă,
În ale tale năvoade.
Adu-mă la mal,
Și plângi cu ochi viu,
Ca-n lacrima ta,
Naufragiu-mi să-l știu.
Contopire
Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,
Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,
Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,
Umbra ei caldă cu miros de plăcere.
Să-i fiu amurgul topit în privire,
Cenușa fierbinte a zilei ce moare,
Să ard în lumina priviri-i subțire,
Precum o plăpândă rază de soare.
Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,
Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,
Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,
Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.
Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,
Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,
Să-i port primăvara în floarea ce plânge,
Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.
Și dacă destinul va vrea să m-alunge,
Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,
Un ultim sărut ce pe buze se frânge,
Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.
Veșnicie...
Când totu-i scrum și vremea se destramă,
Rămân doar versuri plânse peste noi,
Și-n zori de vis așternem val de ploi,
Peste păduri întinse, cu frunze de aramă.
Tu, m-ai chemat în șoaptele din ramuri,
Și-ai pus pe fruntea vremii ploi de dor,
Eu rătăceam prin umbra unui palid nor,
Și îți treceam ca vântul pe sub geamuri.
De-aș fi știut cum glasul tău mă frânge,
Aș fi ales tăcerea ierbii ca altar,
Și dintr-un pumn de lut pe-o masă de olar,
Te-aș modela precum o lacrimă de sânge.
Tu, mă vei ști, iubito, din străfunduri,
Când luna plină va pătrunde-n valuri,
Și-ai să mă strângi în brațele de maluri,
Și istoviți ne vom iubi pe prunduri.
Tu, mă vei ști, iubito, când nopțile te-apasă,
Și-ți vor părea tăcerile un urlet lung,
Când gândurile vin și mintea ți-o străpung,
Și-ntreg pustiul îți bântuie prin casă.
Dar nu uita, iubito, că vremurile trec,
Și trupurile toate vor fi doar vechi ruine,
Hai prinde-mă de mână și vino după mine,
Că astăzi pragul morții mi-e dat ca să îl trec.
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Urme...
Ochii mi se cufund adânc în orbite,
Când ușa întredeschisă o zăresc,
Văd pe alocuri urme prea grăbite,
Ce înspre drum deodată se opresc.
Îmi pare că te-ai risipit precum o boare,
De-a lungul drumului ce-l tot privesc,
Și parcă-mi pleacă ochii la plimbare,
Că-n lipsa ta le este teamă că orbesc.
Și nu mă pot uita acum nici îndărăt,
Nimic nu-i mai sinistru ca o casă goală,
Și mă-nspăimânt profund de tot ce văd,
În casa cum se ruină ca de o boală.
Mă mistuie un foc pe dinăuntru,
Iar flacăra se-ntinde încet spre ușă,
Și-ai să auzi cândva, că înăuntru,
În urma ta lăsată e altă urmă de cenușă.
Adu-mă la mal…
E tulbure apa,
Și vâsla mi-e ruptă,
Vântul nu suflă,
Și totu-i o luptă.
De vin înspre tine,
Din cer iarăși tună,
Și simt că în mine,
Se naște-o furtună.
Valuri înalte,
De trup mi se sparg,
Și tâmpla mi-e velă,
Iar pieptul catarg.
Odiseea e grea,
Iubirea mă roade,
Și inima-i prinsă,
În ale tale năvoade.
Adu-mă la mal,
Și plângi cu ochi viu,
Ca-n lacrima ta,
Naufragiu-mi să-l știu.
Contopire
Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,
Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,
Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,
Umbra ei caldă cu miros de plăcere.
Să-i fiu amurgul topit în privire,
Cenușa fierbinte a zilei ce moare,
Să ard în lumina priviri-i subțire,
Precum o plăpândă rază de soare.
Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,
Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,
Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,
Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.
Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,
Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,
Să-i port primăvara în floarea ce plânge,
Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.
Și dacă destinul va vrea să m-alunge,
Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,
Un ultim sărut ce pe buze se frânge,
Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.
Veșnicie...
Când totu-i scrum și vremea se destramă,
Rămân doar versuri plânse peste noi,
Și-n zori de vis așternem val de ploi,
Peste păduri întinse, cu frunze de aramă.
Tu, m-ai chemat în șoaptele din ramuri,
Și-ai pus pe fruntea vremii ploi de dor,
Eu rătăceam prin umbra unui palid nor,
Și îți treceam ca vântul pe sub geamuri.
De-aș fi știut cum glasul tău mă frânge,
Aș fi ales tăcerea ierbii ca altar,
Și dintr-un pumn de lut pe-o masă de olar,
Te-aș modela precum o lacrimă de sânge.
Tu, mă vei ști, iubito, din străfunduri,
Când luna plină va pătrunde-n valuri,
Și-ai să mă strângi în brațele de maluri,
Și istoviți ne vom iubi pe prunduri.
Tu, mă vei ști, iubito, când nopțile te-apasă,
Și-ți vor părea tăcerile un urlet lung,
Când gândurile vin și mintea ți-o străpung,
Și-ntreg pustiul îți bântuie prin casă.
Dar nu uita, iubito, că vremurile trec,
Și trupurile toate vor fi doar vechi ruine,
Hai prinde-mă de mână și vino după mine,
Că astăzi pragul morții mi-e dat ca să îl trec.