[ Să mă minți ]

Te scriu cu pietrele de apă

în râuri curgătoare

Să te cunoască și peștii …

și caii ce se-adapă

așa … nemuritoare.

Te scriu cu stelele pe pământ

să se mire de tine și cerul

cât ești de strălucitoare,

Să te iubească cât te iubesc

și să rămâi … nemuritoare.

Te scriu cu dorul meu

pe o inimă deschisă

Să mi te trimit lui Dumnezeu …

ca o flacără aprinsă,

să te știu … nemuritoare.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Întru acest ceas al nopții…

Amintește-ți zgomotul picăturilor de ploaie

Și al lacrimilor din ochii tăi

Amintește-ți furia și tăcerea întunericului,

Al nopților ce te-au purtat plângând…

Pe genunchii goi.

Amintește-ți!

Rememorează visele pierdute - al viselor de ieri…

Și îndrăznește să te lași găsită de inima ta,

Privește-te în oglindă și… zâmbește!

Îndrăznește … să te recunoști o stea

Ce parcurge infinitul … cu lumina sa.

Amintește-ți drumul pietruit închinat tălpilor tale…

Și toate clipele de ieri ce s-au ascuns în ochii tăi,

Când nu înțelegeam ce-mi ceri - prin ochii mei…

Uscați și răi!

Amintește-ți!

Ridică-te la cer și plouă, cum numai tu ști să o faci

Prin ochii tăi albaștrii rouă și cu noaptea să te-mpaci,

Amintește-ți căldura picăturilor de ploaie,

Ce s-au scurs prin ochii tăi și… ridică-te!

Ridică-te la cer și tună cu regrete pe pământ,

Și te rog… îndrăznește!

Să fi mai mult decât ești sortită a fi…

În versurile mele… o urmă de dor într-un cuvânt.

Să-ți văd lumina nepurtată pe al tău contur

Și în miez de noapte… din Rai să te fur

Ești tot ce-mi doresc…

Amintește-ți… cum se spune “te iubesc!”

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / 978-97-0-32645-1) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7) Toate drepturile rezervate.

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Am râs, cu un râs ciudat, de noi, de-un gând

Să te țin acum in brațe strâns,

Dar m-am întors, sfios plângând…

Cu plâns ciudat, ciudat ai plâns!

Ciudată noaptea ce-a venit

Cu luna noastră misterioasă,

De ochii mei te-a dezvelit

De ochii mei necredincioasă.

Și, iată, tot ce eu trăiesc

Trăiesc cu tine-un legământ,

O fi ciudat că te iubesc

Cum te trăiesc pe-acest pământ.

Iar când umbre se răstesc la mine

În umbra ta mă fac pierdut

Nemărginit rămas de tine,

Eu… ciudatul dispărut.

O fi ciudat că adorm cu tine

În gândul meu tu vis ciudat…

În dimineața care vine

În visul tău, tu m-ai uitat!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

fragment

Acum… îți sunt o adiere,

Și în noaptea dintre noi

Sunt o frunză ce se cade

Scuturată-n gânduri ploi…

Și tot ce noi am fost cândva

S-a pierdut… în infinit

Rătăciți pe undeva

Cât de mult noi ne-am iubit.

Îți sunt… privirea ta pierdută

Printre gânduri te-ai pierdut

Gândul meu inima-ți cântă

Tot mai gol și mai tăcut.

Îți sunt pe cer un nor, o umbră

Printre razele de soare…

Îți sunt parfum de crizantemă

Ce se scutură… și moare.

Îți sunt un curcubeu în noapte

Desenat pe gura ta…

Colorat cu mii de șoapte

Într-un colț ascuns de stea.

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

Furat de-a ta primăvară,

Printre copaci cu razele de soare,

Chipul tău ți-l desenează o floare

Pentru ultima oară …

Și mă las învrăjbit de-un zumzet

Întins în viitor cu gândurile mele,

Numărând clipe și cu tine petale …

Și încă te aștept …

Te simt cum lași pe fruntea mea

O rază caldă de lumină,

Și știu că buzele îți sunt de vină …

Și îmi declar iubirea.

Și-n tot ce prinde viață te privesc

Iar printre razele de soare, printre rânduri …

Cu tot ce sunt și-n gânduri …

Te iubesc!

Furat de-a ta primăvară

Privesc doar chipul tău cu dor și mă doare,

Singur numărând petale …

Întâia oară …

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

În cap aud numai pustiu

Căci n-am să-ți fiu și n-ai să-mi fii

Si plec, dar plec și nu mă-ntorc..

Căci nu mi-ai fost și n-am să-ți fiu.

Si lumea ma stia destul de bine

Caci nu eram atribuit doar unui bloc…

Cand te-au desprins, din dragoste de mine,

Puteam sa jur ca tu te vei lipi la loc…

Atat de tare am crezut in tine,

Atat de tare am crezut in noi…

Ca nu ma asteptam sa ne zdruncine

Un simplu strop cazut din alte ploi.

Si m-am trezit in mijlocul furtunii…

De frica si de teama, amutit,

Mi-as fi dorit sa fiu cum au spus unii,

In lantul tau, un caine asmutit.

N-am vrut sa-ti spun ramai, caci de  iubire

Te simti chiar si cu vina tot mereu legat,

Chiar daca uneori, prin ratacire,

Te vezi adesea parca obligat

S-asculti povestile parca mai bune,

Sa ratacesti si-a altora poteci,

Sa crezi ca totul e mai bun in lume

Decat poveastea-n in care tu petreci.

Nu te acuz, vreau doar sa-ti spun ca daca,

In drumul meu ceva, ca despicat,

Cumva m-ar fi trimis pe alta cale,

Nici daca ar fi fost justificat,

Din dragoste de tine, din iubire,

N-as fi facut un pas, n-as fi tradat,

Cat flacari se zbateau intr-o mocnire

Si ploaia dintre noi n-a incetat….

Când te-am privit ultima oara

Speram c-o sa revii cât pentr-un vin

Dar ai luat cu tine lumea toată

Când trebuia sa-mi lasi atât de putin.

Si totuși atât de draga imi era privirea

Chiar dacă tu nu-mi mai zambeai

Căci te priveam cuprinsa de-amintirea

Ultimei nopți din luna mai

De-ar fi sa ne mai fim vreodată

Cred c-as opri ceasul în loc

As revarsa dorul meu tot ...

Pentr-un moment de altădată

As cere lumii sa ia foc..

In noaptea cea din urma 

Cand moartea se apropie 

Si ultimele clipe se sfarsesc 

Si parca totul s a incheiat 

Si nimic nu mai are sens 

Si totul parca i pierdut 

Si lumea se sfarseste 

Si pamantul se cutremura 

Un lucru va ramane in picioare 

In fata mortii si a timpului 

In fata dezastrului si a sfarsitului 

In fata tuturor el va dainui vesnic 

Si acela e un simplu si profund 

Te iubesc

În palma ta am transpirat...

În palma ta m-am izolat...

Ca un fluture izbit...

De al lumii val smintit...

Pe sînul tău am adormit...

Ca un suflet dezmeticit...

Ce-a luptat cu al lumii gînd...

Cu o lume pe pămînt...

Apucă-te de al meu piept...

Și cît cu raze te dezmierd...

Sărutămă încet ușor...

Sub lin cîntec de izvor...

Căci sunt o raza dezgolitoare...

Ce mereu dezbrac-o floare...

Chinuit de gînd sever...

Căutînd întreg eter...

Așa cu flama-mi cît te cuprind...

Fă-mă ca să fiu mai blînd...

Căci inima-mi e grea din piatră...

Ce c-o Dragoste ar vrea să ardă...

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...
Alte detalii mai tîrziu...

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.