Ștefan

Într-o zi de iarnă,
Zapada ne-n încojoară,
Nu deparde ciorile,
Se cearta cu surorile.

Merse una pe afară,
Şi devine albioară.
Toţi certaţi, dezamăgiti,
Dar şi veseli, şi uimiţi.

Iute zboară o rachetă
Peste plaiul meu natal.
Toţi copii o admiră,
Sus, de bucurie - sar.

Actualitatea ne-nfioară

Cu tot ce vezi şi-auzi în ţară.

Nimic nu-i mai ca-odinioară!

S-a dus, frumoasa noastră ţară...

A fost odată, ca-n poveste,

A fost, dar astăzi nu mai este,

A fost o ţară minunată

O Românie bogată,

Bogată-n sare şi în munte,

Şi pentru toţi ce vor s-asculte,

A fost un dar lăsat pe lume.

Cu oameni harnici şi renume

Grânarul cel mai de soi

Aveam de toate, aveam noi!

Aveam odată şi mândrie

Şi oameni mari, de omenie

Iar dragostea de pământ

Ne-nsufleţea în orice gând.

Atunci luptam!

Cu mic, cu mare, la fiecare chemare

A vechiului nostru pământ.

Şi eram cu toţii într-un gând.

A fost.

Dar astăzi tot ce este

E-o Românie fără zestre.

Urmaşii noştri or să creadă

Ce Românie a fost odată?

Nu plânge ,mama mea bătrână ,

Că fii tăi de azi te fură

Își pun vată în urechi ,

Iar ție ,îți pun căluș în gură.

Nici când n-a fost mai crudă soarta

Ca-n anii următori luminii ,

Când alții îți hotărăsc soarta

Și trag de tine ,precum câinii.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu ceri

Stăpânii lumii ,căntă hora

În ajutorul cui să speri ?

Mai sper  și eu ca tine ,maică

Din cele patru zări ,a țării

Să se înalțe spre lumină

Un Mircea ,un Ștefan ,un Mihai !

Pământul țării e sfânt și scump

Și strigă-n el atâta sânge

Trimite-i Doamne un viteaz ...

Când pentru noi și cerul plânge

Eram aproape fericită

Cerul ne suridea printr-o perdea azurie,

Simțeam că sufletul mi s-a trezit, cu bucurie,

Deși trecusem printr-o perioadă urâtă.

Voiam acum să fiu doar o mesageră

Să duc vești bune din casă în casă

Mi se părea că multor le pasă,

Și-n ziua de azi la multe să spere.

Ce fac oamenii când , sunt lipsiți de toate?

Au strâns cureaua, atât cât se poate !

Însă lipsește, până și focul și apa,

viitorul, le mai oferă sapa și groapa.

Rolul mesagerului este să ducă vești dacă poate,

Dar cele bune parcă-s ucise, sau confiscate,

În politică, numai ceartă, război și ură

Poporul, învrăjbit, otrăvit de minciună,

Țara-i manipulată, ca valul în furtună.

La tot ce se întâmplă, suntem contemporani

Alții sunt stăpânii lumii, ei sunt puternici

Dar cine sunt în fond? sunt cei mai mari huligani

Nu poți fi  domn, doar dacă ai bani.

Pe malul Prutului curge dorul de casă,

Sub cerul larg se leagănă o șoaptă.

Istoria a scris pagini grele, apăsătoare,

Dar frații nu uită, iar speranța nu moare.

Codrii bătrâni păstrează amintiri din veac,

Și spun frunzelor povești de libertate.

Fiecare vânt ce trece peste ape

Aduce ecoul vorbelor uitate.

Prutul nu-i zid, ci un pod de argint,

Oglindă a dorului ce nu se stinge.

Fiecare val poartă în el speranța

Că timpul va aduce Reunirea măreață.

Frați despărțiți de râu și hotare,

Dar uniți prin sânge, prin gând și chemare.

Iar în privirea copiilor ce privesc apa lină

Se naște visul unei zile senine.

Sub soarele blând, peste maluri gemene,

Răsună cântări din veacuri străbune.

Și fiecare notă, fiecare suflare,

Ne amintește că suntem frați peste hotare.

Dorul străbate și trece peste dealuri,

Se agață de poduri, de școli și de sate.

Iar Prutul, martor tăcut al istoriei,

Se-mbrățișează cu visul de unitate și glorie.

Va veni ziua când malurile se vor apropia,

Și râsul copiilor va umple iar văile.

Nu va mai fi despărțire, nu va mai fi taină,

Doar un singur cânt: al fraților de-o viață.

Atunci Prutul va curge liber, curat,

Nu ca hotar, ci drum ce ne leagă.

Și inimile vor bate în același ritm,

Frați pe veci, sub același cer, pe același prag.

15.01.2026

Andrei GUȚU

Coloana urcă trepte spre bolta de cristal,
Din vatra românească, pe-al vremii vechi hotar;
E rugă dăltuită în lemn de dor și har,
Un stâlp de pomenire pe-al neamului altar.
Romb după romb, lumina se naște repetat,
Duh vechi din Gorj, în piatră de-a pururi întrupat;
E zborul fără moarte, din lutul sfânt luat,
Un imn de veșnicie, spre stele înălțat.
Cioplește, Meșter dragă, și huma din pământ,
Și scoate la iveală cel mai curat cuvânt,
Să simtă lumea-ntreagă tăria din frământ
Și dorul de-altădată, țesut prin legământ.
Din mâna ta divină, o poartă s-a deschis
Spre-o lume mai curată, ca-ntr-un nesfârșit vis;
Coloana e chemarea pe care Ceru-a scris,
Lăsând pe bolta mândră un semn de neînvins.

                                                                    1 Decembrie a sosit

                                                                    Copiii s-au înveselit,

                                                                    Îmbrăcați în port tradițional,

                                                                    În ie și opinci, costumul național

                                                                    1 Decembrie, sărbătoare mare,

                                                                    Pentru români , bucuria e o onoare

                                                                    Mândrii de țara în care trăim ,

                                                                    E România pe care o iubim 

                                                                    Marea Unire sărbătorim

                                                                    Împreună România întregim,

                                                                    Toți românii sărbătoresc

                                                                    Țara pe care o iubesc.