Nemuritoarea
Floare de Fier,
Ce-i dai din cer?
Floare-de-colț,
Și-n cale-o scoți.
Poartă în piept,
Pulsul incert.
Nu-i trebe’ scut,
Nici jurământ!
Nu se destramă,
Nu îi e teamă!
Nu cere drum,
Arde cu fum!
Cu pielea-n vânt,
Și pasu-i sfânt!
Calcă pe jar,
N-are habar!
Din spini își coase
Zile frumoase!
Nu plânge stele,
Plânge cu jele!
Pe câmp cu dor,
Sub cerul lor,
A scris cu sânge,
Ce inima-nfrânge!
......................................
Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!
Inspirație:
„Floare de Fier" - E-an-na
„Floare de colț" - Ducu Bertzi
Category: The patriotic poems
All author's poems: Andreea Popescu
Date of posting: 19 мая
Views: 159
Poems in the same category
Basarabia mea Draga
Între cer și între pământ
am făcut un legământ
l-am făcut pentru vecie
pentru neam și pentru glie.
Pe o palmă de pământ,
de două maluri scăldată
e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.
Ai trecut prin sabie și foc,
ți-au tăiat și din moșii
dar tu te-ai ținut în loc
cât strămoșii ți-au fost vii.
Au trecut ani peste tine
care amprenta și-au lăsat
Ai știut ce-i rău, ce-i bine
și în timp mândră ai stat.
Acum, câte secole la rând
meleagurile tale plâng
fiindcă generația de-acum
tot ce au, din tot fac scrum.
Livezi și vii în buruian,
lăsate din an în an
Case prin sat părăsite
și inimi săcătuite.
Credința mea este mare
că veni-va ziua-n care
tu vei fi înfloritoare
scăldată de-naltul soare.
Cânt de mierlă e graiul tău
binecuvântat de Dumnezeu
Doar în limba cea română
DORU își are rădăcină.
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Rădăcini .
Ce-am fi noi fără istorie?
Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?
Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?
Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,
Pământul tău e binecuvântat de zei
Cresc flori însângerate
Pe morminte de eroi
Prin sacrificiul lor
Cu o tară bogată și frumoasă
Ne am ales !
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
De sânge si grai.
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Să te întreb
Ce faci străine?!
Când vorbim aceasi limbă română
Iubim aceasi țară România
Gândim românește
Iubim si suferim româneste
Cântăm
Chiuim
Dansăm
Radem,glumim si plangem românește
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Tu, care mi-esti frate si soră
Cum să-mi spui străine!?!
Noi care împărțim Carpatii
Râurile toate,
Pădurile
Lacurile
Poteci si drumuri
Cu praf de daci
Venele Dunării
Trupul si chipul neasmuit
Al Deltei
Gura mării Negre Nesecată
Însăși vocea limbii române
Ea spiritul sacru născut in noi
Odata cu noi
Cu simturi
Cu tot
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Florin Ristea
03.02.2024
9:15
Basarabia mea Draga
Între cer și între pământ
am făcut un legământ
l-am făcut pentru vecie
pentru neam și pentru glie.
Pe o palmă de pământ,
de două maluri scăldată
e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.
Ai trecut prin sabie și foc,
ți-au tăiat și din moșii
dar tu te-ai ținut în loc
cât strămoșii ți-au fost vii.
Au trecut ani peste tine
care amprenta și-au lăsat
Ai știut ce-i rău, ce-i bine
și în timp mândră ai stat.
Acum, câte secole la rând
meleagurile tale plâng
fiindcă generația de-acum
tot ce au, din tot fac scrum.
Livezi și vii în buruian,
lăsate din an în an
Case prin sat părăsite
și inimi săcătuite.
Credința mea este mare
că veni-va ziua-n care
tu vei fi înfloritoare
scăldată de-naltul soare.
Cânt de mierlă e graiul tău
binecuvântat de Dumnezeu
Doar în limba cea română
DORU își are rădăcină.
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Rădăcini .
Ce-am fi noi fără istorie?
Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?
Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?
Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,
Pământul tău e binecuvântat de zei
Cresc flori însângerate
Pe morminte de eroi
Prin sacrificiul lor
Cu o tară bogată și frumoasă
Ne am ales !
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
De sânge si grai.
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Să te întreb
Ce faci străine?!
Când vorbim aceasi limbă română
Iubim aceasi țară România
Gândim românește
Iubim si suferim româneste
Cântăm
Chiuim
Dansăm
Radem,glumim si plangem românește
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Tu, care mi-esti frate si soră
Cum să-mi spui străine!?!
Noi care împărțim Carpatii
Râurile toate,
Pădurile
Lacurile
Poteci si drumuri
Cu praf de daci
Venele Dunării
Trupul si chipul neasmuit
Al Deltei
Gura mării Negre Nesecată
Însăși vocea limbii române
Ea spiritul sacru născut in noi
Odata cu noi
Cu simturi
Cu tot
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Florin Ristea
03.02.2024
9:15
Other poems by the author
Speranță de smarald
O, speranță de smarald,
Văd în tin’ un suflet cald.
Mâinile mi-s înghețate,
Dă-mi iubire să mă rabde.
Trupul tău cel dezvelit,
Las-un gol nemărginit
Și parfumul de-orhidee,
Lasă-n minte o idee.
O, tu dragul meu nebun,
Cu ochi verzi ca la alun.
Ia-mă-n brațe și stârnește
Tot ce-a fost și tot ce este.
Floare de laur
Vreau să-ți văd chipul bălai
Și-n brațele mel’ să stai.
Să-mi dai iar o sărutare
Și să cad de pe picioare.
În scrisoarea cea cu aur,
Am pus ș-o floare de laur.
Un miros de dor frumos,
Să mă știi mereu cu pios.
Pus-am busuioc sub pernă,
Ca să te visez pe tine
Și nu te-am visat, iubire!
Am rămas rănit eternă.
Tu cu pletele-nsorite,
Mă citeai de după chip.
Eu cu mâinile mânjite,
Nu voiam să mă anim.
Laurul din scrisorică,
Ține loc de-o mică zică.
Ce nebun ești dragul meu!
Asta ziceam mai mereu…
Conștiință istorică
Pe pagini vechi de cronici scrise,
S-ascunde vecinic neamul meu.
Și pergamentele bătrâne
Tăinuie istoria, ca un ecou.
Din vechi povești și lungi izvoare,
Din fapte mari și gânduri drepte,
Se-nalță glasul peste fire,
Dând vieții sens din vremi străvechi.
Speranță de smarald
O, speranță de smarald,
Văd în tin’ un suflet cald.
Mâinile mi-s înghețate,
Dă-mi iubire să mă rabde.
Trupul tău cel dezvelit,
Las-un gol nemărginit
Și parfumul de-orhidee,
Lasă-n minte o idee.
O, tu dragul meu nebun,
Cu ochi verzi ca la alun.
Ia-mă-n brațe și stârnește
Tot ce-a fost și tot ce este.
Floare de laur
Vreau să-ți văd chipul bălai
Și-n brațele mel’ să stai.
Să-mi dai iar o sărutare
Și să cad de pe picioare.
În scrisoarea cea cu aur,
Am pus ș-o floare de laur.
Un miros de dor frumos,
Să mă știi mereu cu pios.
Pus-am busuioc sub pernă,
Ca să te visez pe tine
Și nu te-am visat, iubire!
Am rămas rănit eternă.
Tu cu pletele-nsorite,
Mă citeai de după chip.
Eu cu mâinile mânjite,
Nu voiam să mă anim.
Laurul din scrisorică,
Ține loc de-o mică zică.
Ce nebun ești dragul meu!
Asta ziceam mai mereu…
Conștiință istorică
Pe pagini vechi de cronici scrise,
S-ascunde vecinic neamul meu.
Și pergamentele bătrâne
Tăinuie istoria, ca un ecou.
Din vechi povești și lungi izvoare,
Din fapte mari și gânduri drepte,
Se-nalță glasul peste fire,
Dând vieții sens din vremi străvechi.