[ Să mă minți ]

Pământule oprește-te, 

să privesc la steaua ei pe cer

o eternitate …

sau măcar o viață.

Și când o da înghețul,

ea să-și trimită lumina să se oglindească

într-un cub de gheață …

în mine!

Să vadă și ea cât de frumoasă este!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )

Dacă aș putea redenumi toamna …

o melancolie

n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?

Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.

Și pe urmă, pentru mine ar fi

plină de spini,

Aș sângera de tine ușor…

prin fiecare frunză căzută,

și aș muri mereu și mereu …

cu fiecare dor,

de tine.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

fragment

...

Conductele de apă caldă

Fredonează-un dor de mamă

Într-un ritm curat de odă

Și murdar de tristă teamă.

Se-aud și pașii de gândaci;

În ecouri zgomotoși …

Oameni goi, gândaci săraci

Șobolani de foame roși.

Așternuturi de cartoane

Desenează peste tot,

Un pat de dor și-un vis pe mâine

Și tot ce-a fost într-un boicot.

Câte-o picătură-n noapte

Se izbește de trecut,

Într-un glas de dor și moarte …

Zgomotoșii au tăcut. 

Iar o cruce-i scrijelită

Pe un perete umezit

Șoapta-i rugă-nlăcrimată,

Și trist copilul părăsit.

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Tăcerea mea acum să-ți spună

cât de multe ți-aș fi spus,

Și un gând de-al meu să îți rămână

unde dorul te-a ajuns.

Când vei fi singură să mă citești

mișunând prin inimioara ta,

Și prin timp să mă privești…

să mă vezi curgând prin ea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )

 Peste mine, peste toate

 Te numești “eternitate”

 Peste gândurile mele

 Tu ești toate cele.

 Atâtea vise călătoare

 Pe poteci nemuritoare

 Tu dragoste, divinitate…

 Te numești “eternitate”.

 Cu toate simțurile mele

 Te simt deghizată-n stele

 Și-acolo iar te-ndrăgostești

 În cer să mă primești.

 Infinitul nu se-abate

 Și cu-a lui naivitate

 Mă disipă gând de dor

 Cu chipul tău nemuritor.

 Iad îmi ești când mult mă doare

 O lume-ntreagă fără soare;

 Rai îmi ești, eternitate

 Să te uit! – Oh! – Nu se poate!

 Te numești “eternitate”!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Încă nu ti-am uitat privirea

Deși timpul nemilos a trecut

E gravata în a ochilor retină

Un secret ce nu l-am spus.

Prin toamna rece mai pășesc

Prin gânduri mi te caut iar

Dar glasul frunzelor ce cad

Îmi spun ca totu-i în zadar.

Încă îmi amintesc şi râsul

Doamne! Cât îmi era de drag!

Și simt cum mắ apucă plânsul

..Lacrimi de dor..cad în pahar.

Știu! Nu mai vii!..si timpul trece

Dar uneori te simt aproape parcă

Ești gândul cald în toamna rece

Ești ce nu voi uita vreodată...

Odată cu tine s a aprins ceva de bine

Dar ce era acel ceva?

Atunci nu îmi puteam imagina.

Visând intr o seară,

O mână caldă, familiară

Un chip blând, un nou răsărit,

Că va fi amânat, eu nu m am gândit…

Lumină-am văzut, în întuneric zăcând,

Gânduri deșarte venind, risipind, dar cântând.

Deschis-au porțile cărării

Pe care-am mai pășit cândva,

Dar vânt puternic, nemărginit mă răzvrătea.

Pretinzând că sunt altcineva,

Cu grabă am alergat spre nimic.

,,Nimic’’ care pe mine mă dezvolta,

Dar neștiind, m am împotmolit.

Căci voia Lui nu acum era,

Dar m-a lăsat să învăț în timp.

Ochi oglindiți în izvorul amăgirii,

Așa cum obișnuia să răsune glasul iubirii.

Refuz să cred ca mă vei uita,

Un nou început pe noi ne va salva,

Cu teama incertitudinii,

Dar cu speranța gratitudinii.

Ca va fi bine îmi repetai

Neștiind nici tu în ce te băgai.

Ai ales să pleci în grabă,

Cu un mesaj și liniște bolnavă.

Dus ai fost și încă n ai sosit,

Dar pașii tăi îi aud subit.

Doamne…tu cunoști freamăt și vânt

Dorință rănită, regret suspinând,

Inimă ruptă, dar gata de zbor

Venind spre tine plutind pe un nor,

Iar tu cu harul Tău vindecând

Dăruind ce este cu adevărat sfânt.

Mă uit spre mare și te privesc,

Preferata ta, îmi amintesc.

Mă uit la soare și îi zâmbesc,

Gândind că ești tu, cu drag îl primesc.

Mă uit spre vid și tot te zăresc,

Doar El știe cât de mult te iubesc.

În final, mi-ar plăcea să revii,

Nu atât de grăbit precum obișnuiai să fii,

Dar cu același zâmbet, în format color,

Pentru ca tu mi-ai amintit ca trebuie să zbor.

Acum sunt alt om, te aștept în tăcere

Gândind spre prezent și fără durere,

Cu nădejdea că de data asta va merge bine,

Pentru că ODATĂ CU TINE m-am regăsit pe mine…

Daca mi-ai fi vazut lacrima din coltul ochilor

Te-ai fi intors din drum si m-ai fi sarutat.

Daca mi-ai fi deschis inima cu mangaierea ta,

Acum sufletul meu era fericit.

Daca mi-ai fi spus ca ma iubesti,

Te-as fi intrebat " Cat de mult?"

Daca mi-ai fi raspuns: "Indeajuns incat sa mor pentru tine!"

Ti-as fi spus ca am fi murit impreuna.

Dar n-ai facut nimic din toate acestea

Caci inima ta demult nu-mi mai apartinea

Si de aceea ai plecat la fel cum ai venit

Lasandu-ma uitata in nepasarea noptii.

Acest gând e atit de straniu,

să nu trăiești cînd nu iubești,

cînd în suflet se topește aer-

cînd nu-l mai vezi, cînd nu-i zîmbești.

Ci doar un trecut zidit din răni

poate iubi prezentul bun la nesfârșit,

cînd inima se v-a dezgheața încet -

căci n-a uitat ce a trăit ,ce a iubit.

Şi dacă pleacă iarăși înapoi -

Tu , spargi pereții tainelor în lume ,

cînd n-o să simți că mai trăiești 

atunci, îl vei uita pe El ,anume..

Te-am pictat pe o coală de hârtie,

Te-am pictat pe o frunze de stejar.

Te-am pictat pe o lacrimă de iubire

Care a curs odată din ochii tăi frumoşi de chihlimbar.

Te-am pictat pe o gutuie galbenă

Cum este soarele pe cer.

Dulce, amăruie ca şi sărutul

Care deseori ţi -l cer!

Te-am pictat pe o rază de lumină,

Te-am pictat pe o stea.

Căci tu eşti a mea stăpână,

Te-am pictat chiar şi pe inima mea!

S-au vorbit toamna și vântul

Să cutreere pământul

Să se asundă în pădure

Și tot farmecul să-i fure.

Sus în vârf de rămurele

Cântă în coruri păsărele,

Simfonie de culori

Te vrăjește până-n zori.

Dar un zvon de brumă rece

Fac ca frunzele,florile să plece,

Cântăreții triști se adună

Au plecat, ne fac din mână!...

Codrul plânge după ele

Noaptea-i neagră fără stele

Doar pustiul se așterne

Norii grei zăpadă cerne.