🎤 Plecare cu escală în suflet

Te-am căutat prin toți și toate,

Dar nu mi-ai răspuns tăcerii.

Te ascundea-i prin mii de șoapte,

Ce-au dat naștere uitării.

M-ai bântuit mai des prin vise,

Transformându-le în coșmar,

Prin strigăte ce-au fost respinse

Astăzi duse la tipar...

Și-am scris cu gândul regăsirii,

Ce lua naștere mereu,

Dar gândul este al nemuririi,

Al sufletului un trofeu.

Luceafăr? Venus? Stea?

Prin ce te identifici?

Ziua vrea să te ia,

Ai timp să te justifici?

Cerul este gol și trist,

Ar fi greu să îl descriu.

Vin și eu ca un turist

Să-ți fac poze și să scriu.

Mă preschimb în lună

Să-ți luminez alături,

Să-ți spun doar „Noapte bună!”

Distanța s-o înlături.

Iar, ca și în viață,

Am luminat mereu,

Dar inima ta hoață

Al sufletului meu.

Mi-a furat din strălucire,

Întristându-mă mai des,

Să-ți pot vedea a ta lucire,

Dar fără cale de acces.

Te voi numi „Venus al meu”,

Să știu că ești în fiecare seară.

Iar eu, lună, îți voi fi mereu,

Până când iubirea o să ceară.

Vreau să-mi continui povestea de unde am rămas.Amintirile curg ca un șuvoi

pe care nu-l pot opri .Doar de atât sunt în stare acum, când simt că viața a

trecut peste mine nici nu știu când.Am amintiri frumoase de care îmi amintesc

cu mult drag . Am uitat ,sau am omis povestiri hazlii din viața mea.Deși eram

iubit ,asta o știu prea bine, câte odatâ făceam și greșel,i stăpânul mă certa și mă

amenința că mă bate. Mă ascundeam ,după stăpâna mea ,care era miloasă și

blândă și -mi lua apărarea.Atunci când grașala mea, întrecea orice măsură  mâ-

nia stăpânului nu se potolea, stăpâna îmi făcea semn să mă   ascund. și nu apăream

doar când mă chema.,semn că m-a iertat.

    Erau zile când ne distram  copios:mi se spunea

   -Atos arată cum merge un om bătrăn? Eu care viam ca totul să iasă  bine ,mă străduiam

să reușesc: mă aplecam ca un bătrân ,că văzusem mulți,șchiopătam,mă așezam în genunchi

arătând că am obosit. Asistența mă aplauda și eu eram fericit.

Iarna eram  de ajutor ,mergeam cu sania după lemne pe malul Prutului. Lacul era înghețat

eu eram înhămat la sanie, nici n-ui simțeam greutatea,Mai erau zile când mergeam după nuiele

necesare la împletirea coșurilor ,pe care le vindeam la târg .Era și asta o treabă de care eram

mândru, mai ales că primeam laude . Cui n-i plac laudele?

   Dar să vă spun de ce aveam să  fiu bătut ; am stat ascuns câteva zile , până am fost iertat.

Era perioada când oamenii satului tăiau porcii în ajunul Crăciunului. Stăpânii mei au fost învi

tați pomana porcului de familia Popa .Eu m-am supărat că nu m-a luat și pe mine.Am sărir gardul

si i-am căutat .Mirosul m-a oprit acolo unde erau, dar poarta era încuiată.Am făcut de două orri

ham,ham cum numai eu știu să fac și m-au învitat în curte unde era o masă întinsă .

   -Dar bine Atos nu ți-am spus să stai acasă? mă mustră stăpâna și î-mi aruncă niște oase rămase

de la masa lor.Însă privirea mi-a rămas , la streașinea  casei unde atârna un cap de porc pregătit

pentru afumătoare.Mi-a venit ideea să -l fur și asta am făcut.Am mâncat ceva din el și restul l-am

ascuns în gluga de stuf.Dar dimineață cine bate în poartă ,supărat foc? Cel căruia i-am furat capul

de porc!...Stăpânul meu jură că nu eu sunt hoțul ,că nu are nici o dovadă că ar fi așa și zice

   - Mai bine du -te în altă parte și-l caută ,hoțul nu-i Atos.L-am auzit și deja aveam păreri de rău

pentru ce făcusem....

                              va continua

Nu pot să-ți scriu ce-a-și vrea să zic. Încerc, dar prelungirea nu se face,

Poate să-ncep cu ceva mic…

Cu o stea ce se preface

Că nu e trează astă noapte.

Despre cum se simte singuratic

Căci alte stele dorm departe,

Cum strălucește tot mai tare

Temându-se ca se va sparge.

V-or observa că nu e de pe-același cer,

Liniștea va trebui păstrată…

Chiar și dacă i se pare greu,

Va reuși să plece odată.

Ce viață zbuciumată

Ce stare complicată

Iubirea-i doar o pată

Un nor pe cer senin

Ce regulă-ncurcată

Ce inimă-nodată

Iubirea-i evitată

O boală de cretin

Ce lume-ntortocheată

Ce strâmbă judecată

Iubirea minunată

E-o groapă în destin

Ce rană fermecată

Ce lecție ciudată

Iubirea săgetată

Devine corp străin

Ce liniște bogată

Ce lacrimă uscată

Iubirea cea curată

E-o doză de venin

Ce soartă desculțată

Ce verb de înghețată

Ce-aromă parfumată

Iubirea-i doar un chin

    O, te-ndeamnă să rămâi, 
    Să rămâi numai o clipă, 
    Cât o zbatere de-aripă… 
    
    O, te-ndeamnă nu pleca, 
    Nu pleca, mai stai o noapte, 
    Şi-o să-ţi umplu ora-n şoapte… 
    
    O, te-ndeamnă să mai stai, 
    Să mai stai o oră-ntreagă, 
    Să-ţi şoptesc cât mi-eşti de dragă…

Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.

În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?

Toți au uitat...

În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,

Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.

Toți sunt ideali și vor să fie bine,

Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.

Așa-i viața, așa a fost mereu,

Suspine-n suflet, plânsete la greu...

Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...

Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.

Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,

Până și acolo trebuie să achiți o taxă.

O, ce mai viață, în prezent trăim!

Oare în iad, când o să venim,

Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?

De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...

    Nu știu să desenez și să pictez culori,
    Pot doar cu mintea să te culeg din flori,
    Nu știu să tai vreo tușă pe foaia ce e albă,
    Pot doar din stele, să-ți dăruiesc o salbă...
    
    Nu știu ciopli în piatră, să șlefuiesc, să tai,
    Pot doar cu gândul să te urmez în rai,
    Nu știu să modelez, să împletesc argilă,
    Pot doar să îți ofer o inimă fragilă...
    
    Eu știu că pierd secunde-n vastul infinit,
    Atunci când buzele-ți sărut la asfințit,
    Acel moment suprem al existenței mele,
    Ce îndulcește ceasul despărțirii grele...
    
    Eu știu că fără tine sunt pictor fără muză,
    Fără iubirea ta, sunt sculptor fără scuză,
    Și mi-or rămâne atâtea tușe netrasate,
    Atâta piatră fără curbe moi și netăiate...