Veșnicie...

 

Când totu-i scrum și vremea se destramă,

Rămân doar versuri plânse peste noi,

Și-n zori de vis așternem val de ploi,

Peste păduri întinse, cu frunze de aramă.

 

Tu, m-ai chemat în șoaptele din ramuri,

Și-ai pus pe fruntea vremii ploi de dor,

Eu rătăceam prin umbra unui palid nor,

Și îți treceam ca vântul pe sub geamuri.

 

De-aș fi știut cum glasul tău mă frânge,

Aș fi ales tăcerea ierbii ca altar,

Și dintr-un pumn de lut pe-o masă de olar,

Te-aș modela precum o lacrimă de sânge.

 

Tu, mă vei ști, iubito, din străfunduri,

Când luna plină va pătrunde-n valuri,

Și-ai să mă strângi în brațele de maluri,

Și istoviți ne vom iubi pe prunduri.

 

Tu, mă vei ști, iubito, când nopțile te-apasă,

Și-ți vor părea tăcerile un urlet lung,

Când gândurile vin și mintea ți-o străpung,

Și-ntreg pustiul îți bântuie prin casă.

 

Dar nu uita, iubito, că vremurile trec,

Și trupurile toate vor fi doar vechi ruine,

Hai prinde-mă de mână și vino după mine,

Că astăzi pragul morții mi-e dat ca să îl trec.

 


Category: Love poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Veșnicie...

Date of posting: 18 December 2024

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 617

Log in and comment!

Other poems by the author

Timpul

 

De ce treci aşa de iute,

Şi mă faci să par bătrân,

Peste clipe zeci şi sute,

Să nu pot să fiu stăpân?

 

Zile, ani, veacuri şi ere,

Sunt ai tăi copii despotici,

Ce-mi transformă în himere,

Vise, dragoste, putere.

 

Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,

Clepsidra mi-o impui ca judecată,

Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,

Le aud în vremuri de-altădată.

 

În găuri negre vreau să mă arunc,

Şi în vârtejuri să mă înfirip,

În univers ori haos să ajung,

Acolo unde timpul e nimic.

 

More ...

Oameni de zăpadă

 

Aud o muzică-n adâncuri, cu sunete divine,

Ce curge-n valuri blânde din harpe nevăzute,

Prin aerul de vis plutesc miresme pline,

De fructe-nmugurite și doruri neștiute.

 

Pe munți de chihlimbare, sub ceruri de opal,

Coboară-un soi de pace ce nimeni n-o cunoaște,

Și inima-mi tresare, uitând de-al iernii val,

Cuprinsă de-o tăcere ce arde și renaște.

 

Dar visul se destramă... și iarna iar pătrunde,

Cu răsuflări de gheață, cu nori de fum albit,

Și tot ce-a fost lumină, se frânge și se-ascunde,

În umbra unui gând ce-n minte a murit.

 

Și-n mijlocul visării, o catedrală veche,

Se-nalță din troiene cu turle de cristal,

Iar clopotele-i sună, șoptindu-mi la ureche,

O liturghie sacră din locul meu natal.

 

Plutesc prin aer coruri de îngeri nevăzuți,

Cu aripi translucide din ramuri de lumină,

Iar luna-i albă toată, cu ochi imenși, tăcuți,

Și printre vălul nopții îmi pare o regină.

 

Atunci în mine-ncepe o rugă-nfiorată,

Un dor ce nu-i al lumii, ci-al cerului uitat,

Şi-n palma mea de gheaţă, ușor cutremurată,

O stea coboară tainic, și-n ea m-am cufundat.

 

Şi brusc frumoasă iarnă, cu chipul alb de ceară,

Privește cum pe aripi mă poartă un alt zeu,

Apoi, începe tristă, cu fulgi imenși să cearnă,

Și oameni de zăpadă răsar în locul meu.

More ...

Morala

 

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

 

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii, excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nimeni nu vrea să moară de bătrâneţe.

 

Deci, suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii,

Plângeţi sau râdeţi, strigaţi de fericire,

Nicicând să nu vă închinaţi durerii,

Căci fără vicii, nu simţi adevărata trăire.

 

Doriţi, şi nu mai regretaţi nimic,

Aruncaţi-vă în neant ori abisuri,

Discret strecuraţi-vă în plăceri,

Şi zburaţi acerb peste visuri.

 

 

More ...

Nebuna mea din nebunia noastră

 

Nebuna mea din nebunia noastră,

Desculți lipim afișe pe perete,

Și desenăm crini albi în glastră,

Ca două suprarealistice portrete.

 

Halate albe dănțuie pe coridor,

Ca umbre de stafii de prin castele,

Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,

Sub cerul tău lipsit de stele.

 

Cămăși de forță avem în garderobă,

Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,

Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,

Și bem cu toții smirnă din ceaun.

 

Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,

Bufnim în râs și fluierăm la Lună,

Apoi executăm un salt mortal,

Cu medicul de gardă împreună.

 

Cântăm în izolare Odă bucuriei,

Lui Beethoven subit auzul îi revine,

Un paznic cade pradă poeziei,

Și începe să recite Poemele luminii.

 

Nebuna mea din nebunia noastră,

Ce ne iubim aicea în ospiciu,

Suntem nebuni de inimă albastră,

Și a fi așa nebuni... e un deliciu.

More ...

Cuvântul cel viu...

 

Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,

Ci-n umbrele unde durerile cresc,

El poartă pe frunte cununa divină,

Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.

 

Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,

Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,

E versul nespus, e dorul nedrept,

E clipa ce n-a fost și totuși o știu.

 

Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,

Și viața o rugă sub cerul tăcut,

Eu tot aș cânta până intru-n pământ,

Vrăjit de întâiul și eternul sărut.

 

Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,

De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,

Și scrieți cu sângele care-a lăsat,

Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.

 

Căci versul nu curge din ochiul uscat,

Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,

Din tremurul tainic al gândului dat,

Prin mâna ce curge încet peste scris.

More ...

Patimi

 

Visul îmi doarme pe-o noptieră,

Sub lumina pală a galbenei luni,

În ochiul meu trist rîde-o himeră,

Și-mi cară în creier negre furtuni,

 

Grijile mele dorm printre rafturi,

Le-am lăsat să mai pască prin cărți,

Moartea cioplește calmă sub paturi,

Un sicriu folosind întuneric și dălți.

 

Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,

Amurgu-mi bocește și el pe obraz,

Și văd în trecut răstignirea lui Crist,

Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.

 

Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,

Focul din sobă durerea îmi cântă,

Vin stelele stinse însetat să se adape,

Din vise și griji, și din lacrima sfântă.

 

More ...

Poems in the same category

Scrie-mi povești

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să văd cine ești!

 

Foc și paie să te spulberi, 

Inima să n-o mai superi.

Fumul greu și minuțios

M-au lăsat într-un prisos.

 

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să cred ce-ți dorești.

 

Arăta-te-ai chiar acum, 

Pe-un buștean la mal de râu.

C-o cunună albă-n poale,

Ca să-ți pun în păr o floare.

 

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să știu cum mai ești.

More ...

O lună

O lună e pe cerul adânciu al nopții

reflectând de zeci de libelule zglobii,

cea care fără să vrea e martoră

la toate iubirile și promisiunile din fiecare oră. 

 

O lună a trecut de când l-am văzut,

Dar nu doar cea nocturnă,

Cea îmbrățișată de-un dans astral înghețat ca-ntro statuie de lut,

Ci ea cu multe zile calde pe urmă.

 

O lună cu el, cu ochii săi luminați

Care mă sufocă ușor fără oprire,

O lună petrecută urmând acel zâmbet cald, acel surâs drag,

Care zilnic îmi aduce o stare eternă de încântare și fericire.

 

O lună de dorință, o lună de dor,

O lună de speranță de amor,

Până într-o seară supravegheată de glasul selen,

Când am realizat că și tu mă vezi altfel.

 

O lună de văzut, o lună de iubit,

O lună de admirat, o lună de găsit.

O lună în comun destinată pentru noi,

O lună petrecută sub lumină, începând dintr-o zi de joi.

 

More ...

SUNTEM NOMAZI

Chipuri triste,chipuri grave,

Cuibăresc pe străzi pustii

Fără uși și fără geamuri

Un culcuș pentru o zi.

 

Că nomazi am fost odată

Asta ține de trecut...

Azi nomadă-i țara toară!

Ne întoarcem în trecut?

More ...

Ochii mei, Ochii tăi...

În ochii mei odată fericirea licărea

Azi e un gol adânc ce nu-l pot măsura

Promisiuni uitate... un ultim vis tăcut 

Și gânduri de ceară ce timpul le-a pierdut.

 

Din versuri mi-am croit un drum spre infinit

Dar tu l-ai risipit tăcut și împietrit 

Pe buze mi-a rămas doar gust de amăgire 

Un dulce otrăvit... furat din amintire.

 

Cuvintele imi mor strivite sub tăcere 

Ce am visat odată a devenit durere 

Speranța s-a pierdut în al așteptării foc

Și doar simt cum mă sting fără pic de noroc...

 

Din ochii tăi cândva, beam nemărginirea

Mi-erai zâmbetul, dorul... fericirea

Azi te mai știu din poezii de dor

Din file albe... unde cuvintele-mi mor.

 

Cândva cu vinul tău ochii imi prindeau glas

Când paharul de mână se lega într-un ceas

Mi l-am dorit enorm să-mi bucure in viață zarea

...de mi se face dor, să-l lași, să-mi fie alinarea...

 

 

 

 

More ...

Doar două secunde

Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată, 

Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc 

Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc, 

Doar că e întuneric si gândul e în ceață. 

 

Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc 

Și cum „dulceață” era alintul meu firesc, 

Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut. 

Ci doar regret că după tine am rămas tăcut. 

 

Mi-ai luat și glasul și privirea 

Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea, 

Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri 

Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri. 

More ...

Scrisoare către tine partea 6

Aș da timpul înapoi să fim amândoi,

Nu ai idee cât sufăr că te-am lăsat să pleci din viața mea,

Câte lacrimi am vărsat în fiecare noapte,

Sperând că te vei întoarce la mine fără întrebări și mă vei îmbrățișa.

 

Am nevoie de tine mai mult ca oricând,

Pentru că doar tu mă făceai fericită,

Și iubesc tot la tine să ții minte asta,

Chiar dacă nu pot să îți spun in față,

Ci doar în scris când îmi exprim sentimentele.

 

Până și inima plânge de dor,

Și te caută neîncetat,

Că pe tine nu te pot avea,

Doar in vise te mai pot vedea,

Și sărutul real să mă trezească ca dintr-un basm.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍