🎤 Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în franceză

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

--- 1 ---

Aus der Luft siebt der schreckliche Winter die Schneewolken,

Lange reisende Trojaner versammelten sich auf einem Haufen am Himmel;

Flocken fliegen, schweben in der Luft wie ein Schwarm weißer Schmetterlinge,

Verbreitet Gänsehaut auf den blassen Schultern des Landes.

Es schneit tagsüber, es schneit nachts, es schneit wieder am Morgen!

Mit einer Silberkette kleidet sich der stolze Landmann;

Die runde, blasse Sonne wird zwischen den Wolken vorhergesagt

Wie ein Traum der Jugend im Laufe der Jahre.

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

--- 2 ---

Doch der Schnee hört auf, die Wolken fliehen, die ersehnte Sonne

Es leuchtet und vertreibt das Schneemeer.

Hier ist ein leichter Schlitten, der über die Täler fährt…

Das Klirren von Rasseln hallte durch die fröhliche Luft.

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

De lente van mijn hart

Een aardige jongen, George...

Een introverte jongen, George...

Een grappige jongen, George...

Een jongen zoals ik nog nooit eerder heb ontmoet, George,

Een jongen voor wie elke aandacht telt, George,

Een jongen die van gedichten houdt, George,

Een expressieve en artistieke jongen, George,

Een jongen die ons heel graag mee wil nemen voor een ritje op de hydrobike, George...

Een jongen die echt wil dat we op de picknick verhalen gaan vertellen, George.

Een jongen om mee naar de bioscoop te gaan, speelt, George,

Een jongen met een eenvoudige maar goedgekozen smaak, George,

Een dappere en vastberaden jongen, George,

Een jongen die van ouderwetse modetijdschriften houdt, George,

Een jongen die bij elke gelegenheid meer bloemen, snoepjes, George,

Een jongen wiens gedichten mij steeds meer aantrekken, George,

Een jongen die duizend keer schrijft, knipt en herschrijft totdat hij precies uitdrukt wat hij wil, George.

Een jongen met wie ik naar de buurman ga die Spaanse les geeft, George,

Een jongen die, als ik leerachterstand raak, ook op mij mediteert, George,

Een jongen die naar ongeveer dezelfde soort muziek luistert, George.

George, mijn herinneringen aan jou, hoe ik je ontmoette en hoeveel ik hield van hoe je schreef, hoe je pizza at, hoe je lachte om mijn grappen (want normaal lach ik alleen), hoe je soms om mij lachte, hoe we vroeger lachten hoe we allebei door de steegjes reden, hoe we allebei op de motor reden, op de snelweg van de zon, de snelheidslimiet overschreden, met onze haren in de wind, zorgeloos, hoe we elkaar een goed gevoel konden geven, hoe we ons op konden vrolijken, veel plezier in pubs, ga naar voetbalwedstrijden, schreeuw en spuug zaden, speel met mijn Nebelung-kat, geef me een pen waar je je verveelde, ik zou hem repareren en je zou heel blij zijn. Mooie herinneringen, jammer dat je vertrok met ik weet niet welk project in Brazilië. Het is niets, je was jong, zoals Otilia uit "Otilia's Enigma" zou zeggen, je had je dromen en je moest ze waarmaken. Er zijn zoveel andere meisjes, maar je had dat project echt nodig. Ik begrijp je, dat deed je niet laat me veel gedichten achter, maar ik zal ze bewaren, hun herinnering zal steeds meer tot bloei komen als ik ze lees, er doorheen blader, als ik geniet van je schrijven en van wat je met die regels wilde uitdrukken.

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Kelebekler

Beyaz ve kırmızı kelebekler,

Ve alacalı, güzel,

Onları ağda yakalarım,

Annem beni terk ettiğinde.

Onları uçarken yakalarım

Ama onları öldürmüyorum;

Ama onlara bakıyorum,

Küçük olmaları,

Ve çok güzeller ve onları seviyorum

Ama ben onları yapmıyorum

Zararı yok, hiç de değil.

Ve eğer oynarsam

Bazılarıyla biliyorum

Ona sahip olmak güzel

Ve internetten herkes,

Onlara yardım ediyorum

Ve uçmaya başla

Onların iradesine göre.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

E Se Tu Non Esistessi

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Dei passanti addormentati nelle mie braccia

Che non amerò mai

E se tu non esistessi

Non sarei che un altro punto

In un mondo che viene e che va

Mi sentirei perso

Avrei bisogno di te

E se tu non esistessi

Dimmi come esisterei io

Potrei fingere di essere me

Ma non sarebbe vero

E se tu non esistessi

Credo che l'avrei trovato

Il segreto della vita, il perché

Solo per crederti

E guardarti

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Waterproof wrist watch

It is a beautiful early January morning, we are at one of the most prestigious technical high schools in Suceava county, where our distinguished English teacher, Cecilia (her last name is unknown to us) is at the bathroom. More specifically, the teachers' bathroom, in the women's section. It's a pretty rough beginning of the day after 4-5 alarms set on the phone, one for 12:30, another for 2:40, two more for her son, and one more for 4:50 in the morning. The first two were to wake her up to take antibiotics, after she had been infected with Staphylococcus aureus and I don't know how many other strains of nosocomial and Gram-positive bacteria that her son gave her from kindergarten, the last alarm was set in order to arrive on time at the station and take the bus to the high school (to those who don't know, Cecilia is a commuter with 15 years of experience in public transportation). Normally, Cecilia could have asked for a sick leave until she would start feeling better, recovering, getting more energetic, but you know her, you know how she is. She only wants Olympians, she wants everything she does to make sense, she enjoys the subject she teaches and even more than that, she wants to reform the teaching of this subject, she even tends to revolutionize and improve the act of teaching until she would bring turn it into the art of teaching. She chose to work overtime bearing in mind her poor health for she knows that this year, the Olympiad is going be held at the high school where She works as a teacher. This morning, however, Cecilia didn't really have time to take care of herself, which is why she had to go to the bathroom for the first time. All her mascara has spread, from the condensation, luckily she wipes off the excess with some wet wipes. Then, using the handkerchief, she starts blowing her nose, and the poor woman blows so hard, that the teachers in the neighbouring cabins are having fun. There is plenty of comments, such as:"Cecilia, you know, the lawnmower that I use to cut the jungle around my house makes the exact same sounds." Dear fellow teachers, show your empathy and stop making fun at Cecilia's problem, microbes circulating nowadays are no laughing matter, as they keep emerging, like mushrooms after the rain, I am left under the impression that the end of the world is coming, but this is the reality, there are ecological imbalances, pollution and bacteria emerged. And global warming helps them thrive...Anyways...Cecilia puts as much passion into blowing her nose as she does with anything else, didn't she help me with some books I needed 10000 years ago ? Certainly yes, but I want to say that inside her house you can't even see the color of the walls, the plaster or if she has any paintings on, since books are piled up to the chandelier. And this is how almost every room in the apartment looks like. I understood quite quickly that she is passionate about what she does and well done to her. It's hard to find passion in anything, anything, I really think nothing makes sense or maybe I have to keep looking until I find it.

Coming back to our story, Cecilia blows her nose, throws away the tissue after filling it with secretions and blood clots, and flushes. Unfortunately, along with the tissue went down the drain and that sleek, modern watch she had received from a friend for her birthday in September. It slipped off her wrist, because in his unnecessary rush (she would have been the first one to arrive anyway) she didn't press hard enough on the grip. To provide you with a bit of context, the watch has a heat-resistant bracelet, which successfully resists water, at least on the box it was written "500 ATM water resistance". The Japanese manufacturers didn't lie about the quality of the product Cecilia was wearing, a Casio G-Shock watch, a little too massive for a woman's hand, black, round dial, showing the hours with blue Arabic numerals . It resists, it is intact even today, the only issue is that through the sewerage, it had a different route and overflowed into the Suceva water, instead of accompanying her everywhere. Cecilia panics, puts an ad in the local newspaper, puts up posters all over the town with pictures of the watch, promising a reward for anyone finding it.

A month after the search began, she is informed that it has been found and asked to come and claim it. She arrives at that office, talks to the lady at the counter who gives her the watch. Cecilia doesn't really know how to react, it's her watch and yet it's like it's no longer hers. During the time it has been in the water where everything is spilled, it has acquired a military green color, she will try to remove it at home, either with tweezers, or with a nail file, or with detergent, or with whatever other cleaning products she can find . Seriously, it doesn't even look like the watch she liked so much at first...

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,

Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.

Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,

Câmpii roditoare si ape-nspumate.

Dealuri ce coboară spre delta măiatră,

Și marea ce înghite Dunărea albastră.

Au venit barbarii si ne-au luat averea,

Aurul si mierea, pruncii si muierea.

Ne-am ținut la ei cu furca si parul,

Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.

Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,

Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.

Am răzbit prin veacuri două mii de ani,

Cu regi, împărați cu domni și sultani,

Cu aurul nostru s-au clădit imperii,

Și murim de foame la lăsarea seii.

Cu bune și rele am trecut prin toate,

Și de trei decenii avem libertate.

Câștigată scump, cu jarfe de sânge,

După zeci de ani, țara tot mai plânge.

Ne-au plecat copiii in străinătate,

Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.

Școlile se-nchid, casele-s pustii,

Și toți guvernanții ne spun doar prostii.

Proști si imbecili, șarlatani și hoți,

În partide multe, dar cumetriți toți.

N-au făcut nimic pentru cei de afară,

Și sunt milioane duși în altă țară.

Muncesc pentru altii și trăiesc decent,

Câștigând cu trudă fiecare cent.

O parte din bani îi trimit acasă,

Să avem și noi ce pune pe masă.

Prețurile cresc și tot cresc mereu,

Să ne descurcăm parcă tot mai greu.

Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,

Că bani-s puțini și fără valoare.

Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,

Cu dureri de spate si dureri de oase.

Leafa ne ajunge doar pentru pastile,

Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.

Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,

Nici nu mai apucă să îmbătrânească.

Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,

Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.

Mamele fac prunci-nainte devreme,

Și aproape toți se nasc cu probleme.

Abia respiră în incubatoare,

Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.

Acum în spitale nici nu te mai lasă,

Suferim în taină si murim acasa.

Astazi știm prea bine că nu se mai moare,

De boli cardiace sau boli vasculare.

Toți mor de COVID și asociații,

De zici că e firmă, cum au avocații.

Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,

Nici nu știe popa pe cine îngroapă.

Începand cu "alfa" din graiul grecesc,

Până la "omega" nu se mai opresc.

Vin fără oprire, valuri peste valuri,

Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.

Nunțile din toamnă ni le-au amânat,

Ne-au închis in casă și ne-au izolat.

La televizor numai pițipoance,

Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".

La căpșor golașe, dar siliconate,

Umflate în buze, la sâni și în spate.

Fete si flăcăi, peste toți pictați,

De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.

Nu poți să mai vezi un film...serial,

O emisiune sau ceva banal.

Că-ți bagă reclame fără încetare,

Șapte la pastile,trei la vaccinare.

Cum apeși butonul să mai vezi o știre,

De la prima ora nu-ți mai vii în fire.

Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,

Unii arși în case, alții în spitale.

Accidente, crime, violuri și jafuri,

Tineri și copii drogați de la prafuri.

Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,

Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.

Nu se mai numesc homo sau schimbiști,

Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.

Apar peste tot cu nerușinare,

Și nu zici nimic, că-i discriminare.

Morala,rușinea sunt doar utopii,

Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.

Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,

Că se răscolesc și morți-n mormânt.

De mulți ani de zile suntem blestemați,

Ne conduc lichele,hoți si agramați.

Am ajuns pe mâna unor derbedei,

Care n-au habar ce-i ăla condei.

Sunt în funcții mari, persoane inculte,

Doar analfabeți cu diplome multe.

Au studii înalte,chiar si doctorate,

Dar toate sunt luate numai pe furate.

Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,

Că au cerebel doar cât o găină.

Nu vorbesc prea bine nici limba română,

Gramatica-i grea, nu e la-ndemână

Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,

Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.

Cu facturi umflate la curent și gaze,

Că astăzi lumina are patru faze.

Vom rămâne goi și săraci lipiți,

Și de frig și foame vom umbla lihniți.

Iar apoi pășind lin spre cimitir,

În caleașca neagră si cu coviltir.

Pe morții din groapă o să îi rugăm,

Să iasă afară, noi ca să intrăm.

Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,

Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !

În brazda veche-a gliei străbune,

Se scrie dorul neamului curat,

Cu rugi șoptite-n lacrimi și-n minune,

Sub cerul sfânt de altar încoronat.

Patria mea e cântec și jertfire,

E pâine ruptă-n prag de dimineață,

Cu Dumnezeu lumină-n nemurire,

Și sânge viu ce-aprinde-n noi speranță.

Cât timp credința arde-n dor nemărginit,

Nu piere neamul, nu se frânge-n vânt,

Că patria trăiește neînvins

Prin cei ce-o poartă-n suflet și cuvânt.

Andrei Guțu,

09.01.2026

Aproape de noi, dar parca in largul marii,

Se mai intind vremuri, demult sub innecare, 

Sufland vântul, adie,

Cu o tainica miscare.

In interiorul marii, gasesti pământ, 

Pe care, lasate, sunt doar urmele de picioare,

Iar fara de schimbare, se asterne, 

Intunericul de splendoare.

Vazand omul aceasta, ce ar putea sa faca?

Poate, intrand cu totul in marea involburata, 

Sa-si regaseasca satul demult uitat de lume, 

Caruntii de demult in brate sa-i adune. 

Ce  holde, ce mai struguri, in vii se asezau odinioară,

Crescute erau, străluciau, in soare,

Sclipind parca un rosu mat,

Oglindind intr-o viaţa de oameni la sat.

Iubirea de mosie, frumoasa se gateste, 

In amintirea vietii la drum ea trece, 

Probabil, s-a dus, dusa pre carari semete,

Construita in ghimpii unor alte creste.

Apoi, gasind raspuns la viaţa de boier,

S-a pierdut si sat si omul de ieri.

Odinioară vara, gasea caldura vietii,

Cand oamenii impreuna cutreierau pometii.

Acum involburata, toata,

Se intinde marea peste,

Gasesti, chiar si pestii inmarmuritii de veste.

Printre nori apare, din cand in cand o Doamna,

Spunandu-ne in soapta, ca s-a lasat cu seara.

Ce vant si ce furtuna, 

Parca vezi si corbii tinundu-se de mana 

Dar totuşi, in liniste, 

Pastrand din amintire, 

Se intinde omul la altii pe campie.

Veniti iar de vedeti, ce de pământ se intinde, 

Cunoaşteţi adâncul, regasitii adierea vânturilor, 

Nu stati umbriti de-o maracina a gândurilor.

Cautati in Tara voastră toate, 

Caci se gasesc mai multe ca in strainatate.

Dragi barbati din lumea intreaga,

Explicati voi cum se poate...

Dintr-un cumul de femei,

Tot voi sa le stiti pe toate.

Multe-s faine si destepte,

Harnice din cale afara

Dar uitandu-va-n ograda 

Nu-i priveliste normala.

Lucrurile - s repezite, 

Vrem de toate intr-o zi

Si uitam ca perfectiunea, 

Sta pitita intre copii.

Societatea s-a schimbat, 

Avem gadget uri moderne

Dar interiorul nostru,

Duce lipsa de poeme.

Nu mai stim sa dam o floare, 

Celor ce ne-au educat

Si nici multumesc sa spunem

Unui chip induiosat.

Ne grabim s-ajungem iute

La un job ce il uram

Banii mai ca ne rapeste

Moftul de a fi stapan.

Libertatea-i o fantoma

Ce apare cand si cand

Cu catuse benevole

Stam legati pan'la mormant.

Iesi pe strada si-ti dai seama

Ca nimic nu-i cum era,

Azi dreptatea si onoarea

Sunt virtuti anapoda.

Vrem o lume ca afara

Dar corutia-i printesa,

Rautatea si prostia

Sunt piese de rezistenta.

Daca mai avem cutume

Hai sa coloram o parte,

Astfel din aceasta lume

Sa iubim macar jumate!

05. FEB. 2024

Război, sinonim cu sărăcie și durere,

Război, sinonim cu dezastre, văduve și orfani,

Război, ruine, locuri virane, infirmi și răniți,

Război, tinerețe frântă și cruci pe morminte.

Mulți suntem ce spunem -nu război -

Noi suntem cei care tragem la jug nu voi,

Și dacă o spunem, ei nu ne aud

S-au prins în jocul acesta, nefiresc de crud.

Noi ne resemnăm, și-o facem din vechime

Ne rugăm la Domnul, altă cale nu-i

Omul, pentru om e fiară, lipsit de omenie,

De când și-a vândut sufletul, dracului.

Pe cine au pus ochii, pe cine vânează?

Sunt în agonie, se zrârcolesc, visează...

Își demonstrează puterea, grandoarea,

Indivizi, imfami care-și vinde țara și onoare.

I-am crescut din aceeași rădăcină,

cu palmele mele bătătorite

și cu numele țării rostit seara.

Le-am pus în inimă dreptatea

și în traistă puțină pâine

și multă credință.

Trei fii,

trei glasuri diferite

care-mi spuneau „tată”

și făceau casa să pară prea mică

pentru atâta viață.

Au plecat într-o zi

în care soarele nu știa ce urmează.

Cu spatele drept,

cu ochii curați,

îmbrăcați în datoria

care nu întreabă

dacă ești pregătit să mori.

Pământul pe care l-au apărat

îl țin acum în brațe.

Nu cer nimic țării.

ea trăiește,

pentru că ei n-au mai trăit.

Trei fii

și o singură inimă

care a învățat

că dragostea de țară

se plătește

cu ce ai mai drag.