DOI OCHI CE ARD

Îmi este dor, o poartă să deschid,

          Ce stă în rugină,

                Pustie lîngă zid,

    Să scârție, cu glaș  șoptit:

             Tu, nu ești străin,

      Bine ai venit.

          Să stăbat aleea 

                Cândva cu multe flori,

Să ascult în tăcerea nopții

       Povești uitate, până-n zori.

         Să mângâi tâmpla mamei,

                 De ani încărunțită,

Să scârție podeaua

         Cu țoale noi gătită.

            În colțul casei mari 

O umbră se desface, este amintirea

       mamei dragi 

                   a unui suflet dus, vreau 

să cred că-i steaua ce strălucește în noapte 

         acolo sus. Aleele îmi șoptesc, de pașii

mamei grei, sub ștreșinile casei

               arse de vânt și de ploi. Nici fumul 

   nu mai geme,în hornul prăvălit,

                     parcă a murit. Străină îmi pare 

viața ,o poveste, din freamătul ce-a fost,

      nimica nu mai este...O lume întreagă

              unde s-a ascuns?

E  o taină....fără de răspuns !!!!!

Păcat de tinerii ce mor

De cei ce n-au cunoscut iubirea

De cei ce lasă în urma lor,

Copii plângând, părinți jelând,

Familii îndoliate...

Morminte cu flori încărcate

Cu lacrimi și dor  udate

Păcat de ei și de tinerețea lor.

Ce-a ajuns țara acum ?

Ajungi să spui,tot e minciună,

Minciună-i vorba ce-o arunci

Spunând că viața-i mai bună.

Mai bună viața pentru cine?

Ce-a fost sătac ,sărac rămâne

Căci leafa ta doi bani nu face,

Te mustră soața apoi tace.

Și vezi vitrinele încărcate

Găsești în ele tot  ce vrei

Dar prețurile nu-s de noi

Copii flămânzi ,flămânzi și goi.

Sunt mulți ca  mine,vai de ei

Muncim din greu ,dar nu avem lei

Leii noștri n-au valoare

S-au  dus schimbați peste hotare.

Voi,ce azi cârmuiți țara

Pe unde vă petreceți vara?

De unde atâtea milioane?

Le-ați primit comisioane?

Cu cât înaintăm în vârstă, știm că ajungem la capăt

Sântem încă bine ancorați în viață, am muncit adunat 

cele necesare traiului. O plecare fără întoarcere, dar unde?

Și dureroasă asistent la degradarea fizică că nu te poți 

recunoaște,ce ai fost și ce-ai ajuns nu poți trăi fără ajutor 

îți chinui familia care duce această povară.

    Câte minuni a înventat omul, nu poate face nimic 

ca această trecere să fie mai ușoară?

   Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.

Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările 

și câteva dulciuri,și îi zicea :

   Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-

cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau

Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a  zburlit și mi-a arătat ce colți are

am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam

că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea

și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:

     Prin curte se plimbau ,cârduri  de pui și rățuște abia ieșite din ou și am

văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți

ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una

s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna  a văzut și a spus:

      -Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am

mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era

mămică .Abia ateptam  să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?

Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .

Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,

era fericită ,acum avea puișori  nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici

o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .

       Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu  ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..

da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,

am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă

prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-

șoare pufoase,foarte simpatice.

        -Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.

         -Sunt copii tăi,

        -Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am

plecat acasă aproape fericit...

Dragă MIHAI ,ai crescut în ochii mei jucându-te cu copii din cartier

Te-ai străduit mult până când ai ajuns ,unde ești acum .De ce v-ați

despărțit ,nu știu,dar au fost motive .Deși a trecut multă vreme

nici unul din voi nu s-a recăsătorit .Asta îmi spune ceva .Am aflat

că nu te simți prea bine și mă încumet ,sâ-ți dau un sfat:

       Încearcă să stai de vorbă cu Iulia ,mama celor doi copii ai voștri

și poți lega firul de unde s-a rupt .Vin anii grei ai bătrâneții și tu ești

singur ,singurel .Fiica ta Ioana s-a stabilit dincolo de ocean ,iar Petru

umblă prin Europa .Cine va fi lângă tine?Cine va locui în vila pentru care

ai muncit o viață?Poate soluția ar fi ,un azil de bărtâni ?Poate fi vorba

de orgolii ,de plătit polițe? Judecă totul la rece

       Nu-i mai bine să ai alături un prieten cu care ai împărțit și bune și

rele? Fericirea și liniștea pot fi ale tale ,dar ele cer srădanie și dorință .

La anii târzii face mult să ai pe cineva aproape ,cu cine să bei o cafea

să împărtășești idei și sentimente ,să faci o plimbare.Mai ales să ai cui

spune -bună dimineața ,sau noapte bună -Te rog să te gândești

dragă Mihai .      

                    Un vechi prieten

" Tu scrii:

cerneala a scăzut 

marea suie"

citești în gând:

valurile roșiatice 

acoperă stânca.

Mi-aș fi dorit să te cunosc

Înainte de a suferi.

În tine, pe tata să îl recunosc,

Ce e gata, tot a oferi.

Mi-aș fi dorit să îmi vorbești

Despre pura ta iubire.

Când mă vezi să îmi zâmbești

Și să-ncepi o convorbire.

Mi-aș fi dorit să îmi tot spui

Cât de tare tu mă placi.

O plimbare să-mi propui

Unde-o clipă n-o să taci.

Mi-aș fi dorit să-mi fii alături

Lângă mine, aici, acum.

Nicidecum să nu te-nlături

Din al nostru trainic drum.

Mi-aș fi dorit să nu mai fim

La așa distanță mare…

Dragostea să n-o jertfim,

Pentru lucruri trecătoare.

Să stăm iubire-n câmp de trandafiri,

A lor mireasmă gândul să ne-adie,

Să ne-alintăm în calde convorbiri;

Să ne simțim ca-n vers de poezie.

Apusul o să stea cu noi de veghe,

Va aștepta sărutul senzual,

Se va-ntrista că-i fără de pereche,

Și ne va lumina sentimental.

O briză rece, aspră, dar umilă,

Mă va chema să te cuprind îndată,

Iar liniștea obscură și subtilă,

Te lasă de iubire invadată.

Acel moment va prelungi în veci,

Căci buzele n-or vrea să se desprindă,

Vom alerga pe-a cerului poteci,

Să ne privim sărutul

În a oceanelor oglindă.

A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;

Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.

Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.

Cad stele căzătoare,
Cad lacrimi pe asfalt
Eu tot nu te-am uitat

Cad gânduri mii în noapte
Vin șoaptele deșarte,
Vin scuturi peste noi
Nu ma lasa în ploi.

Am stat destul în vreme rea
Vino, cuprinde-mi inima!
Si ai sa vezi ușor, ușor
Ce înseamnă dragostea

Nu ne lasa sa ne topim
În tăceri fără surâs,
În iarna rece fără foc,
Căci te-am privit cu inima

Vino, încălzește-mi sufletul!
Cu vocea ta duioasa,
In tandre mângâieri
Un infinit se scurge
Prinde-l, nu-l lăsa
Asa vei învața ce este dragostea.

Pe-altarul cerului te scriu cu dor,

Strălucitor ca soarele ieșit din nori

Si rog o clipă vântul să-ți aducă, 

Parfumul lui... ca o nălucă.

Că fericirea mi-era dulceața vinului tău 

Ce-mi picura pe buze în fiecare seară,

Era o parte din tine ce îmi ținea de dor

Îmi era a ta dulce și caldă îmbrățișare.

De ce nici o secundă n-ai înțeles oare...