12  

Pustiul vieții

 

Se frânge-n țărm amurgul ca o rană,

Iar zarea-și strânge umerii de ceață,

Și fiecare suflet poartă-n goană, 

Un drum numit de providență, viață. 

 

În urma lor rămân miresme stinse,

Ca florile uitate într-o carte,

Și clipele, de dor adânc cuprinse,

Se risipesc în pulberi fără moarte.

 

Și-n alt tărâm ce umbra ne-o înghite, 

Nu-i doar sfârșit, ci o schimbare vie,

Iar despărțirile, de noi trăite,

Sunt punți ascunse spre altă veșnicie.

 

Pe cheiul clipei, umbrele se-ngână,

Cu pași de fum și respirații blânde,

Iar dorul, ca un gin cu ochi de lună,

Își linge rana-n inimile frânte.

 

Se-nclină viața ca trestia de soare arsă, 

Sub greul nerostitelor cuvinte,

Și-n noi se cască liniștea întoarsă, 

Ca un abis ascuns pe sub veșminte.

 

Și de-ar putea tristețea să ne cânte, 

Când tot pustiul vieții e menit să-l treci, 

Atuncea jalea fiecărei inimi frânte, 

Ne va dansa cu lacrimi pe obrajii reci. 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Pustiul vieții

Date of posting: 2 November

Timp de citire: ~2 min.

Views: 5

Log in and comment!

Other poems by the author

O liniște târzie

 

Ascult atent cum orele târzii, 

Se sparg de țărmul minții mele,

Ca niște valuri cenușii, 

Lovind tăcerea dintre stele.

 

Din când în când, câte-un fior, 

Îmi trece pragul ca o veste,

Că dorul tău, cel călător,

Mai rătăcește unde este.

 

Azi noaptea iarăși se va frânge, 

Sub greutatea unui gând,

Iar tu vei ști de ce tăcerea plânge, 

În tot ce n-am rostit nicicând.

 

Și poate-n ceasul cel din urmă, 

Când zorii vor lovi-n pereți,

Voi strânge noaptea ca pe-o turmă, 

Şi voi mâna-o înspre dimineți.

 

Atunci vei înțelege, poate,

De ce-am rămas mereu în prag,

Cu mințile de-un vis legate, 

În care-am încercat să te atrag.

 

Iar tot ce n-am putut să spun, 

Va sta în liniștea târzie,

Ca un ecou rămas pe drum, 

Dintr-o prea lungă gelozie. 

More ...

Rătăcire

 

Cu fața îndreptată către cer,

Pornii la drum a mia oară,

Picioarele odihnă-mi cer,

Că mersu-mi este ca pe sfoară.

 

Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,

Dar trupul revoltat se abține,

Mă-ntorc în el și calm îi zic:

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Popasuri fac doar în abisuri,

Întunecimi cu pasu-mi luminez,

Şi tot ce mișcă prin desișuri,

În mersul meu îi angrenez.

 

Mi-e lesne să m-avânt oriunde,

Dar sufletului nu-i convine,

Și-i zic prin respirări profunde,

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Escaladez și piscuri mari de gheață,

Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,

Doar gândul încă îmi mai este în viață,

Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.

 

Aproape când sublimul să-l ating,

Aud un urlet lung venind din mine,

Și-mi spuse înainte să-l conving,

- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!

 

More ...

Deschide…

 

Deschide ușa mamă,

Că lungă-i depărtarea,

Aștept, și bag de seamă,

Că n-ai primit scrisoarea.

 

Deschide odată mumă,

Căci ușa stă să frângă,

Tot podul casei sună,

Fereastra dă să plângă.

 

Deschide mamă dragă,

Căci bat de dimineață,

Și-oi bate noaptea-ntreagă,

Doar să te știu în viață.

 

Deschide maică sfântă,

Căci ziua e cam dusă,

Deja cocoșul cântă,

Iar eu adorm pe ușă.

 

Deschise bucuroasă,

Iar eu acum aflai,

Nu ușa de la casă,

Ci ușa de la rai…

 

Căci moartea fu la ea,

C-o zi-naintea mea,

Iar ea ducându-mi dorul,

Crezu că e feciorul.

More ...

Trenul iubirii

 

Acum plecare mea-i definitivă,

Iar tu vei fi mai liberă în toate,

Iar eu voi fi acea locomotivă.

Ce cară grijile comune-n spate.

 

Vagoanele sunt lungi și grele,

Cu greu se mișcă roțile pe șină,

Iar pentru toate lucrurile rele,

Doar șeful gării e mereu de vină.

 

Și te-am iubit cu patimă și grijă,

Ai fost regina mea ascunsă-n turn,

Te port în inimă ca pe o schijă.

Dar trenul nu îl mai întorc din drum.

 

Mai sunt prin gări și triste accidente,

Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,

Din când în când vagoane confidente,

În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.

 

Privesc în jur iar totul e arid și rece,

Într-unul din vagoane plânge mama,

Și nimeni nu salută trenul care trece,

Deși, încontinuu prin gară sun alarma.

 

Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,

Ca un semnal de stop ori bariera pusă,

Iar trag semnalul, și șuieră din mine,

Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.

 

Ți-aud și vocea dulce cum suspină,

Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,

Adio, îți spun, și te absolv de vină,

Căci voi sfârși sub roțile de tren...

More ...

Epigrame V

 

Răspuns la epigrama mea

 

El n-a uitat de a mea epigramă,

Primi-i chiar astăzi telegramă,

Îmi critica gelos soția și amanta,

Dar a uitat ca să mai scrie poanta.

 

Pețire de la socru

 

Îl tot îndemna cadâna,

Să vină să-i ceară mâna,

A făcut-o dimineață,

Și-a primit un pumn în față.

 

Unui inginer constructor

 

A constatat că podul palmei sale,

Necesită urgent înc-un pivot,

Și din convingeri pur profesionale,

Își mișcă mâna doar din cot.

 

Unei călcătoare

 

E aburită zilnic la serviciu,

Dar niciodată n-a cedat,

Și acceptă acest sacrificiu,

Turnând apă-n fierul de călcat.

                                 

Unui neînţeles

 

Mereu când îţi exprimi doleanţa,

Vorbeşti cu ton şi interes,

Vreo două ore nu-ţi mai tace clanţa,

Dar tot nimic n-am înţeles.

 

Ipohondra 

 

E o minune medicală,

De cancere s-a lecuit,

Dar adevărata-i boală,

E un sindrom închipuit.

 

Uneia cu diabet,

 

Mănânci întruna fripturi și ciorbe fine,

Înfuleci prăjituri şi bei sucuri la PET,

Apoi te plângi că nu îţi este bine,

Şi c-o să mori subit de diabet.

 

Unui macho

 

Te dădeai cocoş la tine în grădină,

Dar ieri subit frumoasa-ţi concubină,

După un sex nereuşit şi un pahar de ţuică,

S-a hotărât să te numească Puică.

 

Unui cap pătrat

 

Ai fost scăpat în cap de mic,

Acuma eşti înalt, sprinţar, voinic

Total recuperat se spune că ai fost,

Dar mă-ndoiesc, căci pari cam prost.

 

Unui pamfletar

 

Pamflete ameninţi c-o să ne scrii,

Şi-o să-i înţepi pe toţi din plin,

Dar ai omis un lucru ce îl ştii,

Că doar soţia ţi-i plină de venin.

 

More ...

Păcat originar

 

Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.

Pe tâmpla mea trecutul se răsfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.

Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.

Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.

More ...

Poems in the same category

A saptea coarda

Stiu ca nu-ti plac versurile mele,

Folosesc numele unor femei din carne si oase;

Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,

in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,

Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,

Trebuie sa ai taria unui soldat.  Nu-i vina mea,

Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,

Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna

dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,

arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -  

N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,

Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,

As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,

Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.

More ...

Vis fără somn

 

Mi-am strigat durerea pe un drum pustiu,

Când tăcerea lumii mă ardea de viu,

Am gustat tăciune, am iubit cu chin,

Şi am fost tot timpul doar un om străin.

 

Am trăit cu vină, răstignit pe gând,

Mi-am rostit cu patos numele plângând,

Fiecare rană mi-a sculptat în os,

Urletul răbdării ca pe-un chip frumos.

 

Poate că în mine arde, falnicul regret,

Că tăcând prea mult, azi sunt incomplet,

Şi mă-nchin cu teamă sub al crucii semn,

Un copil al umbrei, poate prea solemn.

 

Am tăcut în timp ce lumea striga,

Și tăcerea-mi cruntă parcă-i enerva,

Mi-am săpat cu unghia drumurile-n piept,

Și am mers pe-acela care n-a fost drept.

 

Mi-au crescut pe tâmple ramuri de dureri,

Și-am purtat cununa fără de puteri,

Din cenușa mea a curs numai jar,

Mistuind trecutul dintr-un vechi sertar.

 

Am trăit sub pleoape visul fără somn,

Când din mine sângele a făcut alt om,

Chipul lui îmi cade, uneori pe piept,

Și-mi șoptește tainic ce a fost nedrept.

 

N-am avut o hartă, doar un fel de gând,

Care mă-nvăța să merg, nu pe-același rând,

Tot ce-am dus în spate a fost clandestin,

N-am știut ce car…dar a fost un chin.

More ...

În bezna gândului meu

Respiră-n mine
sângele tău aprins, cald,
cerul se topește.

 

În palma mea stai
ca un timp neînceput,
nesfârșit te simt.

 

Ochii tăi fac scrum,
în mine se-aprind focuri
ce nu se sting: dor.

 

Sufletul tău gol
mă îmbracă-n clipe reci
cu freamăt de foc.

 

Un sărut ascuns
se naște în pântecul
întunericului.

 

Trupul tău arzând,
oglindă de veșnicii,
mă înghite tot.

 

Sub pielea ta albă
curg râuri de liniște
și strigă spre mine.

 

Ne stingem cu ploi,
visul devine pământ,
sămânță și rod.

 

Noaptea se destramă,
când iubirea noastră arde,
Eros ne înghite.

 

Mă îmbraci cu nopți,
cu întrebări nelumești,
cu abisuri vii.

 

Între coapse moi
mă pierd ca într-o mare
fără de hotar.

 

Ne legăm prin dor,
două lumi fără nume
într-un singur trup.

 

Ai lăsat în mine
semne de foc și de vis,
îți port amprenta.

 

Îmi ești început,
dar și capăt de lume,
un arc infinit.

 

Pășești în mine,
ca o umbră în lumină,
fără hotare.

 

Sub un singur pas
se sfarmă eternități,
dar noi rămânem.

More ...

Bocetul dintâi

 

Mă sting sub frunze de-nserare,

Cu-o inima de nou-născut,

Şi port în glas un cântec de plecare,

Fără sfârșit, și fără început.

 

Pe umeri port tăcerea ca pe-o rană,

Ce-mi sângerează-n fiecare gând,

Şi-ascult cum clipe reci, în goană,

Se sting în mine, rând pe rând.

 

Se frânge-n zori o rugă fără glas,

Pe tâmplă îmi rămâne o pată de cenușă,

Iar pașii mei, pierduți în propriul pas,

Rămân mereu blocați în prag de ușă.

 

Culeg din aer fumul amintirii,

Și-l strâng în pumni ca pe un legământ,

Dar mi se scurge agale împotriva firii,

Tot trupu-mi palid până la mormânt.

 

Sub pleoape-mi plouă de pe dricuri ceara,

Iar eu, sfios, îmi plâng la căpătâi,

De gât îmi șade atârnată sfoara,

Și-mi fluier moartea cu bocetul dintâi.

 

More ...

Meșterul Man-UE

 

Aceeași zi de spart la piatră,

Cu târnăcoape de burete,

Cu apă chioară și azimă coaptă,

Zidim ferestre în perete.

 

Mâncăm betonul uns pe pâine,

Și bem rugină de Cotnari,

Ne latră mațul ca un câine,

Iar ochii-n cap privesc hoinari.

 

Ne plânge-n zid la fiecare,

Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,

Ne-au pus în cap laboratoare,

Ca să ne facem alta mai frumoasă.

 

Dormim toți azi și pentru ieri,

Și împărțim avutul pe din două,

Între pereți zidim și prizonieri,

Și le dăm drumul când nu plouă.

 

Adio mamă! Adio, țară dragă!

Și toți copiii mei înstrăinați,

Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:

Noi n-am plecat, am fost forțați...

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍