Confuzie

De azi nu te mai iubesc.

Sau te iubesc mai mult?

Oricum, voi încerca s-ascund!

 

Voi rupe poza ta

Apoi, la sigur o voi lipi,

Nu voi putea fără ea trăi.

 

Voi şterge melodia noastră.

Pe urmă toată ziua o voi cânta,

Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.

 

Eram gata să plec.

Dar, iată că mă întorc înapoi,

Nu pot uita iubirea dintre noi.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: marinadamaschi poezii.online Confuzie

Data postării: 22 februarie 2014

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 3720

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Zi de primăvară

Alerg printre păpădii,

Prin iarba abia încolţită

Şi zâmbesc.

A venit primăvara,

Vreau să cânt,

Să strig că iubesc!

 

Vreau să sărut liliacul,

Să mă nasc din nou - 

Sunt fericită!

A venit primăvara,

Vino şi tu

Să mă simt şi iubită!

 

Vreau să cuprind cerul,

Să alerg desculţ

Printre muguri de flori.

E primăvară,

Sunt învăluită de parfum

Şi de fiori...

 

 

Mai mult...

Cartea din copilărie

Te-am lăsat cândva, demult,

Într-un colţ de casă.

Te-am lăsat într-o lume

Sfântă şi frumoasă.

 

Te-am învelit în hârtie albă,

Te-am învelit cu dor,

Mă întorceam iarăşi la tine

De mii şi mii de ori.

 

Mi-ai dăruit cei dragi

Cărţi de care-am vrut -

Scumpe, colorate, ilustrate,

Dar pe tine să te uit n-am putut.

 

Am plecat departe

Şi tare îmi lipseai,

Îmi era dor de ale tale poveşti

Dar prea departe erai.

 

N-am vrut să te iau cu mine,

Te-am lăsat ACASĂ,

În lumea-n care am crescut -

Cea sfântă şi frumoasă.

 

De câte ori mă-ntorc,

Întâi la tine vin,

Te şterg de praf, de timp

Şi lângă piept te ţin...

 

Îmi eşti comoara fără preţ

Amintirea cea mai vie,

Ce repede mai zboară anii!

Carte din copilărie.

Mai mult...

Adevăr

Viaţa mea este o Gară -

cu mii şi mii de pasageri

unii cu vagoane de iubire,

alţii - cu saci de dureri.

Pe unii îi voi revedea

Pe alţii cu siguranţă niciodată

Şi tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin Gara Vieţii mele doar o dată...

Mai mult...

Vreau să alerg prin iarbă

Vreau să mă trezesc acum acasă,

Şi să simt mirosul de iarbă verde

Vreau să mă pierd în câmpuri

Precum aerul în el se pierde.

 

Vreau să alerg prin iarbă

Să simt mângîierea ei pe talpă

Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă

Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.

 

Vreau să mă joc cu fluturii

Şi să alerg după ei prin flori

Să mă adoarmă stelele din cer

Să mă trezească soarele în zori.

 

Vreau să miros fânul uscat

Să mă culc pe el şi să visez

Că sunt iar copilul răsfăţat

Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.

 

Am să mă trezesc şi visul va dispărea

Şi iar singură voi fi departe

Departe de iarba de acasă

De care mii de kilometri mă desparte.

 

Mai mult...

Peste ani

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

 

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

 

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

 

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

 

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

 

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Mai mult...

Nu mă întrebaţi, vă rog!

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

 

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

 

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

 

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

 

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

UN MOTIV ÎN PLUS

Dăruiește-mi un surâs, doar un motiv în plus,
Să-ți mai stărui printre gânduri pierdute-n apus,
Mâinele cuvintelor grele, cuvintele cult,
Nu vreau să-l mai trăiesc, să-l mai ascult... 

Dăruiește-mi un cuvânt, doar un motiv în plus, 
O pagină albă din cărțile tale din care m-ai smuls, 
Astăzi, există încă în noi înfierat în cuvinte, 
Străluminând icoane în altarul celor mai sfinte... 

Dăruiește-mi o privire, doar un motiv în plus, 
Să fiu eu umbra strâmbă a celui care primul s-a dus, 
Să mă pierd iar și iar, etern, în cenușa zilei de ieri, 
Un capăt de tihnă pe care încă-l preferi... 

 

Mai mult...

Miruna

Zambesc spre viitor cu ochii inchisi

Pentru ca nu vreau sa vad

Raul ce ne inconjoara

Visez fara sa vad sau sa ma misc

Fara sa vreau ca planul meu

Sa moara

Gandesc si aud un cantec mut

Ce imi

Strica auzul

Si vad cum lacrimi cad din nou

Tu mi ai stricat surasul

Tu lume rea ce imi gonesti visarea

Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea

Dar soarele sta sa rasara si

Fug de aici legata

Inerc sa imi simt inima n piept dar

A fost

Retezata

Mai mult...

E păcatul tău

E păcatul tău că ai făcut să plângă

Ochii care te priveau cu drag,

C-ai stins lumina-n inimi fără rugă

Și-ai dat iubirea veșnică-n praf și trag.

 

Ai spus cuvinte ce tăiau ca lama,

În loc de mângâieri, ai dat venin,

Și-ai ars în suflet ceea ce-ntr-o dramă

Se pierde încet, dar doare-n veci deplin.

 

Ți-am pus în palme inima întreagă,

Și tu-ai lăsat-o-n frig, să tremure,

Când tot ce-ți cerea era o dragă

Privire caldă, nu umbre sumbre.

 

Dar timpul, vezi, nu iartă și nu tace —

Îți va aduce-n gânduri plânsul meu,

Când alții vor iubi și fi-vor pace,

Tu vei vedea doar golul tău mereu.

 

Când nopțile te-or strânge fără milă,

Și liniștea va deveni blestem,

Să-ți amintești de mâna mea umilă

Ce te-a iubit fără vreun alt sistem.

 

Să nu cauți în alți ochi alinare,

Căci n-o s-o găsești nicicând la fel —

Iubirea mea a fost ca o visare

Pe care-ai rupt-o singur, crud și rebel.

 

Acum rămâi cu ce-ai lăsat în urmă,

Un dor amar și-un drum ce nu mai e,

Căci dragostea când pleacă... nu se curmă,

Se schimbă-n foc ce mistuie-n tăcere.

 

 

Mai mult...

Șoapte

Șoptește vântul prin frunze, îngălbenite nostalgii

Rătăcesc spre nicăieri confuze, ținându-și pașii vii

Șoptește vântul și-mi poartă spre suflet fiori

Amintiri în nuanțe de toamnă, din toamna cu noi...

 

Octombrie e gata și el... totul începe să moară 

Frunzele tot mai ușor se desprind de copaci

La fel cum te-ai desprins de povestea noastră 

Fără regret, fără un vin... neîmbrățișați...

 

Șoptește vântul prin ramuri și-mi mângâie părul 

Unei amintiri cu noi devin prizonieră îndată,

Mă dezleg repede să nu mă-mbrățișeze dorul

Că ceasul putem să-l întoarcem, timpul... niciodată.

 

Șoptește toamna pe alei... ce simt, cuvintele-s puține 

Privesc tăcută apusul în umbra unui nor

Șoptește vântul prin frunze ca o aducere aminte 

Că sunt mai frumoasă de când port visuri... ce dor. 

Mai mult...

Nu voi, eu

Nu, nu voi, eu

Eu am vrut să mă nasc

Să ajung aripă de nor zburând măiastru

Frântura albă a curcubeului

 

Voi ați fi vrut, dar eu

Eu nu știam să pot

Și-atunci am învățat verdele frunzelor,

Căldura focului, strigătul vântului, susurul apelor.

Acum, cărând prezentul, ascult albul zăpezilor

Mă-nvață rece să tac rodind sămânță

 

Nu, nu voi

 Eu să mă caut

Umblând desculț printre oarbe speranțe

Ajung umbră cerșind  lumina

Storcând povară udă

Curg despletit în neștire

 

Adun frânturi din voi și tot nu știu

Ce-i vrerea când nu vrea

Ce-i drept când umblă strămb

Ce-i sufletul nătâng

De ce-am ajuns să plâng

Mai mult...

Dulce amintire

Ocazional mă gândesc la tine 

Deși încerc în disperare să țin în mine 

Mă trezesc adesea în locurile frecventate de tine 

Aș dori să fim împreună 

Să privim împreună cerul înstelat sub clar de Lună 

Știu că în sinea ta ești un romantic 

Marcat de o oarecare ezitare 

În a spune ce gândești și ce simți 

Adesea te puteam citi sub aceea mască

Sub care pari atât de singur și în lumea ta 

Pari a tânji după iubire și totuși fugi de ea 

De parcă îți provoacă suferință 

Mi-am dat silința să te uit, aruncându-mă în brațe străine 

Crezând că o să-mi găsesc liniștea în iubirea altuia 

Dar în mintea mea se află în continuare acel zâmbet 

Și mirosul de țigare 

Dar cum vremea trece 

Am ajuns să cred că doar eu am iubit 

Iar tu nu ai vrut deloc să mă vezi 

Deși eram în fața ta.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍