Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Să aprindem cîte o lumînare, la a lor morminte.
Căci fără voia lor, au fost mitraliaţi,
Murind atunci, femei, bărbaţi, copii şi fraţi.
Nici cînd, să nu-i uităm vreodată,
Pe aceşti eroi, ce nu mor niciodată.
Prin noi trăiesc, ei luminîndu-ne cărarea,
În cinstea lor, să le aprindem lumînarea.
Să nu uităm nici cînd, acel decembrie sîngeros,
Căci pentru noi atunci, o revoluţie a fost.
Românii cu toţii, la libertate atunci ei au visat,
Dar sînge mult, în ţara noastră s-a vărsat.
Şi au murit la revoluţie şi tineri şi bătrîni,
Fiind îngropaţi atunci, unii ca nişte cîini.
În gropi comune, aruncate trupurile lor,
Să fie identificate, niciodată nu a fost uşor.
Şi li s-a dat atunci la toţi, un nume de martir,
Şi în cinstea lor, un monument este în cimitir.
Pe el e scris, cu litere de aur al lor nume,
Să nu ne uiţi, nici cînd în veci române!
Category: The patriotic poems
All author's poems: Dorel Marin
Date of posting: 7 февраля 2023
Views: 969
Poems in the same category
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Dor de tine, România...
Comasați-s la putere
Cu averea strânsă-n saci,
Țara-i toată o mizerie,
Iar noi...lipiți săraci.
Citesc chipurile triste
Şi-ncrețite de nevoi,
Palmele noastre muncite,
Vor lovi cândva în voi!
Cei mai mari penali în funcții
Și-au făcut vile, palate,
Au vândut pământul, munţii,
Ne-au lăsat păduri tăiate.
În curând vă sună ceasul,
Suflă vântul a schimbare,
Când poporu-şi ține glasul
Şi-şi dorește eliberare.
Ce este cu țara noastră?
Unde sunt cei înțelepți?
Tu, cândva, cea mai măiastră,
Azi, condusă de nedrepți.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Istorie si fantezie
Împamantat prin timp ca si
o dovada a regalității,
Cuceritorul impunător domnea
veșnic si etern!
Pe chipul sau zaream semne
ale imortalității,
Statuia capturând-i sufletul intern.
Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,
Coroana din frunze ruginii,neclintită.
Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!
De diavolii întunericului parea a fi otrăvită.
Inconjurat de soldați loiali,
dădeau dovada de cruzime!
Varsare de sânge ce in istorie nu se uita!
Cucerirea teritoriilor justificau
aceste crime,
Iesind învingători după fiecare lupta!
Pazind secrete sculptate-n
piatra si vitralii,
O biserica asemenea unui castel
era al lor lăcaș.
Noaptea dezvăluie cunoștințe
ascunse din ierarhii,
Instiintand din timp pe oricine
avea sa-i fie urmaș.
Moderni pe vremea lor,
ei priveau de sus pământul!
Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.
Numai imaginația poate tine
in frâu masacrul!
Domnitorul Transilvaniei era cu
adevărat un visător.
Facandu-si planuri pentru viața
de după moarte,
Taramul celor adormiți e cu
adevărat un labirint.
Printul intunericului a prevestit
a morții soarte,
Mituri si legende îl tin legat cu juramant!
Dand dovada de putere e si
un romantic incurabil!
El așteaptă veacuri după cea
care i-a fost scrisă.
Amor e morte poate fi ceva real,palpabil!
Nu poți da înapoi după ce dragostea
a fost aprinsa!
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în engleză
Bun e vinul Ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Great is the rose red wine
Great is the rose red wine
Harvested in a late autumn
Some on hoar, some on snow
So much I drink and I don't get drunk.
I swore not to drink again
But I can not stop myself
Great is the wine, and well I like it
Nagging up the vineyard, I might
Sweet wine of rare fruit
Gets to your head without a ladder
Sweet wine of green grapes
Makes the man hazy
Great is the wine, and tasty
When you drink it with good people
But if you drink it with bad people
The wine will stuck down your throat.
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Dor de tine, România...
Comasați-s la putere
Cu averea strânsă-n saci,
Țara-i toată o mizerie,
Iar noi...lipiți săraci.
Citesc chipurile triste
Şi-ncrețite de nevoi,
Palmele noastre muncite,
Vor lovi cândva în voi!
Cei mai mari penali în funcții
Și-au făcut vile, palate,
Au vândut pământul, munţii,
Ne-au lăsat păduri tăiate.
În curând vă sună ceasul,
Suflă vântul a schimbare,
Când poporu-şi ține glasul
Şi-şi dorește eliberare.
Ce este cu țara noastră?
Unde sunt cei înțelepți?
Tu, cândva, cea mai măiastră,
Azi, condusă de nedrepți.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Istorie si fantezie
Împamantat prin timp ca si
o dovada a regalității,
Cuceritorul impunător domnea
veșnic si etern!
Pe chipul sau zaream semne
ale imortalității,
Statuia capturând-i sufletul intern.
Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,
Coroana din frunze ruginii,neclintită.
Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!
De diavolii întunericului parea a fi otrăvită.
Inconjurat de soldați loiali,
dădeau dovada de cruzime!
Varsare de sânge ce in istorie nu se uita!
Cucerirea teritoriilor justificau
aceste crime,
Iesind învingători după fiecare lupta!
Pazind secrete sculptate-n
piatra si vitralii,
O biserica asemenea unui castel
era al lor lăcaș.
Noaptea dezvăluie cunoștințe
ascunse din ierarhii,
Instiintand din timp pe oricine
avea sa-i fie urmaș.
Moderni pe vremea lor,
ei priveau de sus pământul!
Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.
Numai imaginația poate tine
in frâu masacrul!
Domnitorul Transilvaniei era cu
adevărat un visător.
Facandu-si planuri pentru viața
de după moarte,
Taramul celor adormiți e cu
adevărat un labirint.
Printul intunericului a prevestit
a morții soarte,
Mituri si legende îl tin legat cu juramant!
Dand dovada de putere e si
un romantic incurabil!
El așteaptă veacuri după cea
care i-a fost scrisă.
Amor e morte poate fi ceva real,palpabil!
Nu poți da înapoi după ce dragostea
a fost aprinsa!
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în engleză
Bun e vinul Ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Great is the rose red wine
Great is the rose red wine
Harvested in a late autumn
Some on hoar, some on snow
So much I drink and I don't get drunk.
I swore not to drink again
But I can not stop myself
Great is the wine, and well I like it
Nagging up the vineyard, I might
Sweet wine of rare fruit
Gets to your head without a ladder
Sweet wine of green grapes
Makes the man hazy
Great is the wine, and tasty
When you drink it with good people
But if you drink it with bad people
The wine will stuck down your throat.
Other poems by the author
Cu moartea vreau să mă însor acum
Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?
Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.
Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.
M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!
Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Că a fost în ziua de luni treisprezece.
Când aud că se plânge toată lumea,
Căci cutremurul a fost acum lunea.
Dar lumea îi proastă și nu gândește,
Că a fost în ziua de luni treisprezece.
Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,
Că nu au fost morți chiar nicăieri.
Nici clădiri sau blocuri căzute,
Și nici morți sau pagube văzute.
Este o adevărată acum isterie,
Făcută de români ce au în cap prostie.
Fiindcă românii se feresc de moarte,
Dar nu știu că de ea nu pot să scape.
În Oltenia acum toată lumea zace,
Cutremurul ăla mic nu le dă pace.
Și toți să îi vezi cum dau de pomană,
C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.
Vor face babele plecăciuni în faţa popii,
Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.
Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,
Așa cum o făceau babele de cutremur odată.
Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,
Că de cutremur și moarte nu scăpați.
Când vă venii timpul ca să plecați,
De dracul cu toții veți atunci luați!
Acum oameni mulţi în stradă,
Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.
Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.
Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.
Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.
Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Cu moartea vreau să mă însor acum
Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?
Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.
Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.
M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!
Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Că a fost în ziua de luni treisprezece.
Când aud că se plânge toată lumea,
Căci cutremurul a fost acum lunea.
Dar lumea îi proastă și nu gândește,
Că a fost în ziua de luni treisprezece.
Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,
Că nu au fost morți chiar nicăieri.
Nici clădiri sau blocuri căzute,
Și nici morți sau pagube văzute.
Este o adevărată acum isterie,
Făcută de români ce au în cap prostie.
Fiindcă românii se feresc de moarte,
Dar nu știu că de ea nu pot să scape.
În Oltenia acum toată lumea zace,
Cutremurul ăla mic nu le dă pace.
Și toți să îi vezi cum dau de pomană,
C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.
Vor face babele plecăciuni în faţa popii,
Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.
Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,
Așa cum o făceau babele de cutremur odată.
Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,
Că de cutremur și moarte nu scăpați.
Când vă venii timpul ca să plecați,
De dracul cu toții veți atunci luați!
Acum oameni mulţi în stradă,
Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.
Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.
Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.
Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.
Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !